Mi-e dor de fulgii care zburau ca fluturii primăvara... Mi-e dor de iernile mele de copil, când în așteptarea Moșului făceam repetiții cântându-i mamei colinde și recitându-i poezii. Ea gătea, iar mirosul bucatelor sale se îndrepta către scările terasei, coborând ușor înspre aleea imensă. Tata încă nu sosise acasă... ajungea mereu târziu, dar încărcat cu de toate. Eram un copil care simțea întotdeauna spiritualitatea Sărbătorilor de Iarnă și încă de pe atunci scriam, așezându-mă la fereastră și descriind imaginea tabloului alb de afară, de care aveam posibilitatea să ne bucurăm mereu în prag de sărbători. Se scutura mereu cerul de podoabă albă acolo între munții care adăposteau locurile mele natale, locurile mele de dor acum ascunse, în care am copilărit și am gustat bucuriile vârstei. Să tot fie vreo două ierni de când nu mai văd copacii scuturându-se de straiele argintii..., de când nu mai simt mirosul tăios de rășină al bradului... Am cumpărat unul zilele trecute, deși natural el nu se impune ca cei din amintirile iernilor mele de acasă, cu crengile bogate, cu vârful cât mai sus... Sarmalele le cumpăr de la un magazin cu specialități românești, fără să le vad cum fierb la focul mic și cum îmi îmbată nările ca altădată. Nu mai vine nimeni să-mi colinde, deși ascultându-le, mă revăd cu tălpile înfofolite în ciorapii de lână, așteptând colindătorii și prevestindu-le ora sosirii după glasurile care se auzeau printre vecini. Cât de ciudat poate părea să îți fie atât de dor de anumite clipe din viața ta... și oare cum se mai pot simți ele, când copii nu vom mai putea fi încă o dată?! Oare trăindu-le prin ochii copiiilor noștri? Oare doar pașii spre viață ai copiiilor noștri ne vor face pe noi să ne regăsim...?! Noi și amintirile iernilor noastre... Cât de lungă era ulița și cât de frumos era cu sania. Greu era urcușul ei, dar tare scurt mai părea atunci când coborai! În fereastra mea se aud ciocnindu-se picături mari de ploaie... aici nu ninge, ca la mine acasa... aici nu ninge ca în amintirile iernilor mele... aici nu e Sărbătoare, așa cum e la noi și de nicăieri nu se simte nici aroma sarmalelor, nici a cozonacului... de nicăieri nu se aude nici un vag glas de colinde... de nicăieri... nimic... pentru că aici e o altă lume! ...Care poate nici nu e a mea! Aici nu e acasă!