19-04-08.
Autocarul plin cu 50 de binecredincioși, creștini, printre care mă aflam și eu, plecă în viteză dis-de-dimineață, (3;30 minute) pelerinaj pe ruta Lipănești- Catedrala Mitropoliei Constanța, pentru a ne închina Brâului Maicii Domnului venit din Þara Grecia, numai pentru câteva zile.
Deși geană de geană, nu se alipi una de alta până la această oră datorită aceste-i pregătiri, speram că în prezent în legănatul autocarului vom dormi un somn profund până la destinație. Dar, pelerinaj înseamnă granița ce te trece dincolo, în alt univers: al odihnei, al liniștei sufletești, al veseliei, legând noi prietenii și mereu lucruri noi de învățat. Mai ales alături de doi Părinți Preoți, Andrei – Biserica -- Lipănești și Iustinian – Biserica -- Coada Malului, o comună din vecinătatea noastră.
Aici, așezați pe locurile noastre, imediat am început "Rugăciunea dimineții" cântând cu toții în cor "Hristos a Inviat", apoi frumoasele cântece ortodoxe însoțindu-ne până la destinație, că oboseala nici că a mai existat printre noi.
Aproape de Sfânta Catedrală, Parintele Adrian ne sfătui să facem ascultare de sfinția sa, să nu ieșim din grup. Mai întâi, să mergem să luăm parte la slujbă în Biserică, apoi, vom merge tot împreună să ne așezăm frumos la rândul chiar cât de mare ar fi, unde vom săruta Brâul Maicii Domnului.
- Dar... am venit să sărutăm Brâul Maicii Domnului!
- Dar... poate o să se facă noapte, târziu, și...
- Și n-o să ajungem să-l mai sărutăm, și am venit degeaba atâta cale? se auziră mai multe voci.
- Nu-i nimic, zise Parintele, chiar dacă nu mai apucăm, tot suntem în preajmă și Maica Domnului prețuiește la fel de mult sacrificiu nostru. Nu trebuie să pierdem slujba.
Deșii puțin dezamăgiți, a trebuit să rămânem sub ascultare mergând mai întâi în Sfânta Catedrală, dar fiind zi de Luni, slujba s-a încheiat mult mai repede decât în zilele de sărbătoarea de Duminică, fără să înțelegem ceea ce pregătea Maica Domnului pentru noi. O mare personalitate a lumii teologice, Înalt Prea Sfințitul Arhiepiscop al Tomisulului, Teodosie Znagoveanul, apăru în atenția noastră. Toate privirile vibrau de o bucurie interioară și cu pași grăbiți se înghesui care mai de care sub Patrafir și sub Sfânta Evanghelie ce trebuia citită pe capetele credincioșilor.
Rugăciunile: "Deslegarea păcatelor, Moliftele Sfântului Vasile cel Mare, Acatistul Maicii Domnului" a picat ca o mană cerească în sufletele noastre atât de doritoare după viața de "Dincolo".
- Părinte, vă declar văzător cu Duhul, îndrăzni eu să-mi exprim marea admirație pentru cele petrecute. Eu știu ce înseamnă o binecuvântare de la un Inalt Preasfințit!
- Ei, nu!... Aceasta s-a întâmplat că și eu am făcut ascultare de mai marele meu! răspunse Părintele Adrian.
- Da!... Deci așa stau lucrurile? gândi-i eu, prin prisma omului înțelept "Ascultarea este ruptă din Rai", spune un proverb bătrânesc. Și îngerii din ceruri dacă n-au făcut ascultare s-au prăbușit în adâncuri, în "latura cea mai din afară de la miază-noapte", unde a descoperit Isaia Proorocul, că se ascund demonii, belzebut cu ceata sa. Sau unde a încercat să ne explice Marele nostru Invățător Iisus, că se află gheena:
"Și după cum se alege neghina și se arde în foc, așa va fi și la sfârșitul veacului.Trimite-va Fiul Omului pe îngerii Săi, vor culege din împărăția Lui toate smintelile și pe cei ce fac fărădelegea. Și-i vor arunca pe ei, în cuptorul cu foc; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților".(Matei 13; 40-42).
Doi câte doi, încercăm să ne așezăm la rândul mare de binecredincioși, ce, și ei după o noapte de nesomn participau cu acelaș optimism la acest pelerinaj. La intrarea în rânduri oamenii de bine, iată, ofereau fiecăruia dintre noi un pachețel cu mâncare și o sticluță cu suc. Ne-am simțit mult mai bine acum că am potolit și foamea, legând noi prietenii cu alți frați iubitori de Hristos, din toate colțurile țării.
Nu pare deloc obositor când Maica Domnului te așteaptă cu atâta ardoare să te acopere cu omoforul Său, și ca o magie ne-am și pomenit lângă minunatul miracol, sărutând "Brâul Măicuții Domunului.
- Până aici toate au mers ca pe roate, dar, e foarte devreme să ne întoarcem acasă!
- Nu...nu... acasă nu. Nu vrem să ne întoarcem atât de repede! am comentat noi, toți.
- Nici eu nu văd că trebuie să ne întoarcem, zise și Părintele Adrian, vom chibzui ce se mai poate face. Hai să vedem Marea! Marea, care privind-o de aici, pare albastră și nicidecum neagră.
- Chiar, dar de ce-i zice marea neagră, când ea pare atât de albastră! zise râzând o bătrână care nici nu avuseseră, până acum, fericita ocazie, în toată viața ei să o vadă. Ca niște gâște gălăgioase ne-am descălțat și ne-am băgat cu picioarele în apă. Părea fantastic, minunat, plaja era numai a noastră. Nimeni să ne audă, mai nimeni să ne vadă, parcă eram la noi acasă și toți ne purtam ca niște copii.
Foamea nu ne-a lăsat să ne facem prea mult de cap, că pe pături în nisipul plajei ne-am ospătat cu de toate bunătățile aduse de acasă.
- Acum se cuvine să mulțumim Domnului, zise Preoții noștri. Ne așezarăm toți în genuchi lângă marginea apei, pe scoicile calde în bătaia soarelui aducând "Rugăciunile de mulțumire Domnului și Măicuței Sale". Cu fața spre Răsărit, având orizontul infinit a-l Mării înaintea ochilor, Îl căutam cu privirile pe Dumnezeu. Nu pe zeul mărilor și oceanelor, ci pe "Făcătorul a toate", Dumnezeu, Tatăl nostru Ceresc. Din când în când, câțiva trecători se minunau întrebându-se "Ce fel de sectă o mai fi și aceasta? Desigur o fi asemenea celor de la Mânăstirea Tanacu!" zise, aruncând priviri fățișe un grup de tineri fete și băieți. Însă, această imagine, acest unic decor pe care cu greu îl obții de la viață, parcă chiar te lasă rece și indiferent de ceea ce cred, sau spun oamenii din jur. Numai cei ce trăiesc personal, aceste momente, înțeleg "marea Taină a Cerului". Dacă ne-ar fi permis împrejurările, le-am fi explicat că acei condamnați nu a încălcat o Lege Dumnezeiască, nu poartă mare vină, în ochii Domnului nostru, deoarece voia s-o absolve de la focul nestins pe aceea fiică păcătoasă. Sfânta Scriptură zice:
"„În numele Domnului Iisus Hristos adunându-vă voi și duhul meu, cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos, să dați pe unul ca acesta satanei, spre pieirea trupului, ca duhul să se mântuiască în ziua Domnului Iisus”. (l Cor. 5; 4,5)
Ceea ce au greșit, Preotul și Maicile de la Mânăstirea Tanacu, a fost că a primit-o în Mănăstire cu banii câștigați nedemn în țara Italia. Satana s-a ținut ca scaiul după ceea ce este ai lui, el întotdeauna își cere dreptul, și, iată-l și-l obține neapărat.
O, vai mamelor cât de mult plângem după trupul fiicelor noastre, dar în câtă nepăsare trăim și cât de mult ar trebui să plângem după sufletele fiilor și fiicele noastre, încă nu ne dăm seama! Numai Dumnezeu știe de câți condamnați va fi nevoie ca să-i absolve și pe ei! Și pe cine vom mai canoniza pentru ei?!... Progresul spiritual cere o mai mare acumulare de cunoștințe despre "Adevărul Divin", dar de ce să le explicăm noi acum, acest lucru? Deșii "iubirea" de multe ori ne împinge să apărăm "Adevărul", momentele de față nu erau prielnice, și i-am privit cu toții zâmbind, lăsându-i să se ducă pe cale mai departe, încărcați cu încă un bagaj de cunoștințe.
Noi, odată gata cu declarațiile dăruite Divinitătii, imediat am și început să ne comportăm din nou ca niște copii. Admirând încântătorul peisaj, a fost deajuns să fim lăsați de capul nostru și cocoțându-ne pe zidurile digului am pornit spre 'Farul" portului Constanța, care se înalță plin de grație înaintând spre mijlocul mării. Lângă mai mulți tineri , prezentă și eu, deșii în vârstă, mi se părea că sunt abia la jumătatea vieții. Cu pâine fărâmițată în mâini, așteptam să hrănesc pescărușii care roiau pe deasupra și foarte aproape de noi. Cu un lung oftat mi-am zis:
- Ce mult aș vrea să fiu un pescăruș! Să nu mai port nici-o grijă!...
- Dar nu și după moarte! comentă imediat, cineva de alături.
- Nu, nu și după moarte! Dincolo să devin din nou roaba lui Iisus.
"Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta?" zice Domnul. (Ioan11; 26)
Din urmă ne-au prins și Sfințiții Preoți cu tot grupul. Veneau și sfințiile lor cocoțați tot pe digul strâmt și înalt, unde în stânga noastră se aflau acele masive construcții din beton ce erau așezate pe o parte și pe alta a digului. Pe asfalt, mai mergeau doar câteva bătrâne. Am ajuns lângă "far", Părintele Iustinian, din când în când, ne filma cu aparatul de fotografiat. Privind marea spre orizont, veneau spre noi câteva nave uriașe.
- Filmați și acele nave ce se văd atât de departe! Aparatul s-a îndreptat spre largul mării. In viteză venea și un iaht, toți făcând cu mâna strigarăm:"Luați-ne și pe noi". Privindu-ne încântați, ne-au răspuns cu un salut la urechea dreaptă.
- Părinte Iustinian, nu cumva sfinția voastră ați făcut această comandă să vină Iahtul Mitropoliei să ne plimbe în larg? am început toți să facem haz.
Seara se lăsă pe neașteptate, trebuia să ne întoarcem în autocarul care și el abia aștepta să prindă iar viteză la drum lung. Triști că timpul s-a scurs cu atâta repeziciune, a trebuit să ne reluăm locurile noastre și să stăm cuminți din nou în ascultare. Dar, veselia s-a făcut imediat simțită pe chipurile tuturor. Din nou cântând un "Hristos a înviat", se auzea din glasurile noastre. Dar de această dată, Părintele Adrian ne-a citit din cartea Marelui nostru Duhovnic, Părintele Cleopa, să ascultăm mai bine predicile sale frumoase. Impresionant, o pildă despre o mică povestioară ne-a lăsat pe toți fără cuvinte. Pe mine cu sinceritate vorbind, m-a dezamăgit profund.
O fiică (orfană) avea de ales din două, o singură cale pe care să meargă mai departe în viață, și încă nu înțelegea ce cale era cu adevărat mai frumoasă. A tatălui, care toată viața a tăcut și a răbdat comportamentul ciudat al mamei ei, sau calea pe care mersese mama ei, o viață plină de desfrâu și de plăceri lumești, pe deasupra își bătea și bărbatul bolnav și îndurerat. Fica trebuind să se hotărască degrabă, îngerul ei a ajutat-o, descoperindu-i printr-un vis din somnul nopții, cum "crucea" tatălui" ei, deșii a fost mare și grea a sfârșit "Dincolo", în nemărginitele și impresionantele bogății și bucurii ale Stăpânului nostru.
Ingerul, arătându-i-l pe tatăl, de la el a căpătat 3 mere cu care a vindecat pe toți bolnavii din satul ei. Mama, însă, se pârjolea în chinurile iadului. De la mamă, deșii îngerul o atenționase, s-a ales cu mâna dreaptă arsă când i-a întins-o, dorind s-o salveze din foc.
Am spus mai sus, că pe mine m-a dezamăgit profund acestă pildă. Impresionant exemplu dat de Părintele Cleopa.
Aș fi preferat să fi inversat rolurile. În general femeia răspunde de bunăstarea familiei.
Dar nu, Părintele Cleopa a cunoscut, se vede, că lucrurile stăteau altfel la acea familie. Dar, oare, cum a putut răbda un bărbat atâta suferință, mă tot întrebam nedumerită?! Mai degrabă îmi venea să cred că acel bărbat nu a cunoscut "Legea". De ce nu s-a rugat? Dumnezeu, îi ajuta să fie capabil să-și supună femeia:
"Femeilor, supuneți-vă bărbaților voștri, precum se cuvine, în Domnul. Bărbaților, iubiți pe femeile voastre și nu fiți aspri cu ele. Copiilor, ascultați pe părinții voștri întru toate, căci aceasta este bine plăcut lui Dumnezeu", zice Domnul nostru Iisus.(Colos. 3; 18-20.)

Iată, o temă destul de importantă la care trebuie să reflectăm:
Familia din UE este în mare pericol.
Un raport publicat, miercuri, de Parlamentul European, arată că în statele din Uniunea Europeană, la fiecare 30 de secunde se destramă o căsnicie și se produce un avort. PE avertizează că viața de familie în Europa este în pragul unui colaps. În același document, rata natalității este calificată drept critică, mai ales că în cele 27 de țări ale Uniunii s-au născut,în 2007, cu aproape un milion de copii mai puțini decât în 1980. Un alt sondaj, realizat de Institutul pentru Politici Familiale în statele comunitare, dezvăluie faptul că numărul pensionarilor îl depășește pe cel al adolescenților și că tot mai multe persoane trăiesc singure.
Sursa: Actualitatea religioasă
Data: 2008-05-18
Vrând, nevrând, va trebui să ne confruntăm cu greșelile făcute până acum.
Oare, cine poartă vina? "Desigur... Femeia!" răspunde bărbatul. "Femeia din zilele noastre a evoluat. Nu mai e ca pe vremea Bunicii. e mult mai pretențioasă și mult mai greu de stăpânit".
Dar, explică și femeia, "Desigur Bărbatul. Ca să ne supună va trebui să dea dovadă de competență, personalitate, de stăpânire de sine, capacitatea de a conduce, puterea de discernământ, de mai multă înțelepciune, răbdare, dragoste, respect, principiile morale, model în societate, etc".
.Când între bărbat și femeie se formează acest zid, e foarte greu să aplanezi conflictul. Mai ales când pe bărbat nu-l mai preocupă interesele familiare și el fuge să se ascundă în alcool. Când omul alege această soluție, răul se agravează și mai tare. Alcoolul nu rezolvă această situație. Consecințele devin din ce în ce mai grave.
Iată, în aceste situații numai Biserica a ieșit biruitoare. "Nici barbatul, nici femeia", și nu poți fi model fără bogăția lui Hristos. Nu poți pune preț pe acumularea ta de cunoștințe, dacă încalci cu nepăsare Legea Dumnezeiască.
Numai ea, păstrează "iubirea" nemuritoare. La început de drum, trebuie să te preocupe, mai întâi aflarea "Adevărului Divin", care este un puternic îndrumător. Numai Adevărul de Sus este binele întrupat, coborând pentru noi oamenii de pe pământ să ne ajute să ieșim din golul care ne pustiește, să ne salveze familia, copiii, trăind veșnic fericiți, unii cu alții. Cine crede că va găsii o altă soluție se amăgește, se înșeală. Nimeni nu e fără de cusur, fără de prihană, dar lucrul pe care trebuie să te bazezi trebuie să fie" Lucrarea Duhului Sfânt", comunicarea cu Divinitatea. Domnul nostru Iisus, este realizarea certă, rezolvă toată suferința umană.
Când aceste gânduri se învălmășeau în mintea mea, Părintele Iustinian, deja lua decizii cum să salveze "familia".
- Eu... nu sunt de acord cu ținuta femeii! Eu zic că femeia nu trebuie să îmbrace pantaloni, și nici în capul gol la Biserica mea.
- De ce le primți Părinte în Biserică, nu le-ați zis nimic când au venit cu buzele roșii! au luat cuvântul credincioasele sale.
- Da, nu le-am dat afară, așa este, am încercat să mă port elegant cu ele. N-am pronunțat numele, dar de zis, le-am zis. Știți de câte ori mi-am arătat patrafirul plin de ruj de buze? De foarte multe ori, la foarte multe predici. Am repetat de foarte multe ori în Biserică: Cine mi la murdărit de ruj de buze? Acum cine mi-l spală? Care s-au simțit vinovate au avut mustrări de conștiință.
- Părinte, dar... fetele noastre, unele, n-au mustrări de conștiință, parcă vin la Dumnezeu ca la discotecă.
- Iata, dar e lucru hotărât, de acum nu voi mai îngădui în Biserică, ținuta necuviincioasă a femeii.
Voiam să iau și eu cuvântul, să apăr femeia că nu-i chiar atât de vinovată pe cum pare. Nici mamele n-au conștiința formată pentru Dumnezeu, dară-mi-te tinerele fete, datorită golului de credință din vremea odioasei dictaturi, dar Părintelui nu i-a plăcut să fie întrerupt. Din nou m-am întors la gândurile mele, întrebându-mă.
Oare de unde vine sfințenia în popor? Nu vine mai întâi din, și de la Biserică? Rătăcind cu gândul la vremurile de demult, la înalta viețuire a Sfinților Părinți, parcă îl și vedeam pe Domnitorul Radu, când trecând pe la Adrianopole au luat voie de la domnii cei împărătești ca să meargă să se întâlnească cu Sfântul, cu Prea Fericitul Nifon.
"Plecându-și capul, s'au închinatu lui, cu mare evlavie, și serutând cu dorire ne măsurată sfânta lui dreptă, au disu: Eu, stăpâne sfinte, doream forte se me învrednicescu se vedu prea fericita ta față, și se ieau rugăciunea și blagoslovenia ta, și fie slăvitu Dumnezeu că m'au învrednicitu astăzi și o amu dobânditu, însă mă mâhnesc forte de ispitele ce le pătimești!
Au respunsu sfântul: prea strelucite Domnule, prin multe necazuri ni se cade noue se intrăm întru Împărăția Cerurilor: zice Domnul, și Dumnedesculu Pavel scrie: că nu sunt vrednice pătimirile vremii de acum către Slava ceea ce va se se descopere. Deci se cade se suferim primejdiile vieții acesteia de acum cu bucurie, precumu și Dumnedeești Apostoli........dar noi suntem puțini la suflet și ce putem să suferim?
Audindu-le acestea Domnul Radu s'au umilitu și i-au disu: mă rogu Arhieriei tele se vii în România, se ne înveți pre noi, că cu totul suntemu lipsiți de duhovnicesca învățătură și de păstor învățător, și acolo te vei odihni, și toți te vor primi cu totă bucuria, numai dă'mi mie cuventul tău ca se mijlocescu la păgâni, se luăm voe. Și primindu-se sfântul la acesta, au mijlocitu Radu, și l-au luat pre dânsul cu sine'și în România, și toți lu-au primitu pre el ca pe un Apostol al Domnului Și Domnul i-au dis: de astădi, Părinte, te avem pre tine povățuitor și păstor al nostru, ca se ne aibi stăpânire asupra lucrurilor celor bisericești, și ori ce vei porunci se se facă.
Iar Dumdeesculu Nifon au disu către densul: îți laud socoteala ta cea bună, și dea Dumnezeu s'o aibi pene în sferșitu. Însă me rogu, ori ce voi face spre îndreptarea vostră, se o primiți cu mulțămită, și însuți de vei greși, se primești duhovnicească sfătuire; căci când norodu celu de obște va vedea pre Domnulu Þerii că primește îndreptare de pocăință, și el cu lesnire se îndreptează; și iarăși din potrivă, când Domnul Þerii va călca legea, și va defăima sfintele Canone, atuncea se face tuturor mare cădere, pentru că omenii lesne se plecă spre cel reu.
Iar Domnul au disu către sfântul: ori ce vei face părinte pentru folosul sufletelor nostre cu bucurie vom primi"..............................................................
Extras dintr-o carte foarte veche: "Viața Cuviosului și de Dumnezeu Purtătorului Părintelui Nostru Nifon". Pag.123.

Această făgăduință odată declarată lui Dumnezeu și Sfântului Nifon, și neîmplinită, a adus însă mare blestem și asupra țării și asupra Domnitorului Radu. Dar gândurile mele, au fost forțate să se întrerupă aici. Autocarul ajungând la poarta casei mele, a trebuit să-mi iau rămas bun și să cobor.
Fie ca Dumnezeu să lucreze cu noi toți, prin Harul Său, și "UȘA" deschisă pe Cerul României noastre, să aducă "marea binecuvântare" poporului nostru, și, să ne ridice pe noi primii din negura păcatelor. Să fim noi "România", un model de urmat, exemplul tuturor popoarelor lumii.+Amin+

Fragment din viitorul volum al romanului "Ieșiți din ea, poporul meu!