Stau pe o bancă și ascult o melodie ce se pierde în timp. Așa mă simt și eu; rătăcită parcă într-un alt timp și spațiu. În fața mea e un oraș al anilor treizeci. Nu, nu am luat-o razna, nu vă speriați. Nici nu am vedenii, sunt doar obosită de atâta umblat prin Opusztaszer, un complex muzeal de pe lângă Szeged. În Rotondă, în spațiul destinat promenadei, a fost refăcută o întreagă stradă, cu băcănie, cu prăvălie pentru pălării, spițerie și alte prăvălioare. Într-o parte e o stradă din orașul de sus destinat aristocrației, iar în cealaltă parte o stradă din orașul de jos pentru oamenii de rând. Dangătul unui clopot sparge în mii de sunete melodia veche.
Examinez atentă, costumele de epocă în care sunt îmbrăcate manechinele. Un băiețel marinar tocmai își culege pietricelele de sticlă de pe jos. Mai încolo,la o masă de la o cârciumă, cineva mai obosit ca mine a adormit cu capul pe masă, iar la ureche îi cântă un lăutar. Uite și o bonă care împinge un cărucior în urma stăpânei. Parcă o văd pe bunica împingând mândră căruciorul și examinându-și cu prefăcută nepăsare unghiile pe care stăpâna tocmai i le lăcuise cu roșu.
,,- Știi, îmi povestea ea, eu am terminat două clase odată. La fiecare sfârșit de an școlar, din clasa unde erau adunați toți copiii din sat vedeam cum cei mai mari sau mai săraci erau primii care plecau slugi, fie la oamenii înstăriți din sate fie la bogătașii din orașe. Îi luau chiar din școală iar părinții erau fericiți că mai scăpau de o gură de hrănit.
Încetul cu încetul se golea cuierul de traistele copiilor, și ne întrebam câți se vor întoarce la toamnă la școală? Îl vedeam pe învățătorul nostru din ce în ce mai trist, după cum îi plecau copiii din clasă.
În curtea școlii, școala era acolo unde acum e grădinița, era un tei bătrân care pentru noi era un adevărat tovarăș de joacă. Acolo ne adunam și când stăteam cu învățătorul nostru la sfat. Parcă acum s-a întâmplat totul, atât de clar s-a întipărit în mintea mea ziua în care învățătorul mi-a spus că vrea să dau examenele atât pentru casa a V-a, cât și examenul pentru clasa a VI-a.
- Tu ești o fată isteață Kati, și dacă de la anu viitor se trece la școala românească, păcat să nu ai și clasa a VI-a terminată în ungurește.
Era în 1919, iar Transilvania trecuse la România. Dacă până atunci toți copiii învățaseră ungurește, acum începuse schimbarea și din toamnă școlile treceau la români.
M-am dus acasă să-i spun și mamei mele ce mă povățuise învățătorul. Mama mea care nu înțelesese niciodată bucuria mea de a învăța și de a citi s-a uitat la mine strâmb și m-a întrebat :
- Pentru ce-ți trebe ție școală, că doară n-o să ajungi preoteasă. Mai bine gândește-te să-ți cauți și tu un loc unde să lucrezi, că nici așa nu prididim cu mâncarea.
- Bine, dar gândește-te mamă că o să am școala terminată anu acesta și pot să-mi caut de lucru apoi.
Am convins-o să mă lase să-mi iau examenele pentru cele doua clase și apoi să-mi fac un rost la vreun stăpân.
O întâmplare mai hazlie a fost când învățătorul ferm convins de cât de bună sunt la învățătură a vrut să mă dea de exemplu la unul dintre elevii mai mari. Îl pusese să arate la hartă un oraș din Imperiul Austro-Ungar. El n-a știut, iar învățătorul m-a scos pe mine la hartă zicând:
- Ia vezi măgarule cum o fată mai mică decât tine știe orice o întreb.
Nici eu nu știam, dar mă gândeam că până o să spun ,, aici e frumoasa și iubita noastră patrie,, o să caut numele orașului pe hartă. Tocmai mă pregăteam să încep cu ,, aici…,, când îl aud pe învățător exclamând:
- Na, vezi măgariule că ea știe!
M-am uitat mirată la dascăl și apoi pe hartă. Pusesem vârful bățului exact pe orașul pe care trebuia să-l arăt. Nu i-am spus învățătorului pățania mea, dar și acum mă mir de întâmplare. Cu voia lui Dumnezeu am terminat școala. Dacă până atunci fusesem copil, de acum încolo intram și eu în rândul fetelor mari care-și căutau de lucru departe de casa părintească,,