agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-04-04 | |
21 mai zi de mare sărbătoare pentru creștini, sărbătoriți fiind “Sf. Mari Împărați Constanti și Elena- mama sa, cei întocmai cu Apostolii”. Această mare sărbătoare în acest an s-a nimerit să fie în zi de duminică.
În sufragerie forfotă mare. Care mai de care se perindea în fața oglinzii dar, cel mai mult stătea Lenuța admirându-și noul costumaș, pălărioara și pantofiorii primiți cadou de ziua ei. Se rotea când pe o parte când pe cealaltă parte să vadă cum îi stă. Îi stătea bine, costumașul format din trei piese, o fustiță cu pliuri duble și un bolerou cu mânecuță scurtă din catifea raiată de culoare vișinie, la cele două piese adăugându-se și o bluziță albă cu dantelă la guler și mânecuțe, completa de minune tenul alb și părul negru al fetei. Pe cap o pălărioară dintr-o stofuliță de aceeași culoare cu a costumului.Ciorăpeii albi și pantofiorii de lac roșu completau ținuta fetei. - Îți stă bine, ești ca o prințesă! O lăudă tatăl ei apropiindu-se de oglindă ca să-și aranjeze cravata. - Lenuța, ne lași și pe noi la oglindă, întrebă mama? - Nu-i așa că este frumos costumașul, se alintă Lenuța! - Este frumos dar, acum lasă-ne și pe noi un pic la oglindă! O să întârziem... - Pot să merg în fața casei? - Da, poți merge dar, vezi să nu te murdărești! Lenuța ieși în fața casei cu un scăunel confecționat de tatăl ei, special pentru ea. Afară soarele se ridică grăbit, încălzind asfaltul străzii. Trotuarul din fața casei era umbrit de un tei bătrân ce încă mai înflorea din belșug. Parfumul florilor de tei dar și a betoniilor plantate la rădăcina lui completa izul de sărbătoare ce plutea în atmosferă. Pe stradă stăpânia liniștea prânzului, rareori trecea câte-o pereche mergând la câte-o onomastică. Îți dădeai seama după buchetele de flori din mâinile lor. Lenuța era nițel tristă că, pe stradă nu era nici o prietenă de joacă să o vadă în costumașul cel nou. Nu trecu mult timp și apărură și părinții fetei cu un buchet de flori și o plasă. - Duc eu buchetul de flori, se roagă copila de tatăl ei, cel ce deținea bagajul! - Îl duci tu dar, să fii atentă să nu-l strici! Lenuța luă scăunelul și-l duce în casă apoi, veselă că are o misiune, luă buchetul ținândul cu mare grijă în brațe. Ana își luă de braț soțul iar, Lenuța merge mândră în fața lor. O pereche tânără ce oferea un tablou plăcut oricărui privitor. El, un bărbat înalt cu părul blond dat peste cap și fixat cu ulei de păr, ochii verzi strălucind în lumina razelor de soare. Ea, o brunetă cu trăsături fine, subțirică, de statură potrivită abia ajungându-i la umăr. Mergeau pe trotuar pe la umbra teilor și a castanilor. Strada era cea mai lungă din oraș, traversând orășelul de la un capăt la celălalt. Nea’Costică nașul lor de cununie unde mergeau în fiecare an, stătea la celălalt capăt al străzii. După o jumătate de oră erau în fața gospodăriei nașului. Lenuța ajunsă prima, deschide poarta încet vrând să-i facă o suepriză nanei. Tocmai atunci iese din casă Ileana, nana fetei, cu gând să meargă la bucătărie. Zărindu-și musafirii își schimbă traseul îndreptându-se spre poartă. - Ia uită cine vine la noi, exclamă îndreptându-se cu brațele deschise spre finii ei!...Costiiicăăă, ieși de-ntâmină finii, înaintă strigându-și bărbatul! - Sărut mâna, nană, strigă Lenuța alergând veselă spre femaie! Îi dă buchetul de flori și o cuprinde de după gât sărutând-o pe amândoi obraji. Femeia strânge în brațe copila rotindu-se cu ea. Se îmbrățișă apoi și cu finii mari, cum obișnuia să le spună părinților Lenuței. Florică îi săruta măna respectuos și îi dă plasa în care era pus cadoul pentru nași. - Da, întrați băieți ăn casă, Costică este la beci, vine ăndată! Eu merg un pic la bucătărie să nu se ardă ce-am pus la cuptor. Finii se îndreptară spre casă și intrară în camera mare unde era pregătită masa pentru musfiri. Din urmă îi ajunse și Costică ce aducea udătură producție proprie. - Sărut măna nașule, îl întâpină Florică! Dar, nu stai deloc, spune dând noroc cu nașul. - Cum să stau, îmi stă norocul fine! Făceți-vă comod, simțiți-vă ca la voi acasă, doar nu sunteți străini aici... - Și ce mai faci matale nașule,...cu sănătatea cum stai, întrebă Ana? -Fină dragă cu sănătatea, mulțumesc lui Dumnezeu, stau bine, cu meseria merge al naibii de prost... - Nu se vând dulciurile? - Ba, de vândut se vând dar, au pus golanii ăștia impozit mare de nu-l pot plăti! - Așa este nașule și mie mi-a venit un impozit mai mare decât pot eu câștiga. Aștia vor să ne aducă la sapă de lemn. Mi-au propus un post de maistru și director la fabricuța de mobilă din târg, n-au pe cine pune. Vor să mă fărțeze să muncesc la Stat. Nu sunt eu omul să fiu slugă la nimeni, sunt eu sluga, eu stăpânul....Nu mă prind ei în plasa lor. - Măi, Florică ăștia sunt în stare să ne facă rău, mai ales ție că ai copil. Am auzit că dacă nu treci la ei, nu-ți lasă copiii să urmeze școli . Pun bețe-n roate! - Om vedea nașule, poate s-or schimba timpurile, nașule! Ușa se deschide și nașa intră cu o tavă acoperită cu friptură de miel. O pune pe măsuța din antreul casei ca să o aibă la îndemână. -Dar, poftiți de luați loc la masă! Pe masă îi așteptau aperitive preparate din miel și alte specialități de primăvară alături de o proaspătă pâine de casă tăiată felii. Nașul turnă țuică de casă și ciocniră ca să meargă bucatele. - Nanule, mi-ai promis că-mi povestești despre Mitu, îndrăzni Lenuța să-i amintească, fiind curioasă să afle cât mai multe despre el. - Lenuța, nanule Mitu este un copil părăsit de părinți. A fost lăsat în grija unei femei din vecini cu vorbă că vor veni părinții și îl vor lua. Dar, au trimis cam un an de zile ajutoare pentru întreținere și apoi n-au mai dat nici un semn de viață. Se spune că au plecat din țară și nu s-au mai întors. Maria, mama adoptivă are grijă de el dar, sunt săraci. Noi îi mai ajutăm cât putem și noi, timpurile-s grele! - Despre cine vorbiți, întrebă Ana? - Despre un băiețel pe care l-a cunoscut Lenuța când, a trecut pe la mine, prin piață. Nu termină bine vorba că, se auzi un ciocănit ușor în geamul ușii de la intrare. - Intră, intră Marie, strigă Costică sculându-se să deschidă ușa! Ușa se deschide și intră în cameră o femeie micuță și un băiețel înalt îmbrăcați sărăcăcios dar curați. - Bună ziua! La mulți ani și multă sănătate să vă dea Domnul, spune femeia apropiindu-se mai întâi de Ileana și apoi de Costică îmbrățișându-i pr fiecare în parte Făcu cunoștință cu finii și luă și ei loc la masă. Onomastica continuă într-o liniște veselă până seara târziu... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate