agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-05-23 | | In luna octombrie 2006 a aparut la Paris o carte ce a avut efectul unei bombe. Este vorba despre volumul lui Jonathan Littell intitulat „Les Bienveillantes“ (Binevoitoarele), care apoi a primit doua prestigioase premii : Goncourt si al Academiei Franceze. Cronicile literare asemuiesc acest roman cu „Razboi si Pace“ al lui Tolstoi sau cu „Viata si destin“ al lui Vasilii Grossman. Intrigat de critica si reclama facuta , am citit si eu in numai cateva zile aceasta carte masiva si am fost zguduit de continutul ei si de forta literara a autorului. Jonathan Littell este un american de 40 de ani, care de copil a trait in Franta, unde si-a facut studiile. Tatal sau, evreu de origine lituaniana, a fost un cunoscut ziarist la revista „Newsweek”. Littell este casatorit cu o belgiana si azi locuieste in Spania. Este traducator in engleza a mai multor autori francezi, iar aceasta este prima sa carte aparuta. Mai multi ani Littell a lucrat in organizatia „Actiunea contra foamei in lume” si in aceasta calitate a fost pe multe teatre de lupta, in Bosnia, in Afganistan, in Ruanda, in Cecenia. In 2001 a fost trimis in Caucazul de nord, unde a fost ranit, ceeace l-a obligat sa se retraga . Cartea, scrisa direct in limba franceza, descrie razboiul contra URSS din punctul de vedere al unui ofiter german membru al trupelor SS, dr.jurist Maximilian Aue. Fictiunea marturisirilor acestuia este plina de detalii si personaje reale ale epocii naziste, ceeace face ca romanul sa lase impresia unui document istoric real. Despre epoca celui de al doilea razboi mondial s-au scris multe opere literare, ca de pilda romanul lui Robert Merle „La mort est mon metier” (1952), construit ca relatare autobiografica a comandantului lagarului de la Auschwitz, sau cartea, veritabil autobiografica, a lui Primo Levi „Se questo e un uomo” (1958) despre teribila soarta celor internati in acelasi lagar. Dar cartea lui Littell e mai mult decat atat. Este o adevarata panorama a anilor razboiului, incepand cu invazia Poloniei si incheindu-se cu ultimele clipe ale nazismului in Berlinul cucerit de soldatii sovietici, totul impletit cu probleme ale relatiilor lui cu familia si cu prieteni, in care delicatetea sentimentelor se confrunta cu scene de erotism si comportamente perverse. In studiile ce au precedat scrierea cartii, autorul a stat de vorba cu fosti participanti la evenimente, a cercetat arhivele rusesti, poloneze si ucrainiene, a analizat rapoartele despre batalia de la Stalingrad si despre campania din Caucazul de nord, a citit presa germana a vremii. In cele din urma a scris de mana cartea de 900 de pagini, in numai 120 de zile. In experienta pe care a avut-o in fosta Iugoslavie si in Africa, spune Littell, el a fost martor la multe cruzimi, dar a constatat ca „ucigasii nu vorbesc mai niciodata despre faptele lor, iar cand o fac, spovedania lor suna gaunos, neveridic”. Eroul romanului, dr. Max Aue, este un om cultivat, iubitor de muzica clasica si cititor in original de literatura franceza, care nu participa la masacre din placere sau din perversiune, ci pe baza respectarii unor principii ideologice. Iar el nu povesteste (romanul e scris la persoana intaia) chinuit de mustrari de constiinta, ci din dorinta de a se elibera la batranete de apasarea multor amintiri. Titlul cartii este luat din mitologia greaca, unde - cu denumirea flatanta de „binevoitoarele” - erau numite, pentru a nu fi ofensate, zeitatile razbunarii, „furiile”. Este de altfel si tema unei piese de Euripide. In introducerea cartii, Littell adopta chiar un ton de tragedie antica : „Omule, fii multumit daca te-ai nascut intr-un timp in care nu ti-au fost ucisi nici sotia, nici copii, si nici nu ti s-a pretins sa ucizi copiii altora. Inseamna ca atunci esti norocos, dar sa stii ca nu esti un om mai bun ca mine. Daca insa cumva crezi asta si devii infumurat, atunci de aici incepe pericolul”. Aue e stapanit de absolut, care pentru el nu este Dumnezeu, ci Natiunea. Pentru el genocidul nu are utilitate politica sau economica, ci serveste la sudarea intr-un corp comun a celor ce il infaptuiesc si totodata impiedica orice intoarcere inapoi. „Strazile sunt pline de psihopati si sadisti”, scrie el, „dar acestia sunt inofensivi. Adevarata amenintare vine de la noi, de la oamenii normali”. Aceasta „banalizare a raului” o regaseste si la soldatii lui Stalin, si la cei francezi din Algeria. Si isi pune intrebarea: „Intre un copil evreu mort in camera de gazare si un copil german pierit sub bombele incendiare, nu e decat o diferenta de mijloace. Ambele morti au fost inutile, ele n-au contribuit cu nici o secunda la scurtarea razboiului. Dar, in ambele cazuri, oamenii ce i-au ucis erau convinsi ca asta era just si necesar. Daca ei s-au inselat, cine trebuie invinuit ?” Drumul lui Aue incepe pe frontul de rasarit, in Polonia, unde generali SS grasi discuta la un pahar de coniac daca executiile sa se faca prin impuscatura in ceafa sau in piept si unde niste comandanti sunt disperati pentru ca nu au suficiente mijloace pentru a ucide repede, cum primisera ordinul, zecile de mii de civili evrei de la Kiev sau Harkov. Aue se intalneste cu fruntasi nazisti, cu Heydrich, Himmler, Eichmann, cu Franck, guvernatorul Poloniei, si cu Höss, comandantul lagarului Auschwitz, si singurul lucru ce ii displace este ca unora dintre acestia le miroase neplacut gura. El reuseste sa iasa grav ranit din incercuirea de la Stalingrad si este apoi numit in comandamentul SS al lui Himmler. Aici e insarcinat sa inspecteze lagarele de exterminare, asupra carora face rapoarte cu observatii critice, deoarece cu ratiile primite, cei inchisi nu aveau nici un randament si mureau de foame prea repede. Direct, el ia parte numai la un singur masacru, lichidand cu pistolul pe unii dintre acei executati ce inca mai erau in viata. Scarba lui pentru orgiile sangeroase la care asista se manifesta doar prin deranjamente stomacale. Scenele de oroare din carte, in care paraie oasele si tasnesc creierii, reprezinta o estetizare a grozaviei, ce copleseste cititorul ca la vizionarea unui film de groaza. Se poate vorbi despre o pornografie a cruzimii, a faptelor celor mai crunte ale comportamentului uman? Daca da, atunci inseamna ca genul a gasit in Littell un autor de valoare. Holocaustul a fost considerat pana acum un subiect tabu pentru romane de fictiune. Dar aceasta carte, care in Franta a inregistrat fabuloasa cifra de 700.000 exemplare vandute, care in 2008 a aparut si in Germania (saptamanalul „Die Zeit” i-a consacrat recenzii pe 4 pagini mari) si pentru care editurile americane se lupta acum, propunand sume astronomice pentru drepturile de traducere, trebuie privita si ca o pledoarie impotriva oricarui razboi. * Cartea lui Littell m-a facut sa caut raportul „Comisiei Internationale despre Holocaustul in Romania”. Dupa cum se stie, raportul de aproape 500 de pagini (accesibil la adresa : www.ispaim.ro/raporth.htm) a fost elaborat acum aproape trei ani de o comisie formata din 33 de persoane din Romania si Israel sub presedintia lui Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace si membru de onoare al Academiei Romane. Extrem de bine documentat, desi de la tragicele evenimente au trecut mai mult de 65 de ani, raportul evalueaza la peste 280.000 numarul evreilor romani si ucrainieni ucisi in anii 1941-1944 in Basarabia, Bucovina de nord, dar in majoritate in lagarele din Transnistria si in timpul transportului. In aceasta cifra nu sunt inclusi cei 137.000 evrei din teritoriul Ardealului de nord aflat sub administratie ungara si nici 11.000 tigani morti in deportare in Transnistria . Detaliile din raport cu privire la soarta celor deportati sunt teribile, stiind ca la cele mai multe din aceste crime au luat parte trupele romane, iar lagarele de concentrare erau conduse de ofiteri romani. Raportul subliniaza totusi ca pe masura ce cursul razboiului s-a schimbat, atitudinea autoritatilor romanesti s-a modificat, fapt ce a facut ca Romania sa se numere printre tarile aliate Germaniei unde o parte insemnata a populatiei evreiesti de pe teritoriul sau a reusit sa supravietuiasca. In urma acestui raport ziua de 9 octombrie a fost adoptata ca data oficiala a comemorarii Holocaustului in Romania si s-a recomandat luarea de masuri pentru documentarea populatiei, mai ales in scoli, dar si prin expozitii si memoriale cu privire la cele intamplate . Totodata s-a recomandat sa fie anulate incercarile de reabilitare a criminalilor de razboi responsabili de crimele Holocaustului si sa se aplice strict legislatia privind teoriile negationiste, asemanator felului in care ea este impusa in alte tari. „Trecutul ne cere sa creem o serie de mecanisme si institutii care sa serveasca drept anticorpi impotriva acestor boli ale spiritului care sunt rasismul, antisemitismul, xenofobia” a spus cu aceasta ocazie in 2004 presedintele Romaniei. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate