agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-11-19 | |
Franz, tu știi să spui povești despre suflet la fel de ușor cum scrii despre zmeie și despre carafa cu socată. Tu scrii la fel de zbuciumat cum gândești, cum dormi, cum te plimbi - îți arunci călcâiele înainte, pășești, le iei pe tălpi și iar te scuturi de ele, urmărindu-le defilarea pe trotuar. Eu nu știu să mă joc așa ca tine. Mi-am cumpărat stilou și hârtie, m-am așezat la o măsuță în cafenea și încerc să-mi ghicesc în zaț următoarea frază. (Mă uit că pe ceașcă scrie “sogni”; dintre toate ceștile din lume, eu am nimerit-o pe cea care se numește “vise”).
Deși niciodată nu m-am priceput să transform sufletul în cuvinte - așa cum știi tu să faci - am observat că poveștile tale au drept temelii vorbele mele; “oglindul”; vezi? Tu și în scris ești “oglindul” meu - trăiesc prin scrierile tale, pe când tu nu te oglindești decât în visele mele. Despre tine nu scrie nimeni.. Cum aș putea scrie despre tine dacă până și atunci când te privesc mă regăsesc tot pe mine? Eu sunt Liniște si Cumințenie, nu am ieșit în evidență niciodată, decât poate prin tăcerea mea (care pentru unii era intrigantă iar pentru alții - semn de plictiseală și absență sau nepăsare, autism). Nu mi-am putut închipui că rochia mea verde sau parfumul meu de scorțișoară ar putea deveni poveste de iubire.. Printre toate răspunsurile pe care le-am dat întrebării “ce crezi că vei deveni când vei fi mare?” Nu s-a aflat niciodată vreunul asemănător cu “voi fi o eroină de poveste”. Cred că atunci când fericirea e prea intensă ori când durerea cuprinde ființa și se ramifică până la spiritul ei, oamenii redevin copii - neștiind să facă altceva decât să simtă. Se opresc din joc și țipă, ciripesc, plâng.. au luminițe în ochișori când sunt nemaipomenit de veseli și gurița umedă întredeschisă li se strâmbă când sunt triști.. Agită mânuțele sau le uită și ele alunecă nepricepute pe lângă trupușor.. Așa erai tu atunci când am plâns cu ochii larg deschiși în fața unui nebănuit Franz - copil, care-și alunga visul, fericirea, copilăria. Am văzut atunci în tine momentul în care ai crescut. Eram Mama ta, Franz, în clipele acelea și plângeam pentru copilăria ta pierdută; atunci am simțit că ai devenit o parte din mine mai mult ca oricând. Asistam neputincioasă la pierderea ta, la îndepărtarea ta de mine, la refuzul tău de a mai fi mic, la îndârjirea ta de a spune NU VREAU chiar atunci când aveai mai multă nevoie de mine ca iubită, retezându-mi aripile de mamă adoptivă din jurul tău. Nu eram zmeu, Franz, eram hipogrif și îngenuncheam cuminte - lăsându-te să urci pe spatele meu, pentru că tu - deși insistai pe “nu vreau” - asta îți doreai de fapt cel mai mult; plângeam cu ochi sticloși, smulgându-mi penele cu ciocul: ia-le tu, fă ceva mai frumos din ele, joacă-te până când te vei obișnui să nu-ți mai fie frică.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate