agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1062 .



Nelu și ingerii
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Ben_Gal ]

2007-12-24  |     | 



Nelu și ingerii

Nelu se născuse în ’47.
Părinții lui erau la origine din Vișeul de Sus și după Edictul de la Viena nimeriseră la Auschwitz. Fiecare a fost luat cu întreaga familie, dar s-au întors stingheri...
Supraviețuirea lor miraculoasă ar putea umple tomuri întregi.
Înainte de razboi erau vecini și după război se întălniră în Iași și se asezară pe o bancă de langă Palat.
Dupa o scurtă conversație întreruptă de tăceri și plînsete aflară că și celălalt e singurul supraviețuitor din familie.
Singuri pe lume erau.
Fără să fi fost vreo înțelegere între ei, ambii hotărîră că Auschwitzul prea le stîrnește amintiri dureroase și, după acea primă întălnire, n-au mai vorbit de cele întămplate.
Și cum spuneam, se întălniră în Iași. Bărbatul, să-l numim Sandu, lăsase “acolo” o soție și patru copii. Și nu numai.
Femeia, Sara, prima fată dintr-o familie numeroasă, pierduse părinții, patru surori și doi frați, unchi și mătuse. După un timp hotărîră să locuiască împreună fără cununie. Amăndoi veneau din familii foarte religioase, dar încercarea prin care tocmai trecuseră îi îndepartase de religie.
Iubire în adevăratul sens al cuvintului nu era acolo. Se agătară unul de altul cu disperarea unor naufragiați.
El era brutar de meserie. Brutar din tată în fiu și mîinile lui mușchiuloase concurau cu ale celui mai grozav halterofil. Specialitatea lui erau colacii de Sîmbătă. Îl vizitam deseori la lucru în brutăria din Str. Anastasie Panu de lăngă Palatul Iașului. Acolo el trona cau un rege cu fața și părul albit de făina cea mai albă. Cred că el a fost primul meu erou. Eu îi admiram fenomenala lui putere fizică.
Despre Lagăr nu vorbea. Nici el și nici Sara. La întrebările mele răspundea:
“Ce-a fost a fost”, mormăia și se depărta de mine ca de o sperietoare.
Sara era casnică. Bucatareasă că ea n-am mai văzut. Pirpirie la trup era și cu un chip strîmb care arăta de parcă trecuse peste el o masină. Asta pînă deschidea gura. Era cultă pină peste poate și se vedea că cugetase mult la cele citite. Cred că de la ea am căpătat gustul cititului.
Tare se bucura cînd veneam. Spunea că îi amintesc de un nepot al ei. Odata am întrebat-o unde este acel nepot. Deh, lipsa de tact al unui copil nestuitor. Într-un tîrziu mi-a raspuns că nepotul ei este înger acum și că el vegheaza asupra mea.
Dupa vreo doi ani se născu Nelu. O bucățică de om. Semăna cu maică-sa și avea toate bolile din lume. Se mai și născuse la șapte luni în greutate de 900 de grame și doctorul Vais nu-i dădea prea multe șanse de supraviețuire. Dar minune. Nelu ieși încetul cu încetul din toate necazurile și la vreun an începu să scoată primele vorbe. Cînd Sandu îl auzi spunînd “tată”, izbucni într-un plîns cum nu crezusem că poate cineva plînge. Nelu căpătase numele tatălui său care și el se pierduse în Lagăr.
Și crescu Nelu, dar pirpiriu și delicat era. Trăiam cu toții în Ulița Strimbă care nu mai există astăzi. Srtada asta se afla lîngă brutaria lui Sandu. Azi acolo este Primaria Județeană. Eram un fel de familie mare cu toții și știam că Nelu trebuie protejat de toți și de toate.
Adevarul e că nimeni, chiar și în afara cartierului nostru, nu îl cășunase vreodata cu nimic de parcă simțeau că acest omuleț îl are pe Dumnezeu în el. Îmi aduc aminte că îl luasem la o plimbare la Palat și niște cîini fiorosi se luaseră după noi. Eu, învățat cu greul cum eram, prinsesem un retevei de abia îl puteam ridica, pregatindu-mă să-i trag una în cap celui mai apropiat, cînd deodată îl auzi pe Nelu țipînd:
“Nu. Nu face asta!”, și spre groaza mea văd că se apropie de cîine și îi șopteste ceva. După întimplarea asta cîinele acela nu s-a mai dezlipit de Nelu și dormea cu el în pat. Alta data mă vede că îmi meșteresc un arc.
“Ce vrei să faci cu arcul asta?”, mă întrebă.
“Cum ce? Oi trage cu săgeți în păsărele”.
Și-l văd deodată că începe să plîngă și lacimi îi curg siroaie pe fața-i micuță.
“Dar la sufletul lor te-ai gîndit?”, spuse.
“Ce suflet, care suflet? Toți copiii fac asta. Dar știi ceva? Iaca nu mai plînge că-l arunc în fîntînă”.
Fîntîna aceea era blestemată de cînd căzuse acolo un soldat german în timpul războiului și nimeni nu mai lua apa de acolo.
De cînd cu povestea asta n-am mai tras decît în ciorile care ne mîncau fructele pe copacii din gradinița noastră.
Nelu învățase că citească cu mama lui și la vreo cinci ani începu să vină la noi după cărți.
“Scufița Rosie” nu-i plăcea. Spunea că e multa cruzime acolo. Pe la sase ani intră direct în clasa a II-a …
Într-o seara friguroasă de toamnă venise la noi să se mai încălzeasca căci izba lor de lut nu oprea nici vîntul și nici ploaia. Tot tuna și fulgera și credeam că se va speria. De unde? Mă lua la o serie de
întrebări și îi povesti ce învățasem și eu la școală despre cum ia naștere ploaia și de ce sunt fulgere.
“Da. Și spui că fulgerele astea au electricitate? De ce nu e folosită?”
N-am vrut să-i spun că tocmai asta o întrebasem și eu pe învățătoarea noastra care îmi răspunsese că e o întrebare prostească.
În fine.

Era în iarna anului 1957 și Nelu își meșterise o bărcuță cu pînze pe care plănuia s-o ducă la apa Bahluiului din apropiere. Pînă la urmă plecă cu un prieten la Ștrand. Bazinul de înot era înghețat și ei hotarîră să puna bărcuța aceea pe apa lacului cu bărci căci nu înghețase, încă, în întregime.
Ce a fost acolo exact nu știu nici pină în ziua de azi. Se pare că vîntul departase bărcuța de mal și Nelu, încercînd s-o recupereze, căzu în apa. Cîinele acela de care am amintit mai sus sări după el, dar nu reuși să-l tragă la mal la timp.

Și așa muri Nelu și se alatură ingerilor ce păzesc asupra noastră.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!