agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-11-22 | |
Dobașului Dumitru Boar i-a dat părintele Cornel o hârtie pe care s-o citească, cu glas strigat, la fiecare răspântie. L-a pus să repete de câteva ori, înainte de a pleca prin sat, pentru a învăța pe de rost ce avea de spus. Știa că îi este greu, omului, la cetit.
Vocea lui Boar se auzea până departe; „Să știe toți oamenii și fumeile, că mâine de dimineață, pe la ceasurile zece, să se adune în curtea bisericii! Popa nostru și domnul căpitan Cimpoi, că va veni și dumnealui, au a vă spune știri!” După ce termina de strigat, făcându-se că citește, băga hârtia în șerpar. Mai bătea de trei în tobă și pleca mai departe, spre altă răspântie, urmat de ceata de copii. Degeaba oamenii și mai ales „fumeile” îl întrebau pe Boar că de ce sunt chemați. Acesta nu zice decât: „ o să vedeți voi… o să vedeți”. Și zicea de parcă el ar ști, dar nu vrea să spună. Au presupus fel de fel. Unii că îi cheamă să aducă nisip, să-l pună pe drum, așa cum au mai făcut și altădată. Da, dar de ce sunt chemate și femeile? Așa ceva nu s-a mai pomenit. Alții ziceau că, doamne ferește, să nu-i cheme din nou pe cei tineri, la război. Dar nici asta nu se prea potrivea. Cine să mai înceapă și de ce? Și domnii cei mari or fi sătui de atâta sânge vărsat și de atâta jale peste oameni. Niculae și încă vreo câțiva bărbați știau de ce sunt chemați. Știa și domnișoara învățătoare și bineînțeles, părintele. Mai trebuia ca mâine să afle tot satul că de duminică, într-o săptămână, se va hotărî nu numai soarta lor ci și a altor sate și orașe, soarta întregului Ardeal. Ziceau, cei ce știau, că-i bine că asemenea lucruri se întâmplă înaintea iernii, în toamnă târzie, pentru că s-a gătat lucrul la câmp. Mai este de dus, pe ogoarele arate, doar gunoiul din grajd. Dar nu-i grabă. A doua zi, încă înainte de ceasul anunțat, curtea bisericii era plină. Și copii erau prezenți. N-aveau ce face singuri la școală, dacă învățătoarea lor îi aici. Cei mai mulți s-au cățărat pe pălan. Alții au urcat în clopotniță să vadă și să audă mai bine. Încă de dimineață, de cum s-a făcut ziuă, câțiva feciori, la îndemnul celor ce purtau arme, au ridicat din scânduri susținute de butuci groși un fel de bină pe care să se urce și să vorbească mulțimii, părintele și căpitanul Cimpoi. La sosirea celor doi, ca la o comandă, s-a format o cărare printre oameni. Primul s-a urcat pe bina improvizată părintele. Și-a pus patrafirul și a rostit rugăciunea ce se spune dimineața, înainte de începerea lucrului. Apoi împreună cu cantorul au început slujba de sfințirea a apei. Dumitru, bătrânul cantor, dădea tot mai greu răspunsurile preotului la sfânta slujbă. Tot mai des îl apuca tusea. La un moment dat prin mulțime s-a iscat o vânzoleală. Un om înainta, cu greu, spre peretele altarului lângă care se sfințea apa. Omul a ajuns când Dumitru a început, ajutat de câțiva bărbați, să cânte „Mântuiește Doamne poporul tău” La al doilea și al treilea cântat o voce puternică, unora cunoscută, le acoperi pe celelalte. Lui Mărie parcă i s-au tăiat picioarele. S-a sprijinit de fetele sale. Era vocea lui Zaharie. Știa că o să vină cât de curând. A trimis vorbă printr-un om de departe, tocmai din Abrud, cunoscut pe la ei pentru că toamna, mai ales, punea cercuri la butoaie. Își striga meseria dintr-o căruță cu coviltir trasă de doi cai mici. Pe acesta l-a întâlnit Zaharie în Cacova. Ion Bota, așa îl chema pe ciubărar, i-a spus că în vreo săptămâna va ajunge în Ruși. Omul s-a ținut de cuvânt și când a intrat în sat prima dată a oprit la casa lui Niculae. I-a spus că Zaharie va veni peste vreo două trei săptămâni. A fost oprit la masă și găzduit peste noapte. Se aștepta să-și vadă în curând feciorul, dar nu atât de repede și nu într-atâta lume. Și Niculae a rămas surprins, dar nu s-a arătat. Cei care erau în față și-l vedeau mai bine pe Zaharie, se minunau de îmbrăcămintea lui. Avea cioareci albi de cânepă, cămeșă cu mai multe crețe pe sub șerpar, decât se purta pe la ei, opinci noi și un cojocel de oaie neagră. Era proaspăt bărbierit și cu mustața tunsă scurt. După slujbă părintele a început să predice. Le-a spus că a sosit vremea, precum este voia Domnului, ca frații să-și dea mâna cu frații. Că numai diavolul a făcut ca să se bată între ei. Că toți oamenii de pe pământ se trag din cei doi izgoniți din rai pentru păcatele lor. Că Dumnezeu în marea Lui iubire și-a trimis Fiul să-i mântuiască. Ce bine și frumos este ca frații să trăiască sub același acoperiș pentru a se putea ajuta. Le-a spus apoi că românii de pretutindeni sunt frați, că români ca și ei ținuți sub stăpânire rusească s-au unit, în primăvară, cu Þara românească condusă de români. A sosit ceasul ca ardelenii să se unească, și ei, cu ceilalți frați, A vorbit apoi căpitanul Cimpoi spunându-le ce au hotărât cei aleși de Dumnezeu să-i conducă pe români. Mai întâi și mai întâi, toți locuitorii, să știe ce înseamnă unirea cu cei de dincolo de munți. Toate satele să se pregătească să trimită cât de mulți oameni, duminică 18 noiembrie, după călindarul vechi ori 1 decembrie după cel nou, la Alba Iulia. Fiecare grup va avea un conducător, ales de ei, care trebuie să prezinte un credențial iscălit de toți cei din sat, care vor unirea. Le-a citit apoi ce scrie în acel credențial. - Ați înțeles oameni buni? Un tumult de glasuri aprobator a fost răspunsul. Dacă a-ți înțeles, pe cine propuneți dumneavoastră să fie conducătorul grupului care pleacă la Alba Iulia? Oamenii au început să se sfătuiască în surdină. Erau grupați după partea de sat unde locuiau. Au început să se facă auzite voci. Unii strigau Ion Þuruc, alți Viorel Coșa , s-a auzit și numele lui Niculae Dragotă. - O să strig numele celor trei pe rând. O să numărăm câte mâini s-au ridicat pentru fiecare. Cel pentru care s-au ridicat mai multe mâini va fi conducătorul grupului din satul nostru. Îi bine așa oameni buni? - Îi bine domnule părinte. Așa-i cel mai bine. S-a auzit și vocea lui Niculae - Vreau să spun ceva. - Spune Niculae - Eu zic că cel mai bine este să ne conducă domnul părinte. Dumnealui știe cel mai bine a vorbi. Și poate va trebui să spună acolo vrerea noastră ca să-l înțeleagă ceilalți domni ori alți oameni veniți de prin locuri îndepărtate. Trebuie un om cu carte și acela îi numai părintele. S-au auzit voci din toate părțile: „Are dreptate Niculae. Să ne conducă domnul părinte!” S-au ridicat toate mâinile pentru părintele Cornel. S-a mai hotărât, la propunerea părintelui și a domnișoarei învățătoare, ca femeile să pună degrabă războaiele și să țese, în patru ițe, panglici de lână în cele trei culori: roșu galben și albastru. Cei care pleacă la Alba Iulia să aibă prinsă pe mâneca stângă o astfel de panglică. Și băierele de la străiți să fie schimbate tot cu panglici în trei culori. Căpitanul strigă ca să fie auzit de toți: - Fiecare om, bărbat ori femeie, care semnează va trebui să intre pe rând în biserică. Acolo la o măsuță domnișoara învățătoare le va arăta unde să-și scrie numele. Cei ce nu știu carte vor pune degetul. Semnarea credențialului a durat mult. Au intrat, pe rând, întâi bărbații. Fiecare trecea pe la icoanele din fața altarului, se închina, apoi venea la măsuța unde stătea învățătoarea. Aceasta le arăta unde să-și scrie numele ori să pună degetul. La ieșire, părintele le dădea să sărute crucea și îi boteza. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate