agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-02-20 | |
I.
Tocmai sosisem la Cluj, ca să îmi vizitez mătușa, aflată la spitalul de boli cronice, pentru că, pretindea ea, deși eram sigur că se prefăcea, că are hepatită. Mătușa Aglaia voia mereu să fie în centrul atenției... Drumul fusese lung... cam vreo 300 - 400 km... iar șoferul microbuzului era fan înrăit a lui Guță și ne "încântase" cu manelele lui, pe care le oprea numai când vedea vreun polițist făcându-i semn să tragă pe dreapta... ce ușurare pe mine să ajung la destinație! Am mers direct la spital. Coridorul în care se afla salonul mătușii Aglaia era gol... nicio asistentă. Probabil avea loc o operație în momentul respectiv. Am pășit încet spre capătul coridorului, la salonul 16... privat. Tipic pentru mătușa! Dă o groază de bani spitalului ca să primească propria-i cameră, unde să se lăfăie în concediul medical. Am ciocănit. - Intră! se auzi vocea tărăgănată a mătușii. Am deschis ușa și am intrat în cameră. - Ghiță! Te așteptam! Ce mai faci, nepoate, tot cu criminalii te ocupi? - Oarecum... acum lucrez în particular. - Aha... auzi... Și mătușa mă ținu la discuții o jumătate de oră să tot fie, apoi m-am scuzat că e târziu și am plecat. Oricum eram dezgustat de camera mătușii... era decorată în roz, chiar și cearșafurile de pe pat erau de mătase roz. Eu personal consider lucrul ăsta un snobism exagerat. M-am cazat la un hotel în apropiere de spital... nu aveam de gând să pornesc noaptea spre casă, nu avea sens. Mai bine mai stăteam până dimineață. Dormeam așa de bine... de ce a trebuit să sune telefonul ăla nenorocit?? - Alo? am răspuns căscând - Alo, inspector Georgescu? - Da, eu sunt. De ce, s-a întâmplat ceva? - Abia am aflat că sunteți în oraș... scuze că vă deranjez așa devreme... Era 6 dimineața. - Spuneți-mi care e problema? - Păi, vedeți dumneavoastră, e un subiect delicat. Permiteți-mi să mă prezint. Sunt inspectorul Vasile Ciocan de la Poliția Municipală a orașului Cluj Napoca... și am neplăcerea să vă anunț... - Ce e? Puteți să îmi spuneți pe șleau, sunt și eu inspector și știu cum e cu chestiile astea. - Păi, vedeți, mătușa dumneavoastră a fost ucisă! II. La asta chiar nu mă așteptasem! Am dat fuga repede la duș, am pus pe mine hainele ce le aveam cel mai la îndemână, și apoi m-am grăbit să ajung la spital. Acolo, inspectorul Vasile Ciocan aștepta în fața ușii de la intrare. - Bun. Mă temeam că n-o să mai ajungeți. N-am mișcat nimic din loc până acum. - Care-i treaba?! Sper că nu vreți ca eu... - Să încerci să rezolvi cazul. Exact. Am auzit multe despre dumneata. Te rog, nu spune nu. Cred că tu o cunoști mai bine pe decedată și te poți descurca. - Presa mai și înflorește unele chestii, pe alocuri, să știți! - Știu. Dar ceea ce scrie despre dumneata e adevărat! Sunt convins! - Bine, accept. O să lucrez la caz. Mai întâi am intrat în camera mătușii. Primul lucru pe care l-am observat a fost băltoaca de sânge aproape insesizabilă din cauza covorului roz. Părea că duce în baie. Am intrat în baie. Acolo, pe jos, ghemuit ca un melc când intră în cochilie, era trupul mătușii Aglaia, practic înotând într-o baltă de sânge. Am sesizat trei crestături pe cap: una mai mare, care probabil cauzase decesul, și altele două mai mici. De asemenea, capacul branulei de pe mână îî era desfăcut. - Ați interogat martorii? - Nu există niciun martor. - Dar asistentele? - Păi... cred că o să vă ocupați dvs. de asta. - În regulă. Am interogat vreo trei asistente care fuseseră de gardă în noaptea trecută. Am aflat că după mine mai venise un singur vizitator, la salonul alăturat de cel al mătușii Aglaia, în care se afla o femeie de 93 de ani, care nu vede și nu aude bine. Salonul mătușii avea legătură cu celălalt salon prin baia comună. Pe la 20.30, când vizitatorul a plecat, cele trei asistente au luat o pauză de cafea și a rămas de gardă o novice, Nadia. M-am interesat despre vizitatorul misterios din celălalt salon. Am aflat că era un bărbat de vreo 34 - 35 de ani, probabil nepotul ei, blond, și care purta un palton negru peste costum. Întrebând de Nadia, am aflat că aceasta plecase acasă. Le-am rugat pe asistente să o sune să se prezinte urgent la datorie. O jumătate de oră mai târziu, Nadia sosise. - Eu sunt inspector Georgescu. Investighez un incident ce a avut loc în spital. - Nu mă luați cu binișorul. Doar nu de-aia atuul meu principal e tăria de caracter! - OK. Să trecem la întrebări atunci. Fata părea hotărâtă. Avea vreo douăzeci și cinci de ani, probabil era o proaspătă absolventă a facultății de medicină, și părea să fi avut într-adevăr un curaj și o tărie de caracter ieșite din comun. - Deci, îmi poți spune ce ai făcut între 20.30 și 21.00 când ai supravegheat coridorul? - Păi... să văd... am jucat Solitaire pe calculatorul acela de la recepție vreo cinci minute, apoi un pacinet a sunat și a trebuit să merg să îl ajut. - Din ce salon era pacientul? - Salonul 16. Doamna Aglaia. - Era bine mersi atunci? - Da. Mi-a cerut să îi aduc o sticlă cu apă din frigiderul comun. O lăsase la rece. - Aha. Și, bănuiesc, v-ați întors cu sticla? - Nu. Pe când am ajuns la frigider a sunat alt pacient. - Cam ce oră era? - Cred că era 20.45. Dar nu pot spune exact. - OK. Mai departe, te rog. - Pacientul era doamna de la 17, cea cu probleme de văz și auz. Zicea că i se pare că aude pe cineva în salonul alăturat. - Interesant. - Știind boala ei, am liniștit-o și m-am întors la jocul meu de Solitaire. - Aha. Și nu v-a interesat dacă chiar s-a auzit ceva din salonul vecin?? - Nu. Doar v-am spus că bătrâna nu vedea și nu auzea bine. Cum ar fi putut să audă până în celălalt salon?! - Lăsați... m-am prins. Până acum mi-ați spus tot ce am vrut să știu. Vă rog să le informați pe asistente să îl cheme pe domnul cel blond și să aștepte pe hol. Voi veni peste vreo cinci - zece minute să clarific lucrurile. M-am dus în salonul 15, apoi în 18. Niciunul din pacienții de acolo nu auziseră nimic. Și ei nu aveau probleme cu văzul și auzul. Îmi era deci clar ce se întâmplase. Dar, totul s-a zdruncinat. Am intrat iar în salonul mătușii, să mai cercetez odată. Cineva mutase un scaun lângă pat, iar pe scaun pusese un radio vechi. Am tras scaunul la o parte, parcă din instinct, ca să descopăr... arma crimei, aruncată după pat. Am hotărât să o vizitez și pe vecina din salonul alăturat. Nu am vorbit cu ea pentru că dormea și nu voiam să o deranjez. Apoi ceva strălucitor mi-a atras atenția. Sub patul bătrânei, se afla un topor plin de sânge. III. Am ieșit pe hol. Acolo era așteptat de asistente, inclusiv de Nadia, tipul blond și Vasile Ciocan. - Sunt mulțumit să vă anunț că am dezlegat misterul morții mătușii Aglaia. - Deci știți cine... - Știu multe... dar o să refac seara aceea, de la vizita mea până la crimă. Ora 19.00, eu sosesc la mătușa, stau de vorbă cu ea, pentru ca o jumătate de oră mai târziu să plec. Nu am observat arma crimei pitită sub pat. Prima greșeală a mea. Ora 20.00, domnul... - Iordănescu. - Domnul Iordănescu sosește în vizită la bunica lui, stă o jumătate de oră și apoi pleacă. Dar dacă de fapt, la 20.30, când Nadia rămăsese singură, s-a întors?? Dacă avea ceva cu mătușa și o voia moartă?? Dacă până când Nadia era la mătușa el a intrat în camera bunicii lui și a așteptat să plece Nadia de acolo, apoi a intrat în camera Aglaiei și a ucis-o. În acel moment, bunica lui a sunat alarma și asistenta nu a mai mers să îi ducă Aglaiei apa ci s-a dus să o ajute pe cealaltă pacientă, dându-i timp criminalului să fugă?? Desigur, această ipoteză ar fi foarte convenabilă, iar eu chiar am făcut o greșeală, a doua mea greșeală, să o iau în calcul. Dar noroc că am decis să mai vizitez o dată camera mătușii, altfel nu aș fi ajuns la concluzia mea. Ora 19.30. Nadia sosește la servici. Se instalează în camera asistentelor, apoi, după plecarea mea, intră în salonul mătușii, unde avea de mult pregătită arma crimei. O seringă pitită după pat. Acum era momentul, pentru că auzise conversația mea cu mătușa, în care ea îmi pălăvrăgea despre ce bine i-ar prinde o vacanță într-o stațiune termală. Atunci, Nadia s-a temut că bătrâna avea să plece. A acționat repede. A intrat în salon, pretinzând că trebuie să îi administreze un ser cu calmant, a scăpat "din greșeală" seringa pe jos, și a înlocuit-o cu alta, care fusese acolo de ceva timp, una cu cianură, după cum spune medicul legist. I-a injectat mătușii cianura și a revenit pe coridor. Așa zisul incident de la 20.45, când mătușa a cerut apă din frigiderul comun era menit doar ca să permită accesul unui complice care să facă crima să pară una sângeroasă. Toporul era unul standard cu care sunt echipate spitalele pentru cazul în care este un incendiu. Dacă aveți nevoie de indicii, toporul se află în camera babei de 93 de ani, care nu ar fi avut cum să comită crima. Toporul a fost folosit de... Mi-am îndreptat privirile spre blondul îmbrăcat în pardesiu. - Domnul Iordache, cu ajutorul bunicii sale. - NU! VÃ JUR! NU AM FOST EU! strigă Iordache. MI S-A SPUS SÃ STAU DOAR DE FORMÃ! NU SUNT DECÂT UN COMPLICE! NU AM FOLOSIT EU TOPORUL! VÃ SPUN EU CINE A FOST! - Nu e nevoie. Știu. Dar vreau să îmi explice Nadia. - M-ați lăsat lată cu explicația dumneavoastră. Nu știu cum de ați ajuns la așa o concluzie! Eu... e adevărat că am folosit seringa ca să o omor, nu neg, din moment ce m-ați descoperit! Dar... ceea ce nu știți... ea era... era... mama mea vitregă! M-a lăsat la 3 ani într-un orfelinat, după ce se purtase oribil cu mine. Eu eram copilul nedorit. A preferat să mă arunce pe geam decât să renunțe la viața ei aventuroasă! O urăsc! - Aveți de gând să vă denunțați și complicele? - Ce complice? - Cel care a lovit cu toporul! - Nu știu despre ce vorbiți! - Ei, hai, nu face pe proasta. Bineînțeles că știi. A fost inspectorul Vasile Ciocan! Afirmația mea chiar că i-a lăsat lați pe toți. Ciocan izbucni: - Bine! Eu am fost! Dar numai eu! Poate că baba era moartă deja, dar am vrut doar să o salvez pe Nadia de închisoare. Este... este fiica mea! - Ei, na! Se pare că aici avem o rețea de criminali! M-am întors să văd cine vorbise. Era baba de 93 de ani, cu problemele de vedere și auz. - Ați făcut bine, copiii mei, dar e de ajuns. Eu am pus totul la care. Aglaia era mai tânără cu 30 de ani decât mine dar asta nu a împiedicat-o să strice o căsnicie ce durase mai bine de juma' de secol și să-l combine pe bietul meu Ionică! - Ãsta e un caz foarte ciudat. Dacă ar fi să găsim un vinovat, acela ar fi... chiar nu știu... 4 oameni implicați într-o crimă, pentru un fapt petrecut cu mulți ani în urmă.. nu știu, chiar nu știu ce să zic. Mătușa Aglaia și-o merita, nu pot să zic că nu, dar... ei bine... crima e crimă! Cineva trebuie să își asume responsabilitatea! - Acela voi fi eu! Zise bătrâna. Oricum nu au ce să îmi facă nu au cum să mă mai rănească! IV. Cazul s-a rezolvat. Bătrâna a pledat pentru propria vinovăție până la capăt. S-a decis eliberarea ei și permiterea să locuiască la un azil. Inspectorul și fiica lui au trăit fericiți în continuare, iar băiatul blond a trecut ușor de această experiență neplăcută. Eu mă pregătesc de încă 4 ore de manele non-stop, pentru că iar merg cu mirobuzul aceluiași șofer dependent de Guță, singura diferență e că acum merg spre casă... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate