agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-04-27 | | Acelaºi policandru cu lumanãri de spermanþet, a cãrui intensitate luminoasã ii rãnea pupilele ºi salivaþia greþoasã a publicului masculin, ce l-ar fi devorat ca niºte hiene, dacã ar fi reuºit numai sã-l atingã. ºi totuºi, acestea nu-l deranjau catuºi de puþin, devenise nepãsãtor la cele din jurul sãu, concentrandu-se doar asupra execuþiei pe care-o presta. Acrobaþiile ii ieºirã de minune, aºa cum se intampla la fiecare reprezentaþie. De fapt, succesul acestora era ultima lui grijã, Lacargia dovedind o acuitate extraordinarã. Glasul viorii ajunsese la paroxism. Samir ii aruncã o privire ingrijoratã. Rãsuflã adanc ºi din prelungitu-i balans, se avantã intr-un ºurub, apoi se lãsã sã cadã, fãrã teamã, in inima rugului de paie aprinse, din mijlocul scenei. Deºi vedeau acest spectacol de peste douã sãptãmani, searã de searã, publicul iºi þinu respiraþia, temãtor pentru viaþa Lacargiei. Dar artista nu-i dezamãgi nici de data aceasta. Se inãlþã din flãcari asemeni unui fenix, in toatã splendoarea feminitãþii ei, unicu-i vestmant, fiind bogatul ei pãr negru, despletit peste umeri. Cateva secunde pluti uºor asupra rugului, fãrã a-ºi vãtãma deloc tãlpile goale, pe urmã, dispãru intr-un gaz verzui care emana de undeva de sub scenã. Magie. Spectacolul se incheiase. Oamenii pãrãsirã incet neincãpãtoarea salã. Lacargia era un mister chiar ºi pentru ea insãºi. Stãtea izolatã in camera ei de hotel ºi nu apãrea decat la ora programatã pentru reprezentaþie. Se spunea cã n-avea servitoare, cã-ºi pregãtea singurã machiajul ºi costumul rubiniu pentru trapez. Dar alta era povesta care atrãgea la persoana ei; deºi se expunea zilnic privirilor, se zvonea cã Lacargia ar fi fost bãrbat. Dar cum travestiþi au existat de cand lumea, iar transexualitatea nu era o explicaþie pentru acele vremuri, carcotaºii erau trataþi cu ironie ºi ridiculizaþi. Pe scaunul de la mãsuþa de toaletã, purtand incã costumaþia de zburãtor, care mulatã pe corp, trãda acum contururile masculine – umerii largii ºi pieptul vanjos - Lacargia tocmai termina de impletit pãrul intr-o coadã groasã. Deodatã uºa se deschise ºi in cadrul ei, se ivi un om intr-o mantie albã cu dungi roºii ºi albastre. Chipul ºi-l þinea ferit in spatele glugii. Urmãrise reprezentaþia din spatele sãlii ºi se retrãsese impreunã cu ceilalþi spectatori. Portarul nu-l vãzuse strecurandu-se panã la cabina femeii. Lacargia iºi trase pe ea halatul ºi se repezi sã alãture uºa. - Cine v-a dat voie sã intraþi ??... Se ºtie cã nu ofer autografe, adãugã cu un calm forþat,fãrã a lãsa clanþã din manã,deci va rog sã vã retrageþi. - Te numeºti Lacargia? intrebã tanãrul, pe un ton grav, descoperindu-se. - Da, mã rog, e numele meu de scenã…. Dar nu-mi amintesc sã-þi fi permis… - Minþi, o acuzã strãinul fãrã a-ºi schimba tonalitatea. Iºi regãsise calmul caracteristic ºi era convins cã nimic din ce avea sã urmeze, nu i-l va spulbera. Te numeºti Lotus Stavrinos ºi eºti de parte bãrbãteascã. - Pãi, nu mi s-a mai spus aºa de ani de zile, dar nu cred sã fi menþionat vreodatã cã aº fi femeie sau barbat… Sunt artist ºi ca artist, pot avea insuºiri ale ambelor sexe, fãrã a face parte din unul anume. Te deranjeazã acest aspect?... N-ar trebui , atata vreme cat v-am impus o iluzie care v-a mulþumit gustul pentru artã! ºi acum, te rog sã mã ierþi, dar aº dori sã mã odihnesc, deci… la redevere… ºi imi pare rãu, dacã te-am dezamãgit. ºi, zicand acestea, dãdu sã inchidã uºa, dar strãinul il opri. - Bãnuiesc cã sti cine sunt, spuse el intrand. - Ar trebui?... intrebã Lotus. - Te rog sã incetezi, n-am timp de prostii. Lotus se intoarse la scaunul lui. - De ce, reacþia mea e cumva o noutate, toþi cei pe care i-ai vizitat, s-au indepãrtat cu teamã, numai vãzandu-te?... Ei bine, aflã cã nu eºti atat de inspãimantãtor. Bine, domnule… Elnur, am auzit de domnia ta, cã ai sã vii dupã mine, mai devreme sau mai tarziu – deloc, nefiind una din variante… Presupun cã ãi textele tale care merg de fiecare datã, dar dupã cum vezi, pe mine nu mã sperie catuºi de puþin . ºi asta, ar trebui sã-þi dea de gãndit. - Nu te bizui pe asta, amice, vom vedea curand care-i adevãrul. E vremea sã plãteºti ºi dacã te gandeºti bine, cred cã vei ºi tu de accord. - Aaa, asta era replica din finalul prezentãrii, nu?... fãcu Lotus, silindu-se sã radã. Scuzã-mã, dar n-am de unde sã-þi cunosc textele. - Vrei, te rog, sã mã asculþi ºi sã incetezi cu ironiile?? - ºi sã continui cu frica?... Vrei poate sã plang ºi sã-mi smulg pãrul din cap?... Pune-te o clipã in locul meu, omule, ºi dupã aia, vorbeºte! - Deci, recunoºti cã þi-e fricã, ºtii cã ai greºit. - Dacã ºi eu am fãcut rele… ºi se opri, intristat. Ochii i se umezirã. Elnur vãzu asta ºi se incruntã uºor. Suntem de aceeaºi parte, amice, sã nu uiþi asta… - Nu, Lotus, eu nu mã rãzbun, eu imi fac datoria. Am venit sã te ajut… Lacargia meditã o secundã, timp in cãre strãinul avu timp s-o studieze mai cu atenþie. ºi nu ºtia ce-l deranja mai tare, travestiul sau efeminarea in sine, dar practic nu-l putea inghiþi pe acest tanãr, a cãrui frumusete sucise minþile tuturor bãrbaþilor cuminþi care o vãzuserã pe Lacargia nãscandu-se din flãcãri. ºi printre aceºtia era ºi el, homofob convins, deºi n-ar fi recunoscut nimic. Privindu-l, simþea cum ii fierbe sangele in vene!... Era pãcat, existenþa acelui om era una din petele negre de pe chipul universului. Iar acesta, in comparaþie cu artiºtii, nu se poate farda ca sã-ºi ascundã neajunsurile… - Sã mã ajuþi?... - Vreau sã-þi salvez sufletul. Dar mã tem cã pentru asta va trebui sã te ucid. - Sã mã ucizi?? repetã Lotus, cu indignare. Hai, domnule, nu incep iar cu d-astea!!... - Imi cer iertare pentru ce voi face… adãugã el cu glas stins. Vãzand cã-ºi desface laþul de ciucur roºu al mantiei, Lotus iºi strecurã douã degete in maneca stangã dupã stilet, dar se opri uimit, vãzand cã omul scoate de sub pelerinã un flaut. Elnur incepu sã cante, dar se opri dupã primul accord, cãci in loc sã se zvarcoleascã pe covor, chinuit de muzica lui, Lotus il ascultã, cu nespusã incantare. - De ce te-ai oprit?... il intrebã cu inocenþã. - Ceva nu e in ordine… murmurã omul ºi se pregãti sã inceapã alt cantec. ºtiam cã va fi mai greu cu tine... - Bine, eu te las sã canþi, chiar mã delectez, dar mã tem cã-þi consumi degeaba energia… - E imposibil! Þi-ai vandut sufletul diavolului, trebuie sã plãteºti pentru asta! - Mi-am vandut sufletul… cui?! ºi Lotus izbuci in hohote de ras. Fii serios, omule! Elnur se uitã prin cãbinã dupã un scaun, un loc unde sã stea jos; Lotus se ridicã ºi umbland intr-o grãmadã de haine, dãdu la ivealã un fotoliu. Strãinul se asezã, oftand. - Nu plec la “ vanãtoare” fãrã sã mã informez asupra “ þintelor ” . Niciodatã. Citesc, invaþ, mã lãmuresc asupra persoanei pe care urmeazã s-o salvez… - Adicã, s-o ucizi, il corectã Lotus. Elnur il privi cu tristeþe. - Tu eºti altfel, trebuie sã recunosc asta. Credeam cã ºtiu totul despre tine, dar sunt multe lucruri pe care nu le pot inþelege; rãmai un mister ºi eu nu suport asta. - ºi, ce vrei de la mine? - Nu te pot salva… - Ucide... - Terminã!... Ziceam… nu te pot salva, fãrã sã aflu secretul tãu. Spune-mi, cum ai facut pactul, cum poþi sã apari ca o femeie, cand tu eºti bãrbat?... - N-am fãcut niciun pact, rase Lotus, netezindu-ºi pãrul impletit, gest reflex, pe care-l avea atunci cand era agitat. Ce sã-þi spun, continua el, strangadu-ºi halatul pe sine ºi incruciºandu-ºi bratele, e o iluzie, secretul meseriei. Dacã þi-l zic, trucul meu þi se va pãrea bizar, iºi va pierde farmecul. - ºi, riºti sã-þi pierzi viaþa din pricina trufiei? spuse Elnur, care se juca cu unul din nasturii hainei de blanã de pe braþul fotoliului. - Cine te crezi , mã rog, fiul Inchiziþiei?... pufni Lacargia. Au trecut acele vremuri. Nu sunt obligat sã-þi spun nimic. - Nu mi-ai rãspuns la intrebare. - E o iluzie, þi-am spus, publicul mã vede aºa cum vreau eu sã mã vadã. - Nu, eºti doar mai versat in uneltirile tale malefice… Elnur luã din nou fluatul ºi incepu sã cante altã piesã. In momentul acela, Lotus scoase un þipãt ºi aruncã de pe el halatul, care luase foc din senin. Strãinul zambi mulþumit. - Exact ce spuneam. Credeai cã-þi merge, fiinþã a intunericului??.... - Ah, taci!... strigã Lotus, care stingea halatul cu apã din carafã. Nu e de la cantecul tãu, adãugã supãrat, mi se intamplã dese ori, din cauza flãcãrilor prin care trec la sfarºitul spectacolului… - Poþi dovedi? il incitã omul. - Sã dovedesc?... Nu, asta se intamplã, n-am cum sã-þi dovedesc!... - Foarte rãu, amice, dacã nu poþi, inseamnã cã eu am dreptate. Elnur se ridicã, frãmantand garda spadei de lemn. - Nu, asta e o nebunie, nu se face! N-am cum sã-þi dovedesc. Dar ºtie Samir, violonisul, m-a vãzut! iºi aminti el, bucuros. Accepþi mãrturia lui?... - Deci, panã la urmã, crezi, zambi el, rãutãcios. - Nu, dar n-ar fi prima oarã, cand un om e omorat din greºalã, nu ?... - Nu, nu vreau sã amestecam pe nimeni in treaba asta, spus Elnur, scotandu-ºi spada. Lotus se sculã de pe scaun, intr-o stare de cumplitã agitaþie. - Þi-e fricã… panã la urmã, te-ai dat de gol… fãcu strãinul, razand pe infundate. - Nu, idiotule, nu mi-e fricã de nebunia ta!! rãbufni Lotus. Nu eºti decat un misionar nenorocit ºi asta nu poate sã inspire decat compasiune! ºti ce? Gata! M-am sãturat, ieºi afarã de aici!! ºi se nãpusti asupra strãinului,, impingandu-l spre uºa. - Bine, Lotus, dar credeam cã vrei sã afli adevarul despre sora ta… - Las-o in pace! marai Lotus. Las-o sã se odihneascã… Se lasã cã cadã pe scaun ºi-ºi acoperi faþa cu palmele, suspinand. - Nu se poate odihni, cãci s-a sinucis… - Nu, nu e adevãrat, striga el, a fost omoratã, au complotat impotriva Branduºei ºi au pus totul pe seama dezamãgirii ei. Dar n-a fost aºa, nu s-a sinucis din cauza regelui, femeile din haremul lui au provocat accidentul. ºi o voi dovedi, adãugã cu hotãrare, voi ajunge in faþa regelui ºi ii voi dezvãlui adevãrul; voi spãla onoarea surorii mele ºi criminalele vor cãdea in mainile cãlãului! - ºi, in spectacole… - Intru in pielea ei… acolo, pe scenã, sunt ea, suntem o singurã fiinþã… nu ºtiu cum, dar oamenii o vãd pe ea, nu pe mine, ca ºi cum aº fi in interiorul ei, trupul ei ºi sufletul meu… una. - Nu ºtiu ce vrajã ai fãcut, dar e foarte puternicã. Trebuie sã se opreascã aici, Lotus. Spui cã nu faci rãu, dar publicul pe care-l amãgeºti cu chipul tãu angelic, cu farmecele tale?... - Nu fac rãu nimãnui… murmurã el, privind fãrã þintã. - ºtiu cã ai suferit mult, spuse omul, pe un ton complice, aºa cã-þi voi da o sanºã pe care n-am oferit-o nimãnui vreodatã… Lotus iºi ridicã privirea, suspinand. Te las sã-þi luminezi calea spre cealaltã lume. Lotus se incruntã. - Ai lumanãri aici?... intrebã el cu cordialitate ºi incepu sã caute pe mãsuþã, ridicand ºi mutand obiectele; nimerind peste cutia cu pudrã de obraz ºi realizand ce conþine, o puse inapoi, cu un fel de silã. Lacargia observã gestul misionarului. ºtia cã un Regis nu poate fi ucis decat explorandu-i fobiile, iar cel de faþã, nu putea sã sufere din pricini obiºnuite. - Nu, nu am lumanãri, il lãmuri Lotus, fãrã a miºca un deget sã-l ajute. - Regret, þineam sã-þi indeplinesc aceastã ultimã dorinþã. E primul punct din lucrarea mea ºi pãrcã imi pare rãu acum cã nu l-am folosit niciodatã, adãugã el, cãutand mai departe prin sertarele mãsuþei. - Ei, asta e acum, fãcu Lotus pe un ton nesincer, dacã nu sunt, nu folosim... - Dar chiar voiam… murmurã el, zambind amar. Dar portarul nu are?!... Lotus tãcu un moment, privind-ul cu neincredere. Dispoziþia omului era uimitoare ºi il speria mai tare decat spada aia de lemn, pe care de altfel, nici n-o credea in stare sã-i facã vreun rãu. - Aº putea sã fabric o lumanare, am cele necesare… - ºti sã faci lumanãri?... il chestionã omul. Pãi, fã o lumanare; nu se intamplã nimic dacã mai intarzii puþin aici… oricum, nu mã aºteãptã decat o cãmãruþã goalã ºi extrem de neprimitoare… Rase. Lotus fãca o grimasã de neplãcere ºi la insistenþele omului, luã dintr-un sertar un borcan cu cearã albã ºi un ºnur. - A , dã-mi voie sã te ajut! spuse Elnur ºi atingand borcanul cu arãtãtorul, fãcu ca ceara sã se topeascã sub presiunea jetul electric ce-i taºnise din deget. Lotus se asezã la mãsuþa ºi introduse fitilul in cearã, il þinu puþin, apoi il scoase ºi il lãsã sã se usuce. Repetã operaþia de vreo patru ori; strãinul deveni nerãbdãtor. - Imi pare rãu, dar merge greu, se scuzã Lotus, razand in sinea lui. Elnur ii fãcu semn sã continue. ºi asa, se mai scurserã cateva minute. - Ah, nu-l þii tu cat trebuie, fãcu omul ºi ii luã fitilul din manã ca sã-i arate cum se face. Dar in graba gestului, ii atinse braþul, fãrã a bãnui mãcar cã asta ar putea sã provoace o reacþie anume asupra lui Lotus… Acesta il privi ingrozit ºi-ºi acoperi gura ca sã nu þipe: in faþa ochiilor sãi defilau scene ireale, de o cruzime fãrã margini, iar protagonistul acestor imagini era chiar interlocutorul sãu, ocupat cu borcanul. - Vezi?... Trebuie sã-l þii mai mult in cearã. Hai, continuã, ce-ai rãmas aºa??... Lotus apucã borcanul cu o aºa forþã cã acesta se crãpã ºi ceara, incã fluidã, incepu sã curgã prin crãpãturã, arzandu-i degetele. - Hai, gata! izbucni omul. E destul de groasã lumanarea aia ca sã ardã ºi dupã ce termin treaba!.. . Lotus inghiþi in sec. N-avea sã uite toatã viaþa ceea ce vãzuse in mintea acestui Regis… Omul inalþã spada de lemn. - Sstai!... urlã Lotus, ridicand braþul sã se apere, deºi ºtia cã lemnul nu-l poate ucide. Sã fi fost o iluzie?... Aºa iºi speria Regis victimele??... Lotus una ºtia: nu voi a sã moarã panã ce nu-ºi rãzbuna sora. ºi pentru asta ar fi fãcut orice. Aºa cã atunci cand spada se roti deasupra capului sãu, Lotus se intinse peste masã ºi reuºi sã rãstoarne o cutia albastrã, al carei capac zburã cat colo, iar conþinutul pulberos se imprãºtie pe faþa ºi pe hainele strãinului… Elnur scoase un icnet de surprizã.Lotus se pregãti sã foloseascã stiletul. - Ce faci?!... - Mã apãr, tu ce crezi?... strigã Lotus. - Ce-i asta?? Cu ce-ai aruncat pe mine?... þipã omul ca scos din minþi, privindu-ºi hainele. - Pudrã… rãspunse tanãrul, cu tristeþe in glas. Elnur suspinã, iar mainile sale, incã albe de pudrã, incepurã sã tremure spasmodic… Sub pulberea aceasta finã se ascunde toatã uraþenia lumii, tot ce e considerat inestetic ºi respingãtor, de la riduri de bãtraneþe ºi pete de varicela panã la moartea insãºi… “ De ce nu-mi rãspunzi, sufletul meu?... Eºti incã supãratã pe mine?... “ Dar ea nu-i vorbeºte, nici mãcar nu-ºi ridicã privirea de pe cartea din poalã… “ E tarziu, draga mea… “ Ii atinge pãrul, dar capul ii alunecã pe umãrul stang. Fratele se infiorã. O ridicã pe braþe ºi o aºeazã pe pat; ii descheie rochia, ii freacã tamplele – nimic. ºi totuºi, pielea ei e caldã, deci nu poate fi moartã… Abia mai tarziu, descoperã urmele strangulãrii, sub stratul gros de pudrã. - Nici nu-þi inchipui ce-ai fãcut!... il ameninþã omul. - Nu meriþi sã trãieºþi, ºopti Lotus cu hotãrare. Elnur care scãpase arma din maini, il lovi cu sete pe artist ºi se aruncã asupra lui, dezarmandu-l. - Nu te impotrivi!... Nu vreau sã te chinui.... Trebuie sã renunþi la rãzbunare, sora ta era o stricatã, ãsta e adevãrul… - Moartea… moartea te invãluie, aºa cum o invãluia ºi pe sora ta… ºoptea Lotus, gafaind. Nu te impotrivi, n-ai cum … - Taci! Taci!... murmurã Elnur, la capãtul puterilor. Lotus apucã de marginea fetei de masã ºi rãsturnã obiectele peste ei. - O simþi?... Totul e pudra, totul e moarte… - Taci… ºoptea strãinul, fãcand eforturi disperate sã respire normal. - S-a terminat, prietene, spuse Lotus, inlãturand trupul aproape inert. Se asezã pe scaun, rãsufland din greu.Aprinse lumanarea ºi o strecurã intre degetele crispate ale omului. - Ce faci?... intrebã omul, in agonie. Cine eºti? Ce eºti?... - Sunt cel care-þi va spulbera nemurirea, rãspunse Lotus, cu simplitate. - N-am vrut sã fiu rau, zise el, strangand lumanarea intre palme. Pot sã te rog ceva?... - Spune. - Ai grijã de viitorul Regis, sã nu ajungã ca mine… - Iþi promit. Acum, odihneºte-te, Elnur Endocartes!... Ochii ce-l implorau devenirã sticloºi, iar Lotus ii inchise pleoapele. - Lotus dragule, ai facut prostia vieþii tale… sau þi-ai asigurat un loc in eternitate. Ce va fi, vom vedea. ºi zicand acestea, deschise alt sertar de unde scoase un flacon gol. Aºteptã puþin panã ce trupul de Regis incepu sã se volatilizeze ºi captã acest gaz in flaconul sãu. APRILIE 2008 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate