Deși înserarea anunță sfârșitul zilei, în casă, încă se trăbăluia de zor. Luminile domneau în toate camerele. Undeva în spatele casei, un difuzor fredona în surdină melodii, întrerupte din când în când de vocea caldă a unui crainic. Acolo, Florică, un bărbat în jur de treizeci de ani,pregătea bagajul pentru a doua zi cand, toată familia mergea la prisacă. Era momentul când, fagurii s-au încărcat cu miere și trebuiau înlocuiți. În doi stupi goi, începu să așeze în ordine ramele și fel de fel de lucrușoare necesare unui stupar. Deși nu avea voce, fredona melodiile auzite la difuzor.
În alt colț al casei, la bucătărie, Ana pregătea bucatele pentru drum.
Avînd tot ce trebuia, în ultimul moment s-a hotărât, să facă și doi cozonaci. Aluatul creștea frumos, așteptînd să fie prelucrat de gospodină.
Cel de-al treilea membru al familiei și cel mai important, Lenuța, o copiliță de cinci anișori, era cea mai activă dintre toți. Era în al noulea cer, nu știa la cine să stea mai mult. Făcea naveta de la bucătărie la atelier și invers, ducând cu ea de fiecare dată un sac de întrebări.
- Mamăăă...! o strigă pe Ana, trăgând-o de poale, ca să fie sigură că este auzită.
- Daaa, Lenuța!
Ana întoarce privirea blândă spre copilă, ca să o asigure că este atentă la ce dorește să-i comunice.
- Ce miroase așaaa de frumooos? se alintă copila curioasă.
- Face mămica șnițele și pârjoale, să luăm mâine la drum...
- Și mai ce luăm de papă? o iscodi iar, Lenuța.
- Avem și fripturică de pui, adaugă mama întorcând niște șnițele-n tigaie.
- Dar, în ligheanul ăsta mare, ce este?
Lenuța se înălță pe vârfuri și trage de ștergar, ca să poată vedea ce este acolo, de ține mămica, așa de ascuns.
- Lenuța, ce-ai făcut? Aici este aluat pentru cozonac și nu este voie să-l dezvelești, nu se mai face cozonacul frumos! Răcește! El nu are hăinuțe ca tine!...Ufff!... Curioasă mai ești! Aluatul trebuie să crească și apoi, să împletim cozonacii, să-i punem în tăvi și să-i coacem,explică mama .
- N-am vrut să-l dezvelesc, am vrut doar să-l cunosc! Răspunse Lenuța, spăsită și cu boticul pus. Fac și eu cozonaaaci!
Ana o privi cu drag, se aplecă și o sărută pe frunte.
- Bine, bine și tu o să faci cozonaci dar, trebuie să așteptăm să crească...Dute la taică-tu și vezi el ce coace!
Lenuța sări în sus de bucurie, amintindu-și, că poate merge și la celălalt părinte. Nu așteptă să i se spună de două ori și o zbughi, uitând ușa deschisă.
- Eiii,... ușa se închiiideee! o atenționă mama.
Lenuța se întoarce, se ridică pe vârfuri, apucă de clanță și reuși cu greu să închidă ușa. O luă la fugă săltând veselă, când pe un picior când pe celălalt, fredonând o melodie de ea inventată.
- La, la, tra, la, la...la,la,la...!
Fără să-și dea seama, gălăgia făcută de ea anunța pe tatăl ei că o să aibă un important musafir.
Ajunge la atelier, o cameră din spatele casei, unde tatăl ei meștera tot felul de lucruri frumoase, de la cele mărunțele la mobilă de lux.
- Cioc, cioc! grăi și bătu la ușa atelierului.
- Cine este? întrebă Florică, prefăcându-se, că nu știe cine este.
Ușa se deschide și de după ușă apăru un căpușor bucălat cu ochii mari, căprui, plini de sclipirile bucuriei fără griji.
- Bau! Bucuros ești tăticule, de musafiri?
- Daaaaaaaaa,... bucuros cum să nu! Așaa musaafiri cuminți, tot să vie la mine! glumi Florică dar, și atenționând-o să fie cuminte.
Lenuța intră, închide cu atenție ușa și cu pași micuți dar grăbiți, se îndreptă spre scăunelul ei. Suflă să nu fie praf pe el, așa cum a văzut că face și tatăl ei apoi, se așează cu atenție. Timp de câteva minute stătu tăcută și cuminte, urmărindu-l pe Florică ce face. Știa că tăticul ei este ocupat și nu are voie să-l deranjeze. Dar, cele câteva minute trecură repede și Lenuța plictisită de atâta cumințenie începu să se foiască pe scăunel.
- Tăticuleee! îndrăzni să-l deranjeze.
- Poftim, Lenuța!
- Ce faci acoloo!
- Împachetez rame pentru stupi. Când ajungem la prisacă, scoatem ramele pline cu miere de albine și le punem pe acestea. Albinele vor prepara miere și o vor pune în aceste mici găurele din ceară, îi explică tata pe înțelesul copilei.
- Aceasta galbenă este ceară? îl iscodi curioasă.
- Da, o ceară specială pe care albina pune miere cu picătura!
- Cum face albina mierea, tăticule? îl descoase Lenuța, cu un interes crescut, pentru a afla cât mai multe despre albine.
- Știi Lenuța, tată,... albina zboară din floare în floare și adună pe aripioare polenul de pe flori, acel praf care îți murdărește năsucul, când vrând să le miroși, atingi cu vârful nasului acele firișoare din mijlocul florii. Apoi merge la stupi și înăuntrul stupului, ea înghite polenul, corpul ei il transformă în miere și-n final albina depune o picătură de miere în aceste mici găurele din ceară.
- Ufff!... Cât trebuie să muncească o albină pentru o picătură de miere!
- Da, muncește mult pentru ca tu să mănânci o linguriță de miere, dimineața sau seara la masă.
- Da, albinile sunt foarte harnice, observă Lenuța.Și tu ești harnic, și mămica este harnică!
- Și tu trebuie să fii harnică! adăugă bărbatul.
- Daaaaaaaa! Tăticule vrei să te ajut ?
Lenuța se ridică și se apropie de tatăl ei,dornică să fie harnică.Florică prvi în jurse gândindu-se, ce să-i ofere de lucru copilei și ea să poată face.
- Daa,.... dă-mi te rog ciocănelul cel mic de pe tejghea!
Lenuța bucuroasă că face și ea ceva, își luă scăunelul și-l pune lângă tejghea.
Se sprijină cu o mână de tejghea și urcându-se pe scăunel, întinde cealaltă mână și ia ciocănelul. Coboară cu atenție, îndreptându-se spre tatăl ei, întinde mâna cu ciocănelul.
- Na ciocănelul!
- Nu primesc! Cum trebuie să spui? o dojeni tăticu.
Lenuța dându-și seama ce a greșit, lăsă ochii în jos rușinoasă, apoi veselă îi zice:
- Poftim, ciocănelul!
- Așa, da! Primesc ciocănelul, mulțumesc! Acum, te odihnește, ia loc pe scăunel!
Lenuța, ascultătoare luă loc,pe scăunel. După câteva secunde își aduce aminte pentru ce a venit:
- Tăticule, tu ce coci aicea?
- Ce faac? întrebă surprins de întrebare.
- Mămica, m-a trimis să vad ce coci aicea,... ea coace cozonaci...tu ce coci?
- Ha, ha,ha! râde cu poftă Florică, gândind că Ana i-a copt-o...
- Eu coc faguri la rece să nu se topească! Maică-ta, oare a copt cozonacii?
- Nuuu, trebuia să crească aluatul!
- Eu cred că, aluatul a crescut.Tăticu vrea să pape cozonac făcut de Lenuța, preciză Florică ca să-i zădărească dorința, de a lucra aluatul și de a o necăji pe Ana.
- Daaaaaaa, merg să fac și eu cozonaci!
Sări veselă de pe scaun.
- Vezi, noroc că ți-am amintit altfel, tu pierdeai ocazia și maică-ta ajutorul tău!
Lenuța dădu afirmativ din cap și țuști pe ușă. Alergă spre bucătărie, ca nu cumva mama să fi pus tot cozonacul la copt, iar ea să nu pună nici un mic cozonăcel. Intră ca o furtună în bucătarie și se opri lângă ligheanul cu aluat.
- Ei, nu ai uitat nimic?o atenționă mama.
Lenuța se întoarce grăbită și închide ușa.
- Trebuie să fie cald la aluat! spune Lenuța, ca mama ei să știe că nu a uitat acest lucru.
- Facem cozonacii? Tata a spus că vrea să mănânce cozonac făcut de mine.
- Daaaa! Hmm,... așa va să zică, lui taicătu îi poftă de cozonac făcut de tine?
- Daaaaa! răspunde entuziasmată Lenuța.
- Binee, acum începem să-i punem la tăvi!
Eliberează masa și pune pe ea o planșetă mare, confecționată de Florică, pentru prelucrarea aluatului. Lenuța își pregăti un scăunel mai mare, pe care să se suie. Pentru că dorea să fie la fel ca mama sa, își pune și ea un șorțuleț. Ana unge două tăvi mari, le tapetează cu făină și le pune pe o latură a planșetei. Ia apoi, trei bucăți de aluat egale, pentru a prepara primul cozonac.
- Vreau și eu cozonaaac!
- Aluat, cozonac se numește după ce se coace,îi explică mama.
- Aha, acum știu!
- Uite și pentru tine aluat! Ana ia o bucată de aluat și o împarte în trei părți egale.
- Faci cum fac și eu, daaa! Ești atentă la cum lucrez aluatul!
- Da, mami! Răspunde Lenuța, frecându-și mânuțele de bucurie.
- Lenuța, mamă dar, înainte de a pune mâna pe aluat, ce trebuie să facem?
- Să mă spăl pe mâini!
- Ia, mergi de te spală! o îndemnă mama.
Lenuța merge la lavoarul din bucătărie, se urcă pe scăunelul special pus pentru ea,luă cu o mânuță săpunul și cu cealaltă dădu drumul la robinet. Se spălă repede, grăbindu-se să ajungă la bucătărie, unde o aștepta o activitate atractivă. Reântoarsă, se urcă din nou pe scăunel, fericită că mama deja îi puse-se un pic de aluat special pentru ea.
- Gata, m-am spălat! preciză uitându-se veselă la mama.
- Pentru cine vrei să faci cozonăcelul?
- Pentru tata! spune Lenuța mândră de scopul activității ei.
Privea fericită când la cozănăcelul ei, când la cozonacul mamei. Cu limbuța scoasă, se străduia de zor, să dea cozonăcelului aceeași forma ca a cozonacului împletit de mama sa. Ana o privea cu drag îndrumând-o din când în când...