Apoi, brusc tăcură tunetele,se stinseră fulgerele și din castanii înrădăcinați adînc în cerul vinețiu începură să cadă,doi cîte doi,ochii ei plînși.
Se grăbi să se facă alee.O pală de vînt ca un spasm trercu prin castani iscînd o ninsoare de frunze.
Mai apucă să o vadă alergînd printre crengile descărnate
rupîndu-și rochia lila din ultima seară.
O pîclă se furișă din nicăieri să se prelinga în el ca o binecuvîntare.
De-acolo de lîngă tavan privea detașat la zarva stîrnită