Desi nu era foarte inalt, Arborele Ucigator arata impunator. Trunchiul gros, incat putea cu usurinta sa adaposteasca in interior o duzina de oameni, era parca format dintr-o multime de copaci mai mici, impletiti si rasuciti, incremeniti intr-un dans straniu. Radacinile sale cele de mai sus porneau de la inaltimea unui stat de om si dupa ce se incalceau haotic in aer, se infingeau in pamant la cativa metri de tulpina, formand sub ele o adevarata pestera.
Acesta era Arborele Ucigator. Crengile sale contorsionate sfichiuiau aerul pana aproape de pamant incat nici o fiinta care ar fi atat de nesabuita sa se apropie nu ar avea nici o sansa sa scape cu viata. Ramurile sale lipsite complet de frunze erau inarmate cu tepi otravitori de marimea unor colti de lup. Vai de nechibzuitul care ar fi intrat in bataia lor necrutatoare.
-Cum o sa ne putem apropia? intreba Salcam privindu-l cu incredere pe Stejar, care se pregatea sa incerce o vraja, desi stia ca puterile lor erau limitate.
Stejar nu raspunse. Scoase din traista un bulb mic pe care il planta cu grija la marginea poienii, dupa care cu ajutorul toiagului ii dadu un firicel de apa. Planta incolti repede si incepu sa creasca vazand cu ochii. Cand ajunse la circa cinci centimetri, se deschise un splendid ghiocel.
Atunci se intampla un miracol. Puritatea micii flori era asa de puternica incat in momentul cand ea chema lumina soarelui ca sa-i mangaie petalele, razele strapunsera valul greu de negura de deasupra poienitei. Aceasta se imprastie, disparu, iar lumina puternica de vara cotropi intreg luminisul, cazand si pe Arborele Ucigator. Se vede treaba ca pentru acesta soarele avea un efect devastator fiindca zbaterea crengilor inceta si acestea se pleostira, atarnand fara vlaga si fara viata.
-Acum, Brad! Repede!
Brad inghiti ceva din desaga si in acel moment dintre hainele sale cazute la pamant iesi un sarpe auriu care se grabi sa dispara intre radacinile arborelui inert.
-Cine a cutezat sa intre in regatul meu? tuna vocea cotoroantei. Aceasta venea in zbor, calare pe o matura din nuiele, iar in urma ei, pe pamant, puzderie de salbaticiuni intaratate si inversunate de goana fara folos dupa naluci.
-Nu stiti voi ca de aici nimeni nu iese in viata? tipa ea si corul de urlete al lighioanelor ei parca voia sa ii intareasca spusele.
Gorun inconjura repede poiana imprastiind o pulbere. Cercul facut de el cu praf din barlogul sotrocului de camp era menit sa-i tina la distanta pe slujitorii Babei.
Un traznet lovi din senin. Stejar primi lovitura cu toiagul sau fermecat care actiona ca un paratraznet, indreptand socul spre pamant. Imediat ridica batul si o lumina de un verde deschis la culoare o lovi pe cotoroanta, dezechilibrand-o. Matura zburatoare incepu sa faca diferite salturi si disparu pentru moment din privirile spiridusilor.
Varcolacii, lupii si ceilalti slujitori ai Babei, venind in goana mare cu dintii ranjiti si ochii aprinsi, se izbira de un perete nevazut cand au ajuns la cercul trasat de Gorun si se oprira nedumeriti dar totusi amenintatori.
Dintre radacinile arborelui fara viata isi facu aparitia o carticica rosie purtata in gura de sarpele care de fapt era Brad. Repede se apropie de hainele lepadate si intra in ele. Instantaneu, Brad se ridica in picioare tinand inca in gura cartea.
-Pregatiti-va sa plecam! se auzi vocea puternica a lui Stejar. In curand Baba se va intoarce si mai furioasa.
Nici nu a terminat bine de spus aceste cuvinte si o ploaie de broaste, serpi, paianjeni si altele incepu sa cada peste poiana. Toiagul lui Stejar se ridica repede si forma o umbrela protectoare deasupra lor dar, din pacate, cu o fractiune de secunda prea tarziu. Salcam fusese atins de o broasca raioasa vrajita si se transforma vazand cu ochii intr-un varcolac. Gorun arunca asupra lui o pulbere de imobilizare ca sa-l impiedice sa le faca rau.
Se ivea o noua primejdie. Crengile copacilor de pe marginea poienii incepura parca sa prinda viata si sa creasca spre cei patru viteji. Se rasuceau in aer, vrajiti fiind de cotoroanta, si incercau sa-i apuce si sa-i sufoce pe acestia. Parea ca totul este pierdut cand o voce puternica tuna:
-DISAP!
In secunda urmatoare ramurile se unira deasupra locului unde erau inghesuiti spiridusii.



Stateau la soare pe colina, a doua zi.
-Si totusi nu pot sa-mi explic cum ai reusit sa faci vraja DISAP acolo, stiut fiind ca nu avem destula putere in acea padure? intreba Brad.
-Odata cu patrunderea razelor soarelui in poiana, magia neagra si-a pierdut din putere. Noroc ca mi-am dat seama la timp, spuse bland Stejar. Am reusit in prima parte a misiunii pe care ne-am propus-o. Din pacate, Salcam a avut de suferit. Cum se mai simte fiul tau, Gorun? intreba el.
-Si-a revenit la forma umana. I-am dat lapte de iepure amestecat cu galbenus de ou de prepelita. Este un elixir puternic pentru cei care sufera transformari corporale fortate. Acum mama lui il ingrijeste si va fi bine.
-Sa speram ca toate astea nu vor fi in zadar, se umbri privirea lui Stejar. Gandul ii zbura deja in viitor, la grelele incercari care vor urma.


P.S. Rog pe cei care au avut bunavointa de a citi "Spiridusii" sa nu judece cu asprime aceasta incercare literara. E doar dorinta unui tata de a deschide ochii copiilor sai la posibilitatile pe care le deschide cuvantul scris, de a le insufla dragostea de lectura care in zilele si scolile noastre a cam disparut. Va multumesc!