agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2640 .



Ultimul vals - II -
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [YLAN ]

2008-07-31  |     | 



Osaka va fi un oraș de care Maximilian își va aduce aminte cu plăcere toată viața. Firma sa cunoscuse acolo un succes eclatant la prezentarea esențelor și reușise să încheie chiar și un contract pentru reclama produselor sale cu patru dintre cele mai în vogă figuri ale mondenității nippone: un cunoscut rocker al vremii, o actriță renumită de teatru tradițional, o vedetă de film masculină, care deja cocheta cu Hollywood-ul, și cel mai reprezentativ luptător de summo, sportul național japonez cu cei mai mulți fani. Recepția organizată de gazde fusese și ea una care demonstrase că în materie de ospitalitate și civilizație, japonezii erau cu câteva trepte mai sus decât multe țări europene. Maximilian se înfruptase din bucătăria japoneză tradițională, nu mai ținuse cont de numărul cupelor de sake pe care le ingurgitase, asistase captivat la reprezentația Kabuki, a teatrului japonez tradițional și, mai ales, la spectacolul de lasere, domeniu care îi situează pe japonezi pe primul loc în lume în privința show-ului de lumini. Dormise apoi profund mai mult de 11 ore, după care se îmbarcase alături de ceilalți colegi ai lui, participanți la expoziție, în aeronava care trebuia să-i aducă acasă. Deși un pic mahmur, își zisese că paharul de scotch oferit de compania aviatică la urcarea la bord nu o să-i facă mai rău decât nenumăratele cupe de sake date pe gât, așa că sorbi licoarea tare cu papilele gustative deja erodate de vinul fermentat din orez al sake-ului japonez și adormi instantaneu. Viteza avionului creștea la urcare, și el se văzu parcă deodată în mașina lui de acasă, în care pe bancheta din spate stăteau cuminți Sofia și Ioana. Unde se duceau, nici el nu știa, dar ceea ce îl deranja mai mult era faptul că cele două femei șoșoteau fără măcar să-l bage în seamă, ca și cum el ar fi fost șoferul unui taxi comandat la domiciliu. Realiză care era ținta călătoriei lor, numai când opri în fața grădinii de vară. „Așadar, gândi Maximilian, până la urmă m-am hotărât să o duc pe mama acolo!”. Cele două femei coborâră din mașină fără să-l aștepte, intrând și ocupând deja o masă, aproape de ringul de dans. Le privi cu ciudă și se așeză și el la masă, dar ele continuau să nu-l bage în seamă, ca și cum nu ar fi existat. Când chelnerul ridică comanda, nici acesta nu catadicsise să-l întrebe, măcar de complezență: ”Domnul, ce servește?”. La o astfel de stare de lucruri trebuia neapărat să reacționeze, cum era și firesc, dar buzele refuzau să încropească cele câteva cuvinte de indignare, iar corpul lui era parcă bătut în cuie de scaunul pe care se așezase.
- Frumoasă grădină, o auzi el pe maică-sa. Nu s-au schimbat prea multe de pe vremea când veneam aici eu cu Teodor. Covorul de regina nopții, zorelele ce se îmbrățișează parcă cu zidurile vechi...ringul de dans...și orchestra... Sunt curioasă ce orchestră au...Cred că nu au vreo trupă de zurbagii din aceia care să ne facă urechile pungă, de nu o să ne mai putem înțelege una cu alta?
- Nu cred, îi răspunse Ioana, de obicei, grădinile de vară țin și ele cont de disconfortul decibelilor lansați în eter, așa că eu sunt sigură că vom avea parte de un cafe-concert pe cinste!
Într-adevăr, orchestra era alcătuită din muzicanți în vârstă, iar muzica lor era una de suflet, liniștitoare.
- Dacă ar fi fost și Max cu noi, mai adăugase Sofia, poate că m-ar fi invitat la dans...Cu siguranță...dar să vezi ce surpriză o să-i facem, când va afla că am venit neânsoțite de el aici!
„Femei nebune, le apostrofase în gândul său Maximilian, cum adică, dac-ar fi fost și Max cu noi! Și, cum adică, neânsoțite! Dar, ce, eu nu sunt aici, cu voi?”.
De masa lor se apropie un bărbat elegant, trecut de mult de vârsta maturității, care, înclinându-se respectuos, li se adresă cu o voce blândă:
- Îmi dați voie să mă recomand, Lucian...Lucian Speranția...Aș putea visa să îmi acordați un dans? se adresase el Sofiei, care ca o adolescentă timidă privea la bărbatul din fața ei, neștiind ce să-i răspundă.
Sofia privi la Ioana, cerându-i o mână de ajutor. Aceasta ridică din sprâncene, parcă ar fi vrut să-i spună: „Ce mai aștepți! Nu știi când se mai ivește o ocazie ca asta! Parcă spuneai că vrei să dansezi, nu?”
Sofia se ridică timid de la la locul ei și îi întinse bărbatului o mână tremurând de emoție: „Sofia Negulescu! Încântată de cunoștință!”
Apoi, condusă de acesta, se îndreptă spre ringul de dans. Speranția era un dansator înnăscut, așa că Sofiei i se părea că plutește, nu dansează.
- V-am remarcat de când ați intrat, o complimentă bărbatul. Pe d-voastră și pe fiica d-voastră!
- Nu e fiica mea... este nora...dar, în fine, tot o fiică îmi este...
- Singure? De ce, dacă nu sunt prea indiscret?
- Soțul mi s-a prăpădit de un cancer faringian...Era profesor de canto la Conservator...
- Și băiatul? De ce nu vă însoțește în seara asta?
- Este plecat la Osaka...la o expoziție...
- Înțeleg! Peste mări și țări...Și mie îmi place să călătoresc. Prietenii apropiați îmi mai spun și Trismegistul...
- Asta fiindcă ar exista vreo legătură între d-voastră și legendarul Hermes?
- Da! Amândoi ne ocupăm de comerț! Eu fac comerț cu suflete, cutreier lumea, cunosc oameni, cântăresc destine...
- N-am mai auzit de o astfel de îndeletnicire până acum!
- Există, scumpă doamnă, există îndeletniciri de tot soiul în lume, de care oamenii nu au auzit încă. Sofia...aveți un nume frumos și limpede ca un smarald...Sofia...Sofia perennis...
- Da, domnule, aveți dreptate, înțelepciunea este eternă...Văd că sunteți și filozof, în afara faptului că vă ocupați și de comerț! Eu am fost profesoară de filozofie..
- O catedră frumoasă, dar grea, se grăbi bărbatul să afirme. Rar mai întâlnești tineri care să fie atrași de categoria sinelui, de existențialism, de Aristotel, de Socrate...poate de epicureici, de un carpe diem lasciv, mult mai atrăgător decât izolarea stoică...! Fiul, fiul d-voastră, cred că vă mândriți cu el?
- Bineânțeles! Orice copac este mândru de fructul său! Uitați-vă într-o livadă de pomi fructiferi. Oamenii ocolesc copacii goliți de fruct, găunoși, uscați, pe care de multe ori îi dau la foc. Pe când copacii roditori, plini de poame aurii... sunt curățați și oamenii stau la umbra lor pentru a împrumuta parcă ceva din puterea lor, din belșugul lor!...!
- Să știți că nu scăpați în seara asta fără încă un dans, îi spuse bărbatul și sper că nu mi-l veți refuza...îmi face atâta plăcere să discut cu d-voastră...
- Nu, nu vă voi refuza, cu siguranță! Prin invitația d-voastră mi-ați adus aminte de cele mai frumoase clipe din viața mea...și, credeți-mă, nu au fost puține!
Bărbatul o conduse cu eleganță la masă pe Sofia, înclinându-se în fața Ioanei și stârnind un nou val de ciudă pe fața lui Maximilian, care se vedea cu totul scos din peisaj.
Sofia se aplecă conspirativ spre Ioana și îi spuse:
- Distins bărbat...și ce dansator...! A trezit în mine atâtea amintiri... Și mi-a promis că ăsta nu va fi singurul dans din seara aceasta! Ia uită-te, la ce masă stă, este însoțit de cineva?
- Sofia, o mustrase Ioana, suntem femei singure... nu e frumos...! Dacă ar fi Max cu noi, cred că nu ne-ar ierta o astfel de gafă, impardonabilă pentru puritanismul său! Lasă, dacă ți-a promis încă un dans, va reveni cu siguranță!
- Ioana, te rog, pune-mi puțin vin, de două degete și restul, apă minerală, să mă prostesc un pic! Parcă m-am născut din nou!
Și Sofia bău pe nerăsuflate paharul, zâmbindu-i tot timpul Ioanei, mulțumindu-i parcă din priviri pentru seara deosebită. Orchestra atacă un vals celebru, și Sofia se pomeni luată de mână și trasă spre ringul de dans de Speranția.
- Valsul...dansul sufletelor eliberate de orice îngrădire... a sufletelor care așteaptă ca o briză ușoară de seară să le înalțe de la pământ și să le poarte spre albastrul nemărginit, poetizase stângaci Speranția! Valsul...dansul sufletelor pure ! îi șopti el la ureche, amândoi alunecând ca un carusel mirific. Spune-mi, Sofia, crezi în miracole?
- Nu mi s-a întâmplat niciunul până acum în viață...ce să zic...Cred și nu prea!
- Oricând se pot întâmpla miracole...orice fenomen care există pe lumea asta, se poate întâmpla oricui...Uite, există în seara aceasta cineva aici în grădina de vară, cineva drag ție...
- Vă referiți la Ioana?
- Nu, nu la ea...
- Max este în Japonia, deci cine ar putea fi?
- Cineva care v-a fost foarte drag...
- Teodor?!
- Teodor! Stă acolo în colțul acela și ne privește...
- Unde?
- Acolo! și Speranția îi arătă înspre dreapta ringului de dans, într-un con de umbră.
- Nu văd pe nimeni...!
- Sigur că nu îl vezi, ...el este în zona crepusculară...dar eu îl văd...nu ți-am spus că sunt comerciant de suflete...este o calitate a mea, unică și la care țin enorm!
- Este trist?
- De ce să fie trist?
- Fiindcă dansez...sunt în brațele altui bărbat...
- Scumpă Sofia, câte femei au trecut prin brațele mele...! Tu nu ești nici prima, și, precis, nici ultima...! Nu, nu e supărat, uite îți face semne cu mâna. Răspunde-i!
Și Sofia, făcu involuntar un gest larg cu mâna, ca atunci când te afli pe un peron și ființa dragă te privește de la fereastra unui vagon care se îndreaptă spre un tărâm necunoscut, ce-ți va umple inima de dor și de durere. Ioana privea cu insistență să vadă cui face Sofia cu mâna, dar nezărind pe nimeni, se amuza la gândul că bărbatul acela o vrăjise definitiv pe soacra ei.
- Teodor vrea să te sărut în locul lui, îi mai spuse Speranția și, fără să mai aștepte acceptul Sofiei, o sărută părintește pe frunte.
În acea clipă, Sofia simți cum din trupul ei se rup amintiri despre oameni pe care îi iubise și despre locuri, în care ea fusese împreună cu Max și Teodor, unde petrecuseră cele mai frumoase clipe din viața lor. Un vânt tulburător de cald ridică în aerul înserării toate gândurile ei, unindu-le într-o sferă albastră: primul sărut, inelul de logodnă, botezul lui Max, boala necruțătoare a lui Teodor, despărțirea de el, boala ei, acel sărut lăsând-o parcă golită de orice sentiment, de orice dorință.... Speranția îi aplicase un sigiliu de foc pe fruntea cutată de ani și griji și îi luase cu el toate neâmplinirile și supărările, care-i măcinaseră ființa.
- Sofia, noi doi o să ne mai vedem! îi mai spusese el. Hai, să te duc la masă, ești palidă și un pic nesigură pe picioare!
Când Ioana o văzuse pe Sofia clătinându-se și cu paloarea aceea pe față, scăpă un țipăt de îngrijorare.
- Nu vă alarmați, o liniști Speranția, este doar emoția dansului, a acestei seri de rememorări...Amintirile...amintirile câteodată sunt prea grele pentru fragilitatea bietului nostru trup...ne copleșesc...! Vă chem un taxi, ajungeți acasă, îi faceți o baie caldă, odihnă și mâine veți povesti prietenelor în fața unei cești de cafea despre seara aceasta!
Maximilian nu înțelegea de ce bărbatul acela nu apela la el, nici măcar acum, într-o astfel de situație limită. În fond, era vorba despre mama lui! Dar Sofia și Ioana, însoțite de Speranția, se îndreptară spre ieșire, fără măcar să-l bage în seamă. El mai observă cum taxiul pleacă cu ele în trombă și abia avu timp să se arunce în mașina sa pentru a le urma. Aproape de vila lor era să dea peste câinele vecinului, scos la plimbare, și puse o frână bruscă, al cărei scârțâit îl asurzi. În acea clipă își dădu seama că visase și că se afla tot în aeronava, al cărei tren de aterizare atinsese cu roțile pista aeroportului.
„Ce vis tulburător, trebuie neapărat ca în următoarele zile să mă țin de promisiune față de mama!” se gândi Max, în timp ce făcea cu mâna semn la un taxi. Ajunse repede acasă și i se păru ciudat faptul că Ioana aprinsese toate luminile în casă și asta îl făcu chiar să zâmbească: „Ea și mama îmi fac o primire fastuoasă!”, gândi el, în timp ce deschidea încet ușa de la intrare. Cum în casă era o liniște deplină, asta îi întări convingerea că cele două s-au ascuns pe undeva și voiau să-l surprindă cu pregătirile lor.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!