agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-04-14 | |
În Olanda or fi tolerând ei drogurile ușoare, or fi având ei femei în vitrine, dar se luptă de secole cu furia apelor. Importă pământ și îl cară cu vapoarele, construiesc diguri și răstoarnă nisip și pământ, până se ridică fundul de iese din apă.
Se spune că Dumnezeu a făcut lumea și olandezii Olanda. În Danemarca, or bea ei serile prin cârciumi, căci de la slujbe se opresc drept acolo, și nu mai ies decât pe trei cărări să se ducă la culcare ca dimineața să o ia de coadă iarăși. Nu pun pe limbă în timpul lucrului, și sunt dedicați muncii și muncesc cu o sârguință necunoscută la noi românii. În oașul Odense, de pildă, după 5 pm nu vezi țipenie de om pe stradă, mai ales iarna pe gerul sticlos. Orașul în sine zici că e alcătuit din cristale de gheață. În Finlanda, acum 80 ani mâncau coajă de copac. În prezent au ajuns să aibă o civilizație înfloritoare. Se spune despre finlandezi că unde sunt doi la un loc înființează un sat. Dacă sunt trei înființează deja o bibliotecă. În Japonia, or mânca ei direct cu degetele, și nu s-or pricepe ei la limbi străine precum și chinezi, dar sculpteză peisajul, toarnă beton pe versanții munților, și prevăd cavități în care pun pământ și plantează copaci. Trăiesc într-un cult al muncii. În Grecia, se amărăsc cu măgărușii ce cară molcomi bagajele oamenilor pe drumurile totdeauna în pantă. Peisajul e arid și pietros bun aproape numai pentru caprele care se cațără după câte o frunzuliță, și pentru măslini. În Irak au călduri clocotitoare. Fierbe aeru-n jur. Nu prea muncesc ci mai mult negustoresc. Muncile le fac străinii. Când îi vezi, pun covorașul și se roagă. Stau pe un lac de petrol. Ce să foreze, sapă 6 metri și țâșnește în sus. E și normal să fie leneși... În Libia dogorește soarele ucigător astfel încât în mijlocul zilei nu vezi pe nimeni afară. Au livezi de portocali, lămâi și potgorii de struguri, dar sunt plantate de italieni. Viile sunt altoite pe loc cu material genetic adus din peninsulă. Au ogoare de pepeni cât vezii cu ochii, îngrijite tot de străini. Dacă la trecerea turmelor moare vreo oaie, o lasă acolo în drum, căci nu deranjează pe nimeni fiindcă nu se împute deoarece se deshidratează rapid din cauza arșiței. Ei, de la mic la mare, o zdruncină preocupați de jocul de 5 pietre. Joacă dispuși în pătrat la umbră cât e ziua de lungă. Aruncă piatra cea mai mare din cele cinci, și cât ea este în zbor, dar atenți să o prindă, le aranjează pe cele de jos în anumite feluri conform cu etapele jocului. Își folosește fiecare dexteritatea, ca să nu ,,zbârcească’’, și în scopul de a birui adversarii. Joacă până uită de ei. Sub pânza care le acoperă vag trupul, nu poartă nimic. Sunt atât de leneși încât când se ridică spre seară, rămân acolo în praful gros, în culcușurile lăsate de popourile lor un număr de mușuroaie... egal cu numărul jucătorilor. Nu moare nimeni de jenă și nici de foame, căci au resurse petroliere. Așa ar fi și cu noi!... Românul cu șmecherlâcul lui a decăzut moral tot exersându-și abilitatea ca fiecare să fenteze pe fiecare, și considerându-se că e... adaptabil. Având câmpii fertile, doar să scapi semințe și răsar plante, nu a fost nevoie de strădanie. Nu s-a dezvoltat nici la individ și nici la nivelul societății spiritul de conlucrare și de muncă susținută și cinstită. Nefiind nevoie de ea, nu s-a dezvoltat nici perseverența. Minciuni că fac treabă bună românii pe afară. Poate fac, însă doar acea minoritate chitită pe câștig, ce au lăsat acasă guri flămânde. Muncesc în disperare de cauză, ca și deținuții ce sunt cu gândul să scape din pușcărie mai repede, care dacă depășesc norma câștigă și două zile într-una. Deși discreditat astăzi deoarece făcea apologia socialismului, a avut dreptate cel care scria discursurile lui Ceaușescu- Dumitru Popescu, poreclit Dumitru Popescu Dumnezeu, când a scris în cartea lui de eseuri ’’Biletul la control’’, că în societatea capitalistă fiecare stoarce cât mai mult de la ceilalți. Da, nu mai merge nimic pe încredere și echitate. Nu că ar fi ceva chiar nou... dar capitalismul e șmecherlâc: Să furi, să fraierești, să îi iei tot cu cap, eventual fără... să îi dai în cap. Ni se potrivește mânușă, că ne fentăm unul pe altul, însă, prea s-au specializat unii mârșavi în a stoarce fără milă. Se lamentează cu definiții laxe precum oprtunismul lor, chiar cei care sunt răspunzători de generalizarea sărăciei, doar că folosesc cuvinte rare. Zic: ,,pauperizare’’, zic ,,se polarizează sistemul social’’, zic ,,au obiectivul de a aduce societatea în normalitate’’. Ei nu mai respectă nimic, că ,,e regula că nu există reguli’’, și doar își rânjesc în barbă de câștigul lor propriu, conform vorbei ,,după mine potopul’’. Și mass media o dă cotită grupa mare, și nu e a patra ci prima putere în stat. Ne aburește cu jurnalistul dur, care pare chiar credibil. Cică-l face-n sânge... pe invitat, și când dau calupul publicitar se bat amândoi pe burtă!... Oameni din generația oropsită a copiilor sărmani născuți în sărăcia de după război, cărora li se tăia porția de mămăligă cu ața întinsă pe arc de nuia, și li se punea la răcit pe poliță înaltă să nu ajungă să ciugulească hoțește... și li se punea apoi dinainte rece rece, ca să nu mănânce prea hulpav, și să se facă și mai sățioasă, să umple repede mațul, au devenit mai apoi ziaristi dintre cei onești, ce mâncau doișpea slană cu ceapă, sau salam cu muștar pe hârtia pătrunsă de grăsime și așternută pe colțul biroului la Casa Scânteii. Păi dacă ei, ajunși acum mari editorialiști de stânga, auzi că și-au spurcat nevestele la Rio și la Veneții, este clar cu ceilalți mai tineri și mai pervertiți. Chipurile ne tălmăcesc nouă... poporanilor dedesubturile, portițele, cum exploatează unii lipsa legilor, orgoliile, adică năravul porcesc după funcții cât de-nalte... prin vorbăraie de doi lei, că... sunt unii... Trebuie că ziariștii aștia sunt niște monștri de nu îi apucă lehamitea de atâta vorbaraie deamboulea. Alții, care au avut abilități mercantile de a ieși în față, care se pretind lideri, care sunt la locuri unde beneficiază de privilegii mari, și al căror glas s-ar putea face ușor auzit, tac. Lor le conviine, căci dacă era să nu fi fost revoluția ei ar fi fost în anonimat și fomiști ca noi toți. Comuniștilor le-a fost mai greu când au venit la putere, că au luat averile celor tari- adică bogaților, iar aceștia erau puși rău cu noua ordine, și trebuiau nimiciți prin luptă, și a trebuit să se ia măsuri radicale. A trebuit să îi trimită la canal pe drumul gulagului și prin pușcării. Acum nu mai e nimeni contra ’’schimbării’’ căci, dimpotrivă, ciocoii vechi și-au luat bogățiile înapoi, și cei noi abia s-au spurcat și ei. Vor să ascundă dânșii faptul că acum e fiecare pentru el. Să ascundă că românul e învățat să n-aibă și, dintr-o dată având, calcă tot în picioare. Vor să ascundă că ei, bogații, sunt de fapt uniți între ei. Vor să ascundă că fiecare e o roțiță într-un angrenaj, și că îi doare-n pălărie de (p)rigorile legii... și că nu îi mai îngrijorează ilegalitatea care a devenit un mod de viață. Ei între ei sunt autoritățile, și închid ochii când toți ai lor se îmbogățesc peste măsură, și controlează viețile altor oameni, și își crează nemeritat faimă de băieți deștepți. Nu le mai pasă de cei pe care i-au adus la condiția umilitoare de a nu-și mai putea păstra nici măcar stima de sine. Pe aștia îi găsești prin aziluri, dacă au cu ce plăti, sau îi vezi prin talciocuri încercând să vândă sărăcie, să facă un ban din vechituri la care nu se mai uită nimeni. Își pun pe ziare lucrușoare pline de semnificații ce reprezintă propriul lor trecut, s-o mai scalde cu banii câștigați o lună, o săptămână, o zi. Îi vezi pe acolo pe unde și-a rupt foamea gâtul, prin sate uitate de autorități, sau prin orașe prin case părăginite, prin mașini ciocnite, părăsite, prin canale, prin ghene, când, de naivi ce sunt și ne apărați de lege, prin vicleșuguri li se iau casele. Sunt victime adevărate, dar nu se mai îndură nimeni de soarta lor. Nu le mai ia nimeni partea acestor nevoiași nepregătiți a face față cerbiciei după și mai multă îmbogățire a celor deja bogați. Au decupat de pe steag și au lăsat o gaură... Ar trebui să pună pe stema nouă a țării în loc de blândul bour carpatic un dragon vânăt, să îi prevină pe oameni cu aspectul lui slut. Servim acum UE, și își freacă aleșii noștri mânuțele lor curățate de uticule de către manichiureze personale. Sună frumos... ,,statele Uniunii primesc din România personal cu înaltă calificare’’. Și turcii ne luau cândva copiii și îi făceau ieniceri, cu participarea cărora apoi ne cotropeau tot pe noi. Măcar atunci mai și investeau în ei căci îi luau de mici pentru a-i turci. Nu se gândesc că ,,ăștia’’ acum vânează creiere. Ni-i ademenesc și ni-i iau de sub nas, gata crescuți și școliți, pe tinerii cu potențial. Și-i naturalizează la ei pentru ca apoi, laolaltă cu ai lor , să ne opună nouă competitivitate, și iarăși să ne cotropească, de data asta economic, să ne facă piață de desfacere, să ne exporte nouă ceea ce fac tot ai noștri duși pe acolo. Þara respectivă își întinerește populația, ca să plătească la ei asigurări sociale, nu la noi. Cine să mai facă gât, pârliții și sărăntocii, care rămân singuri în fața bătrâneții? Dacă străinătatea ar atrage numai dăia ce în școală au băut cerneala ar mai fi ceva, dar ademenesc și tineret integru. Pe unii ni-i folosesc mult sub pregătirea lor, ni-i fac muncitorime de cârcă și slugi. Ei, autoritățile, se gândesc doar să scape de ei, să nu mai conteze la procentaj ca șomeri. Nu se gândesc că facem export și de carne vie pentru toate bordelurile din vest. Noroc că vindem copii, noroc că a apărut ,,oportunitatea’’ să devină sclavi ai serelor de căpșuni din Spania, din provincia Almeria, sau de aiurea. Mare noroc pe țară, căci altfel s-ar fi adâncit contrastele atât de mult încât un sfert din români ar fi cerșit. Nu că nu cerșesc, însă, nu o fac neapărat pe străzi, tradițional, ci și scriind scrisori disperate la televiziunu, sau pe la potențați. Se adună ciopor la pomeni electorale, la izvoare de tămăduire, la icoane care plâng, se îmbulzesc pentru aghiasmă dată en gros din buți pântecoase făcute din doage cercuite, sau vândută la bucată în peturi cu eticheta Arhiepiscopiei... Se îmbărbătează bând apă din fântâni sfințite de vrun popă de țară. Cerșesc grația divină din lipsă totală de combativitate. Pupă mulțimea de capete seci patrafire de popi. Sunt câtă frunză și iarbă să atingă moaște de sfinți. Se înghesuie ca hulubii pe grăunțe, și ca muștele pe bubă. Vin din toate părțile ca și furnicile la dulce. Sunt resemnați în fața destinului, și cerșesc grația divină. Speră să li se dea după credință. Dar nu li se dă! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate