agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1439 .



Povestea ei...
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Nicodin ]

2006-04-09  |     | 





Vara era pe sfârșite…în fiecare seară trecea pe acolo, prin fața acelui loc minunat, unde o întânlise pe ea…în fiecare seară privea cerul care era din ce în ce mai înstelat, și chipul ei se oglindea în stelele de pe cer, în lacrimile din ochii lui…Așa treceau multe seri în care numai din vise o putea aduce înapoi, o putea îmbrățisa, o putea săruta…până și în vise începuse să plângă după ea…dar vremea era crudă cu el, timpul nu o mai aducea înapoi.
Cerul și stelele încercau să-i aline durerea, încercau să-i aducă amintirea ei, dar nimic nu o putea înlocui în inima lui. Vântul adia ușor să-i șteargă lacrimile, luna îl îmbrățișa cu lumina ei, dar…nu, el își dorea iubita înapoi: dorea să o mai vadă o dată, să-i mai spună o singură dată cât de frumoasă e, cum nici o altă fată pe pământ nu mai există, măcar pentru o clipă să-i șoptească ceva frumos, așa cum obișnuia el, ceva care să-i aducă zâmbetul pe buze, care să-l facă să simtă că lumea este la picioarele lui, prin ea…dar nu se putea…căci era singur.
El știa că ea nu vrea nimic mai mult decât să-i fie amică, însă inima lui o iubea mult, o iubea dar nu știa cum să-i arate.
Înrt-o seară, în obișnuitul său mers în neant, trecând prin fața casei ei, o zări; prinse puțin curaj și-și spuse în mintea lui:”Mă voi duce și-i voi spune cât de mult o iubesc, cât de mult înseamnă ea pentru mine, și poate îmi va împărtăși același sentiment, poate…mă va putea iubi și ea…” și strigă la ea:
- Melinda!
Fata se întoarce și-l zări; era bucuroasă că îl vede, căci nu-l mai văzuse de mult timp; veni imediat spre el.
- Bună! Ce faci?
- Te-am zărit și am vrut să te văd, să stăm puțin de vorbă…
- Da! Spune! Ai ceva să-mi zici?
- Melinda, vroiam de mult să-ți spun ceva, dar nu am avut curaj, însă acum cred că a venit timpul.
Fata stătea și îl privea mirată, nu știa ce ar putea să-i zică, era puțin încordată.
- Te iubesc!
Ea se trase puțin înapoi, lăsă capul în jos în semn de nemulțumire; el observă lucrul acesta; apoi zise puțin fără nădejde:
- Te iubesc din prima clipă de când te-am văzut; pentru nimic în lume nu te-aș părăsi. Nici lui nu-i veanea să creadă ce spunea, dar o vorbă spusă era ca o lege scrisă.
Melinda tăcea. Nu îndrăznea să zică nimic, îl privea în ochi, îi citea durerea din suflet, chipul său radia fericire și durere. O clipă lungă de tăcere urmă...apoi cu gals încet ea-i spuse:
- Tu știi că între noi nu poate fi nimic…el o întrerupse.
- Dintr-o lacrimă de trandafir
A răsărit o rază de lumină
Ea a inundat bolta cerească
A umplut tot cerul de iubire
S-a născut o stea, steaua iubirii, tu…
O altă clipă de tăcere, o altă clipă în care fata din nou ezită:
- Nimic mai mult decât o simplă amiciție…
- Te rog…cu glas încet, te rog să nu-mi iei acest lucru de la mine, să nu pleci din viața mea; fără tine…aș muri neștiind…poate vrei să mai treacă o vreme, poate vrei să te mai gândești puțin…
- M-am gândit; vroia să-I pară indiferentă; m-am gândit mult, iar între noi nu poate fi nimic mai mult decât o relație de amiciție.
C-un zâmbet trist și lacrimi în ochi îi spuse:
- Eu te iubesc pe tine mai mult decât orice pe lume, dar nu-ți voi implora iubirea, vei face cum vei crede, tot restul vieții mele eu te voi iubi. Apoi plecă acasă, purtat de gânduri și de amintiri.
Seara veni, iar Melinda privea cerul, acel cer pe care el îl privea în fiecare seară, cu toată vraja lui, cu toată splendoarea și iubirea; văzu pe cer steaua iubirii, steaua care tot timpul i-a adus aminte de ea.
Dimineață se trezi cu un gol în suflet, îi era tare dor de el dar nu știa de ce, dorea să-l vadă, să-l cheme la ea, dar nu avea curajul. Însă o dată cu venirea serii prinse curaj și-l chemă.
Melinda ieșise afară, îl vedea venind, însă o clipă de neatnție îi fu fatală căci o mașină l-a lovit, o mașină l-a omorât chiar în ochii ei. Îngrozită, fugi spre el, însă era prea târziu, era prea târziu pentru ea să-i spună „Te iubesc”. Își aminti cuvintele lui : „fără tine aș muri neștiind...”
De atunci în fiecare noapte privea cerul înstelat și-n minte-i răsunau cuvintele:
Dintr-o lacrimă de trandafir
A răsărit o rază de lumină
Ea a inundat bolta cerească
A umplut tot cerul de iubire
S-a născut o stea, steaua iubirii...el...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!