agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2377 .



Pilda subsecretarului
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [lorenzo ]

2008-06-13  |     | 



― Un calvar mi-e viața, părinte. Noaptea mă zbat ca peștele pe uscat, îi mărturisi subsecretarul de stat duhovnicului. Să fie pentru că lumea nu mă ia în seamă?
― Þi se pare, cred.
― Dar mă conving ochii mei: în centrul atenției este cel invidiat de mine. Mereu el, doar el.
― Să fi având acela ceva ce tu nu ai? întrebă preotul.
― Tocmai asta nu-mi pot explica, că nu are, zise încurcat omul. Eu cel puțin am o functie de stat. Am vilă, mașină luxoasă, doi copii frumoși, privilegii... El, din contra, nimic din toate acestea. Și-a pierdut casa, pământul l-a amanetat, nevasta l-a părăsit. Într-un cuvânt, vai de capul lui.
― Și atunci...? se nedumiri preotul.
― Ei, de parcă aș fi anchetat la parchet... Tot ce știu este că el, făcând pe prostul, zâmbește oricui îi iese în cale. Pe mine mă îmbrățișează, mă sărută și pare chiar fericit. Și culmea, după ce că arată așa murdar, cu hainele-i ca de cârpă, toată lumea parc-ar fi oarbă, îl simpatizează, îl tratează ca pe un om de vază. dându-l drept exemplu copiilor acasă! Cum naiba o fi și lumea asta? E și normal că-l invidiez.
― Dar și anul trecut îmi spuneai același lucru, fiule. Ai mai meditat de atunci la iubirea aproapelui? Omul totdeauna va rămâne legat de om prin Dumnezeu. Darămite doi frați de sânge, cum bine știi.
― Da, știu lecția. O mamă și-un tată în comun, cam atât. Eu și el am avut camere separate încă din copilărie. De fapt, nici nu s-ar fi putut altfel, ăsta-i adevărul. Părinții noștri observaseră demult că eram firi diametral opuse. Eu, cel puțin, m-aș fi lipsit bucuros de frate.
― Vorbești cu păcat. Dumnezeu îți dă rudele, iar tu le iei așa cum sunt. Și le ierți, nu le judeci. E una din probele destinului tău, fiule. Nu te poți dezice de ele. Cu toate astea, tu te-ai pus de-a curmezișul, dându-ți în judecată fratele, l-ai alungat din casa părintească...
― Cineva tot trebuia să-l învețe că nu toate i se cuvin lui. Căci s-a terminat cu răsfățul și „odorul mamei”; este om pe picioarele lui, răspunde pentru ceea ce face.
― I-ai luat soția, copilul, totuși...
― Da, sunt și eu om. Pe ea am visat-o de pe când o zărisem făcută mireasă.

Aplecat sub patrafir, subsecretarul de stat fu străbătut de un frison. Duhovnicul tocmai îi pusese palma pe creștet.
― Și asta nu e tot, părinte...
― Hai, spune, Domnul te va ierta.
― Am vrut să-i șterg urmele din casă. I-am otrăvit câinele, i-am aruncat cărțile, i-am ars fotografiile, scrisorile, diplomele din cursul primar, di liceu, tot-tot. Am refăcut casa, am înălțat o, am zugrăvit-o cu altă culoare, mi-am adus mobilă, electrocasnice...
― Și... rezultatul?
― Slab, practic niciunul. Acum doar îl urmăresc ce face. Nu trece zi fără a afla ce vorbă de duh a mai spus, cum a sărit să ajute la ananghie pe nu-știu-cine... Pentru că altceva nu-i pot face. El rămâne infiltrat în creierii mei nedormiți, îmi zâmbește candid ca totdeauna, de parcă ar ghici că nu-l pot scoate și azvârli ca pe-o măsea stricată. Căci taman ăsta mi-e blestemul: să-mi pizmuiesc nenorocitul de frate. Adică pe cel de care mă împiedic la tot pasul!

Aici, omul bisericii păru a chibzui câteva momente. În cele din urmă, dregându-și glasul, el spuse:
― Þie, nefiind făcut din același aluat ca fratele tău, nu-ți voi pretinde căință. Fii însă cu băgare de seamă... Chiar dacă vina ta e dureroasă, sfatul meu e s-o iei așa cum este, nu cum ți-o închipui. Altminteri n-ai ispăși-o. Îți repet: tu n-ai cădere a-l înțelege întrutotul pe Dumnezeu. Înțelegi numai cât ți-e dat. Și la fel, pe acela care-l pizmuiești, cum să-ți spun... îl poți considera sărac cu duhul. Nu-l compătimi, nici batjocori, fiincă motiv nu ai. Deși frați buni, voi doi nu împărtășiți năzuințe asemănătoare. Spre deosebire de tine, el nu știe decât să iubească, numai atâta l-a învățat bunul Dumnezeu. Și pe tine în primul rând, că doar îi ești frate, are menirea a te îndrăgi din tot sufletul. Da, fiule, nu te îndoi de lucrul ăsta.

În clipa aceea subsecretarul de stat realiză că genunchii pur și simplu i se voltilizaseră. Amorțise, fără îndoială – soi de paralizie ce-i creea senzația de aninare undeva deasupra pardoselii de marmură. O poziție anchilozantă, istovitoare. Iar, văzut dintr-un unghi bine ales, putea chiar semăna cu o clădire multietajată aplecată amenințător înafară. O părere, totuși.

― Ce mai, nu pricep o iotă. Un neghiob!
Și subsecretarul făcea eforturi vădite să se ridice.
― Dar lasă-mă, dă-mi drumul! Plec după niște frânghie... Da, vreau s-o fac. Am dreptul ăsta.

Dar mâna duhovnicului nu contenea a-l atinge.
― Nu fă așa prostie, fiule. Pe Dumnezeu l-ar mâhni să-i abandonezi sămânța pe-o stâncă.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!