Incep sa uit. E probabil varsta care incepe sa isi faca efectul.Astazi de dimineata a trebuit sa reinvat sa merg. M-am trezit cu dureri in umeri si fara sa-mi simt picioarele. M-am tarat pe marginea patului si a trebuit ca mai bine de 30 de minute sa le explic cum se merge.
Cel mai greu a fost ca nici eu nu stiam sa le explic. Mersul e ceva ce faci, nu ceva ce intelegi, asa ca dragostea...
Picioarele mele sunt lenese, s-au tarat o viata intreaga, chiar si cand nu aveau scuza varstei. Acum profita de mine si imi fura timp pretios in lectii inutile, ca oricum ma poarta incotro vor muschii lor....
Imbracatul devine o alta lectie mult prea complicata. Asa ca in unele zile ezit pe marginea patului destul ca sa se faca seara si sa ma tarasc la loc, in coconul meu de cearceafuri mirosind a sare de mare.(Imi plac la nebunie balsamurile de rufe ca au toate parfurmurile din lume; Intr-o vreme am vrut sa le scriu sa creeze unul cu mirosul pielii primului meu iubit; l-as fi numit: Balsam cu parfum de iubire la 19 ani; apoi am uitat)
Mi-am comandat papuci ca nu au sireturi si haine fara maneci, ca sa simplific imbracatul.
De fapt mi-a crosetat o prietena buna un sac. Special fara maneci, ca nu am pe cine imbratisa. Asa imi ramane sa ma mint ca as avea pe cine si nu pot.
Azi ar trebui sa merg la piata dar stiu ca nu voi reusi. Picioarele se plang de oboseala si refuza sa colaboreze iar stomacul se strange in el insusi asa cum te iei singur in brate cand ti-e frig si te simti in plus sau cand te uita vreo ruda de gradul 3 in gara in Focsani si nimeni nu stie ca ai disparut.
Consemnata in propriul trup imi ramane doar sa fac exercitii de memorie, macar creierul tine cu mine. El spune ca suntem unul si acelasi, mie imi place sa cred ca sunt mai mult decat o substanta gelatinoasa plina de idei ridicole si temeri.
Mie imi place sa cred in divinitate pe cand singurul lui idol e ciocolata.
Il pun la cura de slabire.Devine gras si lenes.In competitia cu el insusi ar destul de indolent cat sa nu se prezinte la start.
- Suferi de mania persecutiei, imi sopteste perfidul
- E ereditar, mostenire din familia tatalui, se baga in seama subconstientul.
Lasa psihologia de balta, tip eu si tot eu incrucisez bratele refuzand sa mai vorbesc cu mine.

Ce ti-e si cu singuratatea asta.Cateva parti din tine abdica si descoperi ce inseamna sa fii cu adevarat singur.
Ar trebui tricotat un sac pentru creier, sau o spanzuratoare. Sa il agati cu gandul in jos pana ii vine mintea la cap.
Mi-e frig. As putea sa fac focul dar nu mai am nimic de ars. Anii s-au dus primii si odata cu ei tot felul se senzatii.Dendritele le-am ars cu tot felul de chimicale cu care speram sa ucid tot ceea ce mi se spusese ca am primit fara sa merit.
Mi-au ramas cuvintele insirate pe hartii. Zac in teancuri mari in jurul patului, capcane pentru soareci si praf. Cazemate pentru tot felul de lighioane care ma privesc de parca eu as fi intrusul.
Ce cauta hartiile astea aici? E prima data cand le vad...Sa fi ajuns si ochii sa-si bata joc de mine? Sunt chiar atat de batrana?Imi recunosc scrisul pe-o foaie ridicata la intamplare.
E scrisa de mana mea dreapta. Ea scrie cu litere rotunjite si bombastice; pe buna dreptate o acuzam de grandomanie si superioritate;E o ingamfata indragostita de creatiile ei. A invatat cuvinte mari si le foloseste de parca ar fi goale si chiar atat de usor de aruncat. Pentru ea cuvintele nu vor fi niciodata decat mingi de cauciuc pe care le arunca dupa bunu-i plac.
Stanga e mult mai matura desi o banuiesc de invidie. Ea e mereu gata sa nege ce a dat in scris dreapta.Unoeori cred ca nu vor sa-si asume nimic si sunt in cardasie. Alteori, ca acum cand vreau sa ard ceva din maculatura, stanga imi aprinde chibritul iar dreapta o izbeste cu indarjire.Mai am putin si ma iau la palme.Mai bine ma culc la loc.Hei, e macar o bucatica din mine care sa vrea sa doarma? Sunt singura care a obosit aici? De ce ma igorati membre tampite? Doar fiindca nu ma vedeti? Fiindca nu apar in atlas la anatomie? Fiindca nu va pot palmui si nu pot tipa?Eu sunt voi. Eu conduc. Eu dictez.Doamne cat le urasc atunci cand se decid sa imi dea lectii. A venit seara. Si nu am facut altceva decat sa ma cert cu mine insami. A mai trecut o zi si de ceva timp incoace anii si zilele au devenit totuna.Maine e ziua mea de nastere din nou. Poate maine picioarele vor colabora macar pana la bucatarie. Si dreapta va pregati un tort mare, mai mult pentru ea decat pentru mine.Si stanga va turna pe furis sare in crema in timp ce creierul va numara obsesiv caloriile de parca la varsta mea ar mai conta...Maine ne vom intelege mai bine ca azi...Maine implinim 25 de aniIn seara asta ne culcam devreme. Cine merge sa stinga lumina?- Multi ani traiasca...multi ani traiasca....- Shhhh...nu inainte, e semn rau...- cine sa traiasca...cine sa traiasca....