E toamna iar, din nou la scoala!

Toamna poate fi asemuita cu roade bine coapte, cu belsug, dar si cu inceperea scolii, dupa vacanta mare a fiecarei veri, iar scoala incepe, negresit,cu clasa I.
Emotiile copiilor care vin prima data la scoala sunt de fapt un amestec de curiozitate pentru inedit si poate teama de necunoscut, ba chiar teama de inca amenintatorul “las’ ca vezi tu la scoala..” administrat de unii parinti. Adevaratele emotii le traiesc parintii noilor scolari prin stari de bucurie si nadejde pentru copilul lor. Insa alaturi de copii si parinti, eu, ca invatator, sunt invariabil emotionata la fiecare patru ani, cand o noua serie de copii determina/ asigura continuitatea muncii mele.
Pregatirile anterioare zilei de 15 septembrie, de la amenajarea clasei potrivit varstei de 7 ani- carti de povesti, scene de basm illustrate, literele alfabetului, cifrele, jocuri, fise, jetoane figurate, DVD-uri si CD-uri adecvate si cate si mai cate…-pana la traditionalul gest al florii asezata grijuliu pe Abecedarul fiecarei banci, toate sporesc starea invatatorului si chiar o precipita. Iar in dimineata de 15 septembrie nu se poate sa nu te impresioneze acel careu imens, de unde te privesc cu gratitudine fosti elevi, parinti si unde simti ca transmiti caldura sufleteasca pana la inimile celor care au nevoie de dragoste. Insa descoperi rapid si ochii celor mai mici, grauncioare de nedumerire, sfiala, inocenta. Oare ce gandesc atunci micutii despre ce se petrece in jurul lor, dincolo de ceea ce pot reproduce automat: ”Merg in clasa I, o sa invat sa scriu”, etc?
Intrarea in clasa de-a valma, luarea cu asalt a bancii I de cei mai curajosi copii si chiar de parinti, forfota si larma se domolesc atunci cand, in fata clasei, “strig” catalogul. Si, ca in “Pravale-Baba” a lui Teodoreanu, sunt si din cei care nu-ti raspund la apel doar pentru ca pe ei nimeni nu-i cheama acasa pe numele intreg.
Speranta cuibarita in sufletul si citita in ochii fiecarui parinte este coplesitoare. Dorinta lor de reusita, de bine, de succes alaturi de increderea pe care mi-o acorda in educarea si instruirea copilului lor ma obliga, ma motiveaza in ceea ce va urma sa intreprind in urmatorii patru ani.
Sunt atatea gesturi frumoase, priviri, vorbe, flori si peste toate pluteste atmosfera festiva a momentului de neiutat pentru fiecare dintre noi: prima zi de scoala.
Este atat de important sa faci din aceasta zi o sarbatoare adevarata pentru ca este a noastra, a cadrelor didactice, a copiilor, a comunitatii. Si trebuie sa ne deschiem sufletele si mintile in dubla noastra conditie de oameni si dascali, supusi uneori unor judecati nedrepte, dar mereu datori- prin ceea ce am ales sa facem, datori in ochii celor care ne privesc cu speranta.
Daca sunt personae care au uitat sa fie copii sau sunt prea suparate sau prea prinse in zbuciumul vietii ca sa mai zambeasca, le propun sa intre in 15 septembrie in curtea unei scoli fie si numai pentru cateva clipe, sa priveasca marea de copii frematand la prima lor intalnire de dupa vacanta, radiind de bucurie si exuberanta.
Cred ca nu vor ezita sa primeasca in sufletele lor zambetele calde de copii si dascali.
Asa incepe, toamna, un nou an scolar.
ELENA CARUNTA