Numele meu este Fane Capră zis și Normalu’. M-am născut într-un sat departe, atât de departe, că nici nu a mai încăput în țară la noi.
Școală multă nu am, cădea pe tine când bătea vantu și ținea doar cât era lumină afară. Și din cauză de capre, că trebuiau păscute și plimbate cât era ziua de lungă.
Popa Surdu, dascăl la noi în sat, ne citea la toți povestea asta cu oaia, botezată Miorița. Toată ziua ne citea tot aia și tot aia, asta de când arsese școala și tot ce era hârtie pe-acolo. Eu și Nae nu prea îl băgam în seamă, că noi aveam capre iar taică’su era angrosist de animale, lua caii și găinile gratis de la noi din sat și le vindea pe bani în alte sate.
Numai vecinu Ioan, cioban cu oile, era atent și la Miorița, și la ce mai debita popa cu osârdie despre lumină, dreptate cerească și alte năzbâtii, de ți se făcea pielea de găină când îl ascultai.
Acum Ioan a ajuns pe sticlă și m-am dumirit la bătrânețe, că nu aduce capra ce aduce oaia.
Dar lumea e rea și toți își doreau să moară capra vecinului, am rămas fără capre și –am plecat în pribegie la oraș.
La oraș ne-a băgat cizmaru’ la margine în blocuri și în uzine, în schimburi. Toți munceam de zor și țara mirosea frumos, a mentă.
Am prins și ziua în care l-au ciuruit de gloanțe și m-am bucurat, dar nu prea mult. Că tot aveau de unde, i-au ciuruit și nevasta; păcat că n-au împuscat-o pe ea prima, să se bucure și omu’ măcar 5 secunde de burlăcie…
Acum funcționez ca proprietar de butică cu termopane în colț la Lizeanu, unde vând de toate, de la lapte la carton până la mahoarcă cu timbru. Îți spun astea, condeierule, ca să vezi cine sunt : comerciant plătitor de taxe, cu chitanță și votant știutor de oareșice carte.
Dar poate te întrebi de ce iti scriu tie, condeierule de tâtâna? Vezi tu, toata viata mea m-au urmarit cuvintele și pildele din Miorița, bagate adanc și cu mână grea în cap de Popa Surdu. Și, de când mi-am luat și eu, ca tot orașeanul, teveu cu butoanele la distantă, am început să fiu atent la ce se întamplă în lumea asta mare.
Mă gandesc să modifici țâțâna asta că nu prea se mai potrivește cu vremile. Pană mai deunăzi era ca mănușa pentru nație. Cum se ridică unu mai firoscos și mai gospodar, cum se găseau cel putin doi să-l aducă pe calea cea dreaptă, via cimitir. Musai unu era ungurean, că natie mai varăcioasă nu se există prin părtile astea de lume.
D’apăi și ăsta de îi deteră în cap era mai prost ca oaia, că săraca îi zicea ce îl paste, da el îi dădea înainte cu mumă-sa. Auzi, să o mintă oaia că ce Făt-Frumos cu palat și bogătii e, cum fotomodela de Ileana Cosînzeana îi manca din palmă cardul și ce gropan cu privelisti are…pană și ortu’ popii îl dete în lei grei. Nici măcar să fugă în alt tăram nu l-a dus capul ca pe multi altii de se apucaseră ăstia să le numere oile prin surprindere, iar ei asteptau ca famenii cu ouăle pregătite.
Multă dreptate aveai condeierule, că nici nu s-a risipit bine fumul de la gloante, că veniră niste nespălati și blocară tot orasul, de dormeau în corturi și își făceau nevoile Dumnezeu stie pe unde. Stăteau zdrentăroși și cântau că vor să fie liberi. Auzi la ei! Pai nu erau liberi? Altfel mai cântau ei în centru fără taxă la primărie?
Noroc cu unu Nelu. Ãsta nu avea ureche muzicală, da-n schimb era mare suiulgiu la el în sat, de vărsă ca Sf. Ilie potop de băieși pe ei, de le trecu de cântat hore și-au dat-o în cântece de jale. Asta mi-a amintit de turcii,nemtii și alții de-i călcau pe ruși și luau tot, iar noi veneam în urmă și puneam la loc tot ce luaseră ceilalți.
Până s-a găsit alt cititor de buche și făcător de opusturi de l-a dat jos pe inundator. Și tot asa…
Da să mă întorc la steamătul nostru, că îs bătrân, și mă doare gura de scris. Ãl mijlociu al meu pune pe hârtie, că eu am gută la o mână și la cealaltă țigarea.
Apăru unu acum, un martoloz hârșîit de viată, care când îi spuse oaia blondă că se vorbiră ăstia să-i ia capul, nu se puse pe plâns ci se puse cu mâna pe par. Și tare mult mi-a plăcut de chelbos, că n-a fost la scoală cu Popa Surdu, să-l învete să întoarcă și obrazu celălalt.
Matrozu ăsta ne bagă într-o țară mare, de o stia el pe când se petrecea pe ape, și tare bine ne e. Plozii mei calcă-n picioare gumari de firme străine chinezesti iar straiele au mai multă pamucă-n ele. Ba chiar și reteveiul l-am aruncat că nu mai sunt zăbălăi de care să te aperi. Pesches dau acum numai la nămiiții statului, da-mi dau zdelcă și nu mă doare capul.
Și uite-asa m-am dus să-l încuvințez pe nu, cu mânie-n suflet, într-o sâmbătă, pe arșită și praf. Iți zic ție, condeierule, să te rog să schimbi țâțâna cu alta mai aproape de vremile astea. La anu merge și cel mic la scoală și nu vreau să învețe, ca și mine, că suntem o nație de luseri(cum stigă în ecranul de la pisiu băietul ăl mare), ba din contră. Și, mă duc să mai zic da lui nu de câte ori e nevoie, și îmi fac toți plozii matrozi dacă trebuieste.
Cam asta am avut să-ți spun. Acum tu, atotștiutorule de carte și de buchii, nu judeca prea aspru misiva mea, că e târziu și încep știrile la teveu. Iar mijlociu’ e abia la început de școală și picotește cu plaivazul în mână. Că de ne e dat să ne nastem proști, măcar de murit să murim deștepți.


--------------------------------------------------------------------------------