agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-04-21 | |
Pe aleea din fața blocului, la umbra gardului viu, pe o țoală și câteva păturele, sunt împrăștiate fel de fel de jucărele. Câteva fetițe și un băiețel își fac de treabă cu câte o jucărică sau alta.
- Fetelor, eu mă duc la magazinul pentru animale, ca să cumpăr păpică pentru cățelul lui Mia și pentru pisicuța lui Irina. - Dute, Marian! Să iei două pungi de mâncare pentru cățel și două pentru pisicuță, spune Irina. - Bine, așa o să fac! Dați-mi niște bani, că eu nu am deajuns! Mia ia repede o hârtie și o rupe în mai multe bucățele și le dă lui Marian. - Ia de aici douzeci de lei și să vii repede, că le este foame la animăluțe. - Vin repede, magazinul este în spatele blocului! - Să papi tot, ca să crești mare, își dojenește blând Alexandra, păpușica ce-o ține în brațe și o hrănește cu o liguriță micuță de plastic. - Bună, fetițelor!... După cum văd eu, aveți treabă nu glumă, le salută poștărița ce tocmai intra pe alee. - Sărut mâna! Daaa, ne jucăm frumos, răspunde Alexandra. - Sunteți nouă sau țineți locul lui tanti Constanța, întreabă curioasă Irina. - Azi este prima mea zi de servici! Tanti Constanța a ieșit la pensie. - Pe matale cum te cheamă,îndrăznește să întrebe, Alexandra. - Maria, micuțo! Pe tine cum te cheamă, o întrebă ciufulindu-i un pic părul. - Alexandra, dar copiii îmi spun Alex, răspunde zâmbitoare copila. - Pe mine mă cheamă Irina și stau acolo, la etajul întâi, intră în vorbă Irina, arătând spre blocul vecin. - Și pe tine cum te cheamă, mai întrebă poștărița adresându-se celei de a treia fetiță, ce părea mai timidă. - Mia, mă cheamă, ca pe nănica! - Sunteți fetițe drăgălașe, să vă jucați frumos în continuare, le zâmbi Maria, îndreptându-se spre intrarea blocului. Urcă scările istovită după atâta alergătură. Este în prima zi de teren și nefiind obișnuită, oboseala și-a spus cuvântul. Mai are de dat o scrisoare recomandată la apartamentul unsprezece. Se uită cu atenție la numerele apartamentelor pe lângă care trece și se oprește în final la cel cu numărul căutat. Sună și-n același timp anunță verbal că poșta este la ușă. Nu durează mult, ușa se deschide și un bărbat în vârstă o privește pe deasupra ochelarilor. - Bună ziua, aveți o recomandată pe numele Viorica Codiță! Cine este? - Bună zâua, nevastă-mea! - Vreți să o chemați? - Vioricooo! Bărbatul se-ntoarce cu fața spre capătul holului, unde era dormitorul. Ușa dormitorului se deschide și apare Viorica într-un capot albastru. - Ce-i, Vasâle? - Ai o recomandată pe numele tău, cred că e de la fată! Viorica cu mersul ei legănat ajunge la ușă, gâfâind ușor. - Aveți o recomandată de la Roxana Acatrinei. - Daaa,...e de la fică-mea! precizează Viorica, cu ochii sclipind de bucurie. - Vă rog, semnați aici, de primire, îi arată poștărița dându-i un pix să semneze. În timp ce Viorica semnează, Maria o privește cu atenție. Seamănă cu cineva care a plecat de mult din satul ei dar, nu era sigură. Curiozitatea nu-i dă pace. - Nu vă supărați, de unde sunteți de loc, că tare mai semănați cu o fostă vecină, plecată din sat de mulți ani, eram eu copilă? - Din Copăcești, precizează Viorica uitându-se și ea atentă la femeie. Observă o față cunoscută și nu știa de unde să o ieie. - Sunteți cumva, Viorica fata lui bădia Ștefan Gafton ? - Da, eu sunt! - Eu sunt Maria, fata lui Vasile Apetrei, vecinul dinspre magazin! veni poștărița cu precizări, bucuroasă că intuiția nu a înșelat-o. - Ahaaa, mi-aduc aminte, ai un frate Mihai! zâmbi Viorica, bucuroasă că are în față o consăteancă. - Așa e, el este însurat și este plecat cu nevasta în Spania. Eu m-am măritat cu un băiet de pe aicea, lucrează la gară. Am găsit și eu loc de muncă, la poștă. - Daaa, poftește năuntru, nu stați de vorbă la ușă, veni cu propunerea Vasile. - Da, chiar, poftește în năuntru și mai povestește ce mai este prin sat! Știind că și-a terminat programul și de bucurie că a întâlnit pe cineva din sat, Maria acceptă să zăbovească un pic la acești oameni. - Un pic doar vă necăjesc, căci trebuie să fiu la treabă ca să dau raportul. Am terminat mai devreme împărțirea corespondenței și am un pic de răgaz. Maria intră și o urmează pe gazdă în sufragerie. Sporovăiră vreo juma de oră, despre satul lor de baștină și despre oamenii de pe acolo. - Ai fata plecată în străinătate? - Da, Marie, de nevoie, ca să mai câștige un ban pentru ea și copii, răspunde Viorica cu vorbă tristă și abătută. - E măritată? - Da, mai bine zis a fost măritată! Bărba-su a știut doar să-i toarne plozi. Nu-i prea plăcea munca. Le-avea cu băutura ca și taică-su. E băiatul lui Ion Botezatu, cred că-l știi. - Desigur, stă la două ulițe de noi. A fost plecat în Italia, acolo a murit. - El e. Din cauza băuturii a murit. Era băut și s-a trezit ca-n sat la el, de-a traversat strada pe unde nu trebuie și l-a luat în bot o mașină de-a lor. - Am auzit eu ceva, dar nu știam amănunte. - Păcatul mare e, că au rămas doi copii mici fără tată. E drept că și dacă trăia, nu acorda prea mare atenție copiilor. Așa o fi fost crescut de tasu, că maică-sa este femeie liniștită. - Tanti Viorica, cred că ai auzit că nea Ion a murit! - Nu, n-am auzit! Ei, lasă-mă,... ce spui tu, femeie! M-ai dat gata cu vestea asta!... Vasileee; ia vino încoa! Ce năcaz pe capul lui Catinca! ...A lăsat-o singură pe biata femeie. Cred că se-mplinește anul de la moartea băetului. Fică-mea are doi gemeni, un băiet și o fată. Am stabilit ca să fie mai ușor cu cheltuielile, băietul să stea la alde cuscri iar fata să stea la noi. - Aaaaa, Alexandru care stă la țața Catinca și cu Alexandra fetița blondă ce se joacă în fața blocului, sunt frați gemeni? - Daaa, bre, sunt frați! Dar ei nu s-au văzut de mici. Aș spune că nici nu se cunos. - Ce-i femeie, arde satul de mă strigi așa? întreabă bărbatul intrând și el în sufragerie cu o tavă și trei păhărele cu vin alb. - I-auzi ce spune Maria, a murit cuscru! - Cine,... Ion? întrebă bărbatul nevenindu-i să creadă, deși înțelesese despre cine era vorba. - Da, Vasâle, cuscru de la Copăcești! - Cum a murit? întreabă, în timp ce pune tava pe masă. Maria le povestește tot ce știe ea despre moartea lui Ion, așa cum a auzit și ea de prin sat. - De,... băutura l-a chemat spre moarte, mâna necuratului, concluzionă Vasile. - Daaa, servește un păhărel de vin! E de la Copăcești, de la un gospodar de pe acolo, o îndeamnă Vasile pe Maria. Maria servește paharul cu vin, se uită la ceas, își amintește că trebuie să fie la raport. Se scuză și își ia rămas bun de la consăteni. După ce pleacă poștărița, soții Codiță se retrag în bucătărie, locul unde stau mai tot timpul. Are fiecare scaunul și locul preferat. Se așează fiecare la căte un capăt de masă, nerăbdători să citească scrisoarea de la fată. Viorica deschide scrisoarea și-o citește în tăcere. Vasile cu-n păhărel de vin în față, o privea cu nerăbdare pe nevastă-sa. - Da, tu citești doar pentru tine?...Citește tare să aud și eu! îi face observație nevesti-si. - Ascultă: „Dragi mei, Aflați despre mine că sunt bine, sănătoasă și am un servici bun. Lucrez ca însoțitoare la o familie de bătrâni. Le fac de mâncare, fac curat și am grijă de ei. Sunt oameni cumsecade și ei și copiii lor. Știu că am doi gemeni și că tatăl lor a murit. Am primit de la copiii bătrânilor, o mulțime de lucruri pentru Alexandra și Alexandru. Am și pentru voi câteva, bătrânii având mărimele voastre. Am voie să vin de Paște acasă. Chiar bătrânii mi-au spus să vin de Paște acasă și să le aduc bunătăți și îmbrăcăminte la copii. O să vă dau un telefon ca să știți exact dacă vin și când vin. Sărut-o pe Alex din partea mea! Vă îmbrățișez cu drag, Roxana!” Vasile își șterge ochii împăienjeniți de emoție. Este și trist, dar și bucuros. Trist pentru că fata se chinuiește prin străini și vesel pentru că îi merge bine. Viorica terminând de citit, izbucnește și ea în plâns. Vasile încearcă să o liniștească. - Nu mai plânge, fa! Fata e sănătoasă, e la loc bun. Poate vine de Paște acasă! E bine, fa,...liniștește-te! - Știu, Vasâle, că este bine, dar nu mă pot abțâne! Merg să strig fata, să vină sus, să-i dau vestea cea bună. Ce-o să se bucure, mititica! Se ridică, merge la fereastra din bucătărie, o deschide și strigă fata. - Alex, ia vină sus mamaie, dar repede! Alexandra urcă într-o fugă scările și intră ca o vijelie în apartament. - Da, mamaie ce s-a întâmplat? o privi curioasă pe bunică-sa. - Am primit scisoare de la maică-ta! - Aaaaa,...uraaaaa! Și, ce spune mamaie, vine acasă? întreabă, exaltată de bucurie. Mamaia o ia pe copilă în brațe,o sărută pe frunte, apoi, îi citește scrisoarea. Până seara târziu au sporovăit despre venirea mamei acasă. La un moment dat, fetițile de joacă, aduc jucăriile lui Alex, căci aceasta a uitat de ele. În seara aceea un copil a adormind visând la măicuța lui. Afară pe bolta cerului stelele își fac vesele cu ochiul, bucurându-se și ele pentru bucuria copilei. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate