Click aici pentru a citi a doua parte

Se spune că Isus stătea pe treptele unei biserici, iute ridicată de un cartier de credincioși înstăriți, și se odihnea după umbletul zilei prin oraș. Slujitorul acelei sfinte case a Domnului nostru tocmai se schimbase. Bătrânul popă Asărmăniței, pensionat, plecase în satul din Moldova, de unde venise la seminar, plin de sârg duhovnicesc, acum mai bine de cinzeci de ani. Rânduiala bisericească îl trimisese înapoi fără agonisală, casa și acareturile epitropiale rămânând tânărului preot Stalinoveanu, proaspăt hirotonisit. Unchiul său, episcopul, îl îndestulase cu bune sfaturi de cuviință în fața înaltelor fețe ce cinsteau lăcașul, preacinstiții enoriași. Cu mare luare-aminte îl certase îndeosebi spre tihna rugăciunii ocrotitorilor bisericii. Necum în fața scumpei zidiri sau prin preajma porților aurite, mândria eparhiei, darul evlaviosului senator GB, nu aveau a se găsi zdrențăroși murdari, care să tulbure cu rănile, păduchii sau miloaga vorbei reculegerea purtată în sfânta zi de duminică, cu grijă, de acasă, prin SUV-uri, către mijlocirea caldă a altarului. Paznici buni tocmise Stalinoveanu pentru împlinirea poruncilor fratelui măicuței sale, dară în acea zi, din necunoscută pricină, nu se arătară.
Isus ședea pe treptele bisericii și-și oblojea picioarele, tăiate de cioburi, arse de mucuri de țigări și adânc înnegrite de praful răzuit de pe asfalt. Grădina „Sfintei Parachiva Nouă” era proaspătă și îmbătătoare, cu mare socoteală închipuită după vedeniile Sfântului Dihotomie, pre care însuși Gavriil îl preumblase prin Grădina Raiului. Orașul fierbea sub soarele zălud, în reaua răsuflare a canalelor, dară aici meșteșugul perdelelor de apă și de arbori dădea salbă de răcoare pe fruntea preumblătorului. Isus răsturnase cu ochiul priveliștea, și o găsise pe placul inimii Sale. Binecuvântate fuseseră mâinile meșterilor, căci închipuiseră loc de odihnă, din care pierea orice întristare, ceea ce îl făcea pe Fiul să se simtă aproape ca acasă, în grădina Tatălui Său.
Isus oftă obosit, și șchiopătă spre arteziana din stânga aleii celei mari. Obosit nu era de umblet, nici măcar de răutatea oamenilor, ci de surzenia ciudată a acestui neam ce umplea de-acum fața creației… Umblase și predicase, înviase și înzdrăvenise, înmulțise merindele locului, de la shaorme la hamburgeri, dăduse pilde, făcuse minuni. Arătase toate câte se pricepea să facă Harul Sfânt printr-însul. Însă cei pliviți de sapa lui, nu știau decât să ceară. Mai mult, mai repede. Un vraci vestit îl însoțise trei cartiere, rugându-se de el să deschidă împreună o clinică. Cerșetorii cărora le înmulțise covrigii, veniră de îndată cu ce apucară să fure mai de preț, și amarnic îl alungară cu cârjele și toiegele când nu vru să le înmulțească aurul și argintul buzunărit. Toate învățăturile se opreau în gâtlejul umed și fierbinte al lăcomiei. Și toți spuneau că-i știu învățătura, și o ascultă. Creștini se numeau, între ei și pe sine, ridicând slavă Mântuitorului. Adică Lui. Dar când adăsta cu ei la spuse tâlcuite, parcă dinspre toți venea aceeași poveste. Nu stă în seama noastră să judecăm aceste gânduri stranii ce le-nchipui, ci este îndreptățire în Biserica noastră, ce știe să ne-ndrume spre mântuire fără greș, de facem ce ne cere, spuneau dânșii…
Mare tristețe așezase în inima Sa cântul ăsta de farisei, și abia răcoarea apei ostoind usturimea mai așeză încredere că nici de astă dată Lucrarea nu se va lăsa pierită. Merse înapoi și se așeză pe trepte, la umbră, stingher. De această dată, nici un apostol nu se mai aciuise lângă dânsul. În aste timpuri se părea că oamenii erau fie în haite, fie cu desăvârșire singuri în inima lor.
Clopotul chema grav la slujba de dimineață. Abia acum, deși soarele era de trei suliți pe cer. Megieșii locului își începeau ziua alene, cu boiernoasă leneveală. Prima apăru pe poarta aurită o fetiță roșcată, cu rochiță de mătăsucă albastră. Păși în pas sprinten, copilăros, pe aleea cu pietriș și se opri în fața Lui, măsurându-L cu uimire.
- Hei, tu de unde-ai mai apărut? N-am mai văzut pe aici pe cineva ca tine… În ce ești îmbrăcat, parcă ai un sac pe tine… Și ce barbă încâlcită… Þi-e foame? turui pe nerăsuflate fetița, întinzându-i jumătatea de baton Snickers strânsă în pumnul mic.
Isus îi zâmbi, fericit de curățenia ochilor ei, și întinse mâna să primească primul dar ce i se oferea din inimă de când coborâse a doua oară în lume. Dinspre poartă se auzi un răcnet înfiorător, de femeie înjunghiată:
- Ia mâna de pe ea, criminalule! Perversule! Pedofil jegos, mâncate-ar păduchii de viu! Și blestemele țipate se rostogoliră pe alee înspre ei odată cu o femeie înaltă, suplă, frumoasă ca un înger, cu gura schimonosită de oroare și furie, care o smuci pe puștoaică de lângă El, mai să-i smulgă copilei mâna din umăr.
- Andreea, de câte ori ți-am spus să nu te mai apropii de vagabonzi și cerșetori? Dacă te răpește cineva și cere răscumpărare? Ai uitat ce e tactu’?
- E doar un om bun căruia îi era foame, mamă…
- Da, toți zic că le e foame și pe urmă te trezești cu poșeta tăiată! Și de fapt ce caută împuțitul ăsta în curtea bisericii noastre? Albert! Albeeeeert!
Acest din urmă zbieret, care lui Isus îi amintea de poveștile martirilor despre Coloseum, produse un dublu efect. Mai întâi, pe poartă năvăli într-un trap de hipopotam astmatic un bărbat durduliu, în costum bleumarin, însoțit de un tinerel atletic, în cămașă albă, care, la vederea scenei de la intrarea bisericii, se năpusti spre Isus și îi răsuci la spate mâna dreaptă, cu îndemânare de bodyguard profesionist. Apoi, din biserică bufni părintele Stalinoveanu, însoțit de Trică, țârcovnicul. Când văzu ce și cum, Trică dădu fuga în biserică și se întoarse cu un vătrai, gata să-L pocnească în moalele capului pe Isus, la primul gest suspect.
- Doamne Dumnezeule, ce s-a întâmplat, dragă doamnă Alina? întrebă prevenitor Stalinoveanu.
- Ce-i, suflețel, gâfâi și preaonorabilul Albert, în fine ajuns la intrare. Iarăși șobolani?
- Ce șobolani, pămpălăule, tu nu vezi?
- Ce să văd, iubițel, oftă Albert, ștergându-și transpirația de pe chelie, cu o batistă cât un cearșaf.
- Ãsta! arătă ea acuzator spre Isus. Fata noastră a fost agresată, și tu stai nesimțitor ca un bivol.
- Vai, dragă doamnă Alina… încercă să intervină preotul.
- Și dumneata, părinte! îl întrerupse războinică Alina, trăgându-și decolteul în sus peste sfârcul stâng, care, din cauza agitației se bronza liniștit în soarele dimineții. De-abia ai venit de trei luni în biserica noastră, pe care ai promis să o păzești de nelegiuiri și homeleși, și uite ce găsesc în curte! Un vagabond care se repede să-i ia fetiței mele din mână ciocolata! Rușine, domnule Stalinoveanu! La primul interviu pe care o să-l dau în „Indiscret”…
- Mama, dar eu i-am oferit…
- Tu să taci, domnișoară! În primul rând nu trebuia să te apropii de El, când L-ai văzut! Trei zile nu ai voie la „Inimă de țigancă”!
- Mi-e nu-mi pare deloc agresată, mormăi plictisit Albert, descheindu-se la cravată.
- Adică mă faci mincinoasă! După câte sacrificii am făcut pentru tine, după ce am lăsat o carieră strălucită ca fotomodel, ca să mă poți expune tu, la braț, pe la reuniunile cu prietenii tăi bancheri…
- Bine, bine, hai s-o lăsam baltă, vrei? Până la urmă nu s-a întâmplat nimic, încercă o strategie împăciuitoare rotofeiul.
- Și mă iei și de proastă, începu să plângă cu șiroaie de rimel supla doamnă. Să mor io, jur pe mama, dacă mai calci tu în dormitor un an de-acu înainte…
- Și ce vrei, femeie, se răsti exasperat bancherul.
- Să vină poliția, se-nvioră imediat Alina. Să-L ia pe golan, să-L bage în arest! Să-L acuze de agresare! Pușcăria să-L mănânce! Să sufere cum a suferit fetița noastră când s-a repezit El la ea. Să stea la răcoare până se-nvață minte că n-are ce căuta în preajma noastră. În biserica noastră! Cum să te mai rogi, să fii cu gândul la Mântuitorul nostru, cu toți râioșii ăștia în preajmă! Îl simți cum miroase? Ah, Doamne, îmi vine să leșin…
- Domniță Alina, bolborosi răgușit părintele Stalinoveanu, chinuindu-se să-și smulgă privirea pironită pe sânii anului din Playboy 2005, parcă și mai apetisanți tresăltând de suspine decât păreau în revista pe care și-o smulgeau unul altuia în toaleta seminarului, trebuie să vă liniștiți…
- Părinte, tu ești speranța mea. Lasă-mă să mă sprijin de brațul domniei tale. Nu poți lăsa o femeie neapărată în fața violenței… Chemi dumneata poliția, te rog?
- Dar…
- Apropo, marți mă văd cu unchiul dumitale, episcopul, e sfințirea de inaugurare a Școlii Sfântul Spiridon, am să-i povestesc cât de mulțumiți suntem noi, enoriașii, de domnia ta…
- Auzi, Tu n-ai nimic de spus în apărarea ta? se-ntoarse Alberto spre Isus. Gino, dă-I drumul…
- Cum să-I dea drumul, dacă se repede… începu să țipe isteric Alina.
- Acum să taci, femeie! Că dacă îți reped o pereche de palme, nu mă uiți prea curând! Nimic să nu mai aud! Zi, Măi! Povestește tu cum a fost.
Isus se îndreptă de spate, zâmbi cald, și odată se stinseră zgomotele orașului, soarele se-mblânzi în lumină de primăvară, și El păși proaspăt spre Andreea, strălucind ca un nou început. Trică ridică vătraiul, apoi mâna-i căzu cu vlaga suptă. Isus o luă de mână pe fetiță și spuse:
- Lăsați copiii să vină la mine…
Apoi se îndreptară amândoi, mână-n mână, spre fântâna arteziană, se așezară pe margine și începură să facă haz de vrăbiile care se bălăceau în bazinul micuț.
Brusca amorțeală ce-i cuprinsese pe toți când Isus se ridicase trecu, și Trică scăpă fierul care zăngăni pe jos, bodyguardul începu să-și încordeze pectoralii privind întrebător către bancher, Stalinoveanu își simți gâtlejul eliberat și putu să spună „piei satană”, iar Alina căzu în fund în mijlocul aleii, tremurând necontrolat și scâncind ascuțit, ca un șoarece prins în cursă
- Poliția, să vină poliția…
Albert era singurul care-și păstrase cumpătul. Privi lung încă o dată spre Isus care se juca cu fiica sa, apoi se întoarse către ceilalți.
- Treaba voastră. Vă iau ca martori pe toți, eu nu am nimic cu omul acesta. Eu mă spăl pe mâini, faceți ce vreți…
- Poliția, poliția! începu Alina să răcnească ascuțit de pe pietrișul alb, cu vocea regăsită, în timp ce pe poartă se buluceau perechile obișnuite ale protipendadei dornice de mântuire privată…

Click aici pentru a citi a doua parte

Va urma…