agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1975 .



Zahir
proză [ ]
fragment satiric din Oscilograful nocturn - roman

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [MirelaAndi ]

2008-12-07  |     | 




În timp ce asalturile repetate ale muzicii puseseră stăpânire pe tot universul sonor al încăperii, nelăsând loc decât unor scurte comunicări de strictă necesitate pe tonuri răstite, mintea lui începu să lucreze febril la elaborarea unei introduceri de zile mari pentru conversația ce urma să o provoace.
Avea și el ambițiile lui...

Intenționa să-i prezinte Anei într-un mod cât mai original și totodată, dacă s-ar fi putut, cât mai impresionant, surpriza promisă la începutul discuției, și care venea din zona literaturii. În ultimul weekend, mai precis sâmbătă, el mai citise încă o carte de-a lui Paulo Coelho, ultimul său roman — Zahir.
Dar, ca să-i spunem adevărului pe nume, și în același timp și ca să-l ferim de incomoda postură de a mărturisi el însuși de față cu toată lumea impresiile lui personale, este momentul să vă facem cunoscut că nu se arătase mai deloc satisfăcut de ce-i propusese de astă dată romancierul ca lectură.
De fapt, ce mai tura-vura, chiar nu-i plăcuse...

Ce gândise el aseară, când terminase de citit cartea?
Primul gând provenea în urma depistării cu repeziciune a uneia dintre cauzele evidente ale ușoarei dezamăgiri, care fusese generată de chiar Coelho.
Cine-l pusese pe acela să scrie Alchimistul mai întâi?
Și, mai ales, dacă tot apucase să scrie o asemenea carte precum Alchimistul, de ce nu avusese oare puterea să se oprească acolo?
Când tu însuți răspândești la scară largă un nivel al așteptărilor în ce te privește, trebuie să ai mare grijă ca după aceea cel puțin să menții acel nivel, dacă nu-l poți depăși.
Comparațiile, ca și multe alte aspecte ale vieții pot ascunde, în faza teoretică, două laturi: în general au efecte benefice și favorizează progresul, însă uneori pot provoca și unele dezamăgiri.
Sigur, toate acestea rămân simple păreri subiective de cititor amator, sau de teoretician incurabil.
Nu-i mai puțin adevărat că și cititorul-teoretician își avea partea lui de vină... Nu numai că respectase cronologia scrierii cărților dar își formase și o părere cam unidirecțională asupra scriitorului...

Lui nu i se mai păruse atât de atractiv subiectul propus de autor în Zahir.
Îl mai nemulțumise că, oricât ar fi căutat, nu se putea regăsi în niciunul dintre personajele romanului.
Pare un lucru destul de grav pentru o carte.
Chiar așa, să nu descoperi între paginile sale pe cineva pe care măcar să-l simpatizezi cât de cât și să-i ții pumnii într-unele din inițiativele sale, să te bucuri sau să suferi alături de el?!
Ori el cu cine să fi ținut?
Personajul principal este un scriitor de mare notorietate, aflat pe culmile gloriei, stabilit la Paris.
Nu ne este prea greu să ne dăm seama că autorul, în unele pasaje, se identifică cu personajul.
Nu ni se spune ce vârstă are, dar considerăm că nu am fi prea departe de realitate dacă l-am situa undeva pe la patruzecișicinci-cincizeci de ani. Adică un om copt, suspectat de atingerea maturității, de la care am putea avea și unele pretenții. Și când colo...
Ia să vedem noi cum stau lucrurile de fapt...
Că este căsătorit a patra oară, amănunt prezent și în biografia lui Coelho, mai treacă-meargă... Ba, dintr-un anumit punct de vedere, faptul în sine ar putea da naștere unor invidii de tip masculin.
Mai aflăm că cea mai recentă soție a sa este o tânără ziaristă cu care consumase vreo opt ani de căsnicie și care, în momentul dispariției ei intempestive de la domiciliul conjugal, avea fix treizeci de ani — acea vârstă pe care Balzac o considera de apogeu pentru o femeie.

El, deși ar trebui să fie fericit și să se bucure la modul absolut de grațiile unei soții cu circa douăzeci de ani mai tânără, este tentat mai mereu de tot felul de aventuri extra...
Tentația ca tentația, dar observăm că de cele mai multe ori se și lasă pradă ei, acționând în consecință.
Deh, fire de artist! Caută mereu altceva, nici el nu știe prea exact ce...
De altfel, două din căsătoriile anterioare — după cum el însuși recunoaște — îi asiguraseră liniștea familială, insuficient, se vede, după rafinatele lui pretenții, care-l făcuseră să echivaleze stabilitatea propriului cămin cu o deprimantă stare de lehamite personală.

Ea, soțioara, nu se lasă nici ea mai prejos, ajungând până-ntr-acolo încât la un moment dat să dorească să devină și chiar devine corespondent de război, ceea ce implică repetate și lungi deplasări pe mapamond, în zonele de conflict armat.
Inițiativa ei s-ar putea bucura de o oarecare stimă, dacă am avea în vedere doar satisfacerea pornirilor unui individ spre genul de viață aventuroasă, dar apare cu totul vătămătoare în cazul căsătoriei, operațiune care se derulează de obicei după alte reguli, care cam exclud aventura.
Este dificil de înțeles, la nivelul unei minți normale, ce anume a determinat-o pe ea să prefere „compania” unor soldați nespălați cu zilele, condițiilor supercivilizate oferite de un soț milionar, scriitor celebru.
Să lași cafenelele Parisului și să alegi tranșeele Africii este o opțiune, să recunoaștem, cel puțin bizară...
Sau, o fi avut și ea motivele ei.
De acord...
Dar, pentru astfel de motive, sau pentru orice fel de motive, în societatea modernă s-a legiferat divorțul.

Și iată că într-o bună zi, ea, soția, pur și simplu dispare de acasă.
Fără niciun cuvânt explicativ, fără ca să fi fost urmarea vreunei cerți violente.
Ca suspect principal într-un caz de dispariție conjugală, el va petrece o noapte de neuitat în arestul poliției.
Se poate spune că s-a ales cu o experiență insolită...
O a doua consecință, ceva mai de durată, o reprezintă inedita sa postură de soț părăsit de nevastă.
Cam neplăcut, nu credeți?
Aparent s-ar zice că da, însă el va ști să exploateze circumstanța într-un mod benefic, scriind și lansând încă o carte de succes, în care descrie cu lux de amănunte secvențe din viața lor comună.
Nimic condamnabil să scrii o carte, ba dimpotrivă, bravo lui, iar asta ar fi trebuit să-l ajute să depășească cu bine momentul despărțirii, mai ales că între timp închegase și o legătură destul de solidă cu o actriță de treizecișicinci de ani, o femeie remarcabilă din toate punctele de vedere, după cum suntem lăsați să înțelegem.

Și totuși, după vreo doi ani de la dispariția misterioasă și aparent inexplicabilă a soției sale, o perioadă ce înglobează în mod normal un timp arhisuficient pentru uitare, de-abia de atunci începe adevăratul lui chin...
Îl putem înțelege că resimte lipsa unui ceva pe care poate că ajungi să îl prețuiești mai mult doar atunci după ce îl pierzi.
L-ai avut atâta timp și acum nu-l mai ai.
Dar credem că mai este și un alt amănunt pe care scriitorul nu-l precizează explicit.
La nivelul său de glorie nu prea mai este obișnuit să i se ia ceva fără acceptul său. Ori aici n-a fost decizia lui.
Ãsta da, poate fi un factor teribil de deranjant.
Măcar să știe de ce l-a părăsit.
Destul de dificil de suportat, dintr-o anumită poziție, să nu ai tu ultimul cuvânt.
Și, mai ales, unde s-o fi dus?

Și-atunci apare obsesia, o simțire cam zgrunțuroasă pentru sufletul omenesc, anevoie de ținut în frâu, și care conduce, ineluctabil, la "ghimpofilie" acută.
Obsesia lui nu-i altceva decât dispăruta lui soție, sau fosta lui soție, în același timp și actuală — că doar nu se pronunțase niciun divorț.
Iar pentru că termenul de obsesie ar fi putut fi considerat de către cititori cam banal, ni se face cunoștință cu un nou cuvânt, împrumutat din limba arabă:

Zahir

După scriitorul Jorge Luis Borges, Zahir desemnează ceva sau pe cineva cu care, odată intrați în contact, ajunge să ne preocupe într-o asemenea măsură, încât nu ne mai putem concentra asupra altui lucru.
Soția lui, sau cum vreți să-i spunem, fosta lui soție, devine pentru el un Zahir.
El știe și resimte din plin asta.
Și astfel s-ar putea explica în bună parte lipsa de logică a viitoarelor lui acțiuni.
Te pui cu Zahirul ?!
Ia să-i mai citim încă o dată definiția...
Deci... nu ne mai putem concentra la altceva...
Mda... e puternic, ce mai!

Nu insistăm asupra celor ce se mai întâmplă, nepropunându-ne o recenzie a cărții, ci doar vom semnala că, într-un târziu, părăsitul soț o va depista pe — încă — soția sa, undeva, prin stepele Kazahstanului.
Ce mică-i lumea!
Finalul fiind emoționant, firile mai slabe ar trebui să fie pregătite să-l întâmpine cu întreaga dotare necesară: batiste unisex, șervețele de unică folosință, vaccinuri antisuspin.
El pleacă neîntârziat în Kazahstan după ea, despre care aflase între timp că avea și o rodnică îndeletnicire în noile ținuturi în care se aciuase: țesutul tradițional. Nevăzute, dar viguroase energii exterioare o purtaseră din sfera cuvântului scris în cea a covorului țesut.
În momentul apariției lui, ea, care de fapt alterna țesutul covoarelor cu o activitate complementară — predarea limbii franceze, tocmai lectura cu voce tare ultimul lui roman, în cadrul unei șezători cu largă participare feminină locală.
Scena are valoare de simbol: femeia kazahstaneză, altminteri cu preocupări destul de domestice, pusă față în față cu decadenta literatură occidentală, în cadrul unei acțiuni benevole de culturalizare în masă.
Scriitorul, cu nespusă mulțumire sufletească, află că soția lui încă îl mai iubea, dar stați să vedeți și de ce.
Ei, bine, tocmai fiindcă ea, între timp, luase de la un nomad din zonă lecții gratuite de amor autentic, iar ca o dovadă „irefutabilă” a simțului practic și aplicativ căpătat în orele de școlarizare, reușise, dintr-un număr neprecizat de încercări, să rămână chiar și gravidă, dar nu cu profesorul de Tengri, nici cu pictorul, ci, mister total, cu „cineva pe care l-am cunoscut și a plecat” după cum cu o naturalețe dezarmantă afirmă ea însăși, inserarea vorbelor ei necesitând — precum ați văzut — ghilimelele doveditoare, din motive de întărire a credibilității.


Și-acum, ca să stați și să judecați și domniile voastre ce înseamnă forța devastatoare a Zahirului...
Copleșit de recentele cunoștințe acumulate de soția sa în sfera dragostei și aprig exersate în absența lui, scriitorul constată cu o satisfacție greu stăpânită că iubirea sa adevărată pentru ea se prezintă substanțial îmbogățită la aflarea noilor experiențe de ordin sentimental, dar cel puțin în egală măsură și sexual, ale șturlubaticului său Zahir.
Iar că va avea un copil, fără nici cel mai mic „strop” de contribuție biologică proprie, care să-l facă să merite măcar în fața vecinilor numele de tată... haideți să nu fim cârcotași!
Faptul în sine nu poate decât să se înscrie pe orbita tentantului și fascinantului neprevăzut al vieții, după care el a alergat tot timpul și fără de care existența lui ar fi fost cu mult mai sărăcăcioasă, de-a dreptul banală, dacă nu chiar îngrijorător de anostă...



.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!