agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-01-29 | |
În burgul meu violet, ca dintr-un afund de lac scoțian iese săptămânal dintre copaci sfâșiindu-i o arătare. Cu brațe de oțel și gura cu dinți rotitori ca la drujbe, aceasta seamănă cu un monstru galben-aprins.
Pentru burgunzii noștri(cum le spuneam ironic odată locuitorilor așezării) intrusul, deși are o atât de stridentă culoare, este aproape invizibil! Aceasta se pare din cauza efectului simultan sau poate succesiv al celor două culori complementare. Însă pentru cel care îl vede, el este luminos, frumos colorat, cu aer capitalist-european și cu o aleasă îndeletnicire: cosmetica naturii în cetate. O! ce delicată preocupare pentru o arătare mon cher, care va să zică! ar spune cineva dedemult. De fapt monstrul acesta (din păcate, în mod special odată era doar părerea mea) e cea mai primitivă, cumplită și pragmatică apariție(!!!) a burgului, pentru că aduce cu ea de fiecare dată o molimă devastatoare: cancerul de plămâni al așezării pe care o adoptă și în ciuda nobilei misii declarate, de fiecare dată urâțește și îmbătrânește fața mândrei noastre cetăți. E drept că o face cu mare eleganță și cu o "nespusă delicatețe" și pentru asta merită aprecierea noastră, deși e o procedură foarte costisitoare și totodată trebuie să vă spun un secret: e chiar din birul nostru de avută cetate. Deși e uriaș cât arborii cei mari și stă mereu într-o mare de verde, nimeni niciodată se pare că nu-l poate vedea. O repet, în nici un caz apărătorii cetății. Pentru că deși monstrul galben iese doar la ordinul lor, aceștia nu-l pot observa, din cauză că viziera coifului nu e reglată pe înălțimea Thermlocatorului, căci așa apare pe heraldica scutului și a steagurilor albastre ce-l conduc la prăpădul galben (deși noi știm că e plin de hârtii ce-l împuternicesc ca sol al Împăratului Verde din Spațiu). Nici Garda Verde Pretoriană nu-l poate zări, pentru că subiectul discuției noastre e prea mare și prea acoperit de papirusuri ce înșeală iscoadele neobosite și bine plătite. Nici Duhurile Neamului pentru Apărarea Pământului Mediu nu îl pot pedepsi, deoarece e bine ascuns muritorilor, sau prea vine de unde nu trebuie și de aceea este mai mereu înconjurat de o aură oficioasă. Și dacă tot nu se vede hiba din cauză că e prea aproape, de ce s-ar deranja...? De fapt toți marii dregători ai burgului meu sunt de înțeles din punct de vedere uman: După căderea Împăratului Roșu au construit mici palate înconjurate de mirifice grădini și nu mai au același cult pentru Verdele Comun al Cetății. Ordinul a devenit desuet după marea rebeliune ce i-a făcut stăpânii feudelor pe care le-au achiziționat prin certificate de rebelionar, mătuși eroine și moșteniri transoceanice...doar întâmplător prin fraude , abuzuri și dezmoșteniri, după "unele surse foarte autorizate". Iar de la praful aruncat în ochii celorlalți(era pe vremea primelor tornade) au devenit daltoniști și cu cât dispărea mai mult din verdele cetății, ei nu mai vedeau altă culoare în fața ochilor devoratori. Efectul este izbitor de asemănător cu al taurilor de coridă care în momentul când văd muleta roșie, brusc li se produce excitarea fibrei musculare. Prin urmare, aceștia nu mai văd decât roșu în fața lor și se reped turbați la aceasta. Din cauza unui defect de vedere, un soi de antidaltonism din care cauză "simte enorm și vede monstruos", doar un biet menestrel îl vede mereu pe Thermlocator cum se pregătește însoțit de infanteria și artileria sa nevăzută pentru un nou asalt asupra hranei sale verzi-copacii(tot mai puțini)tot mai rapace și cu mai multă furie. Am uitat să vă precizez că monstrul devine mai galben cu cât crengile pe care le consumă sunt tot mai puține și în ciuda legilor metabolismului tot mai flămând. Acum însă menestrelul observă cu simțurile tot mai cronicizate, că s-a mușcat până și din inima burgului-parcul Castelcov, care a fost de generații pentru locuitorii ce-l vizitau imaginea și amintirea pădurilor îndepărtate pe care aceștia le păstrau în anamneza comună. El credea în naivitatea lui că inima cetății va fi oarecum menajată pentru că era implicit vitală și creaturii și trebuie să recunoaștem fără emfază, că până și dregătorii din spatele acesteia odinioară se plimbau pe aleile înflorite ale nobilului parc și și nu mai are somn bietul menestrel!...și nu știe că acum aleșii se relaxează prin alte exotice împărății, peste mări și țări, iar aici pustiesc totul în jurul palatelor proprii pentru căldura șemineelor și a feudelor personale și totodată pentru ...a se vedea mai bine de la mare și nemuritoare distanță atunci când efectul simultan sau succesiv va dispărea odată cu coșmarul ce bântuie urbea noastră violacee! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate