M-ai învățat să te iubesc în fiecare zi. În fiecare clipă vii mai aproape de mine și de inima mea. Ai avut răbdarea să cucerești aproape fiecare declarație și fiecare gest tandru. Ai avut puterea să aștepți și să pîndești fiecare tresărire de inimă de-a mea. A fost ca și cum ai fi avut în grija ta o floare. Ai udat-o, ai privit-o, ai admirat-o, i-ai atins ușor frunzele și petalele abia deschizîndu-se, și ai sperat că va veni o zi în care te vei bucura de parfumul și splendoarea ei. Pînă atunci te-ai bucurat să vezi că floarea ta nu se ofilește, că nu ajunge la alte ferestre, că nu-și dorește grija altcuiva.

Nu-mi va ajunge restul vieții mele să-ți întorc grija oferită. Și nici nu cred că vrei asta. Mai curînd cred că îți dorești ca floarea care abia se deschide să-și păstreze mereu de acum înainte parfumul și prospețimea. Doar pentru tine.

Încerc să spun cît mai des că te iubesc. Dar niciodată nu cred că este suficient. Niciodată nu este destul pentru a-i spune celuilalt că inima ta bate și pentru el. Nu neapărat fiindcă nu știi ce se poate întîmpla mîine cu unul dintre voi și există, fie și teoretic, posibilitatea să regreți că nu ți-ai arătat destul sentimentele. Ci pentru că zilele în care îți manifești iubirea pentru celălalt sînt mai însorite, mai calde, e ca și cum ai simți mîngîierile lui chiar dacă e la sute de kilometri depărtare. E o stare de bine de care ești dependent. Și poate că nu există nimic mai frumos pe lume decît dependența de cineva drag care știi că nu te poate răni niciodată.

Am vrut să-ți spun ceva ce știai deja...îmi este dor de tine. Atît de dor încît îți reinventez chipul și gesturile ori de cîte ori mă gîndesc la tine. Și asta se întîmplă foarte des. Nu pot adormi noaptea decît dacă mă gîndesc la tine, nu pot să mă trezesc dimineața decît dacă îmi zboară gîndul la tine. Și fiecare gînd aproape e legat, prin fire neștiute, de tine.

Mi-e teamă uneori să nu se frîngă aripile visului și ale fericirii de acum. Poate este prea mult. Poate trebuia să-mi dau doar seama cum este să fii fericit, dar să nu mă bucur de asta prea mult. Sau să plătesc cu lacrimi ceea ce simt acum. Nu știu. Poate nu merit să fiu fericită tot restul vieții. Oamenii, alți oameni, m-au învățat să fiu realistă și temătoare.

Orice ar fi însă scris în cartea destinului pentru mine am decis să acord zilelor și nopților mele o constantă: iubirea pentru tine. Am decis să mă bucur de ea și de tine în egală măsură. Și am realizat că am și eu o floare de care trebuie să am grijă. Este floarea iubirii. Iubirea de tine. Și eu trebuie să acord acestei flori dragoste și atenție și grijă zi de zi, ca să ne fie bine la amîndoi.

Este ușor să fac asta. Pentru că, într-un fel sau altul, te cunosc demult. Te iubesc demult. Te-am imaginat. Te-am văzut în toate visele mele, chiar dacă îți rămînea ascuns chipul. Știam că te iubesc PE TINE, doar pe tine, și știam că ești într-un anume fel, diferit de toți ceilalți bărbați de pe pămînt. Știam exact ce mă atrage la tine chiar dacă îmi este încă greu să vorbesc deschis despre asta. Știam și cît de departe aș merge cu tine...știu...pînă la capătul lumii, dar de multe ori capătul lumii este la o azvîrlitură de băț...De fapt aș vrea să merg cu tine pînă unde pot merge doi oameni care țin atît de mult unul la altul și care doresc să contruiască ceva mai mult decît un castel de nisip împreună.

Poate că bobița mea de noroc a venit atunci cînd ne-am întîlnit . Poate că, într-un fel sau altul, a fost darul sorții. Poate că e o pagină de poveste care nu se va sfîrși niciodată.

Te iubesc. Cu toată nerăbdarea și așteptarea de pînă acum. Te iubesc așa cum probabil nu voi mai reuși să iubesc pe nimeni altcineva, și cum nu am reușit să iubesc pe nimeni pînă acum. Nu știu dacă e mult sau puțin. Știu că este tot ce pot da. Știu că sentimentele mele pentru tine sînt la fel de puternice ca viața insăși. Să nu te îndoiești niciodată de asta, orice s-ar întîmpla.

Am învățat să respir în ritmul bătăilor inimii…