"Să știți", se adresă într-o bună zi capul oamenilor săi de încredere, "totul este perfect în țara asta! Nici dacă am locui în Myanmar și am face parte din hunta militară aflată la putere lucrurile n-ar putea să stea la fel de bine pentru noi. Acolo ca și aici minciuna și ilegalitatea au devenit adevărate și legale, iar ele constituie valori sprijinite de instituțiile Statului. Singura diferență este aceea că în Birmania minciuna este un adevăr oficial, în vreme ce la noi, care avem o țară înapoiată, ce vreți, corupția și infracționalitatea sunt doar îngăduite, sunt to-le-ra-te conducând doar din umbră treburile! La ce vă așteptați cât timp trebuie să salvăm aparența de democrație! Însă am nevoie de ceva!"- "De ce Șefu'?" făcu Dudescu servil ca în prima zi. "Am nevoie de un nume nou că acela pe care mi l-au lăsat părinții prea a început să bată la ochi. Vezi tu, oricât de mult ne-am strădui nu putem să-i corupem chiar pe toți, o, Doamne, de ce nu plecăm noi în Asia? În concluzie ar fi mai sigur să-mi schimb numele!"- "O să lucrez la asta!" îi promise solemn Onescu- "Mulțumesc Onescule, știu că dacă îmi promiți ceva este ca și rezolvat!"


Trecuseră două zile de la discuția cu pricina. Axinte Onescu, absolvent de școală generală și monoglot cunoscător al românei fundamentale- reușise performanța de a-și vorbi limba maternă cât să fie înțeles de cei care cunoșteau slang-ul capitalei- contempla tâmp peisajul citadin. Se scurseseră 48 de ore de când încerca să gândească- suprema provocare. Nu ducea lipsă de relații sau de posibilități de acțiune. Nu. Singura lui problemă era inter-conexarea informațiilor care refuzau să se stabilizeze în tărtăcuța lui elipsoidală. Agenda telefonică era un punct de pornire, doar că rămăsese fără credit și uitase de unde să și-l reîncarce. Se mai întâmplă. Într-un final imemorial îi veni Ideea- avusese revelația idealist obiectivă de sorginte hegeliană: "Vecinul nostru este furnizorul perfect de nume, este cu capul în nori, este intelectual, nu înțeleg nimic din ceea ce vorbește, deci trebuie să fie retardat așa că-i fac un bine și-l lipsesc de nume!"

Axinte se duse la un oficiu. "Bună colega, dă-mi și mie datele tehnice ale lui Costică Violetescu!"- "Imediat șefu', să trăiți șefu', săru' mâna șefu'! Ce mai face Șefu' ăl mare?"- "Păi ce să facă Spânule, vrea să il dai pe ăsta, îi vrea numele!"- "Imediat stăpâne! Dar să știți că nu mă prea înțeleg bine cu nevastă-mea, dacă Șefu' vrea, știți dumneavoastră ce vreau să spun, dacă vrea acoperirea perfectă atunci îi dau numele Frusinei!"- "Poate în altă viață, Spânule, mulțam oricum pentru amabilitate!"- "Este slugărnicie, dacă-mi permiteți să vă completez! Să știți că fac tot ce-mi cereți: sap, fur, îmi tai capul și mi-l pun pe masă, stau în patru labe, sap din nou după care dau cu smirnă!"- "Apreciez solicitudinea ta!" i-o tăie Axinte. "Momentan Șefu'-l vrea pe ăsta! 'nțelesu-m-ai, măi?"


Peste o săptămână Costică Violetescu dori să plece din țară în concediu: venise vara. Vameșul examină și reexamină cartea de identitate a lui Violetescu. "Măi nenorocitule, tu vrei să mă păcalești cu falsul ăsta grosolan, tu vrei să pleci din țară folosindu-te de numele lui Șefu'!"- "Care șef?"- "Ãla pe care încerci să-l dezonorezi plecând din țară cu numele lui, marș în coteț până nu te bag la pârnaie, aurolacule!"

Costică Violetescu se interesă în stânga și în dreapta ca să afle ce s-a întâmplat. Mormânt! "Totul este perfect, domnule V-oletescu!"- "Actele dumneavoastră nu pot să fie falsificate în țara noastră, domnule Viol-atescu"- "Bineînțeles că sunteți singura persoană care poartă numele acesta, domnule Ioletescu!"

Neștiind ce să mai creadă Costică decise să plece din nou din țară. Definitiv. Ajunse iar la vamă. "Îmi pare rău, Oletescule, dar din cauza razboiului civil din Bulgaria nu vă pot permite să treceți granița, e spre binele dumneavoastră. Ar fi recomandabil să deschideți televizorul chiar dacă sunteți analfabet, căci bănuiesc că nu sunteți și surd sau idiot... sau sunteți? Mă rog, vă privește!"- "Dar sunt licențiat!" protestă Costică perplexat- "Da, poate în Italia, și bunică-mea era la fel ca dumneavoastră, licențiată în medicină legală, hai, șterge-o!"

Costică verifică toate informațiile accesabile și accesibile privitoare la Bulgaria- nici vorbă de război civil. Hotarî să plece cu avionul. Se împrumută deoarece contul lui bancar era momentan indisponibil și plecă spre Otopeni. "Domnul Vio Letescu? Îmi pare rău dar nu aveți competența necesară unei astfel de decizii, avem nevoie de aprobarea tutorelui dumneavoastră!"

Peste câtva timp Șefu' fu împușcat din nou, de data asta pentru ultima oară. În aceeași zi Costică avea să fie externat din spitalul de nebuni.