agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-05-19 | |
Campania electorală a început, orașul e invadat de banere, concerte și difuzoare prin care candidații își fac cunoscute intențiile politice.
Cum părăsești orașul, agitația electorală scade direct proporțional cu distanța. Dacă pînă la Sagna se poate circula în condiții relativ bune, spre Bîra cratele din șosea te fac să te întrebi pe ce suprafață a lunii ai asenelizat. Cîmpurile patriei sunt aproape pustii. Ici colo mai vezi un tractor sau un plug tras de cai. Singurele semne ale agitației electorale sunt posterele de pe stîlpii de iluminat din care îți zîmbesc, mai oficial sau mai cum i-a pus fotograful, candidații locali. Frăția inelului La primăria Bîra e liniște. În birou primarul Adrian Știrbu se uită la televizor. Oftează, bilanțul cutremurului din China crește de la o oră la alta. După cum mărturisește mai are și un alt motiv să ofteze, și anume că la ultima rectificare au primit bani numai primăriile de la PNL și PSD. Planurile sunt simple. Dacă va ieși primar, iar șanse pentru asta sunt destul de mari, va continua proiectele începute. Adică apă și canalizare în comună, drum comunal betonat spre Rediu și un proiect de mediu pentru sortarea deșeurilor menajere, în acest sens fiind construită și o fabrică, la marginea satului. În rest campania electorală decurge fără probleme deosebite, fiecare candidat își vede de treaba lui. Spre deosebire de oraș unde posterele de pe ziduri ale unui partid sunt acoperite peste noapte de posterele altui partid, la țară domnește o frăție aproape înduioșătoare. Fiecare candidat are stîlpul lui, iar pe graduri își au loc toți candidații, unul lîngă altul, că doar gardul e lung. “Da’ ce domnu’, îmi lucrează primarul pămîntu’?” Pe cîmp prea puțini oameni și prea puțin interesați de politică. Nea Vasile stă sprijinit în sapă, pentru el toți îs o apă și-un pămînt, adică toți promit cîte ceva apoi uită. “Stai să vezi-zice, acuma c-au început iar campania, iar o să promită că asfaltează drumul județean. Care-o fi, care-o ieși numai să asfalteze drumu ista că ne-am săturat de gropi. Mai vine fiu-miu din Italia și-și strică mașina. Da’ nu numa asta. Nu vine nici dracu să facă vreo afacere daca n-ai drumuri bune”, spune, obidit, nea Vasile. Ceea ce te izbește, însă, la sat, e că mulți habar n-au de partidele politice care se bat pentru voturile lor. De exemplu, în comuna Bîra, sătenii știu că la primărie candidează actualul primar, un băiat care s-a pensionat din armată, vicele și bărbatul fostei primărițe. “Da nici nu știu dacă mă duc la vot. Am animale, am pămînt și pămîntul nu mi-l lucrează domnu primar”, mai completează nea Vasile. Sat european, trai din Evul Mediu Din loc în loc printre copaci mai răsare cîte-o parabolică. Aproape de ieșirea din Bîra spre Boghicea, famila Stafie locuiește într-o casă de chirpici care stă să se dărîme. Constantin are 65 de ani iar soția lui, Maria, 74. Au lucrat amîndoi la C.A.P și, în urmă cu mai mulți ani Constantin și-a pierdut labele de la ambele picioare. “Am fost prin spitale și doctorii au zis că n-au ce să facă. I se discălcilează oasele și au vrut să-l opereze, că-i ieșeau oasele prin talpa piciorului, da’ el n-a vrut”, spune Maria. Acum bărbatul de-abia se mai mișcă, iar dacă se mișcă merge în fund. Are o pensie care trece puțin de un milion de lei vechi și sunt săraci lipiți, atît de săraci încît în viața lor nu au avut un televizor. “Nici măcar ceas n-am avut să știm și noi cît e ora. Ne trezeam amîndoi pe ghicite. Acuma pînă și găleata cu nevoi a soțului tre s-o duc eu afară. Cei de la primărie ne-au ajutat cum au putut și ne-au dat și nouă, pe lîngă altele, un televizor”, mai spune Maria. Unde-s pumnalele, unde-s pistoalele… Comuna Boghicea se pregătește de primele alegeri de la înființarea ei. Clădirea impunătoare a primăriei e aproape pustie. Oamenii par mai interesați de cu totul alte treburi decît febra electorală. Nea Tudor e trecut de 65 de ani și se îndreaptă spre Slobozia. Întrebat de candidații la funcția de primar, el spune că cei mai mulți nu prea fac propagandă și sunt mai liniștiți ca altă dată. “Eu vă spui sincer. Să votez iar bețivanii? Io o să votez cu dom’ director de la școală că e om cinsitit. Cînd s-o făcut comuna au promis o grămadă și n-au făcut nimic. Ce dacă au pus oleacă de piatră pe drum, doar n-au pus-o de la ei. Le-a dat bani să facă șapte fîntîni. Unde-s fîntînile?”, spune nea Tudor, apoi dispare în praful stîrnit de un jeep. Codru-i frate cu românu’ și partidul cu nebunul După Slobozia, de treci codrii de aramă, cum ar spune poetul, de departe vezi prăbușindu-se casele de chirpici din Nistria. Drumul e din ce în ce mai prost, iar lumea tot mai puțin interesată de alegeri. Ca în mai toate satele de pe stîlpi te îmbie la vot rîvnitorii fotoliului de primar. Și aici lumea nu prea are habar de partide. Ei știu doar de actualul primar, directorul de școală de la Boghicea, unul cu privatizare și vilă și unul de-a lu’ Vadim. Aproape de intrarea în sat, lîngă un pîlc de copaci, un sătean cu pălărie albă merge clătinîndu-se. Cînd vine vorba de alegeri limba i se dezleagă brusc. “Să știți domnu că io mă am cu toți, îi știu pe toți că ne cunoaștem între noi că așa-i aicișa la sat. Îs ca frații mei și aștia de la pedesere și aștia de la pelede sau cum i-o zice acuma lu partidu lu Băsescu. Normal că mă duc la vot că nu vreau să iasă unul de-aicea din sat că primește bani de la Becali. Daca-r primi n-ar fi bai numa să ne dea și nouă nu să-și facă casă. Auziți da de-un rom mic n-aveți?” În sat puzderie de copii se revarsă pe ulițe. Cîteva femei stau de vorbă. Cînd aud de alegeri dau a lehamite din mînă. După vreo sută de metri stîlpii de iluminat se termină. Se termină și candidații. O căruță și niște cai pasc în liniște lîngă o chestie de metal pe care scrie “Drum bun”. *** E puțin trecut de zece dimineața și pe drum deja au apărut cîțiva săteni mai chercheliți. Ajungem în satul Stejar ținem tot înainte pe strada Speranței. După ultima casă, speranța se termină, urmează drumul spre Valea Ursului. Șoseaua se încolăcește prin pădure de fapt nu e șosea e mai mult o tranșee. Doar urmele de asfalt îți aduc aminte că te afli pe un drum județean. După o vreme ieșim la lumină. Nu e țipenie de om. Pînă și copacii cresc piperniciți de parcă planul urbanistic al comunei ar specifica să nu crească mai înalți decît oamenii. Despre cum încap oamenii într-o statistică În centrul comunei Valea Ursului zarvă mare. Care adunați în fața poștei care atenți la muncitorii care montează un baner electoral pe stîlpi. Toate acestea sub privirile primarului Viorel Smerea. Stăm de vorbă puțin în fața primăriei. O primărie nouă cu sistem video de supraveghere. Statistica e simplă. Cele cinci sate ale comunei numără în total aproape 4200 de suflete, din care aproximativ 1000 sunt plecate în străinătate, majoritatea în Italia sau Spania. Media de vîrstă a locuitorilor e undeva între 45 și 50 de ani. Cel mai bătrîn sat e Muncelul de Jos, iar în satul Bucium 90% din locuitori sunt rromi. Afaceri nu prea sînt, doar mici magazine mixte ori baruri. "Toată lumea se bazează pe agricultură. Avem doi investitori mai importanți, Adrian Porumboiu-care are vreo 300 de hectare, și un austriac decis să investească tot în agricultură. Acuma cel mai important program pe care-l avem e canalizare și alimentare cu apă în toate comuna, în valoare de 84 de miliarde" spune primarul Vasile Smerea. Privirea ne e atrasă de o veveriță. "Ai văzut-o? Le-am făcut cuști în copacii din fața primăriei. Le mai aduc nuci", mărturisește primarul. Eu nu prea știu unde să mă uit, la cuștile verzi ori la camera de supraveghere. Afacerea "Afișul" Cum ajungem la Giurgeni?", întreb un copil pe bicicletă. "Păi o luați la vale tot înainte", îmi spune. Are tricou cu Dică. "Ești stelist?" îl trag de limbă. "Nu, l-am primit de la ajutoare", îmi răspunde apoi dispare într-un nor de praf. Drumul e cum nu se poate mai prost. Un amestec ciudat de pietriș, asfalt și pămînt. Același amestec de-o parte și de alta a străzii. Din loc în loc case cochete întrerupte brusc de case de chirpici într-o rînă. Miroase puternic a bălegar și usturoi. Străzile pustii. În mintea mea bat pariu că voi vedea mai puțini oameni decît degetele mele de la mîini și picioare. Pînă la mănăstirea Giurgeni am întîlnit opt oameni, din care trei pe terasa unei crîșme. "Domnu', dacă vreți vă lipesc eu afișele. Dai și mata cît crezi", îmi strigă unul după ce a supt din sticla de bere. Puținii oameni pe care îi întîlnesc merg pe mijlocul străzii. Se dau cu greu la o parte de parcă ne-ar face un favor. Aia e lumea lor, strada lor, caii lor, dărîmăturile lor. Măruntaiele lui Dumnezeu Spre Muncelul de Jos drumul încetează să mai fie drum. E un fel de fîșie ca pelincile murdare ale unui nou născut. Acum înțeleg de ce i se spune Muncelul de Jos. O bornă kilometrică pe care nu scrie nimic, o troiță într-o pustietate asurzitoare, apoi coborîm undeva, parcă în măruntaiele pămîntului. Totul e încremenit în sat, pînă și femeia care scoate apă pare că nu se mișcă. Nu știm încotro ne îndreptăm, pînă și afișele de pe stîlpi cu candidații la primărie au dispărut. Acum înțeleg și rolul afișelor. Cu cît sînt mai multe cu atît îți dai seama că ești mai aproape de centrul satului. Dar Muncelul pare să n-aibă centru. Aceeași încremenire pînă ajung la o biserică prăbușită. Dintr-o curte se ițesc doi copii. Îi întreb ce e cu biserica. "A, s-a prăbușit cînd a fost cutremurul ăla mare în '77 și s-a mai prăbușit o dată acu' un an sau doi, cînd a fost un alt cutremur la noi. Acuma e locul nostru de joacă" spun, mîndri nevoie mare, puștanii. Îi întreb cînd a fost construită biserica. Băieții ridică din umeri, întreabă la rîndul lor pe mama. în curte, lîngă un morman de moloz stă priponit un porc negru. Acoperișul a cedat iar în interior au crescut niște nuci pînă aproape de căpriori, unde se mai văd fețele șterse ale unor sfinți. "Da' ce, vreți s-o reparați?", întreabă un puștan. "A venit și cineva de la Episcopie și s-a uitat. A, sînteți de la teveu? Dacă ne cățărăm în turn ne filmați și pe noi? Mai la vale e o biserică de lemn veche de o sută de ani", spune, secretos, unul dintre băieți. Mai la vale, o bisericuță de lemn și un cimitir. Puține cruci, dar oricum mai multe decît oamenii pe care i-am întîlnit prin sat. "Nenea, ne dați și nouă de-o înghețată?", îmi fac semn cu mîna două fete care se întorc de la școală. Seara pe deal, Bucium-ul sună cu jale După un kilometru, asfaltul se termină brusc și urmează iar să coborîm pe un drum pietruit. Satul Bucium e la fel de pipernicit. Îmi vine iar în cap planul urbanistic al comunei care pare că îi obligă pe săteni să aibă case numai din chirpici și vălătuci. De după fiecare gard apar săteni curioși. O casă aproape dărîmată plină cu afișe electorale. Miroase a grajd. Mă apropii de un bărbat zdrențăros și-l întreb dacă i-a ajutat cu ceva vreun candidat. De după casă, de după lemne, apar încă vreo zece oameni, femei copii. "Nu ne-a ajutat nimeni cu nimic, domnu'. Nu vedeți cum stăm? Da cînd e alegerile?". Un tînăr îmbrăcat mai de Doamne-ajută le face semn să nu stea de vorbă. Două trei case mai răsărite, în rest bordeie. De termopane nici nu poate fi vorba. Doar nelipsitele "parabolice". În soarele arzător o bătrînă molfăie niște grisine de la privatizare. E amiază, un cîine se autoservește dintr-un coș de gunoi. "Da' ce vreți de la mine? Io îs bătrînă și nu-s mearsă la școală" spune bătrîna. În brațe strînge un bidon de Cola. Pe toate gardurile fețele zîmbitoare ale candidaților. Zîmbete europene pentru alegători din chirpici. foto: Emil Pal |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate