agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-04-25 | |
‘Haide mămă, trezește-te! E foarte târziu. Trebuie să ajungi la școală.’
Biata mama încerca să mă pună pe picioare de mai bine de treizeci de minute. Dar îngerașul ei, putoarea de mine, se afunda în perina mare și pufoasă. Era ora opt fără douăzeci și cinci de minute. Făceam cincisprezece minute până în curtea școlii, dar trebuia să mănânc ceva și să mă îmbrac. Bunicul mă aștepta ca în fiecare dimineață cu un ceai cald și pâine prăjită cu unsoare. ‘Puturosule iar nu te-ai trezit. Mănâncă repede și fugi la școală. Iar te va certa doamna învățătoare. Mi-a spus ea mie că ești ultimul mai tot timpul dimineața.’ ‘Nu are nimic bunicule. Sunt ultimul, dar întotdeauna ajung înainte de opt dimineața.’ ‘Bine puiule, hai, du-te! Să mă aștepți când ieși de la școală. Vin să te iau.’ ‘Am înțeles. Servus mamă. Pa bunicule.’ ‘Nu ai uitat ceva?’, mă întrebă mama. Fugi în brațele bunicului și-i dădu un pupic pe obrazul drept, crestat de bătrânețe, pe urmă sărutând mâna mamei. ‘Bravo mamă. Să fii cuminte! Să nu te bați iar cu băieții din cealaltă clasă.’ ‘Bine mama, am înțeles.’ Între timp o zbughisem pe scara blocului. În fața blocului dădusem de Pinu’ care fugea și el de mânca pământul. Ãsta chiar era puturos. Mereu întârzia. Dacă mergeam deodată cu el la școală cu siguranță voi ajunge mai târziu. ‘Emil, haide repede la autobuz. Altfel întârziem cu siguranță’ Avea dreptate. Dar ultima dată când luasem autobuzul aflase tata și mă urechease bine. Pentru o stație nu se merita o altă pedeapsă, dar de unde avea să afle. Eu cu siguranță nu-i voi spune, iar Pinu’ cu atât mai puțin. În zece minute ieram pe culoarul școlii. Întârziasem. Nu mai era nimeni pe coridorul clasei mele. Bat la ușă și intru. Doamna nu era la catedră, doar elevul de serviciu spăla tabla. ‘Ai întârziat!’, auzi o voce înțepată din capătul clasei. Mi se făcu pielea de găină. Fodoreanca. Ce caută scorpia asta aici? Unde e doamna? ‘Bună ziua. Știți… ceasul…’, încercam să înnod o propoziție. ‘Treci la loc nesimțitule! Nu te mai scuza putoare! Mișcă odată!’ Îmi luai locul în bancă lângă Manole. În timp ce îmi scoteam caietul de matematică îl înghiontisem pe Manole pentru o explicație. ‘Tovarășa e bolnavă. Tovarășa Fodor îi ține locul astăzi’, îmi șopti acesta. Era speriat ca de bombe. Fusese abțiguit de scorpie și avea teamă de ea. De fapt Todor era deja urecheat la tablă, în fața clasei pentru neștiință. Parcă îmi vedeam rândul. De când câștigasem Olimpiada pe școală la matematică, mereu mă vâna cu tot felul de exerciții pe care le dădea elevilor mai buni din generală. ‘Stoicaru!’ ‘Da…?’ ‘La tablă!’ Îmi venise rândul. Cum greșeai, cum te apuca de ureche și de acolo în colo cu siguranță greșeai în continuare. Îmi dădu un exercițiu destul de simplu. Între timp ce eu rezolvam problema la tablă, se apucă să mai scurt-circuiteze pe unul, altul. ‘Mă scuzați, eu am terminat exercițiul.’, îi spusem după două minute. Manole scăpă ca prin minune. Era următorul pe lista ei de pălmuială. Puteai vedea cum face calculele în cap. Când îi mergeau ochii în sus aduna, iar când îi coborau înspre podea scădea. ‘Treci la loc Stoicaru. A fost un exercițiu ușor. E bine, dar va trebui să scrii mult mai frumos. Ai înțeles?’ ‘Da, doamna învățătoare.’ ‘Ce ai spus nesimțitule?’ Mă panicasem. Oare cu ce greșisem? Știam cum se va termina dacă nu se calmează. Cu palme… ‘Cum mi-ai spus înainte?’ ‘Doamna Învățătoare.’ ‘Nu e corect! Nesimțitule!’ ‘Doamna Învățătoare Fodor?’, o întrebasem cu teamă. ‘Nici acum nu e bine. Eu sunt Tovarășa Învățătoare Fodor. Ai înțeles?’ ‘Dar nouă nu ne plac tovarășii’, îi răspunsem gândindu-mă la bunicu’ care se enerva cum auzea de vreun tovarăș pe la radio sau televizor. O palmă îmi zbură falca stângă a feței. Mă înroșisem tot de durere și nervi. Într-o secundă am fost în capul mesei, iar de acolo în capul ei trântind-o la pământ, unde-i căram pumni și picioare în burtă. Returul palmei primite înainte îmi mătura cealaltă falcă, destrămându-mi scurtul și dulcele vis al răzbunării. ‘Astăzi primești nota patru la Purtare. Stai jos nesimțitule!’ ........................................ Se făcu ora doisprezece. Bunicul mă aștepta în fața școlii. Mă luă de mână și pornisem încet spre casă. Îmi povestea cum a stat la o coadă și reușise să cumpere niște ouă fără să folosească cupoanele pentru rația lunară. Eu nu am scos un cuvânt până acasă. ‘Da tu ce-ai pățit azi Drace de nu scoți un cuvânt?’, mă întrebă după ce intrarăm în casă. ‘Unde ți-e cravata?’ Începusem să plâng în hohote. Printre lacrimi îi povestisem toată tărășenia și cum Fodoreanca îmi luase cravata de pionier. Se ridică încet de pe scaun și se duse în cealaltă cameră. Se întoarse după câteva minute cu o panglică neagră mototolită. Se puse pe scaun în fața mea și îmi înnodă panglica în jurul gâtului, după care îmi aranjă gulerul cămășii. Mă pupă pe frunte și îmi spuse: ‘Lasă, dragu’ bunicului, că pionerii și tovarășii ăștia nu se vor califica niciodată pentru un papion.’ |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate