Deși rece, în atmosferă plutește parfumul de primăvară. Totul în jur se trezește la viață. Ciripitul vioi de dimineață al păsărelelor, cântatul cocoșului și cotcodocitul găinilor fac zarva de dimineață în ograda gospodarului. Maria sculată o dată cu cocoșul ei porumbac, trăbăluia prin curte făcând curățenie de primăvară. Poarta se deschide și un bătrânel uscățiv intră, trăgându-și un pic piciorul stâng, beteag din timpul războiului, se îndreaptă spre Maria.
- Bună dimineața, Marie,... matinală ca-ntotdeauna și hărnicuță ca o furnicuță!
- Bună dimineața, Vasile!...Cine să ne facă treaba, dacă nu noi?...Trebuie să fac curățenie în ogradă, s-au adunat atâtea lucruri ce nu mai trebuiesc...
- Marie, părintele te roagă să vii până la biserică ...vrea să-ți spună ceva!
- E vre-o grabă? Nu pot să vin mai la amiază că tot vin să fac curat?
- Nu are legătură cu făcutul curățeniei. Cred că e ceva în legătură cu Mitu...
- Ce-o fi, că doar n-or apărea părinții după atâta amar de timp!
- Nu știu despre ce este vorba! Dar, hai acum cu mine ca să ne astâmpărăm curiozitatea...
Maria rezemă mătura de peretele casei și porni alături de Vasile să afle de ce o cheamă așa pe neașteptate părintele. Mergea grăbită târându-și papucii tociți de vreme,frământându-și gândul cu fel și fel de întrebări, presimțind ceva rău. În adâncul sufletului ei tot timpul ia fost teamă că părinții lui Mitu se vor întoarce și îl vor lua pe Mitu. Se obișnuise cu băiatul,neimaginându-și viața fără el. Vasile abia se putea ține să fie în pas cu Maria. La vârsta lui și cu piciorul beteag nu mai putea merge ca-n tinerețe.
- Marie,... nu poți merge mai încet?...Picioarele mele bătrâne nu mă mai ascultă!
- Mă grăbesc Vasile...sunt curioasă să văd de ce mă cheamă părintele!
De fapt, îi era teamă de un lucru și în același timp era furioasă. Îi era teamă că îl pierde pe Mitu și iar singurătatea va sălășui în casa sa. Era furioasă pe acei oameni ce-și mai revendică titlu de părinte după ce cu bună știință au renunțat la el....În sfârșit ajung la biserică, Maria intră și căută cu privirea prin biserică.Părintele Strat o aștepta pe Maria la rândul său destul de îngrijorat, știind ce vesta trebuia să-i deie. Maria se apropie de el mai mult îngrozită decăt curioasă, teama că îl pierde pe Mitu puse-se stăpânire pe ea.
- Ce s-a întâmplat părinte?
- Marie, vestea nu e prea bună pentru tine dar, poate pentru Mitu este!... Părinții lui Mitu sunt în oraș și vor să vorbească cu Mitu.
- Părinte, Mitu săptămâna aceasta vine acasă. E plecat cu Tina într-o călătorie de nuntă și sâmbătă sosesc!
- Părinții lui Mitu stau la hotel. Probabil că vor aștepta până vine Mitu din voiaj.
- Vor părinte să-l ieie cu ei?
- Eu zic că, așa se pare ...ei locuiesc în nordul Italiei sunt bogați dar, nu mai au nici un copil. Acum simt că le lipsește prezența unui moștenitor căruia să-i lese averea și afacerea.Vor să-l treacă drept moștenitor dar, pentru acest lucru trebuie să meargă în Italia.
- Părinte îmi pare rău că mă despart de Mitu dar. poate pentru binele lui e bine să plece cu părinții. A suferit destul din cauza sărăciei în care am trăit atâția ani, eu nu prea am avut ce să-i ofer...
- Marie, ...poate că a avut parte de prea multă sărăcie dar, a avut parte de dragoste multă din partea ta ...
- L-am crescut cu drag!... doar pe el îl am...o să încerc să-l conving să vorbească cu părinții lui...dacă părinții lui mai pot rămâne în târg...
- Vor rămâne până când vor afla un răspuns de la Mitu.
- Posibil, duminică să se poată întâlni, de-o vrea Mitu...Eu, părinte o să-i spun, restul el va hotărî
Maria se întoarce la treburile ei. Era tristă că îl pierde pe Mitu dar, încet, încet se obișnui cu gândul că pentru Mitu poate o să fie bine...Timpul trece repede și sfârșitul săptămânii îl aduce pe Mitu acasă. Maria nu știa ce cuvinte potrivi să aleagă pentru ai da vestea. Mitu citi pe fața ei că ceva o frământă și crezu că e din cauza Tinei.
- Mamă Maria, aș dori mult să nu fii supărată pe noi că ne-am căsătorit!
- Ce-ți veni, nu sunt supărată, voi vă iubiți, între voi este o legătură mai aparte, o legătură ce nu se năștea dacă nu era iubire.
- Atunci, de ce ești abătută?
- Am o veste să-ți dau, nu știu dacă e bună sau rea! În târg sunt veniți părinții tăi. Vor să vorbească cu tine.
Maria îl privi pe Mitu cu oarecare neliniște, așteptând reacția acestuia la aflarea vestei. Uimit Mitu o privi câteva clipe nedumerit apoi, revenindu-și izbucni furios:
- Nu înțeleg, ce mai vor după atâția ani de zile? Copilul din fașă a murit, nu mai există. Pe cine caută? Eu sunt bărbat însurat, am familia mea, am mamă care m-a crescut, nu am tată dar, nea’Costică mi-a fost ca un tată... Nu vreau să stau de vorbă cu ei, ...eu nu am alți parinți decat pe tine! Deși femeie simplă, fiind femeie de casă la părinte, ai fost atentă la coana preotesă cum își crește nepoții și așa ai vrut să mă crești și pe mine. Unde nu știai ce să faci o întrebai pe coana preotesă. Ai vrut să-mi dai ceea ce ar fi trebuit să-mi deie părinții naturali. Ai făcut mult pentru mine, poate mai mult decât pentru propriul tău copil dacă, l-ai fii avut. O a doua femeie în viața mea este Tina. Datorită ei am făcut și liceul la seral și poate că voi mai face ceva școală...
- Mitule de unde știi tu toate acestea?
- Eiii, mămucă scumpă, coana preotesă mi-a șoptit. I-a plăcut cum m-ai crescut...Când mergeam pe la ei să-i ajut la câte-o treabă, observa cum vorbesc și cum mă port. De fiecare dată nu uita să te laude pentru ce ai făcut pentru mine.
- Am făcut cu drag ce-am făcut. Nu știam cum să-i mulțumesc Domnului că te am. Părinții mei au fost oameni gospodari dar, un necaz din viața mea m-a adus în sărăcie...o poveste tristă și de demult...ufff! ...Mitule,...să revenim la problema ta,..eu cred că e bine să vezi ce vor să spună părinții tăi.
Mitu era furios, nemulțumit de situația ivită și mai ales de faptul că trebuia să stea față în față cu părinții lui naturali. Pe de o parte dorea să-i cunoască, dintotdeauna într-un colț al inimii a dorit să-i cunoască și să fie alături de ei, pe de altă parte era furios că a fost lăsat singur printre străini. O privea pe Maria gânditor dar, de fapt privea dincolo de ea printre gândurile sale.
- Bine, ...mă voi întâlni cu ei ca să văd ce vor, să nu spună că sunt rău!Unde și când trebuie să ne întâlnim?
- O să merg dimineață la părinte și o să-l întreb...m-aș duce acum dar, e noapte deja.Vino dimineață încoace să-ți spun ce am aflat!
Doar luminile de la neoanele de pe stălpi sau de la ferestre mai străpungeau întunericul ce se lăsase peste străzile și casele gospodarilor.Mitu mergea agale pe trotuar îndreptându-se spre casa lui Tina, cu gândul plecat printre multele întrebări ce-l frământau acum...