Maria se aseza pe pervazul geamului si incepu sa scrie in jurnalul ei...luase decizia ca acesta este singurul mod in care se poate descarca si poate trece peste momentele grele din viata ei care nu incetau sa o inghesuiasca intr-un colt...uneori mai stramt alteori mai larg....
"El...as avea nevoie de harta lumii in marime naturala sa pot scrie tot ce a insemnat el pentru mine..si ceea ce inca a ramas in mintea mea...era genul de om care stia sa ma faca sa ma simt CINEVA...knd eram noi...eram numai noi..restul oamenilor din jurul nostru dispareau asemeni fumului din tigara lui...ramaneam noi doi..si planurile noastre de viitor...stupide ce-i drept...imi amintesc ca visam...la un catzel...era imposibil sa ne inchipuim viata noastra fara un catel(chiar daca el vroia vreo 5)...si fara o pisica...pe care sa o iubesc atat de mult incat sa-l fac gelos...si bineinteles..restul nu conta...oriunde am fi fost..daca am fi fost impreuna nu am fi avut nevoie de nimic..de absolut nimic...imi amintesc banca noastra.o imagine rupta ca din film...banca noastra pe care in momentul in care ne asezam ne aminteam cat de ciudat ne-am cunoscut si cate intrebari ne-am pus despre coincidentele din jurul nostru ...care devenisera parte din destinul nostru...as putea spune acum ca regret totul....dar nu regret nici un moment petrecut alaturi de el..regret doar momentele in care eu..copilul ala tembel nu isi dadea seama ca gasise pe acel cineva de care avea nevoie....regret doar timpul in care el nu a fost langa mine pentru ca nu am stiut sa il tin langa mine si sa ii inapoiez atat cat trebuia sa ii dau..de fapt el mereu a meritat mult mai mult decat i-am dat vreodata....sau decat mi-a daruit el mie...as vrea sa pot lasa regretele deoparte...dar nu pot...timpul si-a schimbat de 3 ori hainele si totusi..eu am ramas cu picioarele inghetzate in frunzele uscate din parc...nu m-a nins..nu m-a plouat..nu am simtit nici aerul cald al primaverii....am ramas in acelasi loc..asteptand sa vina..sa imi pot cere iertare si o data in viatza mea sa fac alegeea care trebuie....inca astept sa ii demonstrez ca acum stiu ce vreau....inca astept sa ii daruiesc si sa ii arat tot ce ar fi trebuit sa ii arat...ma simt ca intr-un film....mi-l sterg din memorie..insa ramane in suflet...de acolo nimeni nu poate sa mi-l fure...nu poate sa il ajute sa evadeze..cu toate ca daca el si-ar dori asta l-as lasa sa plece..fara sa pastrez nimic.....visez din ce in ce mai des ca il vad...insa nu il vad pe el de acum..il vad pe el de atunci...el care ma tragea de maneca cand uitam sa fiu eu,cand spuneam vreo tampenie..sau cand eram la pamant....el..acelasi el care imi zambea si care imi spunea ca sunt frumoasa de 10 ori p zi...iar eu..copil tembel..zambeam....nu asta era raspunsul pe care il astepta el...niciodata nu a fost asta raspunsul....imi era frica sa constientizez ca trebuie sa spun ce simt..nu ce cred eu ca ar trebui sa spun...fiecare zi..era prima zi din viata mea...si vreau sa cred si a lui...incercam sa economisim timpul pe care il aveam...pentru a ne folosi de el mai tarziu cand am fi avut intradevar nevoie de el....am fost noi...acum sunt eu..si el....si totusi...as vrea sa mai fim noi...dar ma tem sa nu fie prea tarziu......"
Afara incepu sa ploua...lacrimile Mariei si picaturile de ploaie ii uda caietul si parul...nu ii pasa...spera doar ca ploaia ii va duce cuvintele catre el...el care probabil nu le-ar mai da nici un fel de importanta...dar care ar trebui sa le citeasca....