Te astept...

Te-am asteptat sub bolti de rasarit,te-am cautat in fiecare asfintit,am incercat sa-ti gasesc cumpana sufletului ratacind intr-un echilibru instabil.Am renascut in alte rasarituri,am lacrimat in focarele altor apusuri,ti-am invocat sufletul,am strigat numele tau.Nu mai auzit!
Am strans in diminetile senine roua florilor si ti-am trimis-o ca mesaj al sufletului meu.Nu ti-a fost deajuns.Am rugat pasarile cerului sa mi te aduca.In zadar!!
Am adormit suspinand ca un copil neinteles.Te-am visat....atat de departe de mine.Secole intregi pareau sa ne desparta.Prisma uitarii se aseza incet intre noi cu ranjet de invingatoare.Tu nu observai,priveai inabordabil totul.Nu! Nu erai tu.Imi era mult mai usor sa cred acest neadevar benefic.Era necesar.Totusi stiam ca te-am pierdut...
Si-a trecut mult timp de atunci.Insa te iubesc la fel de mult.Speranta revenirii s-a mistuit dar nu si focul launtric.Este ca un chirias incomod.Nu-l mai vrei dar are totul platit in avans.
Ratacesc mereu,iar si iar...Dar e o ratacire atat de dulce!Te caut pe tine,te modelez,iti dau chip si spirit.Insa niciodata acelasi.Nu obosesc,nu ma plictisesc.Astept deznodamantul...Atunci te voi pastra pentru vesnicie cu un singur chip, cu un singur spirit, cand fiecare particula a eului meu va renaste tumultos la simpla ta prezenta.
Si-ai aparut intr-un amurg purpuriu.Lumina crepusculara a soarelui invadase totul...Ce minunat iti straluceau ochii in baia de culoare!N-ai spus nimic,nu mai lasat sa spun nimic.Pur si simplu m-ai strans in brate cu atata forta incat am simtit renascand in mine fiorul patimas...gustul buzelor tale...Stiam ca venisei pentru totdeauna asa ca intrebarile erau de prisos.Am lasat sentimentul fericirii sa-mi inunde intreaga-mi fiinta...
Vis? Realitate?Asi vrea sa-mi daruiesti o certitudine...