agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-08-10 | |
Și ne mai punem întrebarea: "Poporul nostru, popor sfânt?... Popor ales de Dumnezeu?... Amăgire... amăgire!" răspundem laolaltă, și credincioșii și ateii. Veștile ni se par mai degrabă incitante și ne sperie pe toți deopotrivă. Toți viețuim ca și cum am orbăcăii în bura de negură ce a cuprins întreg globul pământesc și înfiorător de dureros, ne afundăm și mai mult în întunericul cel mai de la miazănoapte. Această cădere, cu cât mai rapidă, cu atât mai mult ni se arată ca un tablou ce ne inspiră un refugiu în nemurirea pământului.
Oare, suntem încredințați că nu privim sub o mască falsă această imagine?!" Suntem încredințați că dincolo de ea, "Adevărul" nu arată altul?! Cu siguranță că cine refuză, acum, Adevărul Dumnezeiesc al nemărginitelor frumuseți, existent dincolo de zarea albastră, asemănatu-s-a dobitoacelor: "Și omul în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte și s-a asemănat lor. Această cale le este sminteală lor și celor ce vor găsi de bune spusele lor. Ca niște oi în iad sunt puși, moartea îi va paște pe ei." (Ps 48; 12, 13,14.) * * * Condiționați de timp, autocarul gonește din nou cu viteză spre... "acolo unde pui harta-n cui," vorba proverbului bătrânesc. Intinerariul pelerinajului, este: Vălenii de Munte, din mânăstire în mânăstire, până, la Sfânta Mânăstire Bârsana, Maramureș, Sighetul Marmației, "Cimitirul Săpânța," șase zile consecutiv. Până aici, totul ni s-a părut numai încântare și vis. La Sf. Mânăstire Rohia-Maramureș, admirând frumoșii păuni ai Mânăstirii, de lângă Muzeul de carte Nicolae Steinhardt, descoperim că Inalt Prea Sfințitul Părinte Arhiepiscop, Andrei Andreuț de Alba-Iulia, venea în ultima instanță, aici. O altă binecuvântare, o altă speranță de bună călătorie pe lungul nostru pelerinaj, după ce ne mai binecuvântase și P.S.Părinte Ioan Selejan, Episcopul Covasnei și Harghitei: - Faptul că m-ai întâlnit aici, să nu spui sora Elisabeta, că ai avut intenția că vrei să-mi ceri, personal, binecuvântarea! mi se adresă Inalt Preasfințitul. - Sinceră să fiu, nici eu nu m-am așteptat să vă întâlnesc aici, deșii intinerariul era că vom trece și prin Alba Iulia, dar, acest lucru dovedește că e într-adevăr "Lucrearea lui Dumnezeu!" i-am răspuns eu cu mari emoții în glas. Nu mă miră faptul că și Preasfințitul Episcop Ioan Selejan, ne-a copleșit cu marea Sa bunătate, binecuvântându-ne călătoria pe meleagurile Episcopiei Sale, Covasna și tot în condiții neașteptate. Ne-am întâlnit la intersecția Baraolt. Acelaș lucru mi s-a întâmplat și la pelerinajul din anul acesta de la "Brâul Maicii Domnului, Constanța. Tot din Lucrarea Sfântă a Duhului lui Dumnezeu l-am întâlnit acolo și pe Inalt Prea Sfințitul Părinte Teodosie Snagoveanul. După terminarea slujbei, fiind zi de Luni, venind, ne-a binecuvântat citindu-ne pe capetele noastre "Moliftele Sfântului Vasile Cel Mare, plus deslegarea noastră de cele multe păcate. Mulți binecredincioși ar fi dorit aceste binecuvântări! Deasemenea, l-am întâlnit și pe Prea Sfințitul Episcop Varsanufie Prahoveanul la câțiva pași de localitatea mea, sfințind locul de zidire al unei Biserici din Făget, Prahova. Dumnezeu mi-a oferit șansa la Sfânta Mânăstire Crasna, să pot dărui prin Parintele Arhimandrit Timotei, consilierul Prea Fericitului Părinte Daniel Patriarhul Bisericii noastre, această carte pe care vreau să v-o dăruiesc și Sfinției Voastre, și care se intitulează, "Ieșiți din ea, poporul Meu!". Am scris-o cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului. - Sora Elisabeta, ai citit cartea Părintelui Cleopa, despre "Vise și Vedenii?" - Da... am citit-o, dar... în conținutul acestei cărți de care vreau să luați cunoștință, este Cuvântul "Unuia" mai mare decât Părintele Cleopa, de ce vă îndoiți?! Preotul Sfintei Mânăstiri Sf. Ana, Rohia, voind să scurteze timpul conversației, mi-a zis: - Mai repede, mai repede!.... Inalt Preasfințitul se grăbește!... Și se grăbea, n-a mai avut timp să-mi răspundă decât: - Spovedește-te des Sora Elisabeta... - Dar m-am spovedit și m-am împărtășit de Sfinții Petru și Pavel și urmează, din nou, acum la Adormirea Maicii Domnului. - Mai des, mai des!" Lângă mine era și ghidul acestui pelerinaj, Sora Luminița. De mulți ani se afla prin preajma Maicilor de Mânăstiri și credea, că încă nu este vrednică a se numi Maică, deșii pentru portul și buna ei viețuire obliga pe cei din jur să-i zică Maica Luminița. Pentru aceasta, Părintele si Duhovnicul nostru Nil de la Sf. Mânăstire Mărcuș, i-a dat canon foarte aspru. 40 de zile, să ajuneze în post și rugăciune, mâncând o dată în zi, numai hrană uscată, legume și fructe și să răspundă, numai, la numele Sora Luminița. - Dar de ce așa des Sora Luminița? o întrebai eu, acum, nedumerită. Am înțeles de mic copil de la Părinții mei, că o deslegare de păcate, spovedit și împărtășit, e valabilă 40 de zile. - Sora Elisabeta, a vrut să spună, că este o lucrare mare și ai ispite foarte mari, nu vezi că eu mă împărtășesc după programul Maicilor de Mânăstiri la 2 săptămâni? Poate... Preoților de Mir, li se pare anormală grija mea pentru suflet. Deci, i-a aminte și fă ascultare! - Bineînțeles că voi face ascultare... Cu toată dragostea și din toată inima îi mulțumesc pentru acest folositor sfat. Dar de ce toate Fețele Bisericești, se grăbesc atunci când stau de vorbă cu mine? Și la Sfânta Mânăstire, Nicula-Cluj s-a întâmplat acelaș lucru. Și Inalt Prea Sfințitul Părinte, Anania Bartolomeu, venise în vizită și Dumnezeu îmi oferise aceeași șansă, să pot vorbi despre "Mesajul" din carte. Am rugat un Sfințit Părinte să-i ceară o audiență de câteva minute din partea mea, dar, dacă am mai îndrăznit să insistăm încă o dată, fiind de față și Sora Luminița, ne-a răspuns: "Aaaa!... Sunte-ți două... chem, imediat, poliția dacă nu plecați mai repede de aici... - Și ce dacă facem și noi închisoare pentru Domnul Iisus? zise ea. - Da... e o mare cinste să suferim astfel pentru Domnul nostru Iisus!!! Aș fi vrut să văd în Sființiile Voastre blândețea lui Iisus!!!... am încuviințat și eu, și am plecat mai departe pe drumul nostru pe care, vrând nevrând, ne împingea "Lucrarea Duhului Sfânt". Părăsind Clujul, după ce am vizitat și frumoasa Catedrală Ortodoxă, autocarul o porni din nou în viteză spre Munții Apuseni. Cum să ne întoarcem pe aceeași rută, când Þara Românească este atât de bogată, în deosebi cu frumoasele ei Mânăstiri pe toți munții ei?! După ce am vizitat mânăstiri din: Munții Gutui, Munții Oașului, Tara Lăpușului, Vadul Izei. Pe Mureș, (Pe Mureș și pe Târnavă)., "Roșia Montana"întâlnind alte Sfinte Mânăstiri, deosebit de frumoase de pe meleagurile scumpei și bogatei noastre țări românești, trecând prin: Sărmașul Bistrița, Lăpuș, Aiud, Alba Iulia, Turda cu frumoasele "Cheile Turzii", intrăm pe Valea Arieșului unde Dumnezeu ne chema să ne desvăluie, aici, "Marea Lui Taină" de necontestat înaintea celor mai mari înțelepți, ai lumii moderne de astăzi. Am părăsit cu tristețe și inima îndurerată pentru peisajul apocaliptic pe care îl văzusem la Abrud, Roșia Montana, despre viața oamenilor de aici, care și-au părăsit de nevoie locuințele lor. Aproape pe fiecare casă, pe garduri, vedeai o tăbliță cu inscripția: "Propietatea Ghebriel", un patron străin care intenționeză să le cumpere pe nimica toată și "Muntele de Aur". Sus la lacul "Tăul Brazilor"de pe coama muntelui, pescuia un pescar. Semăna mai degrabă cu înfățișarea unui mare patron, dacă nu cumva era chiar măria sa, Ghebriel. Am schimbat în grabă câteva impresii și păreri. Ne-a insultat, că nu gândim corect, zicând:. - Oamenii de aici, au mare nevoie de locuri de muncă! - Dar de ce profitul, care e atât de mare, să nu rămână în țara noastră? i-am răspuns eu indignată! Am înțeles de la Muzeul de la poalele Muntelui Montana, că s-a descoperit, precum că lemnul folosit în mina de aur cea veche, cu denumirea Rupșa, exploatată de Sfinții noștri Părinți din vechime, datează de pe vremea Dacilor și chiar mai înainte de ei. Deci Această Sfântă "Bogăție", ei au păstrat-o cu prețul vieții lor pentru noi cei de astăzi. Și nu este a noastră, este a urmașilor, este a copiilor copiilor noștri, a noilor generații. Și noi o vom păstra, tot cu atâta sfințenie. Nu ne mai vindeți poanta cu "locuri de muncă!"Dacă va fi nevoie vom scoate aurul cu cazmaua, cu lopata și tot vom beneficia de această mare valoare". Oare, unde este patriotismul dragilor noștri conducători de țară?!!!... "Tara noastră aur poartă Noi cerșim din poartă în poartă." 01-08-2008. Valea Arieșului cea plină de Sfinte Mânăstiri a reușit să ne alunge tristețea și neliniștea sufletească. Cine ne povățuiră mai înainte, să ajungem cu orice preț la Schitul Poșaga-Baia de Arieș, aveam să aflăm, acum, că Prea Bunul Dumnezeu la inspirat. Duhul Său a vrut să desăvârșească "Lucrarea Sa" arătându-se milostiv cu noi toți românii deopotrivă, ca să nu ne mai îndoim de planul pe care îl are Dumnezeu, cu Poporul Român. Că el lucrează pe față cu noi toți, desvăluind mărturii sfinte despre "Adevărul Mesajului", tuturor deopotrivă. La câțiva pași de "Izvorul Doamnei" iată, se află și o Sfântă Mânăstire "Schitul Poșaga", care se aseamănă la fel de mult cu trăirea curată și aspră în slujirea lui Dumnezeu, la fel ca obștea din Sfânta Mânăstire Frăsinei. La intrare, pe impresionantele porți filigramate din lemn sculptat deosebit de frumos, semănnd mai degrabă cu Porțile Raiului, mare și citeț, scriau cuvintele: "Atenție!!! Este interzis fumatul. Accesul persooanelor (bărbați, femei, copii) în ținută indecentă (maieuri, pantaloni la femei, bluze decoltate, fuste scurte, deasupra genuchiului, capul gol. Pantaloni scurți la bărbați sau treisferturi). Cazarea femeilor interzisă. (Canon 47 – Sinodal Trulan Constantinopol, 629.) Schitul Poșaga Episcopia Ortodoxă Română, Alba Iulia, Baia de Arieș. Mai multe n-am putut afla, parcă toți călugării stăteau ascunși să nu vadă fețele noastre. Am vizitat Sf. Mânăstire care părea "Monument"din cele mai vechi răstimpuri, am vizitat și mediu înconjurator, admirând frumosul peisaj. A apărut, însfârșit, un Părinte călugăr care a intrat odată cu noi în Pangar (librăria Mânăstirii) pentru a cumpăra câteva amintiri. Izvorul Maicii Domnului era foarte aproape. Grăbite au și plecat cu mult mai înainte, un grup de șase credincioase. Cu pași domoli mă apropiam și eu, nu știam despre această mare taină. Abia acum aveam să aflu. Le văd dincolo, pe partea stângă, peste o mare apă curgătoare, cum acestea se rugau în genuchi cu mare evlavie și dorință, dar până acolo mai erau pași de făcut. Trebuia mers, încă vreo câteva sute de metri înainte, până întâlneai puntea ce te tranversa pe malul opus al Râului Arieș, ocolind vis-a-vis de locul de unde le priveam foarte mirată, acum. In față, se ridica un munte foarte înalt, împădurit cu brazi. Aici jos, însă, era o imagine de nedescris. In fața ochilor, era un perete înalt numai dintr-o singură bucată, marmoră albă, pură, dreaptă. Pe ea șuvițe de apă, foarte fine, cădeau ca o cascadă revărsându-se pe tot peretele. Numai unde stătea agățată Sf. Icoană cu chipul drag al Măicii Domnului Iisus, nu picura izvorul, fiind protejată de ape. Jos la mijlocul pietrei, o mică fântâniță la care nu puteai ajunge atât de ușor în fundul ei ci doar dacă te aplecai foarte mult cu mâna. Impresionant, "Taina cea mare" era, că numai celui drept și curat cu inima, aceluia îi dăruia Dumnezeu "Semnul". Fântâna trebuia să se umple cu apă foarte repede și la fel de repede să și scadă. Când am auzit acest lucru m-am retras cu smerenie și teamă, lăsând acest mic grup, singur cu intimitățile lui față de Cel de Sus, așa cum de fapt hotărâse, cu mai mult timp înainte. Totuși, după o perioadă scurtă de timp, sora Luminița îmi făcu semn cu mâna. - Veniți să ne rugăm împreună! zise ea. - Lăsați-mă pe mine... rugați-vă... singure... Eu mă voi ruga la urmă. - Haide-ți, rugați-vă acum, odată cu noi!... insistă și mai mult sora Luminița. Toate, cu lacrimi în ochi, cântau cântecul duhovnicesc: "Am venit Măicuță să te mai vedem, Să-ți spunem necazul care-l mai avem". Căzând și eu în genuchi, pe pietrele reci și ude, cu inima smerită și cu ochii plini de lacrimi, cu sufletul însetat după "Adevărul Divin" am cerut și eu de la Cel Milostiv, îndurare. Era Sf. Vineri, era începutul postului Sfintei Mării, scoaterea Sfintei Cruci: Sfinții 7 Mucenici Macabei. Incă de la primele ore ale nopții, orele 0;2, participasem cu tot grupul la slujbă, împreună cu Maica Stareță și Părintele de la Sf. Mânăstire Răzoare, Alba Iulia, fiind cu Hramul "Inălțarea Sf. Cruci. Bunul Dumnezeu a orânduit astfel, și, așa se cuvenise să ajunez toată ziua cu post negru și rugăciune, totuși, buzele mele nu îndrăzneau să ceară așa "Mare Dar". Și eu, cu mâinile lipite de zidul înalt, priveam spre înălțimea peretelui de marmură de unde izvorau, căzând șuvițele fine de apă ca lacrimile Maicii Domnului. Mă vedeam acum și aici, ca un pai de aruncat în foc, așa precum aruncă Iisus cu lopata toate paiele uscate ce n-au adus nici-o roadă pe pământ. Am început să zic "Rugăciunea Domnească, Tatăl Nostru". Am continuat imediat cu rugăciunea către Fecioara, Maica Domnului nostru Iisus, "Cuvine-se cu Adevărat". Izvorul a început să se umple. Urca tot mereu umflându-se apa. Noi asteptem să curgă de sus, să se îmulțească picurile ce cădeau de deasupra, dar, nu. Apa venea din fundul fântânei, umplându-se fântâna până acolo unde era un semn pus de cineva, un fier bătut în ghizdurile fântânei. S-a umplut și a și scăzut imediat. Au crescut totodată și emoțiile inimii. Un tremur a cuprins tot trupul, parcă abia ne mai ține-au picioarele. Ne tremura și glasul. Cu un strigăt de bucurie amestecat cu teamă, încercam să-i aducem mii de mulțumiri Măicuții Domnului, Buna noastră Stăpână care s-a îndurat de noi să ne binecuvânteze din multa și marea Ei îndurare, nu din meritele noastre. Grupul a rămas pe loc, toți erau cu lacrimi de recunoștință și-i aduceau mari laude lui Dumnezeu. Drumitrașcu Maria și-a exprimat prima, părerea: - A arătat Dumnezeu nouă "Minunea", că am fost 3 Mării.. 3 credincioase cu nume sfânt. O Doamne!... Sunt foarte bolnavă, poate mă face și pe mine Măicuța Domnului bine. Eu am plecat, nu puteam gândi la nimic în acele, atât de impresionante momente. Repetam într-una "Doamne gura mea rămâne mută înaintea Ta". Te voi lăuda până la sfârșitul zilelor mele, dar multe minuni faci Tu cu noi păcătoșii?!!! Traversând din nou puntea, revenind pe cealaltă margine de asfalt, vis-a-vis de "Izvorul Minunii", picioarele abia mă mai țineau. Pulsul inimii încă accelera, gata, să spargă pieptul. Simțeam tot Cerul aproape. Din grup făceau parte: Sora Luminița, Dumitrache Maria, Neagu Vasilica și cu fiul ei Neagu Marian (35 de ani), Nițu Argentina, Ilie Maria, Dumitrașcu Maria și eu, păcătoasa cea mai de pe urmă. Iată, din partea opusă, venea acum și celălalt grup care nici el, încă nu aflase "Marea Taină". Plecaseră, crezând că e o scurtă vizită pe Valea Arieșului pentru a admira frumusețile naturii. Chemat și acest grup traversează și el puntea, ajungând lângă celelalte. Aflând despre ce era vorba, s-au întristat profund, și cu adâncă durere au început să se roage să le descopere Maica Domnului și lor "Minunea". Minunea întârzia să mai vină. Se rugau tot cu lacrimi și cu frângerea inimii lor să obțină și ele "Darul" mult dorit de la Stăpâna noastră, dar părea că nu mai vine. Le-au cuprins deznădejdea. Au început să bea apă, să umple și bidoanele pentru provizii pe lungul drum cel mai aveam încă de parcurs. Tristețea se citea pe frunțile lor. Sora Luminița nu se îndura să mai plece, mă cheamă din nou. Spera, dând citate din viața Sfântului Arsenie Boca pe care-l citise cândva, cum s-a rugat indelung, 2 ore, până ce darul lui Dumnezeu s-a îndurat a opri râul care avea de construit cu oamenii pe el, o lucrare. Stând în mijlocul apei, s-a rugat până ce Dumnezeu a schimbat cursul ei. - Nu... nu vin!... Rugați-vă... Eu nu mai pot cere alt Semn, le-am răspuns, asigurându-mă că în Sfintele Scripturi stă scris la Iezechia, regele lui Iuda, când a căzut bolnav și Dumnezeu l-a făcut sănătos, el nu a cerut de două ori semn: "Dute și spune lui Ezechia: Așa grăiește Domnul, Dumnezeul lui David, tatăl tău: Ascultat-am rugăciunea ta, văzut-am lacrimile tale, iată voi adăuga la viața ta încă cinsprezece ani... Și Ezechia a întrebat:După care semn voi ști că voi intra în templul Domnului. Iată voi întoarce umbra cu atâtea linii pe care soarele le-a străbătut pe ceasornicul lui Ahaz să zic cu zece linii. Și soarele s-a dat înapoi cu zece linii pe care el le străbătuse". (Isaia 38; 5, 22, 8) - Totuși, haide-ți sora Elisabeta... hai să ne rugăm împreună... haide-ți... haide-ți... vă rugăm!... Cum să mă las rugată, văzând atâta durere pe chipurile celorlalte credincioase! M-am reîntors, mai ales că Liviu Aldoiu din oraș Ploiești, șoferul care conducea mașina, ardea de curiozitate. Până acum nu fuseseră deloc mulțumit de compania noastră. Avea 22 de ani, voia muzica lui preferată și noi i-am interzis tot drumul, cerându-i CD numai cu muzică religioasă. Acum el era primul aplecat deasupra Izvorului, privind cu emoții, rugându-se să se mai repete Minunea, el fiind ca "Toma Necredinciosul" din Pilda Mântuitorului. De mila tuturor, cu smerenie adâncă și cu mare teamă, cad din nou în genuchi și pentru lacrimile lor îmi curg și mie lacrimi, zicând din nou: "Tatăl Nostru". Apoi încep și rugăciunea către Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, Fecioara Maria: "Cuvine-se cu adevărat". Dar nu mai înainte de a nu mă umilii cu cutremur zicând: Doamne Dumnezeul Cerului și al pământului, știu că îndrăsneala mea este mult prea mare și cunosc ce mult cer de la Tine, dar nu pentru mine fac aceasta, ci pentru Slava Numelui Tău. Vino din Cerul Tău Sfânt și mai fă încă o minune și pentru aceste credincioase, că tare mâhnit este sufletul lor dacă le lipsești de "Darul acesta Minunat". Cu mare tristețe ar petrece sufletele noastre, mai departe pe cale, știind că numai unele dintre noi ne-ai îndestulat cu mângâierile Tale Cerești. Toate credincioasele s-au reîntors si au început și ele a cânta din nou: "Am venit Măicuță să te mai vedem". Izvorul a început să crească din nou până la semn și din nou a scăzut imediat. Minunea ne-a uimit pe toți, glasurile tuturor strigau cu lacrimi privind spre Ceruri. Era ca la "Tulburarea Apei" din Pilda Mântuitorului. Era la fel ca atunci când Dumnezeu a coborât la Marea Roșie, lângă Moise, despărțind în două apele, trecând ca pe uscat Poporul Ales. Nu găseam cuvinte mai frumoase să aducem mulțumiri îndurării și bunătății Domnului nostru Iisus și Maicii Domnului, Ocrotitoarea noastră Stăpână. Gura mea a rămas mută neștiind cât de mari laude să-I aduc Proniei Cerești, pentru cele întâmplate. Printre primul grup ce au luat parte la prima "Minune" au fost: Sora Luminița (Ghidul), Dumitrache Maria, Ilie Maria, Dumitrașcu Maria, Neagu Vasilica și cu fiul ei de 35 de ani Neagu Marian și eu, cea din urmă păcătoasă. La a doua Minune au mai luat parte și celălalt grup: Șoferul Liviu Aldoiu, Dragomir Constanța, Ghișoiu Mariana, Dovâncă Silvia, Bogdan Luiza, Zârnă Elena, Alinbert Florica, Ieremia Elena, Barbieru Maria, Florentina Dobre (profesoară de religie), Nițu Argentina. Câteva doamne din grupul nostru de credincioase, nu au văzut nimic, nici nu au fost de față. Ce a urmat, a fost să ne întărim și mai mult convingerile noastre. Părintele de la Schitul Poșaga, uimit de ceea ce auzise de la noi, ne explicase clar, și pe parcursul pelerinajului ne-au mai spus și alți Sfințiți Părinți, Monahi și Monahii, astfel: "Da... s-a întâmplat dar... o singură dată și... rar, în zi de Hram și numai dacă era cineva vrednic de mila lui Dumnezeu. Foarte rar când se întâmplă la pelerini. Dumnezeu nu îngăduie așa minune la oricine. La Sfânta Mânăstire "Sub Piatră", unde am fost cazați peste noapte, Maicile au zis: "Și noi am plecat toate Maicile și ne-am rugat cu un doctor bolnav de o boală incurabilă. Tot așa s-a umplut Izvorul, dar...o singură dată, iar acel domn trăiește și astăzi. De două ori și aproximativ într-o jumătate de oră nu s-a întâmplat niciodată până acum". Aceleași sfaturi am primit de la toate Mânăstirile din jur. Soarele apusese, încă de mult timp se lăsase întunericul. Drumul abrupt de piatră și cu multe denivelări nu ne-a speriat să ne reîntoarcem pe la Duhovnicul nostru, Preacuviosul Nil de la Sfânta Mânăstire Mărcuș, Covasna. Era la geam, orele erau destul de târzii. Incă nu se culcase și ne aștepta plin de frumoase sentimente de bucurie: - Vedeți ce ați câștigat? O mare cinste, o frumoasă slujire de Apostoli ai Celui de Sus, Dumnezeu. Iată... v-a dat dovada credinței. Acum aveți îndatorirea să înmulțiți "talantul". Dar v-ați îndoit la început, nu-i așa? - Așa-i Părinte, mai întâi ne-am îndoit, cum să se uite Maica Domnului la noi, niște păcătoase? au recunoscut câteva guri. - Dumnezeu a făcut această Minune pentru slava Numelui Său, acum va trebui să luptați pentru "Cuvântul" Lui, ducând această Sfântă Mărturie mai departe, să audă si necredincioșii. Dumnezeu face minuni cu noi la fel cum făcea minuni cu Poporul Ales. El are un "Mare Plan" cu noi toți și va trebui să ne sfințim. - Da... am promis lui Dumnezeu. că de acum încolo... ne vom sfinții! se auziseră mai multe voci. - Dumnezeu și Maica Domnului cu voi...să aveți mare grijă... ne atenționă Părintele. Sora Elisabeta, ai făcut ascultare?... Ai dat pe la toate Sfintele Mânăstiri cartea, "Ieșiți din ea, poporul meu! și anexată alături și scrisoarea către Sfințiții Stareți de Mânăstiri? mă privi atent Părintele. - Da, Cuvioase, așa am făcut, pe la toate Mânăstirile am lăsat, așa cum m-ați sfătuit Sfinția Voastră, și o carte și o scrisoare și... nu au fost deloc, puține... La despărțire, Doamna Maria Dumitrache, a urmărit la o mică pauză spre apropiere de casele noastre să ne ofere tuturor câte o mică atenție: Mai întâi șoferului, pe care, Sora Luminița l-a recomandat în momentul de față, Patronului său Chivăran: "Mi-ai dat un păgân, vă dau înapoi un înger", iată primind o mică atenție, formată din: una Sf. Icoană, o cruciuliță, un iepuraș de pluș, plus o pietricică de la locul ce va trebui să nu-l uite niciodată, "Izvorul Minunilor". A doua atenție s-a îndreptat către ghid, primind tot o Sfântă Icoană, o cruciuliță și o pietricică. Iar către mine: aceeași Sf. Icoană cu Maica Domnului "Făcătoare de minuni", deasemeni tot o mică pietricică, plus o mică vază de flori să strâng pe mai departe în ea, lacrimile ce încă mai aveau de curs din ochii mei plini de tristețe, osteneală și atâta neputință. - Nu lacrimile, ci florile să le strângă în această vază, și florile să fim noi! au răspuns toate credincioasele în cor. - Așa o să și fac, am să strâng în această vază pe toate "florile duhovnicești". Am mai promis "Cuiva", lucru care dealtfel începe să se facă vizibil, fiindcă Duhul Adevărului, iată, mă ajută. Minunea nu a făcut-o Maica Domnului pentru cele 3 Marii cu nume sfânt, nici pentru mine că am scris o carte ziditoare de suflet, ci ca să se adeverească în această "Lucrare", Adevărul care vine prin "Cuvântul Adevărului" de la Cel Prea Inalt, Dumnezeul Luminii. Oare o minune nu este și aceasta că El ne îndeamnă: "Indrăzniți, apropiați-vă cei ce ați sărutat picioarele Mântuitorului pe pământ". Iată, "Cuvântul" îmbinat cu fapta. Emoțiile au fost foarte mari, dar, oare, nu este cu mult mai mult decât "mișcarea apei" din această minune făcută la Izvorul Poșaga, acel mare semn "Ușa" care s-a deschis tot din "Izvorul Cuvântului" pe Cerul României noastre, tot astfel văzut cu martori?!!! Oare nu este El cel mai mare "Semn Apocaliptic" care l-au așteptat cu atâta ardoare și credință Sfinții noștri Părinți de la 2000 încoace?! Oare, să ne emoționeze într-atât numai acesta, iar celelalte atât de multe alte"semne" din carte, oare, să nu ne emoționeze?!! Să nu ne trezească la realitate?!!Să rămânem tot în nepăsare și indiferență?!!! - Nu... nu vom rămâne în necunoștință și nici în nepăsare!... Acum că văzură ochii noștri o așa "Minune"vom fi alături de tine și la bine și la rău. Vom povesti minunea care s-a făcut în prezența noastră și suntem niște martori care vom mărturisi tuturor acest "Adevăr". - Suntem foarte departe iubitelor, de la "Adevăr" la faptă. Sunt multe sarcini de îndeplinit. Uneori vă depărtați de mine, când spun lucruri mai grele de înțeles. V-ați supărat că v-am cerut să nu vă îmbrăcați cu pantaloni și să lăsați fardurile. Poate vă iubesc mult prea mult ca să vă las "afară", să nu intrăm cu toatele pe Ușa aceea... Multe vor plânge și se vor tângui: "Poarta este foarte îngustă și Ușa foarte strâmtă, nu toți încap pe ea!" zice Domnul nostru Iisus Hristos. -Nu!... Nu ne-am supărat... dar de ce să nu purtăm pantaloni? - Dumnezeu nu mai vrea să mai vadă femeia îmbrăcată în pantaloni și indecentă cum arată acum. "Cercetați Scripturile și Pidalionul" femeia de azi este urâciune înaintea Cerului. Lupta celui viclean este dată cel mai mult cu femeia. Prin slăbiciunea femeii a atras păcatul în lume. Acum, antihristul, tot prin femeie ștampilează 90 % din populația globului pământesc. - Așa de mult? s-au minunat foarte, toate credincioasele. - Dar a făcut Dumnezeu mari semne și cu Faraon, cu el și cei din neamul lui, oare s-a smerit înaintea lui Dumnezeu? Așa se va întâmpla și cu rândul neamului cel de pe urmă. Numai cei lămuriți, cei care au păstrat Sfânta Evanghelie neștirbită de la Sfinții Apostoli, aceia sunt "lămuriții". Aceștia vor fi mai mari în Impărăția Cerurilor și decât noi și de cât Sfinții noștri Părinți, spun Scripturile. E o îndatorire de suflet și dacă vrem să ne bucurăm de Minunea cea mare "Răpirea la Cer" în frumusețile Cele de Sus, va trebui să ne hotărâm chiar de azi să ne apropiem de Harul dar și de aspectul fizic, de Chipul curat și Sfânt al Maicii Domnului nostru Iisus Hristos, că frumusețea nu constă în podoabele trupești, frumusețea vine din interior. Ne-am despărțit de bun acord că vom alunga aluatul cel vechi și vom împlini fără preget Voia Preabunului Dumnezeu și Maicii Domnului Fecioara Maria, care ne-a mângâiat sufletește ca pe mult plăcutele ei "fiice": "Aduce-se-vor Impăratului fecioare în urma Ei, prietenele Ei se vor aduce Þie. Aduce-se-vor întru veselie și bucurie. Aduce-se-vor în palatul Impăratului. (Ps. 44; 16,17, 18). Va urma. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate