Era atâta pace în lumea înmiresmată de blândețea de neegalat a bunicii Maria. Copilăria mi-a fost un buchet de vacanțe lângă bunici alternativ cu zilele de școală. Toate mi-au părut câteva secunde care nu lasă în urmă prea multe priveliști, dar amintirile călăuzite de destin sunt diferite pentru fiecare dintre noi. Nimeni nu știa de ce bunica avea o deosebită considerație pentru cei care se numeau Florin. Primul ei băiat se numea Florin, apoi a venit o fată pe care bineînțeles nu o chema Florin, dar a fost Florica. Al treilea copil a fost băiat, bineînțeles l-a botezat Petru Florin, deoarece spunea dânsa sună foarte frumos. Probabil că avea o ureche muzicală pe care nu am sesizat-o atunci.

******
- Viața mea mi-am considerat-o o simplă desfășurare stranie, știam că mi se poate întâmpla orice și oricând.De la primii ani de școală am simțit că nimeni nu ar putea să se furișeze între mine și sufletul meu. Eram învăluită tot timpul de o mulțime de lucruri, nu prea apăsătoare sau importante. Aveam un zâmbet pe care vroiam să-l aștern cu iubire unui singur bărbat, dar ceva m-a făcut să nu mă amăgesc și nu mă ducă mintea la agitații sufletești prea înflăcărate.
- Totuși nu am înțeles niciodată de ce te-ai căsătorit la nouăsprezece ani? Ai vrut să faci părinților o bucurie, văzându-te așezată la casa ta?
- Am fost convinsă că gestul căsătoriei este unul stingher, stângaci, un murmur inutil al vieții și pentru că eram virgină mă gândeam să mă ofer unui bărbat poate o fi știind el ce poate să facă din mine.
- De ce ai divorțat?
- Mă cunoști de atâția ani, eu nu am mințit și nu am furat niciodată. Disperările de moment ale vieții m-au făcut să lupt și să-mi caut mereu lozul câștigător care nu mi s-a arătat niciodată. După câteva luni de căsătorie am simțit nevoia de a mă oferi și altui bărbat, nu am vrut să-mi înșel soțul și pur și simplu într-o seară l-am rugat să mă înțeleagă și m-a înțeles. Simplu, am divorțat.

******
Când au apărut nepoțeii, toți credeau că aceștia vor fi fulgi de petale așternuți pe arborele neamului. Priveliștile din case nu erau ca de toate zilele. Toți bănuiau că se va mai naște un Florin, nimeni nu putea să stăpânească setea de atribuiri nominale a destinelor celor născuți în familie. Astfel s-a format un puternic nucleu de verișori după cum urmează: Florin, Florin, Petru Florin, Florina Oana, Florin Gheorghe și Florina. Toți erau revoltați de nașterile familiei, nu aveau nici o șansă să se dezmeticească pentru că lacrima de blândețe din ochii bunicii nu avea egal și nici putere de contrazicere, chiar dacă privirile cocoțate în părul bunicii păreau să-i smulgă pletele albe. Ea avea o singură explicație: ,, ce poate fi mai frumos pe lume decât așternutul de flori din viață.”

******
- Ai reușit să realizezi ceva în viața asta? Te știu de mulți ani, ești o femeie frumoasă, ai un suflet deosebit și nu înțeleg de ce nu te-ai hotărât, ca alte femei, să ai un copil, chiar fără a sta cu tatăl lui și să ai bucuria de a te regăsi în copilăria, mai grea sau mai ușoară a unui suflet încă netulburat de relele lumii?
- Tu crezi că pe tine te înțelege cineva? Sau consideri că tu te înțelegi? Da, știu că nu e frumos să răspunzi cu o întrebare, dar chiar la anii mei nu-mi dau seama ce e bine și ce e rău în ce am făcut și în ce voi mai face, sunt ferm convinsă că toată cunoașterea pe care o încearcă omul este depășită, este falsă, sau cine știe poate impusă chiar de undeva pentru a ieși lucrurile cum vor unii. Și atunci am rămas să cred că numai plăcerile mele sexuale sunt cele care mă fac să simt că trăiesc. Acum câteva zile am avut șansa să cunosc un violonist care înainte de a mă săruta mi-a cântat ceva simfonie pe care nu o cunosc, pentru că tu știi nu-mi plac decât romanțele și canțonetele. Dar să mă crezi că după atâția ani nu m-am putut gândi că un asemenea preludiu mă va face să rămân cu o așa amintire plăcută.
- Mai ai ceva să-mi povestești?
- Gata. Întotdeauna îmi răpești câteva din momentele mele de plăcere cu întrebările tale fără nici un rost.

******

Bunicul a fost un om care îți dădea sentimentul necesității prezenței părintești în casa ta. Avea o vorbă caldă ca și lumina veiozei când citești o carte și simți nevoia ca nerăbdarea soarelui să-ți invadeze sufletul. A fost întotdeauna convins că familia este o insulă nemisterioasă și camerele caselor noastre trebuie să fie mereu lipsite de întuneric. A murit la optzeci de ani. La cinci zeci de ani un medic i-a spus că este foarte bolnav de inimă și ar fi bine să nu facă nici un efort că moare. Era foarte șugubăț, îi plăceau glumele, dar uneori nu îți dădeai seama dacă glumește. Cu câteva zile înainte de a muri era foarte supărat că moare deși l-a ascultat pe medic și de necaz a sărit peste un gard pe care îl mai sărise când a terminat șapte clase. După trei ani bunica împlinea și ea optzeci de ani și mare le-a fost mirarea celor de lângă ea când a apărut în casa ei un bărbat (nu pot nicicum să-l fac moș) care s-a prezentat ca fiind Florin, a fost plecat de șaizeci și cinci de ani din țară, a fost cel care a invitat-o pe bunica pentru prima oară în viața ei la dans în tinerețe și dorește să o ceară de soție. Certurile din parlamente sunt fărimituri de nimic pe lângă ce a urmat în familie. Nu au lăsat-o pe bunica să își ,,refacă” viața. Bunica a murit singură în casă; găsită după vreo trei zile.

******

- Îți place cafeaua asta?
- Da, este foarte bună așa cum m-am obișnuit să mi-o faci când vin la tine.
- Niciodată nu ți-am cerut nimic. Avem această aventură de atâția ani și nu am înțeles niciodată un lucru.
- Întreabă-mă, poate pot eu ca bărbat să-ți răspund.
- Nu, eu ar trebui să răspund, dar nu găsesc răspunsul. De anii de zile am avut atâtea aventuri cu bărbați deosebiți, cu tot felul de experiențe și așa mai departe...Nu am să înțeleg niciodată de ce cu tine m-am simțit întotdeauna cel mai bine...