McKintosh își dădu seama că trece prin cel mai delicat moment al vieții sale de polițist. Din mediator devenise ostatic, sub amenințarea ce stătea asupra vieții fiului său. Mai tragic era că în această răpire el, ostaticul, nu va mai putea beneficia de un alt mediator, fiindcă vorbele bărbatului cu care era închis acum în această cameră erau foarte limpezi: el, în locul fiului său! Nici o mediere din lume nu ar fi reușit să-i scoată vii pe amândoi din mâinile mexicanilor. Îl sună pe Stevens și îi spuse cu o voce calmă, sigură:
- Steve, trebuie să ne pui la dispoziție un mijloc de transport sigur și curat!
- De ce folosești pluralul, Ryan? Ce s-a întâmplat?
- Doleanțele răpitorului meu sunt clare: eu, în schimbul lui Danny!
- El unde este? Nu a ieșit din clădire cu ceilalți doi băieți!
- Nu este aici! Se află sub pază în altă parte și sper să-l văd când vom intra în Texas, locul de unde vom trece în Mexic!
- În Mexic? Ce mama naibii cauți tu în Mexic?
- Steve, este o poveste destul de lungă...este legată de luarea de ostatici de acum doi ani...Leon...Leon Vasquez...copilul ăla, doborât de forțele SWAT...
- Înseamnă că răpitorul tău este fratele lui mai mare...Ortega...pe care îl caută FBI-ul de câteva luni bune pentru câteva delicte în Arizona...
- Nu știu, nu l-am întrebat cum îl cheamă...nici nu mă interesează, important pentru mine este ca Danny să se întoarcă la Pam. De aceea te rog, fă rost de o mașină. Drumul vreau să fie fără obstacole, fără nimeni dintre ai noștri prin preajmă. Este viața băiatului meu în joc! Te rog!
- Ai asupra ta vreo „călăuză”?
- Da!
- Atunci vom știi în orice clipă unde te afli!
- Steve, în acest moment nu eu, ci Danny este cel care contează! Danny! Ai priceput ce ți-am spus?
Și McKintosh accentuă și mai mult ultimele sale cuvinte, ca și cum ar fi vrut ca Steven să le înțeleagă sensul.
Părăsiră clădirea după 15 minute și se suiră în mașina pusă la dispoziție de Departament. Rulau pe autostradă și McKintosh se ruga în gând ca nu cumva una sau mai multe din mașinile din trafic să nu fie folosite sub acoperire de oamenii lui Steven și toată povestea asta să degenereze în ceva urât, care ar fi pus viața lui Danny într-un și mai mare pericol. Când intrară în statul Texas, răpitorul său i se adresă lui Manolo, care conducea mașina:
- Intră pe drumul care duce la Blanco County!
- Am înțeles! Ortega, nu ar trebui să îl suni pe Ramirez, să vezi dacă a plecat spre punctul de întâlnire? N-am niciun chef să stau în câmp deschis și să aștept cu un polițist ostatic în mașină!
- Manolo, nu te mai precipita! Viața băiatului acestui om este mai importantă pentru el, decât noi toți la un loc! Totul o să decurgă conform planului, ai să vezi! Condu cu grijă, ca nu cumva să depășești viteza legală și să ne alegem cu vreun motociclist după noi!
McKintosh ascultase discuția dintre cei doi și înțelesese că în curând îl va avea în fața ochilor pe Danny. Cunoștea Texasul și știa că până la Blanco County nu vor mai avea mult de mers. Ajunseseră pe un câmp deschis, suportând praful dens al preriei și boara fierbinte a vântului ce rătăcea peste vegetația aridă și inertă a pustiului. Îl simți pe Manolo mai precipitat ca oricând pe parcursul acestui drum, urmărind linia șerpuitoare a șoselei de unde ar fi trebuit să apară Ramirez și fiul său. Când văzu norul de praf stârnit de cauciucurile unei mașini ce se apropia în trombă, McKintosh scoase din buzunarul hainei, imperceptibil gest pentru a putea fi sesizat de Manolo și Ortega, un microemițător. Era „călăuza” de care-i pomenise Steven. Cu ajutorul acestuia Departamentul știuse pas cu pas itinerariul pe care el fusese adus până aici. Acum nu mai avea nevoie de el. Danny era mai important decât persoana lui și McKintosh spera din suflet ca Steven să-i ia urma lui Ramirez și să îi salveze fiul, înainte ca el să ajungă la întâlnirea misterioasă din Mexic. Coborâră din mașină. Când îl văzu pe Danny și îi făcu semnul acela de victorie pe care și-l făceau amândoi, ori de câte ori se revedeau seara acasă, puștiul o rupse la fugă spre el. Îl îmbrățișă și îl privi în ochi:
- Ești bine, fiule?
- Da! Sunt bine, tată!
- Þi-au făcut vreun rău?
- Nu, tată! Dar m-am speriat grozav. Când mi-au spus că mă voi întâlni cu tine, atunci m-am mai liniștit!
- Totul o să fie bine, Danny, îți promit și vei ajunge acasă la mama! Numai că trebuie să mă asculți cu atenție!
McKintosh îl strânse și mai tare în brațe și în aceiași clipă îi lipi pe sub reverul canadianei microemițătorul.
- Să mă asculți cu atenție, fiule! Nu dai jos canadiana de pe tine, orice ar fi! M-ai înțeles? Totul va fi bine! Insulina, de când nu ți-ai mai făcut-o?
- Ultima doză o aveam la mine, ca să mi-o fac după ora de pian și am făcut-o acum o jumătate de oră.
- Bun! Totul va fi bine și poate că în maxim o oră vei fi din nou un om liber. Va avea grijă Steven de asta. Am vorbit cu el! Vreau să fii tare, fiule, m-ai auzit? Tare! Să pot fi mândru de tine, atunci când ne vom revedea.
- Dar tu, cu tine ce se va întâmpla?
- Trebuie să-i însoțesc pe oamenii ăștia într-o mică excursie peste graniță, dar o să mă întorc! Îți promit! Pe cuvântul meu de cercetaș!
Ramirez interveni violent, despărțindu-i și aruncându-i o privire plină de ură lui McKintosh.
- Hai, gata cu sentimentalismele! Ortega, aștept un semn de la tine, da?
- Ramirez, când încheiem socotelile cu mediatorul nostru, îți dau un semn și eliberezi copilul. Îl duci într-o stație de benzină și-l lași acolo. E doar băiat de polițist, se descurcă el mai departe!
McKintosh îl privi pe Ramirez cu acea privire tăioasă și grea, cu care își privea uneori la interogatorii suspecții, de la care spera să smulgă depoziția finală.
- Ramirez...băiatul este dependent de insulină...în câteva ore trebuie să-și facă doza...dacă lucrurile tergiversează acolo, în Mexic...ai grijă să aibă medicamentul la timp...! Altfel...
- Altfel...altfel ce se întâmplă...? Ești optimist din moment ce îți închipui că după ce vei trece granița, mai ai vreo șansă să-l vezi vreodată pe băiat...!
- Ramirez, am avut de-a face în viață cu nemernici mai mari decât tine...ascultă-mă cu atenție...dacă i se întâmplă ceva te găsesc și la capătul lumii...! Ramirez, uită-te în ochii mei și o să-ți dai seama că nici în coșmarurile tale cele mai negre nu ai văzut atâta determinare spre răzbunare...Nu e treaba ta ce va fi în Mexic...Poate va fi o simplă plimbare...O nouă mediere...Dar, ascultă-mă bine! Danny...Danny este polița ta de asigurare! Un mediator nu se joacă niciodată cu vorbele, crede-mă, Ramirez!
După ce mașina în care se afla Danny se puse în mișcare, McKintosh deveni mai calm. Acum știa că din acel moment pe monitoarele radarelor de poziționare ale Departamentului microemițătorul le va indica drumul pe care porniseră Ramirez și fiul său și, în scurt timp, Danny va fi liber.
O furgonetă roșie brăzda câmpul în direcția lor și McKintosh înțelese că aceea va fi mașina cu care vor intra în Mexic, abandonând mașina Departamentului lor acolo în plin câmp. Așa se și întâmplă. După câțiva kilometri intrară pe o plantație de pepeni verzi. Se opriră lângă o cabană improvizată acoperită cu stuf. Ortega și Manolo îi legară mâinile la spate și cu o bandă adezivă îi acoperiră gura. Apoi, cu o eșarfă îl legară la ochi. Se simți luat pe sus de cei doi, de mâini și de picioare, urcat într-o altă mașină, mult mai înaltă, după eforturile celor doi de a-l așeza pe platforma ei. Auzi un zgomot ca de chepeng ce se ridică, apoi simți cum este așezat cu fața în jos într-o nișă din podeaua mașinii. Auzi zgomotul sec al chepengului, care se închise deasupra lui. Încercă să respire, temându-se că se va axfisia, dar sesiză că existau mai multe orificii prin care aerul pătrundea în voie în locașul improvizat. Auzi apoi cum peste el se rostogolesc pepenii mari, unul câte unul. Se gândi că Ortega nu era deloc prost. Cine ar fi bănuit că într-o camionetă cu pepeni ce trece granița se află un ostatic de lux, un polițist! Când mașina se puse în mișcare realiză că nu va fi tocmai confortabil drumul până la destinație, dar gândul că poate chiar în acea clipă Steven și ai lui pornesc pe urmele lui Danny îl făcu să nu mai simtă starea de inconfort total din acea mașină.
Când furgoneta oprise la punctul de trecere al graniței spre Mexic, încercă să strige, să se zbată, dar nu reuși decât să-și consume și puținul aer pe care-l avea în interiorul ascunzătorii.