agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-01-12 | | Suntem îndeosebi sancționați pentru virtuțile noastre. Nietzsche O altă scrisoare Salut Grigore, în ziua când ai primit scrisoarea mea mi-au scos fragmentul de monument (ghipsa) de la piciorul drept, însă mi-au prelungit eternitatea cu încă douăzeci și cinci de zile. Ortopedic vorbind va trebui cel puțin o lună înainte să nu mă sprijin în piciorul cu pricina. Adică voi continua să las printre muritorii de rând o singură urmă a talpii stângi însoțită de alte două amprente rotunde stampate de ferele ce-mi țin echilibrul și fac numai puncte de suspensie în textul existențial care sunt. Inainte de a intra la medicul de ortopedie soția se bucura mult. In primul rând pentru că scăpasem de ghipsă și în al doilea rând că voi putea merge în timpul apropiat la muncă și voi fi de folos familiei. Aici omul fără muncă e pierdut. Nimeni nu te ajută. Mai ales conaționalii și îndeosebi rudele dacă eventual le ai prin apropiere. Dacă consider că soția mea este neam cu mine, atunci bine a zis cine a zis Neamul îți pune hamul. Dispoziția epitetică și giugiulelile drăgăstoase ale soției au suferit o imediată transfigurare oximoronică în urma sentinței date de către Demiurg, pardon, medicul ortoped care îmi mai continuă nemurirea cu încă aproape o lună de zile. O bucată de cer s-a prăbușit peste capul soției, o altă bucată era deasupra capului meu în așteptarea unui fâlfâit de aripi. Ai înțeles unde bat? Soția te însoțește, iar îngerul păzitor te păzește. E un adevăr și acesta chiar dacă pe aproape adie a tautologie. Imi vine a glumi, dar nu-i nimic de glumă, fiindcă sunt venit aici pentru a simți pe pielea mea procesul de robie modernă la care este supusă populația străină indiferent de țară, nație ori culoare a pielii. Majoritatea veniților sunt priviti doar ca forță de muncă fizica și silnică prost plătită.Forță de muncă clandestină fără nici un drept juridic și social. Acest portret îl avem cel puțin în concepția capitaliștilor de la strămoșii cărora pretindem că ne tragem. Ar fi oribil și inuman dacă soția mea ar vedea în mine doar o forță de muncă ori dacă eu aș vedea același lucru în ea. E tristă experiența când goana după “ochiul dracului” devine un maraton perpetuu. Si această carieră sportivă pentru mulți urmași de-a lui Tândală rămâne una “sine qua non”. Si apoi dacă stăm strâmb și gândim drept ce se întâmplă cu ființa umană când la toată prostia mai adaogi o rouă de bani îți vine să urli la ceruri nu alta. Acasă ne rugam să plouă și anul bogat în precipitații era sinonim cu bunăstarea. Aici plouă des,însă conaționalii noștri se întristează mult. Ei țin una și bună că au venit să facă bani, nu să se ascundă de ploaie. Raționează așa fiindcă își imaginează munca numai dacă aceasta pute a sudoare și numai cea de la șantier ori de pe plantațiile agricole, munca sub cerul liber, nici mai mult, nici mai puțin. Dacă cineva încearcă altfel să câștige un ban, ei ironizează pe seama acestora precum că stau cu fundul pe scaun și nu fac nimic. Bunăoară, africanii prestează munci hoteliere, tot mai pe la călduț, ce să-i faci dacă e african și nu știe munca adevărată. Ei vin de la cald și tot la cald se trag. Asiaticii fac comerț cu amănuntul, sunt bucătari, programiști, întreprinzători de tot soiul și deasemenea nu știu munca cea adevărată. Atât africanii cât și asiaticii spre deosebire de noi, se bucură de ploaie chiar dacă nu s-au născut poeți așa cum pretindem noi. In palmaresul crimelor ce se fac zilnic pe teritoriul Italiei românii sunt pomeniți mai des la capitolul futuri de prin magazine. Se fură mărfuri alimentare, vestimentație, parfumuri, articole de uz casnic – într-un cuvânt tot ce poate fi furat pentru a trăi cumva odată ce nu au o muncă. Se zice că prin magazinele mari de mărfuri alimentare dacă unii comparatori își permit să mănânce ceva fără să plătească nu sunt trași la răspundere, fiindcă nimeni nu vrea să se pună cu foamea. Acestea nici nu pot fi considerete crime. Crimele adevărate sunt de altă natură. Recent o grupare criminală compusă din români a periclitat structurile de ordine italiene demonstrând o inteligență net superiora. Timp de o săptămână frații români au scos din aparatele bancomat mai multe milioane de euro. Un funcționar al băncii “x” a atestat faptul că numai în câteva ore din aparatul respectiv plecase trei sute de mii de euro, cifră care, în mod normal, trebuia să fie consumată într-o săptămână . Urmașii Romei instalau în partea de sus a aparatului bancomat o microcameră de luat vederi. Astfel copiau codul secret al clientului și în câteva clipe acesta din urmă rămânea fără nici un cent pe cartela respectivă. Au rămas fără replică chiar și cele mai sofisticate structuri criminale italiane. Cu tot respectul și admirația pentru cultura și istoria tării care a dat omenirii un Dante, un Petrarca, un Michelangelo, dar ne-a lăsat ca moștenire și rețelele mafiotice crescute și alăptate pe această frumoasă peninsulă de aceeași lupoaică. Clanurile transnaționale astăzi nu mai au țară, rasă ori religie. Unica credință a lor este banul. Gestul flăcăilor români ce ține de mulgerea aparatelor bancomat este un joc de copii, “o licență poetică”, ar spune Eminescu, în comparație cu traficul de droguri la care participă domni italieni mult mai respectabili. Mă bucură și totodată mă întristează inteligența acestor tineri români. Ca să-i apăr un pic mă gândesc în sinea mea că urmașii lui Decebal au venit probabil în Italia după aurul din Apuseni. Așa au procedat și africanii din fostele colonii franceze când au inundat Franța. Exponenților ex-coloniilor engleze li s-a făcut dor de Anglia și au “colonizat-o”. Nouă ni s-a făcut dor de Roma și o vom româniza. Iar dacă vine vorba să mă refer la frații mei basarabeni, apoi cred că e mai sănătos din punct de vedere moral și fizic să muncim la moment pe șantierele europene de cât s-o facem pe românii cu ziua la Chișinău. Mai bine ne căutăm originile prin Italia de cât să ne vedem urmele prin zăpada Siberiei, care mai ascunde și azi cimitire întregi de basarabeni deportați pentru că aveau cu traistă de făină mai mult ca vecinii. A colabora și în secolul XXI cu actuala putere comunistă a RM trădează faptul că acaestă întreprindere modernă care nu produce nimic și totuși supravețuiește convine nu numai guvernanților, dar și opoziției. De cât așa mai bine sărac și curat.De cât să fii exploatat moral acasă, mai bine să te exploateze fizic străinul. O altă față a sclaviei moderne ține de aspectul ei legislativ. In Italia toți străinii se împart în două categorii: cei cu actele în regulă (permis de ședere, carte de identitate, cod fiscal, cartelă medicală etc.) și cei clandestini (veniți cu viză turistică care a expirat, trecuți fără viză, cu pașaport falsificat, ascunsi prin căptușeala vagoanelor, prin frigiderele tirurilor, prin containerele corăbiilor maritime etc.). La început toți erau clandestini, apoi au fost emise două legi, așa-zisele « sanatorii » în 1998 și respectiv în 2002. Ultima poartă numele “Bossi – Fini”. De ce? Bossi este liderul mișcării politice L e g a n o r d. O mișcare cu viziuni ultranaționaliste cum ar fi cea a lui Corneliu Vadim Tudor de altă dată ori cea din Rusia a lui Vladimir Jirinovski de totdeauna. Mișcarea lui Bossi pledează pentru trimiterea imediată și necondiționată a tuturor străinilor în țările lor de origine. Sloganele celor mai înverșunați adepți conțin chemari de răfuială corp la corp. Susțin că toți străinii trebuie exterminați, aruncați în mare, în pușcării, de parcă au uitat că au peste treizeci de milioane împrăștiați prin lume și nu prea fac munci fizice precum cer de la străinii veniți la ei acasă. O contradicție a viziunii relatate anterior o constituie Gianfranco Fini, ex- ministru de externe al Italiei, un om politic echilibrat, cu o viziune strategică clară. In ce constă această lege? In legalizarea muncitorilor clandestini, în sanarea societății, în cele din urmă. Taxa de stat pentru legalizarea unui muncitor ori a unui agricultor a constituit 800 de euro și 400 de euro pentru o persoană care face asistență socială într-o famiglie italiană. După care urmează plata contributelor lunare din momentul depunerii documentelor. Toate cheltuielile sunt suportate de la caz la caz fie de întreprindere, de muncitor ori ambele părți contribuie cu cincizeci la sută, după cum le-a fost înțelegerea iniziala. In urma aplicării respectivei legi toate persoanele ce aveau un loc de muncă au primit un permis de ședere în țară cu valabilitatea de un an. La expirarea acestuia ai dreptul să ceri prelungirea dacă întreprinderea (în cazul muncitorului) ori familia (în cazul asistentului social) are în continuare nevoie de tine. Legea e făcută numai și numai în folosul statului italian și numai pentru cei care vin în căutarea pâinii de toate zilele.Iată un exemplu viu în care guvernul folosește la maxim forța de muncă ieftină. De ce guvernul R. Moldova nu ia în mâni procesul de emigrație a populației la nivel de colaborare cu statele europene. Ori poate chiar în adâncurile sufletului guvernul de la Chișinău e cointeresat în traficul ilicit al forțelor de muncă, astfel împlându-și alte adâncuri ale buzunarelor fără să țină cont de consecințele zilei de mâne. Altfel cum ar putea fi explicat faptul că mai marii statului au luat apă în gură și mita în mână, lăsând la voia soartei procesul de emigrație masivă ce durează de peste un deceniu și încă rămâne în ascensiune. E oportuna implicarea statului nu în sensul de stopare prin blocarea frontierilor, ci invers, deschiderea către Europa prin fapte concrete. Ar putea fi încurajată activitatea agențiilor transnaționale moldo-italiene, moldo-portugheze, moldo-spaniole care ar activa în baza legislațiilor respective și toate taxele ar veni în bugetul statului și nu în buzunarele “noilor moldoveni”. Si atunci oamenii ar veni în Europa cu demnitate, ar învăța lucruri frumoase pe care le-ar aduce neapărat acasă. In acestă colaborare de integrare sunt interessate și structurile europene . Poate atunci nu s-ar produce discriminarea la care suntem supuși zilnic. Un muncitor italian în construcție e remunerat cu 20-25 euro la oră. Un muncitor străin, cu actele în regulă, tot calificat și tot în construcție primește de la 5 la 10 euro pentru o oră. De ce? Pentru că exista discriminare națională și rasială neconfirmată de nici un act legislativ dar prezintă mereu în viața de zi cu zi. Profesori, medici, savanți își sacrifică sănătatea în numele copiilor prestând munci umilitoare în diverse țări ale Europei. Si toate acestea se întâmplă din cauza unei mâni de oameni, unor “patrioți de miserie”, cum spunea Eminescu, care și-au inventat stat, guvern, parlament, dar au uitat să-și inventeze și responsabilitate pentru o altă mână de oameni născuți între Nistru și Prut. Cei mai nedreptățiți au fost și rămân lucrătorii din învățământ, medicină și cultură care nu s-au putut bucura nici de cota de pământ din grija lui Moțpan să nu părăsească clasa ori masa de operație și să plece la prășitul porumbului. Aceștea însă și-au părăsit țara. Altfel cum s-ar explica procentul ridicat al intelectualilor plecati în lumea mare. Realitățile economice din Repubblica Moldova au determinat 25 la sută din cetățenii țării, cu vârste cuprinse între 18 și 50 de ani, să emigreze în străinătate, în n prezent, circa 30 la sută din produsul intern brut al Republicii Moldova este reprezentat de banii trimiși acasă de emigranții moldoveni, potrivit statisticilor europene citate de Le Tempes. Am întâlnit în Italia și țărani care au încuiat casa, au vândut vaca, buhaiul și fiica în Turcia ca să poată veni în Europa și să stea fără muncă câte un an. Aici nu e ca la noi să aibă prioritate străinii. Prima condiție pentru a obține o muncă oarecare e să cunoști limba țării unde ai poposit. Dar cum un țăran să învețe limba italiană dacă e moldovan de factură rusească. Plânge cota după el și nici nu vrea să audă, că și cumătrul lui a lăsat două cote și iazul, și calul cu tot cu căruță și a venit să facă bani ca toată lumea. Exact ca în vorba ceea De parcă cineva-i cineva, dar cineva nu-i cineva. Unde-i mintea moldovanului cea de pe urmă. Devine o modă până și părăsirea casei. Până și dezicerea de sine e o modă. Un bărbat de prin părțile Călărașului îmi povestea că a plecat acasă în concediu de îndată ce i se acceptase regularizarea și a făcut două lucruri importante. A divorțat cu soția și a scos toate butoaiele din beci, a numerotat doagele fiecăruia, le-a desfăcut și le-a urcat în pod. Inițial venise la muncă în străinătate să facă bani ca să-și poată procura un tractor, să planteze o vie, să se pună pe picioare așa cum scrie cartea. După câțiva ani de străinime și-a schimbat concepțiile, a devenit mai practic și mai singur. La fel se întâmplă și cu foarte multe femei care vin acasă pentru a cere doar divorțul și a lua copii. Occidentul trăiește astăzi efectul întârziat al bombei demografice ce constă în îmbătrânirea naturală a societății prin scăderea considerabilă a natalității și creșterea longivității umane datorită sporirii calității vieții. Numai economia italiană are nevoie anual de peste două sute de mii de oameni din afara țării. Problema lor a apărut mai mult din binele material. Au început să putrezească de bine. Noi vom suporta în viitorul apropiat efectul altei bombe. Falsul politic comportă falsul social. Despre esența răului politic, ca răul puterii ne spune foarte clar Svetlana Paleologu- Matta în Jurnal hermeneutic. Un stat improvizat, supt din deget, nu poate să-ți ofere decât o viață tot improvizată. Ei putrezesc de bine. Noi putrezim de rău. De ce ? Probabil pentru a răspunde la această întrebare mai am nevoie încă de o ghipsă și la celălalt picior. sănătos. Așa una mai grea ca să mă oprească din goană și să-mi redea încă câteva săptămâni de eternitate. Să mă țină mai mult pe pământ și nu cu capul în nori, căci pentru mințile noastre vulnerabile la orice adiere de vânt și norii din puf de pasăre sunt duri ca niște stânci de granit și ne pot provoca cucuie. Si apoi cu ambele picioare în ghipsă aș putea zice cu tot dinadinsul : Dacă nu-i cap, vai de picioare. Nu atât de medici ortopezi avem nevoie cât de un medic al societății (M.Eminescu), care ne-ar da medici de ortominte, de ortoviziune, de ortoacțiune ca să ne putem crește o ortoopoziție care la rândul ei ar instaura un ortoStat cu un ortoParlament și, desigur, cu un ortoGuvern. Poate așa ne-am putea recăpăta calificativul de ortoman nu numai pentru faptul ca să rimeze cu moldovan, dar nici pentru a ne resemna în fața morții, lăsându-ne soarta în mâna vecinilor. Azi nu avem nici oi mai multe, nici câini mai... nici cai mai... ne-a rămas numai calificativul orto și man echivalent cu om drept, după cum observă renumitul filozof român. Suntem drepți în fața sorții. Dreptatea e cu noi, iar de partea dreptății e și Dumnezeu. Dă Doamne să fie așa. Mai este și altă vorbă. Dumnezeu îți dă, dar în buzunar nu-ți pune. Cum ne lovim de o greutate imediat recurgem la Dumnezeu. Tinerețea ne-o petrecem cum vrem și în după amiaza vieții devenim smeriți și de nerecunoscut, un fel de chei de biserică. Ne facem loc în rai cu coatele, pardon de cacofonie, de parcă Dumnezeu ar fi orb și nu vede perversitatea noastră cea de toate zilele. Ne iertăm păcatele ca să facem altele. Păcatul virtuții, păcatul de a face copii, păcatul memoriei istorice, păcatul memoriei genetice... 5 octombrie 2005 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate