agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-03-03 | |
"Vreau să-l văd pe Bogdan Ermes!" articulă Bogdan într-un acces de spontaneitate care-l surprinsese și pe el. "Mi s-a comunicat că aici a fost adus corpul lui neînsuflețit. Eu sunt fratele lui, Bogdan Lucian Ermes!"- "Întrebați-l pe medicul de gardă, primul birou pe stânga!" Bogdan înaintă pe gresia mozaicată a holului INML-ului. Făcu câțiva pași largi, pentru a micșora la maximum dureroasa tensiune a așteptării. Bătu la ușă, o voce de femeie îl invită înauntru, apucă shield-ul rece și pătrunse în încapere. Un curent puternic de aer se iscase chiar în acel moment fluturându-i părul lung, auzii foșnetul hârtiilor de pe birou care erau răsfoite și împrăștiate prin întreaga cameră de neașteptata manifestare de forță eoliană; un teanc de dosare zbură de pe masă și se dispersă în toate cele patru colțuri ale oficiului medical, câteva file capsate se izbiră de ușa întredeschisă, un alt mănunchi fusese aruncat chiar sub ușă, la picioarele lui.
Curentul îl împinse înapoi câțiva pași smulgându-l din tocul ușii care i se închisese în față. O hârtie cu format A4, care părea să fie o copie xerox, îi defilă prin fața ochilor, după care se depuse pe jos cumințită, odată cu încetarea rafalei de vânt. Avu strania impresie că-și văzuse numele scris pe acea copie și încercă s-o ridice, însă un nou curent de aer pornit de nicăieri i-o mătură chiar în clipa când se pregătea să o apuce. Bogdan porni pe urmele hârtiei fugare, în direcția opusă intrării în Institut. În spatele lui ușile de acces în clădire se trântiră cu zgomot, după care se deschiseră si se închiseră din nou, cu și mai mare putere. Unul dintre geamurile ușii principale se crăpă longitudinal. Portarul puse mâna pe clanță deblocând ușa, care însă se deschise din nou împingându-l în afară, apoi se reînchise imediat tractându-l și pe portar cu ea. Geamul fisurat se dizlocă din cadrul ferestrei căzând pe jos și spărgându-se în zeci de cioburi. Fața portarului era tărcată cu nenumărate firișoare sângerii, ca și cum ar fi căzut pradă instantaneu unei epidemii de vărsat-de-vânt. Între timp coala A4 urmarită perseverent de către Bogdan ajunsese să fie lipită de ușa laboratorului de autopsii aflat la capătul holului. Preț de câteva secunde incredibile aceasta stătu fixată chiar în centrul ușii laboratorului asemeni unui anunț funest privind programul de lucru al personalului sezonier al Institutului.
Odată cu reînchiderea ușii intrării principale, bucata de hârtie se prelinse de-a lungul ușii și căzu pe podea. Bogdan o apucă cu ambele mâini și citii:
"Certificat medico-legal" "Bogdan Ermes, născut pe 22 septembrie 1980, în București, sectorul 7, etc. Cauza morții: stop cardiac produs de o leziune la nivelul ventricolului stâng Momentul estimat al decesului: în urmă cu aproximativ 8-10 săptămâni. Nota: degradarea cadavrului datorată procesului de putrefacție ne împiedică să datăm cu exactitate ziua morții autopsiatului." O nouă rafală de vânt deschise ușile Institutului, ușa mare, de la intrare, descrise o rotație aproape completă izbindu-se cu putere de geamurile care o flancau în dreapta. Portarul se refugie amuțit în cabina lui. Ușa laboratorului de deschise în secunda imediat următoare, iar forța vântului îl împinse pe Bogdan înăuntru, apoi ușa se închise la loc lăsându-l singur în peisajul dezolant al laboratorului. Încăperea era puternic luminată, ca și cum o sută de becuri de 100 de wați ar fi fost aprinse simultan. Se uită în sus, spre tavan, pentru a-și explica bombardamentul de lumină artificială la care îi fusese supusă retina. Pe tavan erau montate doar 24 de tuburi de neon, grupate în perechi de câte două. Unele dintre ele nici nu fuseseră aprinse. Deodată simții că-și pierde literalmente pământul de sub picioare și se trezii zburând prin laborator, ca un cobai dintr-un experiment revoluționar al guvernului mexican. Nu avusese timp să vadă dacă ușa din spatele lui fusese redeschisă de furia demențială a acestui vânt ciudat. După câteva secunde de zbor deasupra aparaturii laboratorului Bogdan se opri deasupra unei tărgi metalice pe care se afla o formă rigidă asemeni unui cocon și care era învelită într-o folie din plastic. Timp de alte câteva secunde halucinante corpul tânărului se găsi suspendat deasupra tărgii, cu fața în jos și cu spatele aproape atingându-i tavanul laboratorului. Apoi lumina crescu în intensitate, iar Bogdan fu proiectat pe targa pe care avusese privilegiul de a o contempla pe durata câtorva secunde de coșmar magic. Închise ochii de teama impactului inevitabil cu masa de carne rece, care probabil ca se găsea sub învelișul înșelător de plastic, și nu mai știu nimic de el. "Tot nu-mi vine să cred!" se încăpățână să nu accepte realitatea psihoterapeuta. Nici nu apucă să-și termine fraza că un curent de aer extrem de puternic deschise toate ușile vizibile, după care le trânti cu putere. Hârtiile din biroul medicului de gardă începură să zboare pe coridor. Ușa de la intrare se închidea și se deschidea într-una, ca într-un roman despre poltergeist de-al lui Dean Koontz sau Stephen King. Portarul înșfăcă nervos shield-ul ușii de la intrare spre a potoli acestă manifestare subita a forțelor naturii. Privindu-i fața îți puteai da seama imediat că era genul de om care văzuse multe la viața lui, de la infractori și victime până la cadavrele cele mai mutilate de mânia omului, singura de care trebuie să-ți fie frică. Însă o nouă rafală de vant, mai puternică decât precedenta, îl expulză cu totul în exteriorul Institutului, omul rămânând agățat de clanța ușii cu o moacă destul de grăitoare de salariat consternat care ar fi preferat să plece acasă. În secunda care urmă ușa se reînchise împingându-l pe portar înăuntru, la datorie. Geamul deja crevasat de rafalele de mai înainte se sparse în bucăți, parte din ele împroșcându-se pe fața oricum șocată a portarului. Deși acesta nu se mai putea privi pe sine în oglinda spălăcită a geamului, toți martorii oculari l-ar fi putut asigura că are chipul plin de pistrui roșiatici. O hârtie rebelă format A4 continua să dănțuie prin atmosfera aerisită a holului, însă un nou puseu de vânt o afișă în mijlocul ușii laboratorului de unde ea și cu medicul Crișan tocmai ieșiseră. "Programul s-a încheiat!" se gândi ea felicitându-se pentru sângele rece care n-o părăsea nici în cele mai delicate sau ciudate momente ale vieții. Odată cu potolirea vântului coala se scurse pe jos. Lavinia se îndreptă spre ușă și luă hârtia în mâini. Era certificatul medico-legal al lui Bogdan. Viața era plină de ironii și de coincidențe. "Mai bine să intrăm într-unul din cabinetele din stânga!" o consilie medicul. Vântul începu să-și facă de cap din nou, ușa din fața ei se deschise și un curent de aer o aspiră înauntru, pentru ca în secunda imediat următoare să se pleznească în spatele ei lăsând-o singură în laborator. În cameră domnea o lumină exprem de puternică, așa cum ochii nu-i mai înduraseră decât pe plajele Mării Negre la orele amiezii. Se auzea un zumzet ciudat ca și cum un vehicul s-ar fi deplasat prin aerul încăperii, apoi sunetul neidentificabil își modifică nota acustică. Avu impresia că vine de undeva de sus, din dreptul porțiunii de tavan aflată deasupra tărgii pe care se afla corpul lui Bogdan. Se uită acolo, dar nu văzu nimic. Chiar atunci când își coborî ochii la nivelul tărgii auzii o bufnitură discretă, asemeni zgomotului produs de un glonț tras dintr-un pistol cu amortizor. Avu senzația că pocnitura se datorase atingerii husei din plastic de un corp ușor- era sunetul pe care îl provoacă o folie de plastic atunci când este lovită ușor sau ciupită. Se apropie de targă când auzii vocea doctorului Crișan care tocmai intra în laborator: "Sper că nu v-ați speriat domnișoară, se pare ca ultimele două zile vor fi cele mai ciudate zile ale carierei mele de medic.!" Imi pun intrebarea retorica daca are rost sa continuu ceea ce am scris pana acum sau ar fi mai bine sa o las balta, contemporanii imi sugereaza sa incetez, voi ce-mi spuneti? Sunt convins ca raspunsurile difera, cred ca nu o sa astept ca voi sa imi raspundeti si o sa actionez singur. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate