Simțea că se trezește... dar dormise el oare? Somn să fie această perpelire între viață și moarte, pe care o născocise chiar el (deh! ale tinereții valuri) și căruia îi venea din ce în ce în ce mai greu să-i facă față. Închise ochii și privi cu spatele canatul ferestrei pe care o vrăbiuță își lăsase urma scabroasă a trecerii prin ziua aceasta care începea cu tavanul camerei. Alb. Neapărat alb, așa trebuie să arate un tavan prăbușit în ochii azurii ai unui june suferind. Și mai ce? Niște castani înfloriți... ciudat, unde mai văzuse el castani înfloriți, poate când încerca să scoată castanele din foc cu mâna altora... cine știe?
Perdelele imaculate fluturau ca-ntr-un dans lent aducând de-afară miros ciudat, parcă de tămâie. Și brusc! Îi veni în minte întrebarea (retorică); cine sunt? Și ce vreau de la mine?
Cioc, cioc! La ușă nu bătea nici unul dintre boierii unși de el, nici măcar unul dintre cei incluși în faimoasele antologii, de pe urma cărora se alesese și cu vorbe, deloc de laudă!
Era, pesemne, vreun nou-venit, care credea că e pe moșia lui taică-său și poate să-i dea lui lecții cum să împarți două paie la trei măgari.
-Intră! Se auzi glasul lui Io Mircea, suferindul mai sus pomenit.
Stupoare! Nu era nimeni dintre cei la care se gândea el, ci doar poștărița tinerică și durdulie cu un plic mare cu antetul Academiei Sudeze. Io Mircea îl luă c-un gest aproape natural, privind uimit la poștărița care rămăsese uitându-se la el... știa că era irezistibil, dar poate că aștepta doar bacșiș. Neavând nimic cash, îi înmână pachețelul de batiste de hârtie, nou-nouț.
Cu degete slăbite, desfăcu plicul în care era anunțat, sec, laconic:

,,Datorită agoniei fără precedent care vă menține într-o permanentă stare de creație (un fel de moarte clinică), desemenea și pentru grija paternă față de majoritatea mortăciunilor din clinica dvs., precum și a conceperii unui nou curent literar pe tărâmul Murbundiei și în întreaga lume, lucru care a adus un imens serviciu literaturii universale, vi se decernează Premiul Nobel pentru întreaga activitate.
Acesta constă doar în titlul de deținător de onoare al Premiului mai sus citat, fără recompensa materială, fapt datorat informațiilor noastre, precum că dvs. aveți înregistrarea gratuită, chiar și în prezent, ceea ce denotă dezinteresul dvs. pentru partea materială a vieții.’’

Se prăvăli de-a curmezișul patului... nu-l va accepta! Va fi al doilea Sartre, deși detesta locul secund. Poate că e doar blestemul lui Afon Saul, căruia-i ,,tunsese’’ titlul
nobiliar, pe șustache, din motive numai de ei doi știute.
Îl durea un sigur lucru: nu se specificase clar pentru care anume servicii primise premiul. Că el se implicase în tot ce însemna literatură; de la creație – la critică, de la demisii – la exilări în beciurile igrasioase ale Muribundiei, de la ridicări în rang de Afon - la achiziționarea de plasturi de cea mai bună calitate pentru astupat gura.... în fine!
Adormi... în timp ce vântul se juca prin frunzele castanului de sub fereastră, iar în visul lui trecea același necunoscut pe care el îl impingea de pe căruț(ă) într-o dispută pe teme literare... evident!

Și când te gândești că erau trei: Luca, Saul și Matei...


personajele sunt fictive, ele neavând nici o legătură cu realitatea... virtuală