agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-11-06 | | Science fiction și nu prea Partea întâi Uneori citesc anunțul la mica publicitate. Vă închipuiți cât de uluit am fost când am găsit un text îngroșat. „Companie străină caută câine vorbitor. Cunoașterea a una, două limbi străine, reprezintă un avantaj. Salariul foarte competitiv! Persoana ideală trebuie să fie talentată, onestă , entuziastă și foarte discretă. .....Telefon, fax, email ...”. Am rămas pe gânduri. Acum o sută de ani, era de bon ton să ai un cățeluș pe care să-l scoți la plimbare, la petreceri și chiar la întâlnirile de afaceri. Te enervai și n-aveai pe cine să-ți descarci nervii, îi trânteai bietului animăluț un picior în burtă ! Scheuna potaia, nici măcar nu cerea îndurare și omul își revenea din „scrânteală”. Dacă la petrecere îl apuca pârțul, trăgea unul sănătos și-apoi își exprima regretul cu o strâmbătură: „Urât miroase”, iar câți erau prin preajmă, îi țineau isonul. N-aș putea spune ce s-a întâmplat, poate curiozitatea, poate dorința de evadare, cert e că după mai multe zile de perpeleală, am trimis datele solicitate în anunțul cu pricina. La numai o zi am fost invitat la interviu. În cele din urmă domnul din fața mea a pus punctul pe i. Dacă acceptați postul, trebuie să vă antrenați pentru a încasa orice! Patronul va aprecia mult dacă deveniți imun, nu reacționați indiferent ce acuzații vi se aduc. Mai precis nu se admite împotrivirea! Contractul este strict confidențial, la cea mai mică revoltă totul se revocă, fertig, cum zice neamțul, veți călători în lumea umbrelor! Nu vă speriați, din cei pe care i-am selectat până în prezent, nici unul nu a pățit ceva. Aveți și numeroase avantaje. Omul mi-a înșirat bucuriile unei vieți fără griji, un perpetuum dolce vita. Doar din când în când va trebui să răspundeți prezent, a adăugat el. Pentru a fi convingător am să vă dau câteva exemple.... Urmează un pasaj autocenzurat în care stimabilul domn mi-a vorbit despre Irak, Prostănac și Balzac. Am plecat de acolo cu durere de cap. În sfârșit înțelesesem, societatea în care trăim are nevoie de cât mai mulți câini vorbitori.....Și dacă buldogul sare la gâtul stăpânului și îi sfâșie beregata? întrebasem cu jumătate de glas înainte de a părăsi încăperea. Omul a zâmbit larg. N-apucă să facă el asta, deși….s- a mai întâmplat….. Îmi vorbise atât de elegant, fusese atât de amabil și deschis! Pe plan mondial, continuase simpaticul Domn, am creat suficiente instituții care monitorizează orice.... mârâială. Prevenim totul din fașă! Vă așteptăm să semnați contractul…nu întârziați prea mult. De atunci mă tot gândesc, mă angajez sau nu pe post de câine vorbitor? Partea a doua Am aflat și povestea unui altfel de câine vorbitor. Franz Josef organizase o petrecere cu toate capetele încoronate ale Europei. Și, într-un moment de liniște solemnă, când tocmai trebuia să dea semnalul pentru începerea balului, a scăpat un pârț de s-au zguduit candelabrele palatului imperial ! Starea de spirit a celor prezenți era între agonie și extaz ! Atunci din garda imperială s-a desprins un ofițer, a făcut o plecăciune adâncă în fața împăratului și a spus. Generozitatea voastră este nemărginită ! N-am vrut să vă stric petrecerea, am un vulcan în burtă... Viața mea vă aparține, dacă puteți, iertați-mă ... și s-a retras de-a-ndăratelea tot înclinându-se. Din miile de piepturi au izbucnit strigăte, Iartă-L Măria Ta ! ... Și astfel ofițerul sărac Rikental a fost înobilat ca Baron von Rikental, a primit moșii întinse, un castel, iar omul de onoare a adunat picturi celebre pe care apoi le-a ...lăsat moștenire! ... Partea a treia Cum am ajuns în Tenerife chiar n-are importanță dar nu voiam să plec de acolo fără să mă .. ” destrăbălez „ puțin, adică să mă întind pe nisip, să înnot și să simt în nări briza valurilor. Era ora șase p. m., soarele își potolise iuțeala, tocmai bine să crezi că ești în paradis. Trupurile în costume de baie unduiau asemeni valurilor iar în surdină huietul apei se contopea cu o melodie andaluză cântată la mandolină. În acest decor neverosimil, gândindu-mă la chiciura din București, a apărut un bărbat înalt, îmbrăcat într-un costum alb și având pe cap o pălărie uriașă din pai. Am tresărit. Îmi părea cunoscut omul. Era însă imposibil, lui nu-i plăceau călătoriile, lucra într-un laborator, făcea tot felul de experimente. I se propusese cu ani în urmă să predea la „Stanford University „ și refuzase!! „Din comoditate” mi se destăinuise într-o seară, după mai multe halbe cu bere. „Am tabieturile mele și mama soției este grav bolnavă, nu putem pleca”, încheiase el. Cu atât mai mare era surpriza și chiar gândeam că fac vreo confuzie, când, o voce autoritară, a strigat pițigăiat, „ Halt !”. Nici nu-l observasem pe acel copil, se încadra perfect în peisaj, blond, uniform bronzat, cu–n slip fără vreo particularitate. Bărbatul părea plictisit dar schița un zâmbet vag. În jurul gâtului purta un lănțic auriu care se continua cu o lesă pe care o ținea strâns băiețelul. M-am ridicat și m-am îndreptat spre acel bărbat. Sir, excuse me, am început timid. Era măsura minimă de precauție în caz că îl confundasem. - Năică, a surâs el. Formidabil ! Cât mă bucur să te întâlnesc! Cum îți merge? se rostogoleau cuvintele. - Bine ,.... tuu, în postura asta!!? Nepoțelul ? - Pe naiba!… După moartea soției, poate-ți amintești , avea un băiat din prima căsătorie, a venit special din America, eu l-am anunțat și după un an m-a scos afară în stradă. Am făcut imprudența să trec toate bunurile pe numele ei ! Era cu 20 de ani mai tânără decât mine, am crezut că voi pleca primul dincolo…... asta e! Acum cutreier lumea cu obligația să-i fac educație micului satrap ….. Fertig, a strigat acesta și trăgea de sfoară smucind-o. Cum fostul coleg și prieten nu da semne că ar asculta ordinul, băiețelul striga din ce în ce mai tare, gesticulând ca un apucat … Fertig … Fertig … Fertig ! Fostul meu coleg nu și-a mai luat rămas bun. Ocolea cu grijă trupurile goale de pe plajă încercând să pară demn cu lanțul de gât. Nicolae Aurelian Diaconescu |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate