Cafea... liniște... singurătate... Un gând și o foaie. Un sentiment și o tăcere. Un trandafir și o lumânare. O clipă... un sărut... O ora... o eternitate. Febră și frisoane. Un țipăt... și apoi tăcere. Voce... întuneric... anxietate. Claustrare și emoție. Sunet... exaltare... copleșit de emoție... Trăire și existență. Suflet și ambiguitate. Reintegrare în absolut... paralelism sufletesc. Automutilare a eului interior... tristețe. Moarte interioară... renaștere. Suspin și zâmbet mut. Amorțire și lipsa simțurilor. Tăcere... calm... ambiguitate. Suspine și droguri sentimentale. Melodii demult uitate... fericire in rate. Panică și vise. Suflet... Minte... Trup... Credință... Așteptare... Liniște... Abis... Sfârșit... Început. Din nou cafea. Album de poze... momente pierdute. Strigăt surd și răspuns nonverbal. O lună... o senzație de atașare. Un an... obsesie. O viață... sinucidere. Înger și demon... iubire abisală... sublimul. Știintific și nul. Absurd... vid. Scânteie... pasiune.
Cafea amară... ca să înec amarul. Cafea neagră... ca să mă pierd în întuneric. Cafea... ca să trăiesc. Injectez fericire în vene. Și mă îmbăt cu apă plată ca să-mi treacă mahmureala. Scriu ca să-mi aduc aminte ce-am făcut ieri. Stau la soare să scap de insolație.
Inteligență emotională... geniu... vis. Reverie... intenție... pasiune... eroare. Speranță și dezamăgire. Suspans și delăsare. Mit și realitate. Absurd... ilar... androgin. Puritatea e atât de aproape de obscenitate. Perfecțiunea, nici măcar vis. Un banc prost. Iubirea, vid absolut. Totul e relativ. Sublimul ne ineacă. Epopeea Pamantului a început demult. Mai durează? Suflet paradoxal. Trup bolnav. Minte abstractă. Aberantă. Cafea. Lacrima... o flacară interioară care mistuie totul. Bocet... metodă de detașare sentimentală. Iubire... ură... sentimentalisme... iluzie. Viața... începutul. Moartea... sfârșitul? Nu. Tărâmuri nemărginite. O lume mai bună. Îngeri... un vis frumos. Demoni... adevărul... atât de aproape de oameni. Suferința... regula de aur. O cheie spre paradis... iubirea. Prietenie... Hai să devenim îngeri! Păcat... omenesc. Marea... infint... atât de aproape de perfecțiune. Comunitate... să fim mai buni! O carte... calea spre Dumnezeu. O floare... un zâmbet. Un copil... o speranță... bucurie.
Droguri virtuale. Virtutea e pe sfârșite. Totul pare inefabil, de fapt totul este exprimabil, dar nu avem cuvinte destule. Cuvântul... o armă, viată, viitorul. Viitorul... o formă a prezentului devenit trecut. Sublimul... l-am subminat cu totii. Deja vedem orizontalul vertical. Ne-a fost greu până acum... greul abia acum incepe. Cerșim fericire pe la colțuri. Ni se dau bani. Nu asta am cerut. Unii sunt fericiti și așa. Vrem să ne integrăm în absolut. Urâm mediocritatea și totuși suntem mediocri sau submediocri și subliniem acest lucru. Citim trei maxime și ne dăm culți. Ascultăm o melodie fără să o auzim. Zicem că înțelegem totul și, de fapt, nu înțelegm nimic. Spunem bancuri proaste și ne așteptăm ca toată lumea să râdă. Suntem bolnavi pentru că vrem să fim. Și atunci când suntem bolnavi cu adevărat, ne plângem că de ce am ajuns așa fiindcă, noi, credem că nu am făcut absolut nimic ca să fim așa. Dăm vina pe cei din jur pentru ceea ce ajungem. Niciodată nu ne ajung banii. Întotdeauna vrem mai mult. Ne plângem pentru tot. Nimic nu ne convine. Vrem tot și nu dăm nimic în schimb.
Ne hrănim cu iluzii. Visăm lumi mai bune, dar nu ne gândim că am putea face ceva ca lumea în care trăim să devină mai bună. Spunem că iubim, ca sa mascăm ura din jur, dar ura rămâne acolo pentru că sunt puțini cei ce iubesc cu adevărat. Spunem că noi trăim viața clipă cu clipă, dar adevărul e că am cam uitat să trăim. Distrugem speranțele și visurile celorlalți ca să le păstrăm pe ale noastre. Ucidem ca să "supraviețuim", de fapt ucidem pentru că suntem insetați de sânge. Am uitat care este scopul nostru in viață și ne limităm la lucruri atât de puțin înalțatoare. Am mutat limita care cândva era cerul și chiar mai sus, atât de jos incât e lipită de pământ. Am decăzut. Devenim primate. Sau sub ele. Ne întoarcem la origini. Iubirea majorității e pur carnală. Primează lupta pentru supraviețuire. Istoria se repetă. Toate imperiile decad. Vom atinge apogeul prostiei omenești pentru ca apoi să revenim la epoca de piatră sau sub ea. Apocalipsa e întoarcerea la origini. Ne pierdem în imagini fără cuvinte... filme mute. Culorile dispar. Ne aplatizăm. Tipar... unicitate nulă... clone...