agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-04-12 | |
Demult, demult, în vremuri de mult apuse, într-o țară îndepărtată, trăia un mare împărat. Și era împăratul bogat, atât de bogat încât nici nu-și mai putea socoti averile, avea lanuri mari de grâne, pe care lucrau cu plată zeci de oameni, cirezi mari de animale de nu le mai știa numărul, avea mină de aur, mină de argint, unde de asemenea aveau de lucru mulți oameni. Avea împăratul un palat măreț cu sute de camere.
Împărăția era binecuvântată de Dumnezeu. Împăratul era bun și iertător, iar oameni erau buni și harnici. Și avea împăratul o soție tânără și frumoasă ca o zână. Toate erau bune și frumoase. Dar o tristețe adâncă măcina inima împăratului. Nu avea urmași, încercase în fel și chip, diferite leacuri, ba umblase și pe la vrăjitoare, dar în zadar, împărăteasa nu putea aduce pe lume copii. Într-o seară de vară călduroasă, împăratul dormea cu fereastra deschisă. Cerul era senin, luna mare, plină, își trimetea razele lumunoase asupra pământului, luminâmdu-l ca ziua. Razele jucăușe pătrunseră pe fereastră în camera împăratului luminându-i fața. Atunci împăratul avu un vis. Se făcea că lângă patul lui sta o femeie înaltă îmbrăcată în haine albe țesute cu fir de aur, avea fața ca alama lustruită. Cu glas ușor îi zise: -Mărite împărate, cunosc tristețea ta, te pot scăpa de ea dacă îmi accepți condițiile. -Accept orice, doar să am urmași, să aibe cine să-mi ducă numele mai departe și să-mi moștenească averea. -Bine, dar dacă nu vei face întocmai, o mare nenorocire se va abate asupra împărăției. -Spune și voi face cum zici. -La data sorocită împărăteasa va aduce pe lume un băiat. Când va veni vremea, el va trebui să ia de soție pe singura mea fiică, altfel nenorocirea se va abate asupra împărăției voastre. -Vom face precum zici. Dar cine ești tu? -Sunt Selena, regina nopții. În acea clipă, un nor plumburiu acoperi luna de pe cer. Împăratul s-a trezit, dar visul i-a rămas în minte și spera să se adeverească. Visul împăratului s-a adeverit, la data sorocită împărăteasa a adus pe lume un băiat de toată frumusețea. Mare veselie a fost în toată împărăția, dar cel mai mult s-a bucurat împăratul, de-acum avea cine să-i ducă mai departe numele și rosturile. În prima noapte după nașterea băiatului era lună plină. Aceeași femeie i-a apărut în vis împăratului. -Mărite împărate, visul tău s-a împlinit, ai un băiat așa cum ți-ai dorit. Vreau să-i pui numele Daniel și să nu uiți de învoiala noastră. -N-am să uit, fii fără grijă. Când va veni vremea, fiica ta va fi stăpână în această împărăție. Zilele treceau, veneau lunile, trceau aducând după ele anii care zburau unul după altul. Daniel creștea văzând cu ochii și din ce creștea se făcea tot mai frumos. Nimeni nu știa de înțelegerea împăratului cu Selena, numai că Daniel, atunci când era lună plină se simțea trist, ceva ca un magnet îi atrăgea privirea spre lună și atunci se cutremura, un fior rece îi străbătea trupul. Din această cauză se ferea să iasă noaptea afară și să privească cerul înstelat, mai ales cînd era lună plină. Așa au trecut ani. Daniel se făcuse un flăcău înalt ca bradul și frumos fără asemănare. Îndrăgea natura, iubea animalele. Cel mai mult iubea un cal roib, care-l purta călare prin toată împărăția. Într-o zi de vară călărea roibul pe o pajiște înflorită. Căldura era mare, transpirase și Daniel și calul. Îi apăcă o sete de nestănit. Ceva mai departe se vedea o pădure, acolo știa Daniel un izvor cu apă rece, așa că o luă într-acolo. După ce a băut apă și s-a răcorit, Daniel s-a așezat la umbra unui copac să se odihnească. Deodată auzi un glas ca de privighetoare cântând duios. Se ridică și se duse să vadă cine cântă atât de frumos. Undeva printre copaci văzu o fată. În mână avea o cofiță în care punea ciuperci și cânta duios. Daniel se apropie tiptil de fată. Era foarte frumoasă. Era îmbrăcată în haine țărănești, două cozi groase împletite îi cădeau pe spate. Daniel se apropie de ea. -Bună vreme, fată frumoasă. -Bună vreme, voinice. Ce vânt te aduce în pădure? -Iaca setea, știam aici un izvor și am venit să beau apă. Dar tu cine ești? -Eu sunt fiica vânătorului, uite coalea, mai încolo avem casa. Am cules câteva ciuperci pentru cină. -Nu ți-e frică singură în pădure? -Nu, aici am crescut, în pădure și nu mă tem de nimic. -Cum te cheamă. -Iedera. Tatăl meu e vânătorul împăratului. Dar tu cine ești? -Dacă ți-oi spune nu mi-i crede. -Incearcă și vei vedea. -Sunt Daniel, fiul împăratului. Iedera începu a râde, apoi se făcu ca focul, vru să facă o plecăciune și scăpă cofița cu ciuperci jos. Se aplecară amândoi și adunară ciupercile. -Nu te sfii, Iedera, sunt și eu om ca toți oamenii, acum, te voi însoți până acasă. Cunoscându-l pe Daniel, vânătorul l-a primit cu mare cinste. Au povestit de una, de alta, apoi Daniel a plecat. De atunci, aproape în fiecare zi Daniel venea la casa vânătorului. Daniel și Iedera au început a prinde drag unul de altul, așa că el vorbi cu vânătorul să i-o dea de soție pe Iedera. -Mărite prințe, așa ceva nu se face, noi suntem oameni din popor și împăratul nu va accepta niciodată așa ceva. -Ba da, tatăl meu e foarte bun și nu face diferențe între oameni. Vânătorul se îndoia de asta, dar nu mai zise nimic. Seara, după cină, Daniel îi spuse tatălui: -Tată, aș dori să mă însor, cred că a venit vremea să mă așez la casa mea. Împăratul păli, își aduse aminte de promisiunea făcută Selenei. -Despre ce-i vorba fiule? Am găsit o fată frumoasă, poate o ști și tu, e fata vânătorului din pădure, pe ea o vreau de soție, știu că tu îi iubești pe toți deopotrivă și nu te vei opune. Ce să facă împăratul, ce să-i spună fiului său, care-l știa de om drept? Se hotărâ să-i spună adevărul. În câteva cuvinte îi povesti înțelegerea cu Selena. -Așa după cum vezi, fiule, nu te poți căsători decât cu fiica Selenei, atunci când va veni timpul. S-a necăjit rău Daniel, o iubea pe Iedera și o dorea de soție, dar nu voia să aducă nenorocire asupra împărăției. Așa că a socotit drept să-i spănă și Iederei cum stă treaba. Au plâns amândoi ca doi copii, stăteau îmbrățișați și plângeau. De acolo de sus Selena îi privea și gândea rău împotriva Iederei. Într-o zi, în curtea palatului sosi o caleașcă poleită cu aur, trasă de cai înaripați. Din ea coborî Selena și fiica acesteia. Erau maiestoase, îmbrăcate în rochii albe țesute cu fir de aur. Erau frumoase, de o frumusețe rece, nepământeană. Pe Daniel l-au trecut fiori de gheță, ca atunci când privea luna. Au început pregătirile de nuntă. Nuntă mare, cum nu mai văzuse pământul. Printre cele de trebuință la nuntă, era și vânatul, care trebuia adus de vânători. Iedera îl însoți pe tatăl ei la palat. Voia să vadă și ea mireasa care-i luase locul alături de Daniel. Când Selena o văzu pe iedera, fața i se înnegură. ,,Fata asta va fi o pacoste pentru fiica mea și eu nu pot lăsa asta, trebuie să înlătur acest pericol" Seara, palatul era luminat ca ziua. Nuntașii petreceau înăuntru. Iedera vroia să-l vadă pe Daniel și cum nu putea pătrunde în palat, se duse la ferestre. Alergă de la o fereastră la alta, doar-doar l-o zări. Îl zări, înt-adevăr, dansând cu mireasa ,,Doamne, ce frumoși sunt! Ce frumos e Daniel, cred că a uitat de mine" Lacrimi grele începură a picura din ochii ei. Deodată tresări. Se întoarse. În fața ei stătea în toată măreția Selena. -Ce faci aici, țărancă nesăbuită? -Privesc nuntașii. -Pândești, în mod deosebit îl cauți pe Daniel. Cum ai putut tu, o simplă țărancă, să-ți ridici privirea la înălțimea lui? -Află că ei nu-s așa de încrezuți ca tine, dacă nu erau amenințările tale, nu s-ar fi însurat cu fiica ta. -Ei, dar ești obraznică, te învăț eu minte, nu vreau să fi nefericirea fiicei mele. -Spaima ta mă bucură, înseamnă că ști că Daniel mă iubește. -Taci, țărancă proastă! Avea în mână o baghetă de aur, cu ea atinse umărul Iederei. Pe loc fata dispăru, în locul ei apăru o plantă cu tulpina subțire și frunze de un verde închis. Selena începu a râde, un râs forțat, sinistru, apoi intră în palat. Iedera se înălță în sus, până la geam, de acolo privi nunta. Apoi îl văzu pe Daniel urcând în dormitor. Iedera se înălță și ea sus, sus, până la fereastra lui, îi înconjură fereastra cu frunzele ei verzi. Îl privea cu nesaț pe Daniel, înima ei plângea, ar fi voit să strige dar nu putea. A început să se întindă pe tot palatul, așa putea să-l vadă pe Daniel, îndiferent în ce cameră se află. După multe zile nunta s-a încheiat. Selena se pregătea să plece sus în împărăția ei. A stat mult de vorbă cu fiica ei, închise în cameră. Daniel a dat o fugă să vadă ce face Iedera, dar nu a găsit-o, decât pe tatăl ei înlăcrimat. -Iedera a dispărut de multe zile, nu mai știu nimic de ea, sunt disperat. Pe Daniel îl fulgeră un gând : ,,Cred că aici e mâna Selenei. Va trebui să aflu ce s-a întâmplat cu Iedera" Se duse la palat, o luă de-o parte pe soția lui și a implorat-o să afle ce-a făcut Selena cu Iedera. Când a auzit răspunsul, aproape a leșinat, apoi a alergat afară, a îngenuncheat la rădăcina plantei și a început să plângă. Lacrimile cădeau pe frunze, de undeva de sus picurau alte lacrimi care se amestecau cu ale lui ca o îmbrățișare, apoi cădeau pe pământ. De atunci există Iedera și în ziua de azi, ea înconjoară casele uitându-se pe la toate geamurile, doar-doar l-o vedea pe Daniel. Dar zadarnic, el nu mai e demult pe pământ. Sfârșit S.I |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate