Seara acelei zile fusese pentru ea adevăratul examen de maturitate, fiindcă trebuia să dea ochii cu bărbatul, care, cu doar câteva ore în urmă, o umilise, fizic și verbal. Fizic, fiindcă atinsese lacom alte teritorii carnale, la care nu avea dreptul să râvnească, ținând cont de statutul său matrimonial. Verbal, prin epitetele deloc măgulitoare cu care o prezentase acelei femei, ce pătrunsese în familia ei și în casa ei, ca și cum un drept universal ar fi permis ca oricând și oricine să strice armonia unui cuplu, doar fiindcă trăiau pe același colț de planetă!
Alexandru sesizase o oarecare răceală a Marilenei în acea seară, dar o pusese pe seama indispozițiilor destul de frecvente pe care aceasta le mai afișa în ultimul timp și nu-și făcu probleme.
- Ești încordată ca un arc, draga mea, îi spusese el. Hai să te masez un pic, poate că vom reduce tensiunea acestor mușchi, pe care îi supui de dimineață până seara supliciului planșetei de proiectare!
Vru să o tragă spre el, pe canapea, pentru a-i readuce tonusul muscular la niște valori, care i-ar fi permis psihicului ei să poarte discuția, pe care Alexandru o pregătise încă de dimineață. Marilena se închise însă în ea ca un arici, când simți atingerea bărbatului. I se părea că o reptilă lascivă și rece coboară printre degetele bărbatului, la a cărui atingere visa atât de frumos doar cu câteva zile înainte, dar trebuia să reziste. De dragul acelei clipe, când îl va găsi din nou zvârcolindu-se în dormitorul lor cu acea femeie, dar de data asta sub privirile unor neutri, ce o vor ajuta să scape definitiv de acest calvar, care se profila a fi conviețuirea cu el.
- Scuză-mă, îi spuse ea, aproape șoptit, munca asta mă dărâmă și cum trebuie să pregătesc și plecarea la mare, pentru prospecțiunile acelea, mă simt istovită! Așa că aș vrea să mă înțelegi. Voi face un duș și mă voi băga în pat. Să dorm neântoarsă până mâine dimineață...
- Și eu care tocmai voiam să te scot în seara asta la un restaurant...
- Aveai vreun motiv special?
- Unui bărbat îndrăgostit nu-i trebuie un motiv special. Voiam să mai ieșim din rutina acestor zile, care ne seacă viața...să dansăm un pic...
- Îmi pare rău, dar ți-ai ales prost momentul în care să mă inviți la un astfel de eveniment...
- Mai voiam...dar, lasă, nu putem vorbi despre asta acum...
- Nu, spune, spune, măcar cu atât să-ți îndulcesc seara!
- Voiam să-ți reamintesc că mi-ai promis...știi ce, nu? Semnătura mea pe actul de proprietate! N-aș vrea să mă înțelegi greșit, dar situația asta a mea de întreținut, de bărbat care nu-și poate exercita decât dreptul procreativ, fără un drept administrativ bine statuat, mă face să mă simt inutil, agățat cumva de această căsătorie parcă de tip morganatic, care este conviețuirea noastră...! Vreau să fiu destul de clar, nu doresc asta pentru alte motive, decât pentru cel care m-ar face să mă simt și eu important, ca orice om care a făcut ceva la viața lui și știe că are sub semnătura lui o parte din aceste realizări...Pe care, bineânțeles, că mâine, poimâine i le va lăsa copilului său, drept moștenire...copilului nostru, pe care, ca și tine, îl aștept atât de mult!
Marilena îl privea drept în ochi și nu putea înțelege cum acest bărbat, care i se păruse atât de stângaci și nostim, acolo în cimitir, devenise un farseur de clasă, un om care te putea trimite la eșafod cu zâmbetul pe buze, într-o clipă...
- Îți înțeleg complexul de inferioritate pe care-l simți, ori de câte ori sosește poșta cu un plic, al cărui destinatar nu ești tu, ci proprietarul de drept al acestei case...adică eu...dar nu în asta stă fericirea dintre doi oameni, crede-mă! În mult mai mult, și nu știu dacă vei reuși vreodată să înțelegi acest lucru, atât de simplu și firesc, acela că dragostea nu are nevoie de hârtii, apostile, semnături, parafe care să te legitimeze că aparții unui om! Fii liniștit, vom face ceea ce este de făcut, ca să te simți bărbat pe deplin! După ce vin din delegație, mergem la un notar și punem ordine în lucruri...și în sentimentele noastre...! Fii sigur, de asta!
Cu câteva zile înainte de plecarea la mare, Marilena nu știa cum să procedeze pentru a nu fi inclusă în componența delegației. Dacă i-ar fi spus șefului ei adevăratul motiv, acesta poate ar fi râs de ea. Și-ar fi zis, așa cum fac toți bărbații în astfel de situații : „Marilena asta este o ipohondră, o roade boala asta a geloziei excesive, a sentimentului că este înșelată, sentiment care nu o s-o părăsească niciodată! De-aia și-o fi luat lumea în cap și fostul ei soț!”. Marilena știa că în asfel de cazuri bărbații își iau apărarea unul altuia, indiferent de motivele pe care o femeie le-ar invoca în favoarea ei. Așa că se duse la medicul de familie și își luă un concediu medical, care să îi asigure prezența la evenimentul nedorit, așa cum ea stabilise împreună cu Bedrosian și avocatul Bărbulescu.
Flagrantul în sine fusese unul parcă luat din filme. Când deschiseseră ușa dormitorului lor și văzuseră trupurile înlănțuite ale lui Alexandru și ale concubinei sale, Bedrosian și Bărbulescu se comportaseră ca niște adevărați profesioniști, obișnuiți cu astfel de scene. Bedrosian le făcu câteva poze, în timp ce avocatul îi spuse sec:
- Domnul meu, ținând cont de evidența stării de adulter în care vă găsiți, vă rog să vă luați un avocat. Procesul de divorț va avea loc în regim de urgență!
Cu mult sânge rece, dar și cu o vizibilă stare de nervozitate strânsă sub masca indiferenței, Alexandru izbucni într-un hohot de râs.
- Ia, uitați-vă, parcă suntem la emisiunea aceea, „Trădați în dragoste”, mai lipsesc camerele de luat vederi și totul este ca un spectacol, fără spectatori! Până la divorț, va trebui să pun lucrurile la punct împreună cu soția mea și poate că nu divorțul va fi hotărârea noastră finală! Acum, vă rog să părăsiți această cameră, vreau să mă îmbrac... fără spectatori curioși...Sunt așteptat la firmă! Vă rog!
Pe Marilena o enervase calmul afișat de Alexandru, siguranța aceea masculină cu care-i expediase pe cei doi martori ai ei, dar în sinea ei știa că nu va mai trebui să aibă loc nici un dialog explicativ între ea și de-acum ex-soțul ei. Așa că ori de câte ori el încercase să se așeze la masa tratativelor, ea, ori părăsise camera, încuindu-se în dormitorul ei, ori plecase de acasă, așa încât în două săptămâni se pronunțase și verdictul divorțului. Alexandru mai avea o singură posibilitate de a o face să se răzgândească: recursul formulat de el și care se va judeca în 2 săptămâni. Șansa îl ocolise însă pe Alexandru la recurs, probele zdrobitoare ale Marilenei, plus depozițiile martorilor, persoane cu greutate publică, un detectiv particular și un avocat, cântărind greu în balanța verdictului final. Căsătoria dintre Alexandru și Marilena fu desfăcută pe bază legală, în plus, acesta primind și un ordin restrictiv de a se apropia mai mult de 500 de metri de fosta sa locuință.
- va urma -