agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-09-05 | |
Din vis în tristețe. Din tristețe în vis. Îmi scot ușor pașaportul. E din ce în ce mai rupt și mai ros. Sunt sătul să mă tot verifice la granița realului cu irealul. Privesc în mine și nu mai simt decât visul cu tine.
„-Mai crezi în NOI?”. Ce întrebare dureroasă, și care vrea doar un răspuns. Nesiguranța prezentului și a viitorului mă face să o adresez Ei. Ea privește în ochii mei și mă întreabă: „Sincer?”. Vreau să aflu adevărul, deși îmi dau seama de durerea pe care o risc. „Da, sincer!” Răspunsul vine promt ca o secure plină de infecții și moarte subită: „Nu!” Trăznit, cred că e glumă, și în mod ciudat cred ce spune. Ca un bolovan imens vine răspunsul si se așează pe umeri mei, din ce în ce mai greu. Îl duc în spate, dar îl duc singur. Îmi dau seama că pașaportul meu va fi din ce în ce mai urât, dar o să îmi fac altul. Lumea mea și a ei nu va muri niciodată. Azi am privit iar dincolo de nemurire. Am stat cu inima în poalele ei și am mâncat cu poftă din toate dulciurile pe care a vrut să mi le dea. Sunt nemuritor. Când ochii ei își încep călătoria prin sufletul meu mă simt fără suflare. Acolo unde zeii nu pot veni, sunt eu. Sunt zeu în lumea noastră, a mea și a ei. În brațele mele se topește și respiră. Ce minune! Această ființă chiar există în brațele mele și îmi umple sufetul de fericire! Buzele mele ies stinghere din buzele ei, și o privesc ca un nebun. Părul ei trimite șerpi de mătase fină în privirile mele și ochii ei îmi fac trupul o piatră tremurândă. Absorb fericirea ei cu tot ce am în corp, îi șoptesc iubirea din sufletul meu în șerpii care mă gâdilă. Râd. Trăiesc clipa asta ca și cum ar fi ultima. Este clipa mea de nemurire. „Mai stai! Mai stai câteva clipe în liniște, aici, așa, cu mine!”. Era eferveșcentă de dorița de a pleca. Căldura și transpirația îi trezea un nerv rebel. Mă uit pe ultima viză a pașaportului meu. Observ că nu mai am loc pentru vize noi. Ea pleacă, și trec iar în lumea reală. Secunda de atunci este și acum, și mâine, în mine. Clipa de iubire nu moare niciodată!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate