agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1624 .



Castanii
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [YLAN ]

2008-01-27  |     | 



Castanii... Da, ei îi aminteau acum clar de ochii Malenei, de acel crâmpei de viață petrecut cu ea sub soarele de la 2 Mai, pe plaja aceea muribundă, ca și speranțele lui. Și-ar fi amanetat propria-i viață, numai să aibă cea mai mică certitudine că vor putea fi împreună, o viață, un an, o zi... Știa că pentru ea acesta este un joc secund, plin de labirinturi fără întoarcere și de întrebări fără răspuns. Se cunoșteau de pe vremea zmeului multicolor, înălțat pe maidanul din spatele casei ei. Acolo împărțiseră prima turtă dulce, acolo priviseră pentru prima dată cerul cu ochii a doi copii îndrăgostiți... Crezuseră că viața niciodată nu va fi altfel pentru ei, că vor trece împreună prin ea, că el, la adăpostul câtorva ani în plus, va ști să o ocrotească de toate întrebările incomode ale vieții... Plecarea ei la Paris, la înmormântarea unchiului ei o schimbase, poate și datorită reîntâlnirii cu Andrei, cel care încercase să se strecoare în viața lor din prima zi cînd o văzuse pe Malena la bunicii ei din Movila.
Acolo, printre bărcile pescarilor ce împânzeau cu plasele lor marea, sub amurgul acela, violet ca și inima lui, intuise că ea nu mai dorea decât să-și petreacă ultimele zile de vacanță în locul ăsta sălbatic, care-i ațâța simțurile tinere, lângă un bărbat al cărei miros lăuntric îl purta în trup ca o osândă pe toate cărările vieții ei, de care nu se putea rupe, așa cum nu s-ar fi putut desprinde de propria-i umbră. Castanii din ochii ei fumegau acum ca un reproș trimis ancestral din stirpea bărbătească a neamului său, care-l dojeneau pentru că pusese iubirea pentru Malena înaintea oricărui ideal al vieții sale. Pentru el conta însă acel moment unic de fericire intensă, când i se părea că se poate lua la întrecere cu timpul. Malena fusese pentru el panaceul de care orice bărbat are nevoie la crepuscul, acea rază de candoare juvenilă, macerată într-un sărut al cărui gust îl uitase de demult. Când ea l-a părăsit fără nici un cuvânt încercase să rezolve într-un mod neortodox și puțin bizar pentru un om matur despărțirea de ea. Poeții mor odată cu cuvintele lor, știa asta din poeziile lui, orice scriitură este o lepădare de sine și o neantizare a eului, dar el depășise acest prag acum prin încercarea sa de a termina ultimul capitol al vieții prin gestul suicidului. Ce îl salvase oare, pentru ca acum, în această cameră de spital, să-și aducă duios aminte de ea. Castanii, castanii din ochii ei, amintirea lor fulgurantă, care îl oprise de la gestul final. Simțea cum afară furtuna se întețește, norii atârnând ca niște cămăși puse de mama vara la uscat sub streașina cerului, simțea în brațe seva răcoritoare a perfuziei, dar mai simțea și zbaterea jalnică a trunchiurilor castanilor înfometați de ploaia izbăvitoare, care începuse să cadă din cer. Ploaia asta îl hrănea parcă și pe el, rostogolindu-se pe caldarâm ca pașii unui monstru diluvian. Simții o pace adâncă, revăzu țărmul brăzdat de pescăruși la 2 Mai, mirosi prin aerul stătut al încăperii mireasma algelor intrate într-o putrefacție lentă, dar binefăcătoare de pe țărmul iubirii lui și își promise că va încerca să uite totul, ba nu, nu va uita, va pune pe hârtie acel petec de fericire marină, pentru ca ori de câte ori îi va fi dor de castani și de Malena să recite grav, în aerul tăios al nopții, afânat ca mirosul gutuilor coapte de bunica în cuptorul bătrân, să simtă aroma unei veri mântuitoare, adormită sub foșnetul castanilor în floare din inima sa. *

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!