Wilhelm Emil Messerschmitt
(1898 – 1978)

Creatorul celui mai cunoscut avion al celui de-al doilea Război Mondial s-a născut la Frankfurt / Main la 26 iunie 1898. A urmat școala primară și liceul la Bamberg, unde se stabilise cu familia încă din 1904. În 1913, el l-a cunoscut pe Friedrich Harth, un constructor de planoare, devenind ucenicul acestuia, ba chiar înlocuitorul lui, atunci când a fost mobilizat, în 1914. M. a continuat atunci realizarea planorului “S 5”, proiectat de Harth.
În 1917 a plecat, la rândul lui, la război, dar după încheierea luptelor și-a reluat, alături de Harth, activitatea de constructor, dar în calitate de angajat al uzinei Bayerische Flugzeugwerke din Munchen (BFW). În același timp, el și-a început studiile la Colegiul Tehnic din Munchen, obținând diploma de inginer în 1923. 1921 este anul când M. a realizat în întregime prima aeronavă, “S 9”, un planor cu deficiențe de stabilitate în zbor, fapt care a dus la o oarecare răcire a relațiilor cu Harth.
De aceea, ei și-au despărțit destinele, M. fondându-și propria fabrică, “Flugzeugbau Meserschmitt GmbH”, la Bamberg. Aici a realizat el seria de planoare de la “S 11” la “S 14” și motoplanoarele “S 15” și “S 16”, primele sale aeronave cu motor. Au urmat “M 17”, primul avion integral metalic, și “M 18”, un avion de pasageri care a avut destul de mult succes, cu o capacitate de până la 6 persoane.
În 1927, M. cere și obține sprijinul statului pentru producția cestor două tipuri, dar cu condiția de a fuziona cu BFM, ceea ce el acceptă, devenind directorul tehnic al acestei firme. Următorul său succes este “M 20”, avion comercial construit în 16 exemplare, dar, care, din cauza unor accidente, provoacă, în 1931, falimentul BFM. De abia în 1934 repornește producția acesteia, înglobând din nou biroul de proiectare al lui M. și firma “Flugzeugbau Meserschmitt GmbH”. Reichsluftfahrministerium (RML), înființat în 1933, avea deja multe comenzi pentru producătorii de avioane, astfel încât și firma muncheneza putând proiecta și produce un mare număr de avioane: “M 27”, “M28”, “M29”, “M 31” și “M35”.
O lovitură de piață o reprezintă, însă, faimosul “M 37 - Bf 108 – Taifun”, avion care avea numeroase inovații tehnice, fiind folosit de aviația sportivă, comercială, dar și de cea militară. Licența a fost achiziținată de mai multe țări, printre care România și Franța, astfel că zvioane “Bf 108 Taifun” au zburat și în România, chiar înainte de cel de-al doilea Război Mondial.
A urmat apoi, în 1934, celebrul “Bf- 109”, comandat de RML după un concurs extrem de puternic, unde a trebuit să se întreacă cu constructori ca Heinkel, Arado sau Focke-Wulf. Acest avion de vânătoare, construit între 1939 – 1945 (și în țara noastră, la I.A.R. Brașov, după licență) în 7 variante de bază în peste 30.000 de exemplare (după unii autori 33.675, după alții 30.573), a înarmat armata germană ca și armatele aliaților nemților în al doilea Război Mondial. Calitățile sale de zbor, ca și armamentul cu care putea fi echipat, l-au făcut să domine, pentru un timp, toate fronturile, în est și în vest, fiind egalat și întrecut de puține avioane ale adversarilor. Printre piloții care l-au făcut celebru se numără germanii Nowotny și Galland, dar și românii Grupurilor 7 și 9, printre care Alexandru Șerbănescu și Bâzu Cantacuzino. Trebuie, de asemenea, amnintite și câteva recorduri de viteză pentru avioane cu motor cu piston (cel mai bun fiind 755, 138 km/h, în 1939).
Un alt succes de seamă al lui M. este primul avion de vânătoare cu reacție folosit vreodată în luptă, cunoscutul “Me 262”. Acest avion ar fi putut să schimbe soarta războiului dacă ar fi fost folosit în conformitate cu calitățile sale, noroc (pentru Aliați) că Hitler s-a încăpățânat să-l considere bombardier, oferindu-l ca o pradă relativ ușoară pentru inamic (bombele acroșate sub aripi făcându-l să piardă mult din viteza pentru care fusese proiectat). Pentru prima dată se regăsesc în motoarele sale metale ca nichelul, cobaltul sau cromul, rezistente la înaltele temperaturi produse de arderea sub presiune.
Alte aeronave folosite pe scară largă în război, produse după proiectele lui M. au fost : bimotorul “Me 110”, avion de recunoaștere, vânător greu, vânător de noapte (scop în care a fost folosit și de Forțele Aeriene Regale Române) și vânător-bombardier (cu bombe acroșate) și avionul de transport greu “Me-321 Gigant”, cu 6 motoare, anvergură de 55m (Boeing 144, apărut cu 30 de ani mai târziu are anvergura de 59 m) și o masă totală de tone, dintre care 22 tone sarcină utilă (sau 120 de militari complet echipați).
La fabricile “Messerschmitt” a fost construit și interceptorul cu motor rachetă alimentat cu peroxid de hidrogen “Me-162 Komet”, folosit în luptă împotriva bombardierelor americane; acest aparat nu a fost, însă, conceput de M., ci de Alexander Lippisch.
După capitularea Germaniei hitleriste, M. a fost arestat și judecat pentru folosirea muncii prizonierilor de război sau a unor oameni răpiți pur și simplu pe stradă (totuși, această inițiativă nu îi aparținuse) în uzinele sale. A petrecut în închisoare doi ani, după care, în 1947, a revenit în uzina sa, pentru a produce mașini de cusut și prefabricate pentru construcții. În 1950 a realizat automobilul “Messerschmitt Kr 200 Kabinenroller”.
De abia în 1952 M. a putut lucra din nou pentru aviație. A realizat pentru “Hispanic Aviation” avioanele “Ha 100” (de școală și antrenament) urmat de “Ha 200” și “Ha 300”, cu reacție. Din 1958, fabrica lui a reluat producția pentru aeronautică, mai întâi cu servicii de întreținere pentru avionul “T-6”, apoi cu producția, sub licență, de “Fiat G-91”. Cea mai spectaculoasă realizare postbelică a lui este fabricarea, tot sub licență, a celebrului “Lockheed F-104 Starfighter”. O încercare de dezvoltare a avionului cu decolare verticală a fost “VJ-- - 101”, la care a contribuit și M.
În 1968, firma Messerschmitt AG a fuzionat cu Grupul Bõlkow, iar în 1969 și cu concernul Blohm, formându-se grupul Messerschmitt – Bõlkow – Blohm, pe scurt “MBB”, care l-a avut ca președinte de onoare al consiliului de administrație pe M. până la sfârșitul vieții acestuia.
M. a murit la Munchen, la 15 septembrie 1978.