Fragmente... Imagini... Frinturi de convorbiri...
Numai un vis???

Eram cu cineva impreuna. Cu un barbat. Stateam cu el de vorba, si-mi spunea, ca nu trebie sa-mi fie frica, frica de moarte. Nu este ceea ce credem noi, ceva, de care sa ne fie frica. Este doar o eliberare. Aici, acum nu sintem liberi. Una din modalitatile de a trai citeva momente ale acestei eliberari totale, este de a fi cu cineva impreuna, de a trai un orgasmus, in care pentru citeva momente uitam de absolut totul, ne eliberam de temeri si sintem cu adevarat liberi. De aceea cautam pe cineva, care ne poate inlesni apropierea de aceste momente, pe care insa fiecare le traieste singur. Cautam pe acel cineva, care sa ne ajute sa ne eliberam, dar de cele mai multe ori, ne construim singuri, chiar prin aceasta cautare, o inchisoare cu ziduri, peste care nu mai vedem, ce se afla dincolo de ele.

Parca murem, in visul meu, eram doar un corp incovrigat pe pamintul rece, si parca o fiinta necunoscuta si dintr-o alta dimensiune, mi-a atins corpul cu un fel de bagheta, si corpul meu a devenit doar o umbra, care a inceput sa se destrame, sa se transforme in mici stelute argintii, care se ridicau dansind spre inaltime si licarind dispareau in neant. Eu vedeam si traiam tot procesul acesta, dar nu simteam nich un fel de durere, de parere de rau. Stateam alaturi si observam ce se intimpla.

Pe urma, barbatul acela m-a luat in brate, desi nu mai aveam corp, ii simteam miinile, cum ma mingiiau, si eu puteam sa-l imbratisez si sa-l mingii pe el. Eu puteam sa privesc, mai dedeparte imbratisarea noastra, dar nu-l vedeam decit pe el, facind niste gesturi de mingiiere, insa nu era nimeni linga el. Alti oameni terceau si-l priveau mirati, nestiind nici ei, ce face el. Iar el ma imbratisa si ma saruta pe mine, care nu eram decit o fiinta nevazuta. Si totusi el ma putea vedea, si simti, si vorbi cu mine, si eu cu el.

Si l-am intrebat, daca asa e dupa moarte. Si el mi-a spus, ca asa poate fi. Si l-am intrebat, daca Robi a fost la mine, dupa ce-a murit, si mi-a spus c-a fost. Ca stiu c-a fost, pentru ca l-am simtit. Si daca atunci as fi stiut ce stiu acum, l-af fi putut vedea, asa cum era el, fiinta eliberata de ingradirile omenesti. Insa oamenii nu trebuie sa stie inca totul, pentru ca este prea greu, sa priceapa.
L-am intrebat, de ce stie el, toate astea, si de ce-mi spune mie lucrurile astea. Mi-a raspuns, pentru ca el a fost mort, si pentru ca stie, ce e dincolo. Pentru ca si eu stiu, dar a vrut doar ca sa-mi aduca aminte. Si ca nu nu-mi mai fie teama. Ca sa stiu, ca viata si moartea sint ceva firesc, si una trece in cealalta si de nimic nu trebuie sa ne fie teama...