Anii petrecuți în Italia l-au schimbat pe Mitu transformându-l într-un om al democrației. Gândirea nouă, comportamentul nou îl încadra perfect în mulțimea italienilor nordici.
După mai bine de douzeci de anii întors în țară în vizită, își dădu seama diferența dintre societatea prezentă și cea din vremea copilăriei sale. Elementele democrației începură să pună stăpânire pe societate, ceea ce îl bucură mult știind ce înseamnă acest lucru. Mergea prin orășelul copilăriei sale, admirând construcțiile moderne ce transformau fostul orășel într-un municipiu. Trecătorii un amestec de tradițional și occidental forfoteau pe străzile orașului. Poposi în fața vechii cofetării unde cândva, el era un simplu lucrător, acum o clădire recondiționată în stil modern. Își păstrase doar numele „ La Tina”.Cofetăria te îmbia prin reclamele postate pe zid de o parte și de alta a intrării să o vizitezi. Intră și Mitu pășind pe gresia de culoare deschisă ce-i dădea un aspect plăcut micuței cofetării. Luă loc la o masă retrasă într-un colț de unde, putea vedea toată sala cofetăriei. O tânără îmbrăcată într-o fustiță vișinie și bluziță albă, venii la masa sa să-i preia comanda dându-i un pliant cu produsele casei.
- O apă tonică,vă rog, între timp am să răsfoiesc pliantul!
Fata plecă să-i aducă o apă tonică. Mitu luă pliantul și răsfoindul se adânci în amintirile ce-l legau de aceste meleaguri. Din când în când își oprea privirea asupra persoanelor ce pășeau pragul cofetăriei. Tocmai când privirea îi era îndreptată spre ușă aceasta se deschide și o femeie elegantă cu părul ornat pe la tâmple de câțiva ghiocei păși în cofetărie cu-n mers de felină.Chipul femeii îl atrage, nedându-și seama de la început,de ce. Îl privi insistent, Mitu tresări, dându-și seama de ce este atras de acest chip. Nu era încă sigur dar, în inima lui o văzu pe Lenuța, prima iubire din copilăria sa. La privirea insistentă a lui Mitu, femeia se sesiză și-l privi la rându-i cu atenție. Chipul i se lumină printr-un zâmbet de recunoaștere a lui Mitu. Se îndreptă spre masa lui. În acest timp și Mitu era din ce în ce mai convins că o are în fața sa pe Lenuța. Se ridică în picioare ca să o întâmpine cum se cuvine.
- Mitule, tu ești?
- Da, eu sunt! Tu, ești Lenuța, da!
- Da, eu sunt, mai măricică în ani dar, tot eu sunt. Ce faci, Mitule, te știam plecat din țară!
- Da, locuiesc în Italia! Sunt în vizită prin țară...Dacă nu te grăbești te invit la o prăjiturică.
- Nuuu, nu mă grăbesc! Sunt la pensie, am acum timp și pentru momente de relaxare!
......... Mitu o invită să ia loc, oferindu-i un scaun. Comandară prăjitura cu multă ciocolată ce o savurau în copilărie. Se priveau, nevenindu-le a crede că s-au întâlnit după atâția ani. Se examinau și se comparau cu înfățișarea din tinerețelor lor. Râdeau din orice mică glumă, creându-se o atmosferă de bună dispoziție. Se simțeau bine călătorind împreună prin amintirile din anii copilăriei până în momentul despărțirii lor Din copilărie Lenuța se mutase cu părinții într-o altă localitate unde tatăl se angajase la o fabrică de mobilă. Casa fusese naționalizată după plecarea lor. După revoluție Lenuța intră din nou în posesia casei și la pensie revenii în orașul copilăriei.
- Am auzit că te-ai căsătorit cu doamna Tina fosta patroană a acestei cofetării! Ce mai face?
- Tina nu mai este printre noi! Un accident stupid de acum patru ani, ne-a despărțit. Eram pe șosea spre Roma. La un moment dat am făcut un popas. În mașină aveam și cățelul nostru Pufi la care Tina ținea foarte mult. Pufi derutat a încercat să traverseze șoseaua într-un moment de nesupraveghere a noastră. O mașină venea cu mare viteză. În ultimul moment Tina a observat și negândind s-a aruncat în fața mașinii vrând să salveze cățelul. Mașina nu a putut opri la timp și a lovit-o din plin. A murit în drum spre spital. Cățelul speriat a traversat mai repede șoseaua și astfel a scăpat în ultimul moment.
- Îmi pare rău, nu am vrut să-ți răscolesc astfel de amintiri!
- Nu ești tu vinovată că s-a întâmplat sau eu, așa a fost să fie...Tu, cred că ai și nepoței, o întrebă deviind subiectul de la momementul trist?
- Nu sunt încă bunicuță. Abia în vară se căsătorește unul din copii. Trebuia să se căsătorească de acum trei ani dar, boala și decesul soțului a amânat acest eveniment. Am lăsat să mai treacă timpul și să uităm de necaz.
- Tot medicina ai îmbrățișat, așa cum îți doreai din copilărie?
- Da, am fost medic pediatru în orașul unde ne-am mutat! Mi-au plăcut copiii și-am trăit toată viața în mijlocul lor, la spital sau acasă. M-am simțit minunat înconjurată de puritatea sufletului lor. Alături de ei deveneam și eu copilă. Astfel mi-am păstrat sufletul mereu tânăr și ferit de mizeriile lumii înconjurătoare. Tu, Mitu, ce-ai făcut în Italia?
- În Italia, tata m-a inițiat într-o afacere cu mașini, mai bine zis de construcții de mașini unicat. O afacere rentabilă dacă ai în echipă buni profesioniști. Am absolvit la Milano facultatea de transporturi și construcții de mașini ca să pot să preiau afacerea lui tata. A devenit o pasiune pentru mine. Este o mare satisfacție că, pe mașina construită șurub cu șurub de echipa ta să câștigi o sumă destul de mare la licitațiile la care participau, astfel de mașini. Fiind unicate ele se vând numai prin licitații organizate.
- Tu ai cunoscut pe viu și mai devreme democrația decât noi cei rămași în țară.
- Așa este! Stau în Italia într-o zonă frumoasă, pitorească atât vara cât și iarna. Te invit la mine în Italia, dacă îmi accepți invitația. Eu plec peste două săptămâni, dacă te hotărăști mergem împreună.
- Mulțumesc pentru invitație, este foarte tentantă. Mi-ar plăcea să văd și alte țări. Nu am fost plecată niciodată peste hotare. În zilele următoare îți dau răspunsul. Te invit să iei prânzul la mine. Locuiesc singură în casa bătrânească, copiii sunt cu serviciile plecați prin țară.
Mai vorbiră de una de alta încă un timp apoi, plecară împreună spre locuința Lenuței. Pășeau alături, mâinile atingându-se din când în când mai mult sau mai puțin intenționat, simțind și unul și celălalt plăcerea de a fi din nou împreună.
(sfârșit)