Ochiul de veghe


Simțea că se sufocă, că o gheară rece îi sfârteca beregata și nu mai avea aer, ca și cum camera aceea cu bleumarinul liniștitor de pe pereți ar fi fost scufundată într-o clepsidră de apă. Parcă-i crescuseră ierburi pe pleoapele grele, un păienjeniș de umbre se amestecau prin fața pupilei, refuzând să se oprească din mișcarea lor halucinantă, pentru ca el să poată distinge unde se afla. Mișcă buzele greoi, având chiar impresia că pronunțase cuvântul pe care creierul i-l comandase, dar nu auzi nimic, decât o bolboroseală ca de apă fiartă ce i se urca din gâtlej. Deschise ochii, care parcă asemenea unui capac de sticlă mată, lăsau prea puțină lumină să-i mângâie și văzu geamul din stânga, prin care pătrundea în interiorul camerei o lumină nefiresc de lăptoasă, care cădea drept pe brațul prin care se insinua serul acela incolor, leșios, prin vena-i uscată ca un pârâu ce se umflă la cotituri și-și gâtuie curgerea prin porțiunile neprimitoare. Îi dispăruse treptat senzația de frig, numai picioarele îi erau ca de gheață, părea că trupul i se termină dincolo de oasele late ale bazinului, că dincolo de zona asta nu mai exista nimic.
Când fusese adus aici? De unde fusese adus? Da! Își amintește perfect acum! Își sorbea cafeaua pe terasa cafenelei din Saint-Germain-des-Pres și la ora stabilită se îndreptase spre cabina telefonică să-l sune pe Radu. Ridicase receptorul, formase doar cele patru cifre ale codului de țară, când simțise acea durere sub lobul urechii drepte. Pentru o clipă un singur gând îl fulgerase, ca și scânteia dintre polii unei baterii: serviciul francez de contraspionaj! Apoi cabina telefonică se învârtise cu el, ca un carusel scăpat de sub control și întunericul îi cuprinsese tot trupul...
Primul lui gând, când își revenise din starea de inconștiență, se îndreptase spre Radu. Fusese atât de fericit mereu alături de el, de fratele său geamăn, asta poate și datorită faptului că rămăseseră singuri pe lume de la vârsta de 5 ani. Nu mai voia să-și amintească momentul acela tragic, când ei amândoi, aruncați sub bancheta din spate a minivan-ului lor, resimțeau mirosul de aer încins, de fum amestecat cu gemetele părinților lor, proiectați de impact pe șosea, priveau speriați la trupurile inerte ale bunicilor, urmăreau rotirea neântreruptă a roților, ce din inerția vitezei se învârteau ca limbile unui ceasornic fatal, scăpat din determinarea lui temporală. Se strânseseră unul în altul și așteptau ca ceva să se întâmple. Ca mama sau tata să se ridice de acolo, de pe caldarâm, și să le spună că totul a trecut, sunt iar împreună. Dar nu fusese așa. Amândoi au fost aduși la „Polifem – Institutul pentru ocrotirea și educarea orfanilor”. Acolo, într-o sală impunătoare îi întîmpinase domnul acela venerabil, care-i mângâiase pe creștet și luându-i de umeri îi adusese în fața unui bărbat cu o barbă îngrijită, și cu o privire albastră și calmă:
- Ei sunt Alexandru și Radu...băieții profesorului dispărut în accident...
Bărbatul le întinsese o mână puternică, spunându-le cu blândețe:
- Numele meu este Tertulian...Mihai Tertulian...Începând de azi mă voi ocupa de educația și pregătirea voastră...
Pe atunci, Alexandru nu putea să știe ce semnificație va avea pentru viitorul lor acea sintagmă, educație și pregătire, dar cu trecerea anilor realizase că atât el, cât și fratele lui fuseseră selectați pe baza unor verificări minuțioase pentru a face parte din „Polifem”, o Agenție guvernamentală de culegere de informații, conspirată abil sub acoperirea nevinovată a unui așezământ caritabil. Tertulian le-a fost de atunci și mamă și tată și i-a învățat tot ceea ce știa el mai bine: arta de a culege informații. Și acum, aflat pe patul acestui spital, Alexandru își aducea aminte noțiunile fundamentale, pe care acesta îi învățase încă de la început. Niciodată să nu-ți trădezi cauza pentru care lupți, niciodată să nu dai impresia că ești mai slab decât adversarul tău, niciodată să nu cunoști cuvântul durere, fizică și, mai ales, afectivă! Și el și Radu, intuiseră pe la 10 ani că aveau o capacitate fantastică de a memora lucruri, fizionomii, stări de fapt, ca și cum un aparat automat le-ar fi impregnat pe retină secvențe, care apoi puse cap la cap puteau constitui puncte de plecare pentru obținerea unor informații.
Și-amintește și acum acea seară de iarnă, când la gura șemineului Tertulian le destăinuise acel secret, care-i va uni pe toți trei toată viața.
- Ați trecut cu brio testele la care v-am supus de ani buni încoace. Acum, că sunteți bărbați în toată puterea cuvântului, trebuie să treceți în stadiul următor al pregătirii voastre. Aveți ceea ce foarte puțini oameni au, puteri paranormale. De aceea ați și fost selectați, atunci, când după accidentul părinților voștri, ați fost aduși la „Polifem”. Va trebui să lucrăm împreună pentru ca fiecare dintre voi să devină ceea ce orice serviciu de spionaj din lume își dorește, dar foarte puține își și permit să aibă: un ochi de veghe. Ce înseamnă asta? Veți concentra prin muncă asiduuă toate informațiile pe care eu vi le voi transmite. Le veți depozita în locul pe care medicina îl numește planul mediosagital. Este planul determinat de ombilic și de axul longitudinal al corpului, acolo unde se întâlnesc axele longitudinal și sagital. Intersectarea acestui plan cu suprafața corpului determină pe această linie mediană, anterioară și posterioară, locul unde pentru voi se va deschide ochiul de veghe. Va fi un alt simț, un extrasimț, în care veți concentra toate energiile voastre vitale. Prin puterea lui veți putea călători în timp, veți putea lua legătura aflându-vă la distanțe mari unul față de altul, vă veți regla funcțiile biologice în raport cu situația operativă de pe câmpul de luptă, veți putea penetra timpul și spațiul numai prin concentrarea efectivă a ochiului de veghe. Veți putea pătrunde oriunde și oricând! Într-un cuvânt, veți fi deasupra înțelegerii și percepției umane obișnuite. Aveți puteri paranormale, pe baza cărora ați și fost selectați. Posedați puteri ale spiritului, obținute prin cunoașterea naturii reale a omului și a lumii, cunoaștere pe care ați asimilat-o sub îndrumarea mea în toți acești ani. Ați citit biblioteci întregi, aveți cunoștințe în toate domeniile umane, sunteți pregătiți pentru a face față oricând la orice subiect de cunoaștere a lumii înconjurătoare. Puterile voastre paranormale sunt superioare ca forță de manifestare și sferă de acțiune față de puterea obținută din cunoașterea științifică și ele apar de obicei ca urmare a atingerii unui nivel înalt de evoluție spirituală. Ele sunt manifestarea unor energii care aparțin altor dimensiuni decît celor pe care le percepem cu toții, în mod normal, adică trei dimensiuni spațiale și una temporală. Fiecare din voi posedă o astfel de putere, și poate umple spațiul cu lumină, poate materializa lumina într-un obiect, poate modifica temperatura apei, poate face să apară o imagine pe un film neexpus, poate îndoi obiecte, poate devia un fascicol laser sau poate influența un cîmp electromagnetic.
- Am avut toate aceste puteri de atunci, de când ne-ați luat la "Polifem"? întrebase Alexandru, uimit de dezvăluirile mentorului lor.
- Le aveați, latente, numai că eu le-am dat viață și le-am individualizat în fiecare din voi, prelucrându-vă treaptă cu treaptă nivelul senzorial, afectiv, al gândirii și înmagazinând în structura lor ceea ce aveți mai bun în voi, capacitatea paranormală. Știți și voi, cu ajutorul gîndurilor, noi ne creăm realitatea în care trăim. Dacă gîndim ca majoritatea oamenilor, vom avea lumea pe care o vedem cu toții. Dacă gîndim altfel, vom avea o lume paralelă, în care vom trăi, pe care ceilalți este posibil nici să nu o observe. Pentru că această lume este diferită, va avea și legi diferite și posibilități nebănuite față de lumea obișnuită. Omul este de fapt interfața dintre această lume, primită la naștere, și toate celelalte lumi, care există și așteaptă să fie descoperite și supuse.
Prin teste de anduranță psihică și volitivă, amândoi ajunseseră să-și regleze respirația, să-și impună stări cataleptice, așa încât să înșele vigilența presupusului adversar. Și ceea ce era mai important să înmagazineze în ochiul de veghe întreaga cantitate a informațiilor primare pe care le furniza Tertulian prin cele mai diferite mijloace. Jucau șah și în căștile pe care ei le țineau în ureche li se transmiteau fluxuri de informații pe diferite paliere de cunoaștere, întrerupte de dialoguri ce nu aveau nici o legătură cu informațiile perecedente , fiind obligați să le aștearnă apoi în scris în ordinea în care ele se petrecuseră. Izolați, fiecare în câte o cameră, erau supuși pe rând la agresiuni fizice medii. Și observau că pe zi ce trece, fiecare prelua sarcina durerii fizice a celuilalt, ca și cum în același timp amândoi ar fi fost supuși aceluiași test al durerii. Când au ajuns la punctul cel mai de sus al pregătirii lor, deși izolați, se puteam întâlni într-un punct virtual pentru a-și transmite date și informații. Asta însă numai atunci când ochiul virtual al fiecăruia reușea să intre în contact direct cu al celuilalt, ca într-o concatenare, exact ca în formulele chimice sau fizice. Prin controlul energiilor proprii, specifice, puteau acum cristaliza sau face să dispară structuri materiale. Tertulian le explicase că materia este lumină prinsă și cristalizată într-o formă, ca într-o capcană. Astfel, o ființă cu un nivel extraordinar de conștiință poate crea la voință găuri negre și găuri albe oarecum artificiale în cîmpul său biogravitațional local, acolo unde s-ar putea ascunde de potențiali agresori. Acest fapt va produce curburi foarte mari, ce vor genera la rîndul lor deformări foarte mari în spațiul-timp subiectiv, local. Asta va avea o influență uriașă asupra întregului mediu înconjurător pe o rază de mii de km jur-împrejur. Deformările pot fi manipulate în așa fel încît viteza de scurgere a timpului, la locul unde se află participantul înzestrat cu asemenea capacitate, să nu mai fie egală cu viteza corespunzătoare de scurgere a timpului în preajma obiectului observat și direct influențat. Diferența care rezultă din scurgerea timpului participantului și a obiectului analizat poate fi ajustată, în așa fel, încît, lucrîndu-se din interiorul cîmpului biogravitațional propriu, să se vadă prin percepere anticipativă viitorul obiectului sau să se discearnă acum, în prezent, trecutul obiectului.
Când băieții au împlinit 20 de ani, Tertulian i-a luat cu un elicopter și au aterizat pe vârful unui munte. Din tăpșanul înverzit intrai direct într-o peșteră, care avea în centrul ei un mic lac de o limpezime înspăimântătoare.
- V-am adus aici, fiindcă de acum încolo, când veți fi departe unul de celălalt, ochiul de veghe vă va permite să vă întâlniți în această peșteră. Tu, Alexandru, vei fi pionul operativ al cuplului. Ai fost întotdeauna primul la testele fizice și de pregătire militară. Pe când tu, Radu, vei fi cel care va analiza și sintetiza informațiile transmise ție de fratele tău. Dacă nu ai fi fost ființă vie, poate ar fi trebuit să fi fost proiectat drept un calculator! Veți fi departe în spațiu unul de altul, și totuși întotdeauna aproape! Ori de câte ori veți dori să vă transmiteți ceva, va trebui să intrați în aria comună a ochiului de veghe și să vă gândiți la un lucru, care credeți voi că v-a unit toată viața! Apoi vă veți putea întâlni, indiferent de timp și de spațiu!
Băieții s-au privit în ochi, ca și cum s-ar fi oglindit unul în altul ca într-o apă pură și au spus într-un glas: „Balansoarul...balansoarul din grădina casei noastre...în care ni se părea că zburăm pe rând spre stele...!”
La întoarcere, elicopterul aterizase pe o clădire hexagonală. Când au pus piciorul pe gazonul tuns perfect, Tertulian le-a spus:
- De azi înainte asta este noua voastră casă. Ați părăsit pentru totdeauna „Polifem”, leagănul vostru dintâi. Acum veți face parte din AIC, Agenția pentru Informații Clasificate.
Alexandru parcă mai auzea și acum în urechi ecoul cuvintelor lui Tertulian, când deodată simți o mână puternică, care-i inducea prin piele hotărârea celui care se apropiase de el. Acum știa că va urma momentul adevărului. Era oare într-adevăr pregătit pentru această clipă? Dintr-un spațiu situat dincolo de munții lui dragi de acasă, Tertulian parcă i-ar fi șoptit: "Ești pregătit...!"