Odată, de demult, când ochii tuturor se odihneau prin grădinile altora, am întâlnit doi ochi străini în grădina vecinului de deasupra. Apoi au dispărut. Sincer, nu știu ce căutau acolo.
Oricum, fiecare face ce vrea în grădina sa. Eu, de exemplu, fac portocali roz. Dar asta numai așa,... pentru a nu stârni curiozitatea celor plictisiți. Cei pasionați de secrete își dau seama și trec zâmbind peste gard. Astfel, în mijlocul grădinii mele, găsesc un glob uriaș cu mii de fețe care reflectă. A mia parte din ele reflectă înăuntru pe oricine găsește fața respectivă.
În întunericul de acolo fiecare descoperă în mijlocul globului un semn de întrebare întors, pentru oricine intră altul, de fiecare dată altul.
Acesta este momentul în care toți ochii interesați de secretul meu, indiferent de natura interesului, își dau seama că a fost o capcană. Fețele interioare ale globului nu reflectă nimic nicăieri, iar tot ce este real înăuntru este acel semn de întrebare de care încearcă să se agațe în disperarea lor stârnită de frica... frica răspunsului.
Dar semnul,... este întors, așa că toate legile de afară sunt inversate aici. Mulți nu-și dau seama de asta și încearcă eternitate după eternitate să se agațe de întrebare. Cei care intuiesc, sau recunosc, regula globului vor ști că, pentru a se apropia de realitatea răspunsului, trebuie să se îndepărteze de ea pentru a ajunge, unde în altă parte? decât, pe suprafața interioară a sferei.
Aici câțiva uită că ieșirea se află în întrebare, așa că rătăcesc alte eternități căutând o față interioară care să-i reflecte afară, deși ei știu că nu există.
Ceilalți înțeleg că, pentru a săpa în întrebare după răspuns, trebuie să răscolească afară. Iar unii vor dispera, căci sunt închiși. Se vor găsi care să înțeleagă că "afară" este lumea în care există, iar ei se află în glob, realitatea lor este înăuntru. Așa că sapă,... sapă,... sapă până îndepărtează stratul ce-i reflecta la exterior când priveau acea față de deasupra potocalilor roz. Ah, prima imagine după atâta timp!!!, dar tot nu pot ieși pentru că sub ei se află sticla, acum transparentă în singurul punct unde unghiile lor au dezgolit-o.
Unii sunt dezamăgiți și încep să sape în altă parte sperând că vor avea mai mult noroc, alții continuă și eliberează întrega față de acel material reflector.
Și atunci lumina pătrunde prin întreaga față descoperită și ajunge la semnul de întrebare pe care îl luminează până la răspuns și reflectă pe același traseu parcurs de rază până la el, îl cuprinde pe cel aflat în uimirea și emoția descoperirii trecându-l prin fața, acum întreagă, transparentă.
Nimeni însă nu o va mai vedea, căci ea există doar pentru cel care a descoperit-o. Pentru toți ceilalți ea va rămâne necunoscută și mată.
Unii vor fi bucuroși că au scăpat și nu vor mai da niciodată cu ochii prin grădina mea. Ceilalți însă vor considera că nu le-a fost satisfăcut interesul și vor hotărî să mai intre o dată în glob. Fiecare va descoperi că fața interioară pe care a ieșit data trecută este în continuare transparentă, dar că nu va mai reuși să mai treacă prin ea.
Poate că vor fi cazuri în care nu vor mai găsi acea față, acoperită în timp de materialul reflectorul.
Câțiva vor intra și ieși de nenumărate ori, până când întreaga suprafață interioară va fi descoperită, iar lumina va intra și ieși din glob de mii de ori mai strălucitoare.
Și, atunci când ultimul petic reflector va dispărea, vor avea surpriza să descopere în mijlocul sferei o portocală roz, și vor înțelege.
Vor înțelege că, de fapt, acesta este secretul grădinii mele, fructul portocalilor roz peste care au trecut de de atâtea mii de ori zâmbind. Vor descoperi că acest fruct este o lume în care pot face orice, unde gândul – voința, dorința și credința – se contopește cu natura, a fiecăruia în parte, și vor păstra secretul.
Desigur, vor fi nevoiți să mai înțeleagă un singur lucru,... sau cel puțin ar fi de dorit...
... În grădina vecinului de deasupra însă tot ce pierdem în realitate reîntâlnim, sau se naște, în vis. Hmm,... oare am pierdut acei ochi sau m-am rătăcit într-un vis despre ei?