agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-09-07 | |
Mediatorul
Ce trist îi părea orașul azi, sub ploaia sâcâitoare, care cădea ca un bumerang, și pe care vântul nebun o întorcea înfuriat în ferestrele biroului său. Ryan McKintosh știa că va avea parte doar de câteva clipe de liniște și meditație, fiindcă în orașul ăsta blestemat aveau loc infracțiuni la fiecare minut, parcă toți netrebnicii din lume își dăduseră întâlnire în New-York. Își plimbă mâna pe barba care-i crescuse atât de repede, pipăi pungile vineții de sub ochi, trase sertarul și văzu cu dezamăgire că sticla de scotch mai avea câteva picături agonizante pe fund. Trebuia să se oprească din acest calvar pe care-l trăia de când se separase de Pamela, și mai ales de când nu-l mai văzuse pe Danny, băiatul lor de 9 ani, la care se gândea oriunde s-ar fi aflat și orice ar fi avut de făcut. Simțise mai de mult că viața sa în cadrul Departamentului de Poliție îi va cotropi viața familială, că va pune între el și Pam o barieră tot mai greu de trecut zi de zi, dar asta era meseria lui. Se gândise de multe ori să renunțe, dar nu putea. Altceva nu știa să facă McKintosh, unul dintre cei mai buni mediatori, pe care îi avusese vreodată Departamentul de Poliție din New York. Puterea lui extraordinară de concentrare, prin care știa să depășească granițele psihologice care se înălțau între gândirea lui și a celui ce se afla dincolo de ziduri cu câțiva ostatici amenințați de arma sa, era una dintre calitățile sale intrinseci. Maniera în care înțelegea să treacă pas cu pas prin filtrul înțelegerii răpitorului, tactul cu care știa să depășească momentele cruciale, fuseseră întotdeauna atuurile sale principale. Dar cel mai greu, paradoxal, îi era să treacă peste superbia celorlalți parteneri ai săi, Poliția Federală, FBI-ul, sau mai rău, CIA, care nu țineau cont de cutume morale, de regulamente, de ordine, de planul unei negocieri. Singura lor țintă era să fie primii care înhață prada, indiferent de consecințe pentru ostatici, indiferent de pierderi umane, colaterale. De asta se temea McKintosh cel mai mult, atunci când era chemat la locul unei răpiri. Și nu de puține ori avusese divergențe dure cu ceilalți participanți la acțiune, ceea ce uneori pecetluise eșecul misiunii. Rolul lui și-l știa foarte exact: acela ca nimeni să nu moară! Un mediator trebuie să aibă mereu în minte scopul suprem al eforturilor sale de a convinge: ostaticii să iasă vii din această încleștare verbală și psihică! Telefonul sună scurt. Era telefonul pe care îl căuta mereu Steven, șeful lui. Se cunoșteau de mulți ani, și o luaseră amândoi pas cu pas de la munca de jos. Polițiști de proximitate, întâi în Downtown, apoi, când își dovediseră duritatea și flerul, în cartierele rău-famate. Cu timpul, Steven ajunsese printr-un concurs de împrejurări adjunctul Departamentului, în timp ce Ryan, prevalându-se de studiile sale psihologice, încercase marea aventură a medierii în caz de luare de ostatici. Fiecăruia dintre ei i se potrivea ca o mânușe funcția. - Da, Steve! Să nu-mi spui că trebuie să ies din birou, tocmai azi... - Dar ce sărbătorești azi? - Asta este problema că nu sărbătoresc, deși ar fi trebuit să o fac alături de Pamela și Danny! Ziua în care ne-am căsătorit... - Păi, atunci eu nu văd de ce nu te-aș scoate în oraș...Dar nu la un restaurant...nu...din păcate...Pe Bellamy 6 avem luare de ostatici...o familie de profesori de pian...împreună, din nefericire, cu trei elevi de ai lor...copii...între 9 și 12 ani. - Ai luat măsurile de protecție în zonă? - Luat. Cordonul de protecție este gata, am oamenii pe poziții. Va trebui să avem însă mare atenție, căci nesuferita aia de Linda Taylor, de la CBS, este și ea pe poziție. Doamne, când va veni și vremea să nu ne mai facem meseria sub asediul presei? - Va veni, fii sigur, când unul dintre ei va da ortul popii acolo, în tranșee, o să vezi că nu vor mai fi atât de incisivi....Dar o știi și tu pe Linda... - O știu, și fără să-ți fac vreun compliment, ori de câte ori apari tu...nu știu cum se face că este prima la locul faptei... - Coincidențe Steve, blestemate de coincidențe...! Cât n-aș da să vegetez în birou sau la arhivă și să nu fiu nevoit să țin în mâinile mele soarta unor nefericiți! Crede-mă! - Hai, te aștept jos, plecăm împreună...în zece minute...! *********************************************************** Pe Bellamy 6, în ciuda ploii agasante zeci de curioși se strânseseră ca de obicei, ca la o filmare cu actori celebri. McKintosh îl salută scurt pe Andrew, șeful grupei de lunetiști. Erau oamenii lor, ai NWPD, nu avea de ce să-și facă probleme de prezența lor aici. Dacă ar fi fost de față cei de la SWAT, atunci, da, trebuia să se concentreze la maxim, căci ordinele riscau să se intersecteze și să se anuleze unul pe altul, ultimul, cel venit de obicei de sus, fiind punctul de plecare al unei intervenții în forță, care anula din start toate eforturile lui de mediere de până atunci. Acum știa că numai dacă flerul său se va izbi de un caracter puternic al răpitorului și nu va reuși în medierea lui, numai atunci vor putea interveni ei, lunetiștii. Niciodată nu avusese probleme de cooperare cu Andrew și știa că și de data asta va fi la fel. Luă pulsul primelor contacte cu răpitorii. Află că este vorba de doi bărbați, fără alte date de identificare primare. - Nemernicii ăia nu vor să stea de vorbă decât cu McKintosh, îi spuse lui Steven sergentul Mavrick, care le prezentase pe scurt situația operativă. S-au baricadat în casa profesorilor și așteaptă un semn de la el. - Ciudat, de ce oare numai cu tine? spuse Steven, privind interogativ către McKintosh. - Nu știu, Steve, zău, nu știu, de ce mă vor pe mine...tocmai pe mine...nu știu! În fond, Departamentul mai are și alți mediatori...în fine...poate m-au văzut la știri și s-au îndrăgostit de ochii mei, făcu el haz de necaz. - D-le inspector, i se adresă Mavrick lui Stevens, sunteți căutat la cordonul de protecție. Steven îl lăsă pe McKintosh să-și pregătească planul de negociere și se apropie de barajul de protecție instituit de poliție. Acolo o recunoscu pe Pamela, soția lui Ryan. - Steve...Steve...îi spuse ea surescitată...trebuie să vorbesc neapărat cu Ryan... - Nu poți acum...abia am intrat în posesia datelor preliminare privind răpirea asta...trebuie să mai ai răbdare! - Nu pot! Nu vreau să mai am răbdare! E vorba de Danny... - Ce-i cu Danny? - Este acolo, ostatic...azi a avut lecție de pian... - Poftim? Ei, numai asta nu ne mai trebuia! Pam, înțelege! Știi și tu că în decursul unei medieri nu poți vorbi cu Ryan, cu atât mai mult acum, după ce mi-ai spus că acolo se află și Danny. Nu-ți închipui ce efect psihologic ar avea acest lucru asupra coerenței în mediere pentru el? Nu te pot lăsa să faci asta! Ai răbdare! Vom rezolva acest caz, te asigur! În acea clipă Steven o zări și pe reportera de la CBS, care, profitând de îmbulzeala din jur, reușise să audă discuția dintre el și Pamela. „Ei, drace, acum o să apară totul pe post! Asta ne mai trebuia! O știre de genul: „Mediatorul Departamentului de Poliție negociază pentru eliberarea fiului său!” Se întoarse lângă Ryan. Acesta își pregătise porta-vocea și în micul squar răsunase pentru prima dată glasul lui puternic. „Sunt Ryan McKintosh. Vreau să discutăm. Dar nu înainte de a-mi preciza numărul ostaticilor...natura doleanțelor voastre...! Apoi, o să vă dăm un număr de contact pentru a ne auzi telefonic!”. Liniștea se așternuse peste strada animată până atunci de glasurile atâtor gură-cască, întotdeauna amatori de spectacol fără să fi plătit biletul. După câteva secunde, se deschise o fereastră și cineva din spatele ei răspunse: „Am 5 ostatici. Doi adulți și trei copii. Natura răpirii nu o pot discuta decât între patru ochi cu tine, McKintosh. În clipa când vei intra aici, vom elibera cei trei copii!” McKintosh îi răspunse imediat: „Nu văd de ce ar trebui să ne vedem la față, din moment ce nu știm cauza acestei răpiri. Și, mai ales, doleanțele...dacă ele există și nu cumva sunteți niște puști în căutare de senzațional mass-media!” „McKintosh...și eu care credeam că ești un om informat și că te uiți la știri! Va trebui să ne vedem la ochi...vei fi nevoit să o faci...dacă vei afla ce s-a dat la știri exact acum zece minute!”. McKintosh îl privi pe Stevens, să vadă dacă nu cumva acesta știa ceva în plus și zărind-o pe Linda Taylor se îndreptă cu pași grăbiți spre caravana postului ei de televiziune. - Linda...tu trebuie să știi...ce s-a dat la știri așa de important...care să mă intereseze? În acea clipă, Stevens îl trase energic de braț și îi șopti la ureche: - Scorpia asta m-a surprins discutând cu Pam... - Cu Pam? Pam este aici? - Da! Liniștește-te! Oricum tot ai fi aflat...Danny...Danny se află în acea casă, azi a avut lecție de pian! Acum înțelegi? McKintosh luă porta-vocea precipitat, aproape negru de furie, lucru de care se temea cel mai mult Steven. Atunci când un mediator își dereglează echilibrul emoțional, negocierea este în pericol de a eșua. „Sunt McKintosh! Vin spre voi. Neânarmat! Forțele noastre speciale nu au fost și nici nu vor fi așezate pe poziție de tragere. Fără acordul meu nimeni nu va face un pas în plus! Vă promit! Când voi fi acolo, cei trei copii trebuie eliberați! De acord?” „De acord! „ se auzi glasul de după fereastra, în spatele căreia McKintosh știa acum că se afla sub amenințarea unei arme și fiul său. - Steve, promite-mi că nimeni nu va încerca să fie erou! Că lunetiștii vor sta departe de pozițiile cheie! Până după ce vor ieși copiii! Apoi poți să-i distribui în locurile strategice. Nu trebuie să riscăm nimic! Voi încerca să-i conving să elibereze odată cu copiii și pe cei doi profesori de pian. Nu îmi este clar un lucru: ce vor răpitorii de la mine? Căci, este de acum sigur, că nu profesorii îi interesează pe ei, ci Danny, și prin el sunt interesați de persoana mea. Dar oare, de ce? Am încredere că nu vă veți pripi! McKintosh se îndreptă spre clădire cu mâinile la vedere. Auzi declicul ușii de la intrare făcut de interfon. Intră într-un hol lung și pustiu și păși atent pe treptele ce duceau la etaj și realiză că acolo se afla un singur apartament care se întindea pe toată lungimea clădirii. Era bine, că în fara ostaticilor nu mai existau vecini, posibile piedici în cazul unei ambuscade a forțelor speciale. Nu mai fusese niciodată pus în fața unui asemenea fapt: să negocieze față în față cu răpitorii. Știa că vor urma momente grele și, oricât de echilibrat psihic se simțea, faptul că Danny tremura într-un colț de odaie, alături de alți doi copii nevinovați, îi mărea și mai mult starea de nervozitate. Respiră de câteva ori adânc, ca atunci când la Academie urma să mai execute un salt cu parașuta. Auzea podeaua scârțâind sub pasul său, dar fiecare mișcare îl cufunda parcă într-un abis, de unde nu știa cum va mai ieși. Ușa apartamentului se întredeschise și văzu o mână ce ținea un semiautomat îndreptat spre el și intră. Evaluă cu o privire rapidă interiorul. În cameră nu se afla decât cel care-l amenința cu arma. Un bărbat solid, fizionomie mexicană și McKintosh nu putea să se înșele în astfel de privințe, căci toată copilăria și o parte din tinerețe le petrecuse la ferma unchiului său, din Texas, la granița cu Mexicul, contactul cu nativii de acolo fiind unul cotidian. Probabil că ostaticii erau într-o altă cameră, păziți de celălalt răpitor. - Intră McKintosh, îi spuse bărbatul împingându-l de la spate cu țeava armei. Sper că ești om de cuvânt și nu ești înarmat, nu? „Manolo!”, strigă el și din cealaltă cameră veni un bărbat, care-l percheziționă amănunțit pe Ryan. - E curat! îi spuse acesta și plecă din cameră. - Așa, acum între noi doi, McKintosh! Poate te-ai întrebat de ce am vrut să fii chiar tu cel care va negocia cu noi! Fiindcă altfel nu puteam pune mâna pe tine! Un mediator al NWPD este o persoană intangibilă, greu de urmărit, și mai greu de prins! - Nu înțeleg! De ce ar fi trebuit să mă urmăriți? - Pentru simplul motiv că ești persoana care a adus numai durere și suferință în familia noastră.. - Cum adică? - Îți aduci aminte de luarea de ostatici din supermarketul din Cartierul de Vest? - Asta a fost acum doi ani! Da, mi-amintesc! - Cine a fost mediatorul? - Eu, cine altul... - Răpitorul era un tânăr de nici 18 de ani...Inițial nu avusese de gând să ia ostatic pe nimeni. Voia să facă doar rost de bani...un jaf banal...și a intrat în supermarketul ăla nenorocit. Proprietarul, când a văzut că are de-a face cu un copil, a încercat să scoată o armă, dar Leon a fost mai iute ca el și l-a împușcat în picior. Apoi, lucrurile au degenerat, situația s-a complicat pentru el și a fost nevoit să ia doi ostatici. Apoi ai venit dumneata... - Da, mi-amintesc, am negociat cu el și ajunsesem la un acord... - Da, așa cum faceți voi toți, de obicei, l-ai mințit că va fi sub jurisdicția acelei legi care-i protejează pe adolescenți...că va fi închis o perioadă determinată într-o școală de reeducare...că va scăpa și va mai avea o șansă în viitor.. - Așa și este! Nu am mințit cu nimic! - Vorbe...vorbe...McKintosh...l-ai ademenit să iasă pe terasa supermarketului, ca să îți predea ostaticii...și atunci nemernicii ăia de lunetiști ai voștri l-au împușcat! - Ascultă-mă, am să-ți spun ce s-a întâmplat cu adevărat! Nu este vina mea! Aveam toate asigurările că lunetiștii noștri s-au dispersat, din moment ce eu ajunsesem la un acord verbal cu el. Nu aveam de unde să știu că în magazin se afla la acea oră la cumpărături un agent FBI. Acesta a luat legătura cu ai lui. Peste capul nostru s-au instalat cei de la SWAT pe clădirile de vis-a-vis, fără să știm nimic de prezența lor! Nu e vina mea pentru această nefericită conlucrare... - Justificările sunt de prisos, McKintosh...Cine să creadă un polițist? Întotdeauna căutați să vă acoperiți unul pe altul.. - Acesta este purul adevăr! Pot să și jur! - Jurământul tău nu face doi bani! Va trebui să mergi cu mine peste graniță. În Mexic cineva vrea să-ți vadă ochii...ochii ăștia sub care a fost ciuruit Leon... - Bine...sunt de acord! Dar, mai întâi copiii...ai promis că îi vei elibera..și, dacă numai pe mine mă vrei...poate îi eliberezi și pe nevinovații de profesori...n-ai nici o nevoie de ei...eu, însă, îți stau la dispoziție. Dar mai întâi, copiii! Bărbatul fluieră scurt și din camera alăturată apărură fețele speriate a doi copii, însoțiți de bărbatul care-l percheziționase mai devreme. - Manolo, i se adresă bărbatul însoțitorului copiilor, îi duci jos și sunt liberi să plece... - Stai, stai, interveni precipitat McKintosh, unde-i al treilea copil? Știrile vorbeau de trei copii ostatici! - Fiul tău nu a mai ajuns azi la lecția de pian. Am avut grijă să-l culegem de pe stradă înainte să ajungă aici! Că doar nu eram proști să-l eliberăm acum și tu să încerci să ne scapi prin cine știe ce truc în care voi, polițiștii sunteți neântrecuți! Când noi doi vom ajunge în Mexic, atunci va fi și el liber. Până atunci are grije de el Ramirez, și crede-mă, Ramirez nu prea știe de glumă! - Danny...Danny...este dependent de insulină...! îl imploră aproape McKintosh pe bărbatul din fața lui. - Nici o grijă, se va ocupa de asta Ramirez... - Pot pune o condiție și eu, chiar dacă vrei sau nu! Altfel nu va mai avea loc nicio excursie în Mexic! Trebuie să-l văd, să mă conving că trăiește! - O să-l vezi! Va trebui ca până la intrarea în Texas să fim duși de un mijloc de transport pe care Departamentul de Poliție să ni-l pună la dispoziție. Acolo ne vom întâlni cu Danny. De acolo până în Mexic este treaba mea cu ce vom ajunge! Și, fii atent, dacă mi se întâmplă ceva, Ramirez știe ce are de făcut! Deci, fără coadă, la sol sau în aer! Altfel, soția ta va rămâne fără fiul ei și Poliția fără cel mai destoinic mediator al ei! - va urma - |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate