agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-04-11 | |
S a f a r i
Deci... Mă instalez confortabil în fotoliul din birou, îmi pun peste ochi casca virtuală cu care prin cele două mici monitoare color ce-mi vin peste ochi, precum niște ochelari groși, văd real și stereoscopic. În birou este întuneric. Acum, programul pornește cele două mici camere de luat vederi montate pe mini roboțel, stabilind astfel transferul. E poate mult spus chiar și roboțel, pentru că de fapt este un cadru pe șenile, acționat de un motor electric ce este alimentat de un grup de acumulatori. Pe cadru sunt montate, cum spuneam, două mici camere de luat vederi, color, și, poate mai deosebit, un mic braț terminat cu un clește cu care pot apuca și răsuci diverse lucruri. Totul este acționat de la distanță prin unde radio! Robocu’, căci așa îl alint eu, stă într-un garaj aflat la sute de kilometri distanță de biroul meu, într-o localitate de munte, unde am o micuță casa de vacanță. Administratorul căsuței de vacanță, un om bătrân, m-a rugat să verific și să corectez pozițiile robineților din centrala termică și stația de pompare a apei, pentru că le-a tot închis și deschis până le-a pierdut logica, iar acum totul funcționează anapoda. Nu curge apă caldă la etaj, este oprită căldura în bucătărie și tot așa. Cum nu mai știu nici eu pe dinafară cum vin poziționați robineții, și deci o intervenție a administratorului asistat prin telefon de mine nu era fezabilă, am convenit de asemenea telefonic că azi, fix la această oră, să fie în garaj lângă Robocu’ să-l pornim. Cu acumulatorii încărcați în timpul nopții, toate motoarele și servomotoarele își destind ‘mușchii’ în voie și în surdină... Pornim, împreună cu bătrânul administrator, ieșim din garaj, intrăm în casă, trecem prin living, unde o văd pe soția acestuia, o salut, îmi răspunde, schimbăm câteva banalități, și intrăm, prin camera de baie, în centrală unde încep să-mi amintesc și să deduc după pozițiile țevilor rostul robineților. Ridic brațul telescopic și îi repun pe rând, pe fiecare, în pozițiile normale, apoi plecăm. Bătrânul a rămas în urmă, iar eu am ieșit în curte, m-am suit pe un delușor de unde se vede perfect satul și, deasupra lui, un magnific peisaj: crestele munților în apusul soarelui, dezvăluit privirii printr-o atmosferă perfect curată… Văd, după cum spuneam, stereoscopic, adică imagini diferite cu ambii ochi, imaginea formată de creierul meu fiind identică cu cea reală: văd în spațiu și am ciudata impresie că mă găsesc, în mod real, la fața locului! Microfoanele montate pe Robocu’ transmit și ele căștilor de pe urechi imaginea sonoră spațială, lucru ce contribuie și mai mult la crearea senzației de real... O să montez când voi avea timp pe Robocu’ un senzor rapid de temperatură legat direct cu sistemul de climatizare din birou. Pentru și mai mult realism... La un moment dat, îmi amintesc că, la numai câteva case distanță, un prieten își construia și el o cabană. Pornesc într-acolo să văd stadiul construcției. Ajung. Omul nu numai că aproape și-a terminat construcția, dar chiar stătea și o privea de la distanță. Ne salutăm și intrăm în casă pentru a mi-o arăta. Da, este drăguță. Omul își desface o sticlă de bere, râde și mă întreabă dacă nu vreau să-mi deschidă și mie una, zic nu, mulțumesc, am și eu una deschisă aici, la birou... Dăm noroc, ciocnind brațul lui Robocu’ de sticla lui, și ne punem pe bârfit. Din vorbă în vorbă îmi spune că cineva îi tot ‘împrumută’ diverse lucruri de prin curte când el nu este acolo și că acest lucru a început să-l deranjeze. Îmi spune și pe cine bănuiește. În fine, mai vorbim de una și de alta, îi dau un sfat pentru un detaliu de construcție și plec spre casă. Pe drum, Robocu’ se agață într-o sârmă ce ieșea dintr-un gard și mi-a trebuit aproape o oră întreagă să o scot dintre angrenajele servomotoarelor... După ce termin alerg spre casă, însă bătrânul plecase. Fug la garaj, ușa încuiată! Asta e, îmi zic, mă trag într-un loc ferit și aștept până se întoarce să-l băgăm pe Robocu’ în garaj. Opresc toate motoarele, și las doar camera video să meargă, pentru a-l vedea pe bătrân sosind. După vreo jumătate de oră, văd cum cineva sare gardul și se îndreaptă spre casă. Afară se întunecase binișor și nu puteam distinge cine este intrusul. Când însă s-a apropiat, am văzut că era chiar... bănuiala vecinului! Omul se apropie de casă, apucă de mânerul garajului pe care îl deschide (!)... pesemne eu nu l-am apucat bine, intră înăuntru și când iese are un braț plin de lucruri care îmi aparțin. De aici, de unde stau, nu pot recunoaște decât o mică canistră cu benzină. Sare gardul, se urcă în căruță și pleacă spre casa lui. Nu știu ce să fac, așa că încep să mă țin după el. Mergeam cu lanterna închisă, însă drumul se distingea binișor. Ajungem la omul meu, care își bagă prada în magazia din fundul curții, deshamă calul pe care îl duce în grajd și intră în casă. Aștept câteva minute și intru în magazie să văd ce alte lucruri ce-mi aparțineau mai erau în ea. Printre alte mărunțișuri, dar de trebuință, am găsit o cutie de vopsea și o pensulă. Am pus cutia de vopsea pe spatele lui Robocu’ și, cu pensula în braț, i-am scris pe căruță: ‘Eu fur!’ După asta am făcut ceva ce n-ar fi trebuit să fac: am vărsat benzină în magazie și am început să mă gândesc cum să o aprind. Din păcate, Robocu’ avea dusă la reparat instalația laser! Glumesc… Am văzut pe un raft un reșou cu rezistență de nichelină pe care l-am băgat în priză, am închis ușa și am fugit. Acum trebuia să ajung acasă pentru ca nimeni să nu bănuiască niciodată nimic. Ajung aproape în dreptul porții și.... cam prin dreptul căruței, din viteză, Robocu’ s-a ciocnit de cutia de vopsea care s-a împrăștiat în aer. Simultan cu vopseaua ce m-a orbit, sărind peste camerele video, am auzit și bubuitura magaziei. Am încercat să nimeresc poarta cu ‘ochii închiși’, dar, după câteva încercări, au ‘murit’ acumulatorii... Speriat, am sărit din fotoliu, am închis totul și mi-am luat din bibliotecă o carte de specialitate în speranța că voi afla încă din seara asta cine va fi găsit vinovat și pedepsit: eu sau Robocu’... Oare mi-am părăsit într-adevăr corpul ??? * Acum serios, te întreb cine a stat în birou dacă nu animalul-eu, și cine a fost la căsuța de oaspeți, dacă nu gândurile mele? Aici, în birou, dacă mă supravegheai, probabil ai fi crezut că dorm și visez dând agitat din mâini. Dacă ai fi fost la munte, ai fi zis că sunt acolo. Așa cum cred că-mi va da dreptate, din păcate, și justiția! Faptele mele, dezvăluite în urma investigației autorităților, și mai ales efectele lor reale, vor fi consemnate în dosarul întocmit de procuror și sentința dată de judecător va reflecta ideea că eu am fost cel vinovat. Că eu am acționat, că eu am fost acolo. Desigur, acolo nu puteam simți răcoarea sau căldura, nu puteam mânca sau bea, însă întregul meu spirit, cu puterea lui de analiză și decizie, era acolo. * Am fost eu acolo? Pot merge realmente într-un safari și să vânez, pot conduce o mașină într-o competiție gen raliu, pot călători oriunde și vizita orice? Dacă stau și îmi imaginez cum s-ar putea desfășura un astfel de safari, în Africa! Mă văd cum caut un vânat, să spunem o zebră, pe care o urmăresc, mă pitesc în spatele unor dune de nisip, în spatele unor copaci, îmi las semne pentru a ști mai târziu drumul de întoarcere - incredibil, sunt semne puse de mine! Pot să desenez pe nisip! Sunt în Africa cu toate amintirile și experiența după mine! Aud zgomotul fascinant al naturii vii din junglă, lucruri ce-mi rămân in memorie pentru totdeauna, tot așa cum și urmele mele în junglă au urmări reale și majore, mai ales din punctul de vederea al zebrei. Ochesc așadar prin lunetă, și decid momentul în care tehnologia care, mulțumesc Rațiunii Creatoare, este de partea mea, și îmi va satisface orgoliul instinctiv de prădător. Apăs deci pe trăgaci, și glontele, nemilos și indiferent, dar obediant celui mai inteligent, va pleca înspre zebră, schimbând o viață contra unei vanități. Desigur, legătura cea mai clară cu realitatea, se va întâmpla mai târziu, când pielea zebrei, aranjată frumos, o voi primi prin poștă, acasă, împreună cu diploma! * Ideea principală a acestei povestiri este felul în care imaterialul din noi se va putea deplasa, prin calea undelor, în locuri în care corpul nostru nu va putea ajunge niciodată. Numai așa putem înțelege cum vom putea călători în univers, nu deplasând masa, ci energia! Informația! Și tot așa, poate, vom înțelege de ce omul a oprit cercetarea în direcția zborului interplanetar, așa cum îl înțelegea încă de acum 35 de ani când a ajuns pe lună, și caută azi altceva... Oricum, tot ce am imaginat mai sus este deja realizabil azi, și sunt sigur că, într-un interval relativ scurt, vom putea avea la capătul celălalt al tunelului de unde electromagnetice, în locul lui Robocu, un robot android care ne așteaptă spiritul să-l conducă! Un robot ghidat nu de instinct, cum este trupul meu, ci de programe software de funcționare... Din cei văzuți deocamdată doar în filmele SF! * Și poate tot așa, vom putea înțelege mai ușor, originile total diferite ale omului ghidat de instinct si ale inteligentei ce ne guvernează. Ale unui cal și călărețului aflat în șa. Nu cred că ne vom găsi niciodată originea căutând-o printre fosilele cailor. Desigur,acea origine specială pe care dorim să o aflăm atunci când ne întrebăm: "cine suntem și care ne este rostul în Univers"! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate